Posts Tagged ‘Dimitrie Cantemir’

George Soros

noiembrie 7, 2015

Cred că George Soros a sesizat corect importanţa întâlnirii diplomatice recente dintre guvernul României şi Ordinul Cavalerilor de Malta. George Soros a văzut pentru el pericolul de imagine pozitiv augmentată ce-l aduce faptul că România ideologică intră pe un făgaş natural al Istoriei sale, făgaş care o leagă de faptele cele vechi (la mijlocul secolului XIII, România nu exista pe hartă!). Şi grupul său de interese, insensibil la durerile românilor, a organizat imediat acea catastrofă tragică servind ca pretext pentru organizarea de “proteste” care sunt şi monstruoase, dar şi hilare în acelaşi timp. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/06/alternativa-sau-aventura/#comment-258741
Titus Filipas

Han Kubrat (2)

noiembrie 5, 2015

Oteţ Paisie (ori Paisie din Hilendar, întemeietorul istoriografiei bulgăreşti) spune : “De ce ţi-e ruşine să te numeşti bulgar?”. Măreţul dar ipoteticul Han Kubrat, menţionat prima dată în documentul epigrafic de la rîul Orhon (aflat între Lacul Baikal şi Mongolia), un Han întemeietor al confederaţiei Bulgariei Mari la anul 632, este ţinut în mare stimă atât de către istoriografii bulgari, cât şi de cei maghiari. După ultimii, marele Arpad, fiul lui Almoş, şi întemeietorul Imperiului Ungar, ar fi un urmaş al său. Basmul istoriografic bulgaro-maghiar sună poate frumos. Povestea se complică şi atinge confuzia atunci când adaugă (sau este pus să adauge) un detaliu incredibil episcopul Ioan din Nikiu. Unde-i Nikiu? Este oraş în “delta biblicelor sinte” (vezi “Epigonii” lui Mihai Eminescu). Documentul scris de către episcopul Ioan din Nikiu s-ar mai fi păstrat doar în limba etiopiană. La fel ca şi Cartea 1 Enoh ce l-a inspirat pe Mihai Eminescu în a scrie “Luceafărul” (că doar n-o să credem teoria intelectualului evreu Moses Gaster, o ipoteză literară despre influenţa fondatoare şi singulară a textelor neamţului Richard Kunisch asupra Luceafărului eminescian!). Episcopul Ioan din Nikiu spune că măreţul Han Kubrat ar fi fost doar un minion al împăratului Heraklius! Altă sursă veche, şi geografic mai îndepărtată, care ne vorbeşte despre bulgarul Han Kubrat, ar fi o piatră cu înscrisuri găsită la frontiera dintre Siberia şi Mongolia. Este documentul epigrafic de la rîul Orhon, curs de apă situat între Lacul Baikal şi Mongolia. Documentul a fost scris (sau ar fi fost scris, zice-se) pe la începutul secolului VIII de Turcii Ghiok Apuseni (cunoscuţi de asemenea şi sub denumirea de “turcii albaştri”). Am vorbit pe alt fir despre “ruptura iraclidă” sau disrupţia iraclidă în Romania Orientală pontică, o ruptură imputabilă în mod strict gestionării defectuoase a Istoriei noastre de către iniţiativele geopolitice ale împăratului roman Heraklius, ele fiind terenul pe care istoricul Henri Pirenne detectează un punct de ruptură de la Romania. Domnitorul Petru Rareş avea deja această percepţie, după cum ne dovedeşte Enciclopedia murală de la mănăstirea Moldoviţa. Aici este bine să subliniez că după moartea marilor noştri istorici Nicolae Iorga şi Gheorghe Brătianu, memoria istoricităţii noastre a fost bine păstrată şi transmisă, direct ori subliminal, în lecţiile de Teologie Politică Română Ortodoxă predate publicului credincios de către măicuţele firoscoase de la Moldoviţa. Eu folosesc termenul “firoscos” în sensul propus de Bogdan Petriceicu Haşdeu (în revista Columna lui Traian din 1883, pagina 242, venind direct din cuvântul latinesc philosophus, chiar dacă DEX zice c-ar fi “ipoteză gratuită”). Documentul epigrafic de la rîul Orhon vorbeşte despre “hanul bulgar Kubrat”. Iar mai departe intervine construcţia ossianică fantasmagorică după model scoţian James MacPherson pentru asertarea “drepturilor bulgarilor” peste noi. Însă pe baza “rupturii iraclide” au fost construite slavizarea şi arabizarea. Cred că trebuie să dislocăm istoria noastră din această gangă.
Titus Filipas

