Moldova Comnenă, Moldova Muşatină

Surprinzător ce spun,  sînt rudă cu mitropolitul Antonie Plămădeală. Amândoi părinţii mei erau din judeţul Soroca, iar maică -mea era neam mai îndepărtat  cu familia celui care avea să fie mitropolit al Ardealului. Aflam despre relaţia aceasta de familie abia prin anul 1969, de la un unchi prin alianţă, fost învăţător în Basarabia. Eu terminasem facultatea de fizică încă din 1967, şi deşi căpătasem direct prin repartiţie un post la un liceu din Craiova, fără vreun stagiu la ţară, ceea ce îl enerva pe directorul de studii cumplit, căci mereu îmi spunea zeflemitor „Filipaş de la oraş”, nu îmi găsisem o cale. Prin anul III de facultate, realizasem deja că vocaţia mea era de fapt metafizica. Unchiul acela, un înţelept care  ştia nenumărate arhetipuri culturale din Moldova Comnenă şi Muşatină, cunoştea  interesul meu pentru filosofie  şi m -a sfătuit să îl caut pe Antonie Plămădeală,  să îi cer să mă ajute în vocaţia mea. Apoi a trasat un arbore genealogic complicat, pe care m -a sfătuit să îl ţin minte pentru a -l expune părintelui Antonie Plămădeală, căci  el va înţelege. Or, eu la vremea aceea, deşi citisem multă  filosofie bine tradusă în limba română, nu ştiam nici măcar ce înseamnă gândirismul şi isihasmul ! Nu ştiam nimic despre lupta de idei între Varlaam din Calabria şi Grigorie Palamas, fondatorul isihasmului, considerat  drept cel de al patrulea Sfînt Ierarh  în Biserica Orientală. Inspirat de umanismul din Italia, Varlaam din Calabria definea transcendenţa  ca  index pentru  “altă lume”. Grigorie Palamas apăra  unicitatea Absolutului spunând: Nu există “altă lume”. Mai târziu, Hegel  va demonstra adevărul acestei aserţiuni a isihasmului ca pe o teoremă,  în marele lui tratat de teologie pozitivă intitulat  „Ştiinţa logicii”,  pe care îl citisem în facultatea mea bucureşteană. Apoi, buna mea maică nu îmi vorbise  vreodată despre părintele Antonie Plămădeală.  Îmi vorbea numai despre rudele apropiate care fuseseră deportate în Siberia, printre care şi părinţii ei! Ocupată cu treburile casei şi ale slujbei, mama, Dumnezeu să o ierte!,  era prea obosită ca să urmărească evoluţia unei  depărtate rude basarabene.  Oricum, nu m -am întâlnit vreodată cu acest  îndepărtat neam al meu din Basarabia.În educaţia de la mama  erau prezente cu totul alte arhetipuri culturale decât ceea ce învăţam eu la şcoală ori pe maidan (totuşi loc instructiv  când se juca oina! ). Erau vechi arhetipuri  culturale  de familie, venind din Moldova  Comnenă şi Muşatină.   Când în noiembrie  1956  securitatea a descins  într -o noapte  în  casa noastră,  un ofiţer,  văzând semnele de protecţie creştină lângă patul meu, a făcut o remarcă dispreţuitoar e.  Am învăţat  instantaneu  să mă simt porfirogenet.  Cred că aceleaşi arhetipuri culturale din Romania Orientală au format şi temeiul celor  dintâi  lecţii de viaţă  primite de copilul care va deveni,  peste ani, Mitropolitul Antonie Plămădeală. Titus Filipas