Nu haos, ci ordine spontană

‘După lunga iarnă bipolară […] şi o scurtă tranziţie monopolară,  […] urmează haosul.’, spunea recent domnul Cristian Pîrvulescu, vezi aici

http://www.romanialibera.ro/a135969/haosul-bine-temperat.html .

Domnul Cristian Pîrvulescu incriptează în expresia ‘scurta tranziţie monopolară’, perioada dominării lumii de către SUA, unica hiperputere. Cum se ajunsese la acea stare? Printr-o economie extraordinar de puternică, născută poate prin implementarea ideilor din teoria neoliberală a lui Friedrich von Hayek şi Milton Friedman. În neoliberalism, ideea  de bază este ‘ordinea spontană’, concept promovat  în Europa Occidentală mai întâi în secolul XVIII de către economiştii Iluminismului scoţian, în secolul XIX de economişti britanici şi francezi, iar în secolul XX de faimoasa Şcoală de economie politică din Austria. Dar în secolul XXI Nord-American, linia directoare  neoconservatoare absolut implacabilă, pusă în practica  politică prin cele două mandate succesive ale preşedintelui George W. Bush, a distrus ‘ordinea spontană’.  Şi mai culegem din istoria recentă o ilustrare semnificativă a principiului Le Chatelier. “L’ordre est une des formes les plus parfaites de la civilization”,  spunea Henry Louis Le Chatelier (1850-1936), descoperitorul principiului.

Neoconservatorii forţează invadarea Afganistanului (vechea Bactriana, de unde a fost extras în particular acel lapis-lazuli din care s-a măcinat Albastrul picturilor de la Mănăstirea Voroneţ). Or,  invadarea Afganistanului a însemnat intrarea SUA în Marele Joc (formula îi aparţine lui Rudyard Kipling) din Eurasia. Treburile în politica externă Americană nu au mers aşa cum au prezis neoconservatorii  al căror impuls a degradat ‘ordinea spontană’.  Dar în acord cu  principiul Le Chatelier, în sistem obligatoriu apar forţe ce reinstaurează ‘ordinea spontană’.

Doctrina despre ‘ordinea spontană’ nu a fost inventată de cugetătorii vest-europeni sau de cei nord-americani, ci este o veche doctrină eurasiatică prezentată prima oară sub forma discursului de către  filosoful chinez  taoist Chuang-Tzu (369- 286 înainte de Hristos).

Datorită ‘ordinii spontane’ a fost posibil şi miracolul de rezistenţă al acestei  Latinităţi Orientale căreia îi aparţinem.

Titus Filipas

Tăcerea lor (a ierarhilor vii) este irelevantă

Acesta este un răspuns la capitolul “Tăcerea ierarhilor” de pe blogul Savatie Baştovoi, vezi : http://savatie.wordpress.com/2008/07/02/tacerea-ierarhilor/#comments .

Tăcerea lor (a ierarhilor vii) este irelevantă. La conciliul din 325 AD de la Nicaea, erau prezenţi mai mulţi episcopi veniţi din Mesopotamia şi din subcontinentul indian, decât din Europa Occidentală. În acelaşi secol IV care marchează începutul civilizaţiei ariene a excelenţei din   Romania Orientală, şi folosind mijloacele filosofiei eline în exegeza biblică, teologia cappadocienilor extrăgea hotărât creştinismul din iudaism, despărţindu -l în mare măsură de miracolele lui Moise (trăitor în vremea dinastiei a 19- a egiptene). Tablele lui Moise mărturisesc falogocentrismul Vechiului Testament. Teologia cappadocienilor incorpora creştinismului   elementele esenţiale de civilizaţie universalistă prezente în renaşterea saitică, aflată la şapte dinastii depărtare de faraonul Ramses cel Mare. De atunci, din secolul IV al erei creştine, se face distincţia netă între Apostoli, care se inspirau din profeţii evrei ce arătau direcţia „timpului   liniar”, şi Părinţii Bisericii care se inspirau din scrierile filosofilor Greciei în teoria lor despre om, creaţie şi spirit. Este o distincţie capitală. Părinţii Cappadocieni ai Bisericii anunţau lumea modernă. Este deosebit de încurajator pentru noi faptul că istoriografii oneşti ai Occidentului privesc acum cu maximă speranţă spre civilizaţia excelenţei din Romania Orientală a secolelor IV, V. VI.

Titus Filipas

Dificultatea realizării de proiecte

„Datorită nemărginitei competenţe a politicienilor şi a celor din sistemul juridic românesc, ţara noastră a pierdut anul trecut în procesele soluţionate de CEDO (asta ar fi Curtea Europeană a Drepturilor Omului) nici mai mult nici mai puțin de 8 360 970 de euro.”, citesc aici :

http://laportileorientului.wordpress.com/2008/03/24/daca-doriti-sa-revedeti-cat-ati-pierdut-anul-trecut-si-nu-stiati/

 Un comentariu pe acelaşi blog  : „Pe de alta parte, Romania a mai pierdut bani si in alt fel: prin neabsorbtia   fondurilor Europene. Nu am date exacte, da’ parca citisem la un moment dat pe   undeva ca eram in compania Germaniei de exemplu, care cotiza la Uniune mai   mult decat primea.”, mă atrage să comentez.

