Mai concret despre „Dacia preistorică”

Vorbim despre textul Dacia preistorică de Nicolae Densuşianu. Care, în esenţă, interpretează zalmoxismul drept o legătură culturală a populaţiilor din spaţiul  vestic al Pontului Euxin, locuitori ai versanţilor care îl alimentează cu apă, şi cultura dinastiei saitice egiptene. Ea genera  Renaşterea saitică având reverberaţii scrise în Evanghelia lui Matei. Să mai spunem truismul că Dacia preistorică este text nuclear al protocronismului românesc. Nicolae Densuşianu a fost criticat de nenumărate ori că Dacia preistorică merge prea departe în timp, fără dovezi. Iată că ştiinţa contemporană merge mai încolo de borna vagă a lui Nicolae Densuşianu. Ştiinţa ne propune antropologia lui Homo Sapiens care trăia în Munţii noştri Carpaţi acum vreo 35 000 de ani, vezi articolul şi imaginea la  adresa URL http://www.independent.co.uk/news/science/revealed-the-face–of-the-first-european-1678537.html .

Titus Filipas

Zalmoxismul şi tracismul

Un avatar blogosferic al triadei Pleşu-Liiceanu-Patapevici mă învinuia  că propag zalmoxismul şi tracismul. Dar trebuie început studiul istoriei cu lectura atentă din Herodot. Unde scrie despre Zalmoxis. Ce este zalmoxismul? Legătura vechii noastre civilizaţii tracice cu valorile de civilizaţie universalistă din dinastia saitică. Din „renaşterea saitică”. Thales din Milet şi Pitagora vizitează Sais. Nu ştim dacă Zalmoxis a fost la Sais. Istoria spune doar că Zalmoxis a fost sclavul lui Pitagora, care a primit învăţătura la Sais. Corăbiile milesienilor făceau legătura între Delta Nilului şi Delta Dunării. În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testament este amintit Sais, oraş aflat în „delta biblicelor sinte”, cum scrie Mihai Eminescu, cel blamat de revista DILEMA şi de HR Papapievici. Realmente scrierile lui Mihai Eminescu sunt dificile! De altminteri în GENIU PUSTIU el avertizează că gramatica generativă (desigur, nu foloseşte termenul inventat  de Chomsky, doar semnificaţia lui)  produce la început un discurs românesc pentru privilegiaţi. Nicolae Densuşianu a fost primul cărturar român care a citit în grila corectă Epigonii. Dar şi pe Novalis (Discipolii la Sais), precum şi pe Dimitrie Bolintineanu (Conrad). Din cauza aceasta, el leagă miturile care descriu Delta Nilului, de miturile care descriu Delta Dunării. Şi compune un mit nou (după David Hume, miturile descriu realitatea), chemat „Dacia preistorică”. În fine, mai sunt autorii Cassiodor şi Iordanes din Romania. Care descriu fenomenul ‘socii’-alizării traco-daco-moesilor şi ilirilor. ‘Socii’-alizare numită prescurtat tracism.

