Între Iluminismul francez din secolele XVII – XVIII şi Iluminismul scoţian clasic există o legătură de tip „vase comunicante”. Relaţiile Scoţiei cu Franţa continentală erau foarte vechi. Istoricii reuşesc să dateze începutul remarcabilului tratat informal de alianţă între Scoţia şi Franţa în anul 732, când a fost purtată bătălia victorioasă de la Poitiers. Charles Martel, liderul francic întemeietor al dinastiei carolingiene, ajutat de un detaşament de pedestraşi scoţieni, coordonează o sinergie extraordinară care îi învinge decisiv pe arabii din Apus ce invadaseră Europa, arabi care se dovediseră invincibili pînă la acel moment istoric. La Poitiers fusese marcat un succes absolut notabil, în care alianţa dintre Franţa şi Scoţia reuşea să adauge valoare în acţiunea militară împotriva islamicilor purtaţi din victorie în victorie de Jihad, războiul lor cel sfînt. În cel de al doilea mileniu creştin, vechea alianţă, „the Auld Alliance”, a fost în modul cel mai concret formalizată prin tratate, necontenit reînnoite, veac după veac. Primul tratat formal a fost cel parafat în anul 1295 de către Philippe le Bel (regele capetian care i – a deposedat şi distrus pe cavalerii templieri) şi John de Balliol (1248 – 1314), cunoscut drept regele Ioan I al Scoţiei. De altminteri Mihai Eminescu începea proiectul de roman “Geniu pustiu” amintind “istoria unui rege al Scoţiei”.
În secolul XVI, prin legile de naturalizare a francezilor în Scoţia şi a scoţienilor în Franţa (Lettres de Naturalité générales et réciproques), francezii şi scoţienii dispuneau în Scoţia, respectiv în Franţa, de aceleaşi drepturi ca şi nativii ţărilor respective. În anul 1942, generalul Charles de Gaulle, ce continua lupta Franţei republicane şi democratice împotriva nazismului, califica tratatul dintre Philippe le Bel şi John de Balliol, într -un discurs celebru pronunţat în oraşul scoţian Edinburg, drept alianţa caracterizată prin cea mai îndelungată continuitate: „la plus vieille alliance du monde”. Pe fondul acestei alianţe, în secolul XVIII, îndelungata tradiţie de înţelegere reciprocă şi de sinergie reuşea să adauge o valoare imensă în activitatea intelectuală chemată pe româneşte Iluminism. Deşi ideile Iluminismului se propagă în aproape toată Europa acelui timp, foarte puţini dintre cărturarii români au putut participa la acea mişcare intelectuală, datorită blocajului şi regresului impus nouă de epoca fanariotă.
Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Însă Junimismul nu este prima expresie a influenţei Iluminismului scoţian din secolul XIX asupra culturii române. Cu toate că junimiştii clamau foarte vehement opoziţia lor la paşoptism, găsim cel puţin o dovadă că însăşi revoluţia de la 1848 din ţările româneşti a fost puternic marcată de Iluminismul scoţian din secolul XIX care iradiază până la noi.
Una dintre cele mai frumoase imagini grafice despre revoluţia de la 1848 este tabloul „România revoluţionară”, pictat de Constantin Daniel Rosenthal, vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_de_la_1848 . Puţini ştiu însă că modelul feminin a fost tînăra scoţiancă Mary Grant, vezi aici: http://209.85.135.104/search?q=cache:hbTeTKzamlUJ:en.wikipedia.org/wiki/Maria_Rosetti+maria+rosetti&hl=ro&ct=clnk&cd=6&gl=ro , care a devenit prin căsătorie Maria Rosetti.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 