„Gardar”, înainte de „Rusia Kievană”

octombrie 19, 2015

Voinţa lui Valens creează un extins spaţiu comercial cu axa pe Limes, un sistem de pieţe instituţionalizat prin puterea imperială romană. Va fi copiat de autohtonii via-tici (adică mobili, mereu “pe drumuri”!), străbătând istmul baltico-pontic în avansul lor agricol cu Plugul Mare (iară nu Pluguşorul lui “Bădia Traian”!). Acest sistem economic de pe istmul baltico-pontic, realizat după modelul instituţional „Limes cu burguri” valensian, a rămas cunoscut sub două nume : Fie „Gardar”, fie „Gardariki”. Numele incorporează fie cuvântul gard, fie cuvântul gardina. Însă „Gardar” sau „Gardariki” nu reprezintă un stat, ci un model economic avându-şi sorgintea în gândul împăratului Valens din secolul IV ! Oricum, „Gardar” precede „Rusia Kievană”, statul inventat ad-hoc de către ideologul rus Nikolai Karamzin, într-o imaginaţie romantică apocrifă, şi totodată de inspiraţie clar ossianică ! Cunoscuta Brazdă a lui Novac ce trece și prin Craiova, și care se extinde pornind din județul Mehedinți și ajunge până la Mizil, era denumită Limes Moesiae de către istoricul Flavius Dalmatius. În ce măsură coincide Brazda lui Novac cu zidul lui Valens, punctat cu mici forturi din lemn numite burgus? Cronica lui Procopius din secolul VI vorbește despre localitatea „Burgu latu”, numele fiind prima sintagmă înregistrată oficial -adică prin documente istorice- în limba română. Și dacă era înregistrată de Procopius, probabil că și autohtonii noștri foloseau denumirea. Dar treptat, autohtonii înlocuiesc termenul burgus cu termenul de gard, ceea ce avea fără îndoială o semnificație comercială dar și de apărare a unei proprietăți economice. „Burgu latu” arăta deja un oraș. Probabil că și Gard desemna la acea vreme un mic oraș, cu piață-obor, și refugiu de apărare. Pe la anul 830, Geograful Bavarez -nume fictiv, propus de către un intelectual polonez din Epoca Luminilor-scria la Regensburg despre gord-urile (gard-urile) aflate la Nord de Dunăre. Este surprinzătoare (sau poate că nu) concentrația de garduri-gorduri de pe valea Bugului pontic http://en.wikipedia.org/wiki/Bavarian_Geographer#mediaviewer/File:Hermann_Geogr_Bavar1.png În secolul XIX, prințul nostru Ion Ghica scria totodată despre majoritatea demografică românofonă existentă pe valea Bugului pontic (implicit din Transnistria ce definește cu nume românesc teritoriul care altminterea se chema în Sud Edisan, iar în Nord se cheamă Podolia Mică). Natural se pune întrebarea: Cine au fost primii locuitori acolo? Răspunsul poate fi dat tot la fel de natural : Românii! Rușii au venit doar pentru că li s-a promis -și permis- de către Occident (dar numai după moartea suveranului francez Louis Quinze!) prin tratatul internațional semnat la Kuciuk Kainargi în anul 1774. Pentru acel tratat a făcut un profitabil lobby în favoarea Rusiei iluministul Voltaire. Cel care nega într-o carte din anul 1730 faptul că ar mai fi existat moldo-valahi în „vechea Dacie” ! Cartea lui Voltaire a cunoscut o largă propagare printre intelectualii europeni din secolul XVIII. Ceea ce a fost echivalentă cu o propagandă în favoarea Rusiei! Asta a și creat „problema peninsulei Crimea”, o problemă atât de aprinsă şi astăzi.
Titus Filipas

Volhinia (Volînia), lângă Halici

octombrie 19, 2015

După istoriograful arab Massudi, Volînii -Walinjana- sunt cei mai nobili reprezentanţi ai comunităţii Saqaliba (Scheii pe româneşte, adică autohtonii „socii” – alizaţi din Romania Orientală ; reamintesc faptul că este vorba despre o comunitate pe care o consemnează, la Anul Domnului 381, Conciliul Ecumenic de la Constantinopol). Sinodul pan-ortodox pregăteşte sărbătorirea evenimentului (la Istanbul, evident!).
Titus Filipas