Titus Filipas

Semnul mirării

De la prima lectură se constată că eseul “Renaşterea Daciei?”, scris de domnul profesor doctor Mircea Babeş de la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Seminarul de Arheologie „Vasile Pîrvan”, este ideologic orientat împotriva protocronismului. Nu apărăm noi, aici, protocronismul. După cum nu ne dezicem de el. Vrem numai să remarcăm turnuri de fraze bizare în textul domnului profesor Mircea Babeş. Chiar din prima frază, –începutul de text ar trebui să fie capul de pod pentru discursul solid, credem “da capo” că domnul profesor Mircea Babeş ştie aceasta–, se ataşează maliţios semnul mirării pentru un volum de text în limba română : “Cu nouăzeci de ani în urmă, în 1913, ieşea de sub tipar la Bucureşti un op impresionant prin volumul său neobişnuit (1152 p.!), care mărturisea despre mărimea efortului, dar şi despre ambiţia nemăsurată a autorului de a reconstitui perioadele cele mai timpurii ale istoriei noastre cu alte mijloace şi în alt sens decît o făceau savanţii acelei vremi. Cartea se numea Dacia preistorică, iar autorul, Nicolae Densuşianu, răposat cu doi ani mai înainte, avea să devină – tocmai prin această operă – una dintre personalităţile cele mai controversate din istoriografia românească modernă. Meritele sale ştiinţifice îi fuseseră recunoscute încă din timpul vieţii, fiind ales la 1880 membru corespondent al Academiei Române, dar ele priveau în esenţă studiul istoriei medii şi moderne a românilor, căreia i-a dedicat publicaţii solide, valoroase.” Din ultima frază a excerptului se constată că însuşi Mircea Babeş recunoaşte soliditatea discursului ştiinţific construit de Nicolae Densuşianu până la inceptul tomului ‘Dacia preistorică’. Dar, mai departe, se dovedeşte că profesorul universitar Mircea Babeş nu mai poate urmări discursul propus românilor de către un Densuşianu ce găsea grila de citire a sintagmei “delta biblicelor sinte”, prezentă într-un vers al lui Mihai Eminescu. Căutând urmele trecutului magic al începutului civilizaţiei, Nicolae Densuşianu scrie în ‘Dacia preistorică’ despre Sais, oraşul sfânt din delta Nilulului, amintit şi în Biblie. Mai departe, dacă ştim că a existat realmente o civilizaţie antică puternică în delta Nilului, de ce nu am presupune că ar fi existat o civilizaţie antică şi în delta Istrului? Întrucât civilizaţia egipteană a celei de a 26-a dinastii este foarte strâns legată de civilizaţia grecească şi de cultul zeiţei Atena, Nicolae Densuşianu considera natural să găsească o legătură între cultul zeului Apollo şi civilizaţia hiperboreilor, subiect al miturilor greceşti: „Păşim acum pe un nou câmp de cercetări ce se deschide înaintea noastră, la tradiţiunile şi legendele păstrate la poporul român despre acest templu primitiv al lui Apollo de lângă gurile Dunărei.” Înainte de civilizaţia de la gurile Dunării, bănuită numai de Nicolae Densuşianu, avem certitudinea existenţei unei civilizaţii de calitate, «Cucuteni », mai spre nord. Vasile Lovinescu merge şi mai departe, în ‚Dacia hiperboreană’. Apoi, în vreme ce Nicolae Densuşianu a fost certamente influenţat de poezia lui Dimitrie Bolintineanu, domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş pare a fi pozitiv determinat de anacronismele din poezia lui Mircea Cărtărescu. Remarcam deja în articolul ‚Alibi pentru Seminarul Vasile Pîrvan’, că prin eseul “Renaşterea Daciei?”, domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş construieşte o diversiune pentru faptul că ‚Seminarul de Arheologie Vasile Pîrvan’ nu expune un punct de vedere oficial asupra autenticităţii „brăţărilor dacice din aur” produse acum industrial* şi pe bandă rulantă. Or, aici nu mai este vorba despre chestii gratuite, implicînd amatorismul şi diletantismul, ci despre o fraudă serioasă, pentru că „brăţările dacice din aur” sunt achiziţionate cu sume colosale, extrase de la bugetul României, iar domnul Mircea Babeş primeşte şi domnia sa vreo 1000 de euro pe lună – presupun, pentru că există Omerta asupra salariilor profesorilor de la Universitatea Bucureşti–, de la acelaşi buget strîns din banii oamenilor care lucrează din greu pentru subzistenţa lor. Domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş