Posts Tagged ‘Don Idhe’

Fenomenologia se ocupă cu “lumea aparenţelor”

noiembrie 15, 2013

Vorbim atâta despre integrarea economiei digitale (numerice). Totuşi lucrurile merg cumplit de greu la noi. Ce se opune ? Am mai spus că numericul se bazează pe gramatică. Şi, cum arăta Ioan Eliade Rădulescu în Prefaţa la Gramatica de la Sibiu din anul 1828, orice gramatică pleacă de la o gramatică filosofică. Atunci, nu cumva integrarea economiei digitale (numerice) se întâlneşte cu obstacolul adoptării filosofiei adecvate ? După americanul Don Idhe, aceasta ar trebui să fie Fenomenologia hermeneutică. După Stéphane Vial, mai potrivită s-ar găsi Fenomenologia existenţială. Lăsând adjectivele la o parte, să cercetăm mai întâi substantivul. Grosso modo, Fenomenologia se ocupă cu “lumea aparenţelor.” Am mai vorbit aici despre unul dintre Ideologii eclectici, Maine de Biran. În treacăt fie adăugat, filosofia lui permite şi înţelegerea Isihiei ortodoxe în termenii occidentali. Am mai subliniat totodată că Maine de Biran depăşea dualismul cartezian în care mai credeau un Condillac ori un Destutt de Tracy. Maine de Biran afirmă limpede că Spiritul nu-i substanţă metafizică. Progresul cel mare pe care-l aduce Maine de Biran faţă de Cartesius este afirmaţia lui privind faptul că relaţiile aparente definesc Conştiinţa.
Titus Filipas