Danemarca

octombrie 18, 2015

Emporiile vikingilor din Iutlanda erau instituţionalizate, adică se aflau sub controlul regal. Danemarca era cel mai puternic dintre regatele Nordului. Într-o vreme, acesta era un adevăr absolut. Abia William Shakespeare, în “Hamlet”, aruncă o umbră de îndoială : “Este ceva putred în Danemarca.”
Titus Filipas

Vladimir

octombrie 15, 2015

Un tip care şi-l ia ca tovarăş de beutură pe Berlusconi nu este un om mare. În fine, Putin pretinde că păşeşte în urmele lăsate de paşii lui Stalin pentru a face Rusia mare. Dacă ar fi aşa… Dar Stalin a fost realmente un doctrinar, ceea ce Putin este departe de a fi… L-am citit pe Putin în pronunţiile sale naïve despre Vladimir (Fornicator Maximus în istoriografia ottoniană), Botezătorul “ruşilor” (cine or fi ăia ?) în legenda construită de Nikolai Karamzin. Să nu dea bunul Dumnezeu să ajungem să depindem, noi, românii, de capriciul unui Vladimir Putin ! Bunicul îl vorbea de bine pe ţarul Nicolae al II-lea care făcuse, cât de cât, suportabilă viaţa românilor din Basarabia. Ministrul Educaţiei din toată Rusia pe vremea sa era un intelectual sorocean trăgându-şi rădăcinile din Epir (Dimitrie Cantemir afirma categoric că vlahii epiroţi sunt români!). Acest ministru sorocean a lăsat în Romania Orientală nord-pontică principiile medelenizării.
Titus Filipas

Nova Roma încă mai exista nu mult „înainte de săptămâna trecută!”

septembrie 15, 2015

S-a spus, cât de drept ori cât de greşit?, că numai zidirea templului ori a bisericii oferă experienţă religioasă integrală. Nu ştiu cât de întreagă, sau cât de sinceră ca trăire religioasă, este « experienţa zidului ». Însă ea nu-i exclusivă. Orice căutare, pozitivă ori negativă, a indefinitului ce unii îl numesc «Absolut» este o experienţă religioasă integrală. Iar înlăuntrul unui limbaj vernacular, şi acesta un fel de « zidire », căutarea absolutului pozitiv înseamnă să tânjeşti după infinit într-o lume finită: melancolie şi pesimism, când percepută e « durerea lumii » toată. Deplorabilă condiţie, în care romanticii români ar fi ajuns să fie prinşi ca nişte insecte plăpânde într-o pânză de păianjen. Imobilizaţi într-o simţire intensă, pentru că ei nu ar fi avut, prin naştere ori prin educaţie, capacitatea, îndeobşte bănuită a fi salvatoare pentru destinul individual, de adaptare la ‘realitatea socială’. Sau la ‘adevărul social’, totdeauna nimicitor pentru drepturile la subiectivitate şi libertate personală. „M-am căutat pe mine însumi.” Este o frază formulată de către Heraclit. Ea defineşte subiectivitatea ca problemă fundamentală. Istoria noastră veche ne arată că lumea ioniană este nu doar adiacentă cu lumea tracică, este chiar aceasta. Fraza heraclitică ne aparţine intim şi definitoriu. Dar e ceva nou sub soarele palid al vremii ? Căci lucrurile acestea s-au întâmplat în multe rânduri, într-o istorie culturală europeană. Ataraxia şi contemplarea din antichitatea greacă, stări atât de înrudite cu melancolia, nu erau legate şi ele de căutarea absolutului ? În lumea greco-latină târzie, era presentimentul unui Ev Mediu, întunecat, ce urma să vină. El pare strâns înrudit cu acel « mal du siècle » de o acuitate dureroasă în spiritele cele mai sensibile ale cumpenei veacurilor XVIII şi XIX. « Le mal du siècle », ştim precis, a fost o criză declanşată de catastrofa majoră din civilizaţia universală produsă de Marea Revoluţie Franceză şi de războaiele sângeroase din siajul ei, pînă la Waterloo. Pentru minţile cele mai lucide şi nobile ale Occidentului apărea atunci ca evident faptul că universul mundan se schimbase atât de mult după Marea Revoluţie Franceză, încât constatarea privind starea civilizaţiei universale, condensată de Leibniz în aforismul : « Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile », nu mai era, din păcate, adevărată. Dar, ţin să ne reamintească supărător protocroniştii, chiar în vremea lui Leibniz un prinţ român simţea «melanholia » într-un Constantinopol care suferise o sută cincizeci de ani de stambulizare. Prinţul Bibescu (el provine dintr-o familie de moşneni de la Gorj), bunicul scriitoarei Marta Bibescu, considera căderea oraşului Constantinopol ca durere personală. Arhetipul cultural prezent în melanholia lui Dimitrie Cantemir se traduce la prinţul Bibescu prin sentimentul mărturisit că Nova Roma încă mai exista nu mult „înainte de săptămâna trecută!”
Titus Filipas