avea obligaţia, prin FIŞA POSTULUI PENTRU CARE PRIMEŞTE SALARIUL, să lămurească seria de anacronisme implicate în „industriile lui Burebista” pentru fabricarea brăţărilor din aur găsite acum. Sau poate, cum ziceam deja, domnul profesor Mircea Babeş este prea mult influenţat de „postmodernismul lui Cărtărescu” ? În Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cărtărescu scrie: “Bul dă cuarţ ce nici o lume nu să laudă că ţine,/Dar în fiecare lume îşi trimite el lumine,/Căci sunt lumile cu astre, cu planeţi, cu aurora/Oglindirea pă perete-a globului neperitori./Lumi în lumi, telescopate dân mărunturi în înalturi,/Microcosm şi macrocosmos între valvele dă smalţuri/Ale scoicii gea a minţii au în mijloc mărgărint/Globul dă cristal dân palma principesei Hyacint./Poate că scrisei „Levantul” doar să aflu globul ista/ Ce-l cătase Lionardo şi-l cătase Gianbattista”. Or, aici în mod evident este vorba despre inducerea ideii de anacronism tehnologic prin trop pervertit. Căci tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuarţ sunt inventate abia în cea de a doua jumătate a secolului XIX. Mineralul dur quintesenţial din antichitate şi Evul Mediu levantin era porfirul. Cele două biblioteci ale lui Traian din Forum – biblioteca greacă şi biblioteca latină — aveau intrările străjuite de daci sculptaţi în porfir. Semn evident pentru recunoaşterea nobleţei de tarabostes. Nu ne vine să credem, era şi recunoaşterea ştiinţei lor. Probabil că nu întâmplător aflăm cuvântul „porfir” citat în opera tipărită a lui Dimitrie Bolintineanu de aproape zece ori. Insistenţa aceasta asupra „porfirului” era legitimarea naturii imperiale a vernacularei în care scria: Limba Română cultă. Iar Nicolae Densuşianu, ce afla mai mult savoir faire din lectura lui Dimitrie Bolintineanu decît află despre know how tehnologic domnul Mircea Babeş citind Levantul lui Mircea Cărtărescu, scrie despre artefactele din porfir aduse în Dacia din Egipt. De altminteri, chiar şi la împăratul Hadrian era prezentă ideea acestei legături între ştiinţa din Dacia şi cea din Egipt! Sigur, poetul Mircea Cărtărescu are dreptul să scrie tot ce vrea, dar versurile lui n -ar trebui să fie considerate de specialiştii care lucrează la Seminarul de Arheologie Vasile Pîrvan drept datum ştiinţific!Iordanes nu exagerează deloc în evaluarea cunoştinţelor ştiinţifice ale dacilor. El este sprijinit şi de argumente arheologice. Într-adevăr, ceea ce se cheamă îndeobşte “Soarele de andezit” de la Sarmizegetusa Regia este de fapt o reprezentare ideografică pentru arhetipul cultural Eratostene. Ideologia pe baza căreia a fost construit noul ” Muzeu al Ţăranului Român ” exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre “meseriile uitate ” practicate de ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, –fără să dau pe atunci mare importanţă faptului–, că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală ‘formula lui Eratostene’. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui ‘mouse’de computer personal ! Ei bine, dacă ‘formula lui Eratostene’era folosită de ţăranul român generic, fiind prezentă, şi aceasta de mii de ori demonstrabil, în conştiinţa lui colectivă, înseamnă că este ” arhetip cultural” în sens carljungian. Or, acestea sunt teme perene, spre care trebuie să se orienteze şi Seminarul de Arheologie Vasile Pîrvan ! Domnul profesor universitar Mircea Babeş mai scrie incriminatoriu în eseul amintit: “Napoleon Săvescu este mai ales autorul cărţii Noi nu suntem urmaşii Romei”. Profesorul universitar Mircea Babeş chiar nu a citit corespondenţa purtată de filosoful englez John Locke şi sir Isaac Newton, pe o temă istorică adiacentă care inspiră titlul cărţii ilustrului amator care este Napoleon Săvescu ? Ei bine, să îl informăm noi pe domnul Mircea Babeş, că în acea corespondenţă, Roma care îşi incorpora provincia Dacia Felix este “Roma celor patru călăreţi ai Apocalipsului”. Afirmăm aici peremptoriu, că noi, românii, nu sîntem urmaşii acelei Rome, deşi sîntem îndrituiţi mai mult decât United States of America la toate drepturile juridice pe această planetă, drepturi care decurg din puterea absolută a Romei antice ! Titus Filipas