Dificultatea realizării de proiecte este creată de faptul că un proiect european viabil implică obligatoriu o latură voluntaristă (care se realizează uşor, pentru că sunt mulţi români „cu muşchi”), dar şi o latură intelectualistă. Ceea ce este mai greu de atins, ca să nu zic chiar foarte greu, pentru că implică un nivel cultural echivalent celui din Europa Occidentală. Or, când ei căpătau cultura clasică din Epoca Luminilor (aveau de pe atunci manuale şcolare pentru învăţarea calculului infinitesimal, a diferenţialelor şi integralelor!), românii trudeau năuciţi de  epoca fanariotă. Cum observa Ion Brătianu, Limba Română se afla atunci în criză profundă: „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”.  Există un hiatus cultural care încă nu s – a recuperat, iar acum  pur şi simplu nu se pot gândi proiecte fezabile în Limba Română. Germania are şi ea nişte probleme similare. După război, o mare parte dintre specialiştii lor au fost luaţi de America şi Rusia. Asta  a fost  o pierdere şi  pentru cunoaşterea exprimată  în limba germană a intelectualilor de calitate. RFG a trebuit  să recurgă la mâna de lucru adusă din Turcia. Milioane de noi cetăţeni din Germania  au învăţat doar limba germană aproximativă.

Titus Filipas

Interpretarea subiectivă şi guillotina lui Hume

Lipsa de consens, lipsa de armonie, lipsa de bună credinţă, într-un cuvânt cearta dintre Preşedinte şi Premier arată cât de eficientă a fost propaganda ideologică prin care cominterniştii, cominformiştii, luptătorii internaţionalişti împotriva regalităţii din Spania, au spălat creierele câtorva generaţii de români. Unul dintre aspectele propagandei lor ne îndemna să privim către viitor, nu înspre trecut. Condamnată de propaganda lor era mai ales Epoca Luminilor, c’est-à-dire civilizaţia şi filosofia Europei Occidentale din secolul XVIII. Şi era aceea o vreme care în Ardeal se manifesta printr- un iluminism firav, iar Moldova şi Ţara Românească sufereau sub ignoranţa şi exploatarea jugului fanariot. Istoricul  Vlad Georgescu (1937 – 1988) avea dreptate să compare efectele epocii comuniste cu efectele epocii fanariote asupra românilor. Fără îndoială că dacă ar fi trăit mai mult şi încă în putere, Vlad Georgescu ar fi putut conduce după 1989 un proces eficient de reforme în Suprastructura românească pentru a elimina din conştiinţe efectele comunismului. Pentru că Raportul Tismăneanu doar a continuat de facto propaganda de inspiraţie internaţionalistă deformată în România. Astfel, Raportul Tismăneanu nu face absolut nicio referire pozitivă la ideologia primară liberală din secolul XIX, de asemenea nicio referire pozitivă la filosofia Epocii Luminilor.

În actuala criză politică din România se vorbeşte mult despre „interpretarea subiectivă” a Constituţiei şi a legilor, dar nu se spune chiar absolut nimic despre  „guillotina lui Hume”. L-am ascultat în după amiaza zilei de 21 ianuarie 2008, pe canalul de televiziune Antena 3, vorbind şi analizând nedumerit criza politică, pe domnul Cristian Pârvulescu, profesor universitar la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, titular la disciplina  de Politică Comparată şi Instituţionalism Politic, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti (vezi  şi prezentarea sa în articolul de pe Wikipedia românească http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_P%C3%AErvulescu). Am rămas totuşi cu impresia persistentă că profesorul universitar Cristian Pârvulescu este totalmente ignar în filosofia politică a lui David Hume (1711–1776), şi că nu a citit, –dacă a citit vreodată!–, decât foarte superficial textul fundamental,  A Treatise of  Human Nature, scris de acest iluminist scoţian.

Iar interpretarea subiectivă care provoacă şi menţine îndelungata ceartă între Preşedinte şi Premier este un datum intrinsec al naturii umane.  Prin mijlocirea şi îngăduirea acestei „interpretări subiective”, fiecare individ uman raţional, văzut teoretic ca „statuia senzualistă” descrisă în tratatul de psihologie al lui Condillac,  efectuează o separare a lumii sale holistice în două părţi totalmente distincte:  „ceea ce este”  şi „ceea ce trebuie să fie”.

Propoziţiile pe care fiecare individ uman le construieşte în spaţiul său  dialogic interior despre „ceea ce este”  se cheamă propoziţii descriptive. Iar propoziţiile pe care le pronunţă  în spaţiul dialogic despre „ceea ce trebuie să fie” se cheamă propoziţii prescriptive. Ei bine, „guillotina lui Hume” este chemată să reteze oricare silogism unde  premisele sunt propoziţii descriptive, iar concluziile sunt  propoziţii prescriptive. Aceasta este morala.Titus Filipas

 

Falogocentrismul profetului Moise

La conciliul din 325 AD  de la Nicaea, erau prezenţi mai mulţi episcopi veniţi din Mesopotamia şi din subcontinentul indian, decât din Europa Occidentală. În acelaşi secol IV care marchează începutul civilizaţiei ariene a excelenţei din Romania Orientală, şi folosind mijloacele filosofiei eline în exegeza biblică, teologia cappadocienilor  extrăgea hotărât creştinismul din iudaism, despărţindu -l în mare măsură de miracolele lui Moise (trăitor în vremea dinastiei a 19- a egiptene).  Tablele lui Moise mărturisesc falogocentrismul Vechiului Testament. Teologia cappadocienilor  incorpora  creştinismului  elementele esenţiale de civilizaţie universalistă prezente în renaşterea  saitică, aflată la şapte dinastii depărtare de faraonul Ramses cel Mare.   De atunci,  din secolul IV  al erei creştine, se face distincţia netă între Apostoli, care se inspirau din profeţii evrei ce arătau direcţia „timpului liniar”, şi Părinţii Bisericii care se inspirau din scrierile filosofilor Greciei în teoria lor despre om, creaţie şi spirit.  Este  o distincţie capitală. Părinţii Cappadocieni ai Bisericii anunţau  lumea modernă.Titus Filipas