Domnitorul Petru Rareş a fost primul nostru om politic ?

iulie 30, 2015

Aforismul „Vom fi ce-am fost, şi mai mult decât atât” cam asta demonstrează. Petru Rareş a fost primul om politic român, pentru că a luat în consideraţie două principii de justiţie politică internaţională jucând categoric în favoarea noastră : Capitulaţiile şi Lex antiqua Valachorum. Oricum, ‘capitulaţiile’ se dovedesc a fi îndestulător palatabile să determine atitudinea regelui François Premier când încheie la 1535 neînţeleasa alianţă a „fiicei mari a Bisericii Catolice”, cum fusese gândită construcţia Franţei de Blanche de Castilia şi Ludovic cel Sfânt (Louis IX), cu sultanul Soliman Magnificul (1520-1566). Legătura dintre regele Franţei şi sultanul otoman fusese facilitată de diplomaţi romani aparţinând familiei Frangipani. Chiar şi domnitorul moldav Petru Rareş, care pierdea prima domnie (1527-1538) din cauza intervenţiei lui Soliman Magnificul, câştigă cea de a doua domnie (1541-1546) tot de la Soliman Magnificul, doar pentru că se plasează sub umbrela diplomatică a familiei Frangipani! Într-adevăr, doamna Elena-Ecaterina, cea de a doua soţie a domnitorului Petru Rareş, era înrudită cu familia Frangipani prin legătura matrimonială a surorii sale Maria cu un Ferdinand Frangipani, nobil italian aflat în serviciul Hungariei. Într-un Codice din 1288 (Codice di Vallis vinearia) apare dovada că familia Frangipani stăpânea terenuri şi pe coasta Dalmaţiei. Ştiinţa juridică a Frangipanilor era vastă. Un nobil Frangipan de pe coasta Dalmaţiei susţine Lex Antiqua Valachorum, ce deriva din Codul Civil Roman, împotriva împăratului Sigismund de Luxembourg care susţinea drepturile succesoriale numai în acord cu legile Regatului Ungur. Din acest punct de vedere, liderii comunişti români Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu urmează strict linia politică trasată de Petru Rareş. Şi în orice caz, cu mult, mult mai mult, decât patricianul saxon Klaus Iohannis, care prin miracol feisbucist s-a instalat preşedintele României ! Vedem acum, în România, unul dintre pericolele aplicării Inteligenţei Artificiale.
Titus Filipas

Munceau să înflorească ţara

iulie 24, 2015

@centru spune https://nastase.wordpress.com/2015/07/20/adrian-paunescu-72/ :+Dunărea la frontiera iugoslavă era bariera spre libertate pentru mulţi.+
Nu. Cei mai mulţi munceau să înflorească ţara (mai ştii cum se cheamă?). Cui nu-i plăcea munca, trecea Dunărea.
Titus Filipas

Mioriţa este baladă militară !

iunie 24, 2015

@Sorin Arădean spune pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/06/22/65-de-ani/ : „Legenda Meşterului Manole ar trebui trimisă în uitare, ca şi Mioriţa, de altfel (pentru pasivitatea ei tîmpă).”
Vezi că nu ştii bine arhetipurile culturale româneşti ? „Mioriţa” este în primul rând (însă nu doar atât, o lectură mai atentă descoperă valenţe nenumărate!) o baladă militară ! Despre confruntări şi alianţe între carvune (turme, unitatea de bază într-o armată thematică). Prima frază românească este înregistrată în secolul VI într-o carvună din armata thematică a generalului Comentiolus, adjunctul credincios al împăratului Mavrichie, aşa cum scrie Dosoftei.
Titus Filipas