*Într-o abordare istorică serioasă, vezi http://www.romanialibera.ro/a158902/descoperiri-senzationale-in-situl-arheologic-de-la-schela-cladovei.html , se găsesc şi uneltele. Astfel, pentru producerea margelelor  de  malachit din neolitic, dintr-o vreme aflată cam 6000 de ani înainte de Hristos, au fost găsite “si uneltele din silex utilizate la fabricarea acestor podoabe.”

Cultul inacurateţei

În Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cărtărescu scria cu lejeritate : ‘Bul da cuart ce nici o lume nu sa lauda ca tine,/Dar in fiecare lume isi trimite el lumine,/Caci sunt lumile cu astre, cu planeti, cu aurora/Oglindirea pa perete-a globului neperitori./Lumi in lumi, telescopate dân marunturi in inalturi,/Microcosm si macrocosmos intre valvele da smalturi/Ale scoicii gea a mintii au in mijloc margarint/Globul da cristal dân palma principesei Hyacint./Poate ca scrisei Levantul doar sa aflu globul ista/ Ce-l catase Lionardo si-l catase Gianbattista’. Or, aici in mod evident este vorba despre exaltarea cultului  inacurateţei* si inducerea ideii de anacronism.  ‘Bul dă cuarţ’ este o varză. Tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuart sunt inventate abia in cea de a doua jumatate a secolului XIX. Mineralul dur quintesential din antichitatea si Evul Mediu levantin era porfirul. Probabil că nu întâmplător aflăm cuvântul porfir în opera tipărită a lui Dimitrie Bolintineanu de aproape zece ori. Insistenţa asupra porfirului era legitimarea naturii imperiale a vernacularei în care scria: Limba Româna cultă. Nicolae Densusianu, ce afla mai mult savoir faire din lectura lui Dimitrie Bolintineanu decât află despre know how tehnologic un profesor de la Universitatea din Bucureşti citind Levantul lui Mircea Cărtărescu, scria despre artefactele din porfir aduse în Dacia din Egipt. Cele două biblioteci ale lui Traian din Forum – biblioteca greacă şi biblioteca latină — aveau intrările străjuite de daci sculptaţi în marmură şi porfir, dar fără să poarte brăţări de aur. Prilej să întrebăm cu maximă voce sceptică: Au existat realmente ]n istoria dacilor brăţările masive de aur dacic garantate acum de  profesorul universitar  doctor Mircea Babeş de la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan ? Cu ce scop a fost născocit canularul brăţărilor dacice din aur? În eseul ‘Renaşterea Daciei?’, domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş, afiliat cu Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan, ataca furibund tezele unor amatori care ating, diletant şi gratuit, subiecte istorice vechi aflate sub semnul maximei incertitudini. Dar profesorul universitar dr. Mircea Babes îşi permite, –nu ştiu dacă suveran sau numai politiceşte slugarnic–, să ignore nişte subiecte istorice noi, aflate sub semnul unei false  certitudini. Este vorba despre fictivele brăţări dacice din aur, recomandate întru credibilitate şi de către domnul profesor universitar Călin Popescu Tăriceanu, primul ministru al Guvernului României. Întrucât achiziţionarea acestor misterioase „bratari dacice”, produse practic pe banda rulanta, deci in stil industrial, se face pe bani grei din bugetul României, cred eu ca oamenii de la Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan aveau obligatia sa exprime un punct de vedere integral validat privind autenticitatea, sau lipsa de autenticitate, a bratarilor dacice din aur. Ori in Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan  se considera ca tema este deja rezolvata, ca bratarile sunt autentice dincolo de oricare dubiu, iar din acest motiv domnul Mircea Babes nu isi mai permite frivolitatea unor  puncte de vedere elaborate ? Totusi, totusi, –intrebam  nu chiar din pura curiozitate de amatori–, in ce tomuri stiintifice produse de Seminarul Vasile Pârvan se afla descrise tehnologiile, tehnicile, mestesugurile, dupa care au fost manufacturate bratarile dacice din aur gasite acum? Or, domnul profesor universitar dr. Mircea Babes ne propune doar fraza I don’t know and I don’t care!, raspunsul tipic al cadrelor de la universitatile de stat ce sunt stipendiate cu salarii colosale de la bugetul