Mărturia unui intelectual intelectualist

În acelaşi articol de unde  am preluat un excerpt vorbind eu despre mardeiaşul Vasile Paraschiv, domnul Adrian Neculau îşi permitea chiar adăugarea unei minciuni prin comisiune  despre „intelectualii informaţi şi rasaţi”, la minciuna prin omisiune despre tînărul muncitor comunist cu muşchii tari ce a făcut parte din „echipele speciale” care băteau populaţia românească  anti-comunistă din cumplitul an 1946: „M-a impresionat profund evoluţia acestui personaj absolut  fascinant: de la soldatul activ şi conştiincios al partidului la duşmanul de moarte al regimului comunist, regim care a încercat în mai multe rînduri să-l extermine, după o bună tradiţie şi practică în a-şi devora adepţii. E pur şi simplu fascinantă trezirea sa din anestezia iniţială la care a fost supus şi căutarea independentă  a unui drum al demnităţii şi afirmării de sine, într-un context social care nu-i oferea nici repere şi nici alternative. Un autodidact, un idealist şi un luptător cum rar întîlneşti. Îl compar tot timpul cu evoluţia unor intelectuali informaţi şi rasaţi, care nu prididesc acum să-si acopere tăcerile sau complicităţile de atunci, prin discursuri justificative.”  Dacă Vasile Paraschiv ar fi fost sincer în demersul anti-comunist, cred că ziua cea mai potrivită să-şi dea demisia din P.C.R ar fi fost 20 noiembrie 1946. Putea să plece apoi la partizanii anti-comunişti din munţi. Gest care, certamente, i-ar fi salvat sufletul românesc (presupun că mama lui l -a născut cu suflet românesc). Dacă Vasile Paraschiv tace în cărţi asupra faptelor anti-româneşti din trecutul său, domnul Adrian Neculau n-avea voie să uite distincţia relevantă dintre comuniştii internaţionalişti pro-sovietici, şi comuniştii nationalişti anti-sovietici. „Însă a demisionat în 1968, în semn de protest faţă de politica partidului”, găsim scris în documentul http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5691 . Era atunci, cred eu, – şi nu doar eu–, momentul cel mai nepotrivit să demisionezi din P.C.R. După celebrul discurs public al lui Nicolae Ceauşescu împotriva invaziei sovietice în Cehoslovacia, până şi unii dintre foştii luptători anti-comunişti s-au înscris în P.C.R.! Este limpede că tovarăşul Vasile Paraschiv a părăsit partidul comuniştilor români  pentru că nu era de acord cu turnura hotărât anti-sovietică pe care o dobândise politica acestui partid la anul de graţie 1968. P.C.R.-ul începea politica sa deschisă către intelectualitate. Eu terminasem facultatea de fizică a Universităţii din Bucureşti în anul 1967, fusesem repartizat ca profesor de fizică şi chimie la liceul economic nr.2 din Craiova, şi am ales să predau matematica în locul chimiei. Liceul funcţiona într-un sediu central din oraşul Craiova, şi un tovarăş activist P.C.R., care nu mai lucra la acel moment în învăţământ, dar care vroia să-şi dea un examen de grad didactic, doreşte să îmi ia orele de matematică. Urmează înscenarea unei inspecţii şcolare, destinată să mă declare incompetent. Chestia cu incompetenţa cade, totuşi mi se iau orele de matematică. Sînt trimis să preiau nişte ore de astronomie la liceul pedagogic din Craiova. Nu mi se dă voie să predau Astronomia la liceul pedagogic din Craiova, direcţiunea şcolii îmi rîde pur şi simplu în nas: „Te pricepi dumneata la astronomie?”, favorizând acea persoană apropiată lor care lua nişte bani la „plata cu ora”. Merg atunci la inspectoratul şcolar din Craiova, şi reclam patetic : „Aveţi obligaţia morală să mă ajutaţi.” Mi se răspunde cu maxim cinism: „Ce înseamnă ‘obligaţie morală’?”. Peste o lună plecam în armată, aşa că nu am continuat demersul meu de restatuare a drepturilor oferite de competenţele mele pe piaţa muncii din România. Mai târziu, am scris mai multe cărţi de astronomie, din care am publicat doar trei, pentru că pe 22 decembrie 1989 la TVR a venit Mircea Dinescu, promovând activ pentru România altă etică a muncii. Când m-am întors din armată, viziunea acelei persoane din Comitetul Judeţean P.C.R. se schimbase radical. Am fost chemat de la liceul economic din Craiova la o discuţie „ca între domni” în cabinetul său, şi mi-a spus să mă înscriu la facultatea de ştiinţe economice, să citesc cât mai mult „management economic”, căci „partidul mă va susţine” pentru o carieră universitară în acest domeniu! Arhetipul cultural de familie îmi interzicea să colaborez cu P.C.R. –ul, aşa că nu am dat curs demersului. Acum regret. Căci tocmai cu managementul ecologic al I.M.M.-urilor în contextul doctrinar al Noii Economii mă ocup eu acum. Şi declar public că dacă nu aş fi un intelectual intelectualist, vedeţi, supralicitez blamarea adresată de Adrian Neculau, nu aş fi priceput aceste lucruri. Vă asigur că sînt bine plasat cu picioarele pe o planşă navigând pe acel val cultural pe care se situează Analiza şi Evaluarea pe ciclul de viaţă în industrii (Life Cycle Assessment). Dacă nu aş fi intelectualist, nu mi-aş menţine echilibrul dinamic cerut de fascinantul surfing pe acest val cultural realmente foarte cool. Discutam exact în ziua când prima navă spaţială cu echipaj uman se rotea în jurul Lunii (24 decembrie 1968, Apollo- 8, echipaj: Frank Borman, Jim Lovell, Bill Anders), cu un bătrân avocat ţărănist din Craiova interesat de astronomie, un fost deţinut politic anti-comunist, care vedea numai în Nicolae Ceauşescu salvarea. „De ce nu credeţi în speranţa pe care o va aduce un viitor non-comunist al României?”, l-am întrebat cu mare mirare. „Înainte de a prelua comuniştii puterea,  m-am întâlnit într-o seară cu şeful jandarmeriei din Craiova. Care era profund tulburat. Fusese chemat la comandamentul sovietic, unde rusnacul bolşevic de la NKVD i-a spus dispreţuitor : ‚Vezi lada aceasta?’, arătând către o cutie uriaşă de lemn căptuşită cu tablă galvanizată. ‚Este plină cu delaţiuni ale românilor împotriva românilor. Eu nu pot să le citesc. Îmi fac scârbă. Trebuie să iei toată lada. Faci ce vrei. Dacă nu te opreşte inima, le citeşti şi le dai curs. Dacă vrei să le pui pe foc fără să le citeşti, ai voie.”  Omul care îmi povestea acestea, Domnul Boiangiu, avocat ţărănist cu un doctorat în ştiinţe juridice, profund cunoscător al doctrinei lui Constantin Stere, nu avea niciun motiv să mă mintă. Dar, fireşte, oricine este liber acum să creadă tot ce doreşte.Titus Filipas