Web 2.0 şi psihologie

“Blogul, un refugiu al complexaţilor?”.  Întrebarea aceasta a fost formulată de Ioan T. Morar şi Florin Iaru? Aşa pare din lectura postării de blog  aflată la adresa : http://suciu.wordpress.com/2008/04/17/confera-blogul-notorietate/ .

O redăm : +Recent a avut loc o dezbatere online pe site-ul ziarului Cotidianul cu tema : Blogul, un refugiu al complexaţilor?. Protagonişti : Ioan T. Morar şi Florin Iaru. S-au spus foarte multe lucruri acolo dar nu s-au conturat nişte concluzii. Adică nu este cert dacă blogul este un produs valoros sau nu, dacă blogul poate substitui publicarea într-o revistă pe hârtie, dacă producţiile care apar direct pe net fără cenzură sau autocenzură (în sens de filtrare, selectare) îmbogăţesc cultura sau cantitatea de informaţii utile, de ce nu se scrie cu diacritice dar se practică atacuri pe teme de greşeli gramaticale  (sintaxă şi morfologie) etc. Cineva spunea că are talent, nimeni nu vrea să-l publice şi de aceea şi-a făcut blog, dându-i naibii pe toţi încuiaţii şi publicându-şi producţiile pe net. Bun. Are desigur doi – trei prieteni care-l admiră. Hai să zicem patru. Dar ce se-ntâmplă cu faptul că nu este remarcat de cine trebuie, critici şi editori, care nici nu citesc bloguri ? Va rămâne toată viaţa publicat pe un blog pe care nu-l vede nimeni din personalităţile importante ? Pot fi băgate aceste persoane cu nasul în calculator dacă ele nu vor şi pace ?+

Întrebarea din Cotidianul cerea legătura dintre Web 2.0 şi psihologie. Răspunsul cere scrierea   unei cărţi.

Titus Filipas

Alegerea din 24 ianuarie 1859

Spiritul “Micii Uniri” este o valoare, o sursă  de putere  pentru noi şi acum,  izvorând din puterea  ce era prezentă atunci. Alegerea din 24 ianuarie 1859, incontestabil forţată de mulţimea de patrioţi unionişti desemnaţi de adunările din judeţele Ţării Româneşti,  şi care ajunseseră până la Bucureşti mergând pe jos, purtând o brumă de merinde în trăistuţă, dar, aşa cum am spune noi acum, într-un ‘timing’ perfect, într-o sincronizare perfectă,  arată duşmanilor noştri dinlăuntru organizarea excepţională a celor care ştiau cum să iubească această naţie (este o mărturie autentică, o poveste de familie oltenească auzită noaptea la o „coadă la lapte”, înainte de 1989,   pe vremea lui Nicolae Ceauşescu; chiar şi acea istorisire face parte din ‘ spiritul rumânesc‘). Am rămas stupefiat să îl aud pe Florin Iaru spunând că Unirea de la 1859 ar fi fost făcută de „cel mult douăzeci de oameni”. În mod hotărât, poetul Florin Iaru habar n-are  ce  înseamnă  spiritul rumânesc ! Coordonarea  în acţiunea comună între oamenii obişnuiţi după normele acelor timpuri, dar extrem de neobişnuiţi, într-adevăr, după standarde  ce îl califică pe aristocraticul Radu Chesaru drept un ‘ciudat’, face oarecum nedrept apelativul ‘Unirea cea mică’ dat sărbătorii din 24 ianuarie 1859. Ea este ‘Unirea cea mare’! Modelul acela de cooperare umană a servit ca sursă de inspiraţie pentru romanul ‘Toate pânzele sus!’, care nouă, sufleteşte vorbind, chiar ni se pare ştiinţifico- fantastic, scris, vă reamintesc, de Radu Tudoran. Sub a cărui pană,  construcţia corăbiei ‘Speranţa” semnifică speranţa, imensă însă realistă în acele vremuri, întru şi pentru clădirea României moderne. Acum ar fi vorba despre reclădirea României în cea de a doua modernitate, care urmează bizarului inter-regnum postmodern fără valori.Titus Filipas