României. Totodata, in contextul luptei politice de azi a ‘Cominternismului reloaded‘ contra protocronismului românesc, domnul profesor Mircea Babes  tinea sa il atace pe Nicolae Densusianu in eseul amintit : ‘Cu nouazeci de ani in urma, in 1913, iesea de sub tipar la Bucuresti un op impresionant prin volumul sau neobisnuit (1152 p.!), care marturisea despre marimea efortului, dar si despre ambitia nemasurata a autorului de a reconstitui perioadele cele mai timpurii ale istoriei noastre cu alte mijloace si in alt sens decât o faceau savantii acelei vremi. Cartea se numea Dacia preistorica, iar autorul, Nicolae Densusianu, avea sa devina – tocmai prin aceasta opera – una dintre personalitatile cele mai controversate din istoriografia româneasca moderna. Meritele sale stiintifice ii fusesera recunoscute inca din timpul vietii, fiind ales la 1880 membru corespondent al Academiei Române, dar ele priveau in esenta studiul istoriei medii si moderne a românilor, careia i-a dedicat publicatii solide, valoroase.’ Din ultima fraza se constata ca insusi Mircea Babes recunoaste soliditatea discursului stiintific construit de Nicolae Densusianu pâna la inceptul tomului ‘Dacia preistorica’. Dar, mai departe, se dovedeste ca profesorul universitar Mircea Babes nu mai poate urmari discursul propus românilor de un Densusianu ce gasea grila de citire a sintagmei ‘delta biblicelor sinte’, prezenta intr-un vers al lui Mihai Eminescu. Cautând urmele trecutului magic al inceputului civilizatiei, Nicolae Densusianu scrie în ‘Dacia preistorica’ despre Sais, orasul sfânt din delta Nilulului, amintit si în Biblie. Mai departe, daca stim ca  a existat realmente o civilizatie antica puternica  in delta Nilului, de ce nu am presupune ca ar fi existat o civilizatie antica si in delta Istrului? Intrucât civilizatia egipteana a celei de a 26-a dinastii este foarte strâns legata de civilizatia greceasca si de cultul zeitei Atena, Nicolae Densusianu considera natural sa gaseasca o legatura intre cultul zeului Apollo si civilizatia hiperboreilor, subiect al miturilor grecesti: ‘Pasim acum pe un nou câmp de cercetari ce se deschide inaintea noastra, la traditiunile si legendele pastrate la poporul român despre acest templu primitiv al lui Apollo de lânga gurile Dunarei.’ Inainte de civilizatia de la gurile Dunarii, banuita numai de Nicolae Densusianu, avem certitudinea existentei unei civilizatii de calitate, Cucuteni, mai spre nord. Vasile Lovinescu merge si mai departe, in ‚Dacia hiperboreana’.  In vreme ce Nicolae Densusianu a fost certamente influentat de poezia lui Dimitrie Bolintineanu, domnul Mircea Babes   pare a fi pozitiv determinat de anacronismele din poezia lui Mircea Cartarescu. Or, aici nu mai este vorba despre chestii gratuite, implicând eventual amatorismul si diletantismul, ci despre o frauda serioasa, pentru ca bratarile dacice din aur sunt achizitionate cu sume colosale de la bugetul României, iar domnul Mircea Babes primeste si domnia sa vreo 1000 de euro pe luna – presupun, pentru ca exista Omerta asupra salariilor profesorilor de la Universitatea Bucuresti–, de la acelasi buget strâns din banii oamenilor care lucreaza din greu pentru subzistenta lor. Domnul profesor universitar dr. Mircea Babes avea obligatia, prin FISA POSTULUI PENTRU CARE PRIMESTE SALARIUL, sa lamureasca seria de anacronisme implicate in industriile lui Burebista pentru fabricarea bratarilor din aur gasite acum. Ori cultul inacuratetei a poluat ireversibil cultura română?  

*Până în secolul XVII, La Divina Commedia era considerată mai întâi prin valoarea ei ca operă ştiinţifică, abia apoi prin valoarea operei literare. În secolul XIX, insistenţa criticului literar român Ioan Eliade Rădulescu pe italiana lui Dante ca model fiducial pentru limba română se referea de facto la aspectul amintit. În secolul XXI, criticul literar Nicolae Manolescu îşi permite să ignore acest acquis european! Nu doar atât, dar îşi mai permite să transmită generaţiilor de studenţi la filologie acest cult al ignoranţei. Nicolae Manolescu distruge astfel rădăcinile europene ale culturii române.

Titus Filipas