Posts Tagged ‘cultura percepţiei riscului’

Aforism în percepţia riscului

decembrie 9, 2012

De la Manfred von Richtofen citire : “Inteligenţa este uneori foarte apropiată de laşitate ! Se numeşte instinct de conservare. Secretul meu ca pilot de vânătoare este că nu am atacat decât atunci când am fost sigur că voi învinge ! Dacă nu eram sigur, plecam… Aşa am doborât 73 de avioane inamice .”
Merită citat ca aforism în cultura percepţiei riscului.

Cristian Preda şi asimptotica Godwill

iunie 21, 2009

Ca exemplu de “blog-ideologie”, am vorbit deseori  pe blogul meu despre necesitatea de a introduce  noţiuni de Cultura percepţiei  riscului la toate nivelele în şcoala românească, de la preuniversitar până la masterat şi doctorat. În proiectul de modernizare a învăţământului românesc, realizat sub înaltul patronaj  al preşedintelui Traian Băsescu, nu se prevede chiar nimic despre Cultura percepţiei  riscului. O ieşire în Europa îl face pe Traian Băsescu să ne vorbească la întoarcere 🙂 despre ce-a auzit el pe acolo, anume despre “riscul sistemic”.  Părerea mea este că Traian Băsescu habar nu are cu ce instrumentalism logic se identifică şi se previne “riscul sistemic”.  În lucrarea ‚Cultura română şi politicianismul’,  Constantin Rădulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea  principiului identităţii din logică, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al  identităţii  ne dă adevărul. Dar consilierul prezidenţial Cristian Preda, profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti, îl abordează pe Constantin Rădulescu – Motru doar prin asimptotica Godwill : “Constantin  Rădulescu-Motru face parte din familia spiritelor totalitare româneşti, victime şi călăi ale propriilor ideologii.” Reamintim că în acord cu gânditorul britanic  John Maynard Keynes (1883–1946), întotdeauna ideile ‚practice’ din economie şi dintr -o societate trebuie  să se bazeze pe sprijinul intelectual al unui doctrinar ori al unui filosof. Ei bine, pentru România, sprijinul intelectual  pentru societate vine din partea filosofului Constantin Rădulescu- Motru. De altminteri, cu  bună îndreptăţire  s -a observat că dintre toţi cugetătorii români, unicul creator de autentic sistem filosofic a fost tocmai Constantin Rădulescu- Motru. Un om năpăstuit de comunişti, cu imagine urgisită chiar şi acum de potera internaţionalistă care controlează lumea, din pricina faptului că nu a fost „politiceşte corect”. L- au lăsat să moară de foame ordinele cominterniştilor care au luptat în Spania şi au dominat  politica românească neîntrerupt din 1945 şi până acum  (ei au confiscat de facto revoluţia din 1989, şi au transformat -o în catastrofă naţională! ). Se spune chiar şi în prezent, fie direct,  fie indirect însă ameninţător la adresa potenţialelor dezvoltări independente şi pozitive  din cultura română, că  năpăstuitul Constantin Rădulescu- Motru şi-  a meritat cumplita soartă!

Titus Filipas

Conştiinţa naţională

ianuarie 4, 2009

Nu trebuie să înţelegem tema naţionalismului “luminat” doar ca pe o realitate istorică. Pentru că nu este doar atât, dacă îmi îngăduiţi să spun. Pentru noi, românii, conştiinţa naţională este o parte din cultura percepţiei riscului, să ne reamintim mereu acest adevăr primar. Am scris constant pe blogul meu despre necesitatea reintroducerii culturii percepţiei riscului în tot sistemul naţional de educaţie, de la grădiniţă şi până în universităţi, inclusiv la Academia SRI! Apoi, trebuie să mai spunem  că teoria culturală a percepţiei riscului este esenţială pentru dezvoltarea durabilă, obiectivul central din politica Uniunii Europene.

