“A disparut…” a intrat pe blogul http://patratosu.wordpress.com la data de decembrie 27, 2007. Eseul este excelent scris. Ilustraţia – cea mai potrivită. Tabloul entuziasmului proletar este cumva de Ivancenco ? Într- o extinsă reţea de efecte cu externalităţi pozitive şi negative, bloggerul român este util binelui public pentru că articulează la discursul comun un minimum de concepte noi, adăugă discernământ şi judecăţi de valoare asupra evenimentelor din cotidian. Acest autor de blogger, –cel mai bun din România–, discută corect noţiunea de justiţie distributivă într- o abordare conceptuală ascendentă : “Ultima data cînd am dat parizer cu pîine pentru pauza ei de la ora 10 si un pic de tuica a fost… ehe… acum vreo 8 ani, cred….”
Principiile justiţiei distributive sunt principii normative destinate alocării bunurilor (resurselor, inclusiv resurselor educaţionale) care se găsesc în cantitate redusă. Ca discurs, justiţia distributivă se concentrează asupra caracterului acceptabil, ori „drept”, al (re)distribuţiei bunurilor în societate. În context social, chestiunile etice tratate în justiţia distributivă sunt considerate a fi acute, grave, importante. Din cauza aceasta, justiţia distributivă trebuie să fie divulgată, popularizată, învăţată. Pe web există deja vreo două generaţii de situri unde persoanele doritoare de cunoaştere prudenţială pot învăţa justiţia distributivă prin profile statistice, interviuri, jocuri video. Jocul interactiv chemat „Distributive Justice in America” este oferit populaţiei din New York prin intermediul unei instalaţii electronice integrate la Whitney Museum of Art. Vizitatorilor li se mai oferă şansa, pentru unii din ei nesperată, de a crea propria societate virtuală, ideală din punctul de vedere al justiţiei distributive. Conţinând şi multă grafică, siturile educaţionale din generaţia a doua pentru achiziţionarea elementelor de justiţie distributivă sunt redactate în limba engleză, majoritar. Există şi fericite excepţii de la acest exclusivism al englezei educaţionale pe web. Enumerăm două notabile „cazuri balcanice”: situri de etică distribuţională redactate în limbile croată şi turcă, vă puteţi imagina aşa ceva ? Totuşi, dacă doriţi un limbaj facilitînd realmente accesul Dumneavoastră la conceptele noi, – se spune uneori că această „vorbire” ţine de categoria limbajelor sacre –, recurgeţi la engleza vorbită de profesorii de la Harvard University. Textele de justiţie distributivă cele mai citite, actualmente, îl au ca autor pe filosoful harvardian John Rawls (1921 – 2002), un egoist prudenţial epitomic. După un stagiu ca infanterist pe frontul din Pacific, consecinţele infernului de la Hiroshima îl îndeamnă pe John Rawls să studieze filosofia morală. John Rawls reflectă mult asupra temei, publică prea puţine articole ştiinţifice. Scrie lent şi eficient, în celebrul stil explicativ Bourbaki ce urmează unui mare război, marele text educaţional de cunoaştere prudenţială intitulat „A Theory of Justice”, din anul 1971. În paginile cărţii „O teorie a dreptăţii”, acum lectură obligatorie pentru învăţarea filosofiei morale, John Rawls încearcă să rezolve problema justiţiei distributive cu ajutorul unei versiuni personale de Contract Social. În construcţia discursivă din textul „A Theory of Justice”, John Rawls se baza pe teoriile clasice ale Contractului Social, elaborate de John Locke (1632-1704), Jean Jacques Rousseau (1712-1778), şi Immanuel Kant (1724–1804). “Contractul social” înseamnă la John Rawls o cooperare conştientă între grupuri, prin negocieri pe un set de valori etice. Cursul profesorului John Rawls despre ‚teoria dreptăţii’ şi distribuţia bogăţiei a influenţat nu doar filosofia politică şi morală, ci şi gândirea economică. Regula economică simplă ne spune că bogăţia dintr -o economie nu reprezintă o cantitate fixă, transmisă de la o perioadă la alta. Bogăţia poate mereu să fie creată, aceasta a fost experienţa ţărilor industrializate în ultimele două secole şi jumătate. Altă regulă de tutorial economic ne învaţă că veniturile şi bogăţia nu sunt “distribuite”. Aceasta pentru că bogăţia nu este mai întâi creată, apoi distribuită. Cianotipul privind posesia de bogăţie spune că veniturile persoanei şi bogăţia sunt create, şi iniţial deţinute legitim, posedate legitim, chiar de către persoana care creează acea bogăţie. Iar între „crearea de bogăţie” şi „redistribuirea de bogăţie” există un conflict din punctul de vedere al justiţiei naturale. Prin impozitările pe care le impune şi le percepe, statul asigură principalul mecanism prin care se realizează „redistribuirea de bogăţie”. Cred sincer că orice „redistribuire” de bogăţie înseamnă furt camuflat, dar admit că acest conflict între „crearea de bogăţie” şi „redistribuirea de bogăţie” se poate aplana recurgînd la „reguli de contrapartidă” (‚trade offs’) adecvate. Aş fi preferat sublinierea aspectelor rawlsiene în campania de educaţie civică în şcoli. Nu se întâmplă. Cum reacţionează, la această criză autentică şi acută de educaţie civică, instituţia cea mai competentă, şi cea mai avizată, –în principiu–, asupra abstracţiunilor aplicabile, anume Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti ? În general, modelul fiducial lipseşte la ei. De ce ? Pentru că aşa a fost concepută Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti de către “ctitor” – profesorul universitar Daniel Barbu. În principiu, Facultatea „lui” de Ştiinţe Politice nu trebuie să propună modele fiduciale, soluţii înţelepte şi fezabile pentru România. Profesorul universitar Daniel Barbu este cel mai proeminent reprezentant actual din “şcoala dâmboviţeană de politicianism”. Chiar şi bloggerul observă : “Mi-am dat seama de asta ascultînd un interviu pe Europa Cultural. Nu mai stiu cine [cu cine n.n.] dialoga, cred ca […] Daniel Barbu […].” Mai departe, nu aş pronunţa afirmaţia riscată : “lui Daniel Barbu îi apartine descoperirea … [că] a disparut clasa muncitoare.” Nu “a dispărut”, ci a plecat în alte ţări. Totuşi, formal a dispărut conceptul de clasă socială, înlocuit cu triada noţională “grid-group-network”.Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 