Piramida egipteană cu vîrf retezat

În anul 1171, Saladin îi alunga din Egipt pe cruciaţii latini care împresurau oraşul Cairo, declara sfârşitul oficial al califatului fatimid, şi proclama  sultanatul ayyubid, ce va dura până la 1250 AD. A fost o perioadă uimitoare, în general prea puţin cunoscută, de hibridizare culturală între spiritul strategic militar kurd, al kurzilor de atunci, care mai păstrau în fiinţa lor ceva din spiritul roman (la primul contact militar între arabii islamici în Jihad expansiv şi kurzii parţial romanizaţi, arabii îi considerau pe kurzi nişte romani integrali!), şi vechea înţelepciune egipteană (spusă chiar şi în Noul Testament prin episodul „Fugii în Egipt” – în “delta biblicelor sinte” ţinea să ne reamintească Mihai Eminescu acel episod, dar poate cu trimiteri şi la cetatea Sais din Vechiul Testament), o cunoaştere prudenţială păstrată de preoţii creştini ai religiei copte. Se forjează atunci spiritul managerial ayyubid. Acesta  este amintit chiar şi pe Marele Sigiliu al Statelor Unite ale Americii, unde pe revers este reprezentată o piramidă egipteană cu vîrf retezat – fiind interzisă  pe sigiliul american chiar amintirea elitei conducătoare islamice din sultanatul ayyubid, adică vîrful piramidei. Există vreo doctrină oficială americană care să explice secretul şi semnificaţia piramidei  egiptene  cu vîrf retezat?  Se mărturiseşte  doar atât:  America are un succes managerial excepţional pentru că este ajutată de Providenţă. În perioada egipteană ayyubidă se situează şi  cruciada a cincea. Codul managerial ayyubid va fi preluat de cavalerii templieri şi va fi transmis apoi masonilor. Codul managerial ayyubid intră în cultura europeană  prin mijlocirea templierilor care clamau : „Ex Oriente Lux!”. Mihail Sadoveanu,  un mason, va spune  : ‚Lumina vine de la Răsărit!’, fiind aplaudat frenetic de ignarii proletcultişti. Folosind codul managerial ayyubid, cavalerii templieri strâng o avere imensă. Regele capetian Philippe le Bel  i – a deposedat  şi  apoi distrus pe cavalerii templieri. Câţiva templieri care au scăpat de la execuţie au fugit în Scoţia. Tradiţia managerială din Orientul cruciat este păstrată acolo sub forma de cunoaştere ezoterică. Dar ea alimentează, în esenţă, cu ştiinţa prudenţială, curentul cultural scoţian ce evoluează în timp mai întâi ca Renaşterea scoţiană (Mihai Eminescu îl aminteşte, aluziv, la începutul proiectului de roman Geniu pustiu, pe regele  James IV care a patronat Renaşterea scoţiană), apoi ca Iluminism scoţian. Regele James VI al Scoţiei, care a patronat cea mai bună traducere a Bibliei într-o vernaculară, trăieşte în perioada de trecere de la Renaşterea scoţiană la Iluminismul scoţian. În fine, vechiul spirit de cuceritori al Templierilor creează în Scoţia un  impuls imperial. Scoţienii încearcă mai întâi proiectul nebunesc al creării unui imperiu în America Centrală. Eşecul va determina o migraţie ulterioară masivă în America de Nord, va stimula şi unirea cu Anglia. În fine, în primul deceniu după 1700, un scoţian ajuns în America de Nord devoalează Codul managerial ayyubid şi al templierilor, pentru a crea în America de Nord masoneria de rit scoţian.

Titus Filipas