Titus Filipas

Pactul Pristanda pentru educaţie

octombrie 22, 2008

Unii îi spun pompos PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE,  completat de Societatea Civilă, vezi aici http://www.supradotati.ro/resurse/pactul.pdf . Nu înţeleg ce înseamnă acest “completat”. În Evul Mediu francez, Universitatea era supranumită la fille du roi”. Deci sensul extins pentru întreaga educaţie dintr-un stat este acela că educaţia îndeplineşte o funcţie regaliană, şi nu cred că asemenea consideraţie  îl contrazice pe Thomas Hobbes. Bine, România este acum un teritoriu din statul postmodern Uniunea Europeană. Pentru Uniunea Europeană, –implicit şi pentru România ar trebuie să fie–, obiectivul principal este dezvoltarea durabilă. Educaţia joacă un rol iniţial, dar şi central, pentru atingerea acestui obiectiv. Caut să aflu în primul rând ce spune documentul despre rolul educaţiei în realizarea dezvoltării durabile. Constat, surprins, că nu spune nimic! Această Societate Civilă a “completat” incomplet. Iar  greşeala nu este doar un detaliu, este o absenţă majoră. Dacă vrem neapărat să descoperim un detaliu supărător, vedem că pe lista celor care “semnează PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE completat de Societatea Civilă”, unele ONG-uri apar numărate de două ori, de exemplu ‘ECOM-Asociatia de protejare a omului si mediului pentru o dezvoltare durabila in lume’ apare şi la poziţia 8, dar şi la poziţia 33, după metodologia lui  Pristanda. “Curat” precizie şi acurateţe! Documentul acesta trebuia să fie cu totul exemplar ca stil, redactat ca un adevărat model fiducial pentru educaţie. În fine, documentul a fost elaborat în contextul unei grave crize globalizate, provocată de carenţe în cultura percepţiei riscului. Ar fi fost de aşteptat ca PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE să aibă ca obiectiv şi rezolvarea acestei carenţe în educaţia din România. Nu acesta este cazul. Constatăm o lipsă crasă de seriozitate, dar şi de educaţie în spiritul acurateţei  şi preciziei, în documentul „completat de Societatea Civilă din România.

Titus Filipas

Cultura percepţiei riscului

octombrie 15, 2008

„Depardieu, ajutat sa moara de Sanatatea romaneasca. Guillaume Depardieu a murit luni de pneumonie la Paris. Boala a trecut nedectata de medicii de la primul spital romanesc in care a             fost internat actorul.” Articolul complet poate fi citit aici: http://stiri.kappa.ro/magazin-monden/depardieu-ajutat-moara-sanatatea/stire_158226.html .

S-a spus foarte adesea că şcoala “nu produce”. Ba da, produce capital tangibil în sensul de resurse  umane, după cum poate produce şi capital intangibil de o valoare imensă pentru viaţa economică în România, şi în general pentru toată viaţa în România.

Un capital intangibil de mare  importanţă pe care îl poate furniza şcoala ar putea fi “cultura percepţiei riscului”.  Am spus adesea că niciuna dintre iluzoriile reforme  ale învăţământului românesc de după 1989 nu propune  o Viziune a învăţământului românesc. Ei bine, această “cultură a percepţiei riscului” ar trebui obligatoriu inclusă într-o Viziune a învăţământului românesc.

Titus Filipas

Cum traduc pe româneşte?

mai 10, 2008

“Turcescu are creier”, evaluează cineva pe un blog. Dar Turcescu este depăşit complet de realitate, simt necesar să adaug, într- un context creat chiar de el, domnul  Turcescu. Pentru că nu poţi să dai un titlu de  emisiune TV:  “Sută la sută pentru adevăr”. Realitatea cere o cultură a percepţiei riscului. Or, exceptând adevărul matematic sintetic,  niciodată nu ai un adevăr de 100%.  

Cu mai puţin de o săptămână în urmă, am privit într -o zi de lucru, pe canalul Realitatea TV, o emisiune unde participau cinci ziarişti: Robert Turcescu, Adrian Ursu, Mircea Dinescu, Doru Buşcu şi Emil Hurezeanu. Emisiunea era realizată la „conacul lui Mircea Dinescu”  de la Cetate. Spaţiul mesei lor era plin de produse agroalimentare locale. Se discuta acolo, pretenţios dar neprofesionist,  despre economie şi chiar despre tehnologie (sic!).  Am urmărit dezbaterile  foarte atent, pentru că eram interesat să aflu cum spun acei scriitori români, în termeni de cultură populară, sintagmei prelungite, ce sună ca strigăt deznădăjduit,  pe care o folosesc eu când traduc cuvântul franţuzesc terroir: „Etos local incorporat în produse agroalimentare” ! Nu am aflat.

Titus Filipas

Competiţia „Respect pentru viitor”

martie 12, 2008

Citesc pe blogul http://bucurenci.ro/2008/03/10/gradina-de-pe-bloc/ ,

articolul Grădina de pe bloc. Redau aici un excerpt:

„MaiMultVerde participă în cadrul competiţiei Respect pentru viitor, organizată de Petrom împreună cu RealitateaTV, cu proiectul “Grădina de pe bloc”, care-şi propune să-i ajute pe bucureşteni să-şi reînverzească terasele de pe blocuri. O idee simplă, care poate da naştere unei revoluţii verzi în Capitală. Una dintre cifrele care ar trebuie să ne pună pe gânduri este că bucureştenii au 7 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor. Proiectul “Grădina de pe bloc” a fost prezentat de Mona Nicolici împreună cu Toni Grecu în cadrul emisiunii Respect pentru viitor, difuzată ieri pe Realitatea TV.”

Competiţia „Respect pentru viitor” este sponsorizată de compania  Petrom, aceeaşi, se pare, ce sponsorizează şi bucurenci.ro.  De altminteri domnul Dragoş Bucurenci ţine să ne dea mai multe detalii privind extraordinarele lui relaţii : „MaiMultVerde este organizaţia de mediu pe care am înfiinţat-o anul acesta împreună cu Andreea Teodorescu, Doru Mitrana şi Hanno Hoefer. MaiMultVerde a primit încă de la înfiinţare înaltul patronaj al ASR Principesa Margareta a României.”

Măi să fie!

Comentariile la postarea lui Dragoş Bucurenci ar fi trebuit ghidate chiar de către autorul blogului  prin focalizări pe chestiunile ecologiste. În locul lor găsim publicitate şi propagandă : „Dacă vrei ca acest proiect să intre în competiţie pentru a fi finanţat, sună la 021 408 84 95 (tarif normal).”

Pe bună dreptate, majoritatea comentariilor nu se referă la teme ecologiste. Totuşi, unele sunt, din pură politeţe, vag binevoitoare.

Eu vroiam să văd diagrama radar cu indicatorii relevanţi. Apoi, care sunt factorii de risc ? Cultura percepţiei riscului, absolut necesară în managementul mediului, scapă complet organizaţiei MaiMultVerde!

Situaţia îmi relevă că Dragoş Bucurenci este un fals ecologist. Cine îl sprijină o face  din naivitate, ori din motivul de a crea o pseudomişcare ecologistă în România. Cui convine această situaţie ? Probabil că unor mari companii care operează în România.

Conchid că Operaţiunea Debunking Dragoş Bucurenci este necesară mai mult decât oricând.

Titus Filipas

Aculturaţie

decembrie 21, 2007

Sistemul educaţional românesc este “ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”, a conchis peremptoriu comisia Mircea Miclea. Raportul  comisiei Mircea Miclea este bla, bla, bla…,  pentru cei care ştiu româneşte. În psihologie şi educaţie, “savantul” Mircea Miclea înlocui  modelul etologic al omului bazat pe reflexele câinelui  lui Pavlov, cu modelul robotic al „omului” dotat cu un Swiss Army Knife de funcţii cognitive. Dacă asta este ştiinţă, mai bine ne întoarcem la cappadocienii batjocoriţi de Alina Mungiu,  dar pe care sir Isaac Newton îi respecta. Mircea Miclea  este ministrul care a insistat pe importanţa testelor şcolare. Reamintim că la teste se propun şi răspunsurile, dintre care trebuie ales cel corect. Or, aceasta introduce o perturbare inacceptabilă  în modul de gândire al copilului, pentru că  induce subliminal ideea perversă că toate răspunsurile propuse ar avea statut egal în cultură. În realitate, despre celelalte răspunsuri propuse, chiar şi cei care alcătuiesc testele sunt de acord că propoziţiile acelea sunt aberaţii. Nişte aberaţii căutate, aberaţii construite artificial, căci o minte condusă natural de gramatica generativă nu creează aşa ceva. Acesta este un caz clar în care exemplul prost înţeles al străinătăţii ne îndeamnă să compunem solecisme în limba română. Ideologia primară din şcoala lui Lazăr şi Heliad a facilitat lucrul gramaticii generative întru refacerea Limbii Române. Ideologia testelor din şcoala propusă de Mircea Miclea instituţionalizează blocajul gramaticii generative naturale. Ceea ce nu au reuşit să termine fanarioţii pe vremuri împotriva limbii române, finalizează cu succes sistemul de învăţământ propus de Mircea Miclea. Care propagă subliminal şi intenţionat un puternic mesaj anti-creştin, testele şcolare degradeaza Cuvântul. Cred că şi teologii români condamnă blasfemia testelor scolare. Totdeauna răspunsul corect aparţine unui arhetip cultural. Şcoala trebuie să predea arhetipuri culturale utile, agregate  şi transformate în humus cultural pentru gândirea copilului. Dar denigrarea arhetipurilor culturale trebuie să continue, pentru că aşa este politiceşte corect în vremea de acum. Din legenda iluminării lui Saul pe drumul Damascului, matematicianul René Thom extrăgea  un arhetip cultural vechi, valabil şi pentru şcoala modernă. Este regretabil că şcoala românească  nu se concentrează pe sinergia câtorva, –nu sunt multe –, arhetipuri culturale utile. Pentru şcoală, totul decurge din arhetipurile culturale. Numai folosirea arhetipurilor culturale permite organizarea lexiconului enumerativ în Limba Română, şi transformarea lui într-un lexicon generativ. Apoi, domnul Mircea Miclea, pretinde că este psiholog, dar nu vorbeşte despre cultura percepţiei riscului, absolut necesară pentru educaţia omului în societatea postmodernă. Televiziunile au vuit ultima saptămâna (13 Iulie 2007, pagină de jurnal personal) despre accidente tragice pe autostrăzi şi cazuri grave de intoxicaţie alimentară în masă care denotă lipsa culturii percepţiei riscului la poliţiştii şi managerii implicaţi. Cultura percepţiei riscului ar trebui să fie obiect de studiu la multe facultăţi, inclusiv  la Academia de Poliţie. De ce nu a fost invitat şi rectorul de la Academia de Poliţie la discuţia despre educaţie de la Palatul Cotroceni ?Prin joc politic, un liberal  Redneck ajunse ministru la Educaţie şi Cercetare. Cristian Adomniţei nu ştie semnificaţia de perfecţiune evocată de numărul 12, apostoli ori constelaţii. Copiii au demonstrat verde în faţă că este un ignorant. Acum el vine cu proiecte de legi pentru   învăţământul românesc, proiectat obligatoriu de la trei ani! Ce putem comenta ? În proverbialii “şapte ani de acasă”, copilul asimilează arhetipurile culturale de familie. Adică tradiţia. Dar şi acasă, copilul asimilează abia după vârsta de 3 ani! Cu obligaţia de a merge de la 3 ani la şcoală, se forţează aculturaţia. Ideologiile nazistă şi comunistă o numeau ‘formarea omului nou’. Un studiu recent efectuat pentru familiile hispanice care au venit în USA a diferenţiat între familiile care au vrut integrarea rapidă a copilului lor prin aculturaţie, şi familiile care şi-au păstrat copilul în tradiţie, prin învăţarea arhetipurilor culturale de familie. Spre surpriza lor, cercetătorii au constatat că numărul drogaţilor printre adolescenţii care s-au format prin aculturaţie este de 13 (treisprezece) ori mai mare decât printre adolescenţii care au învăţat arhetipurile culturale de familie. Anticipăm că proiectul învăţământului obligatoriu de la vârsta de trei ani, proiect care elimină din start influenţa arhetipurilor culturale de familie asupra copilului, pregăteşte o viitoare societate de drogaţi în România. Titus Filipas