Posts Tagged ‘criteriul “investiţiilor”’

Iar despre exploatarea minieră de la Roşia Montană

septembrie 30, 2013

Cele două grupuri vocale, pro-exploatare (grupul guvernamental pesedist, reprezentat prin liderii Victor Ponta şi Dan Şova), precum şi grupul compozit contra-exploatare mi se par în egală măsură ignare în ceea ce priveşte esenţa temei “Roşia Montană”. Acum mă gândesc la faptul că sinistra farsă a procesului soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu a fost destinată să îl împiedice pe Nicolae Ceauşescu a se disculpa în faţa poporului român pentru condiţiile de trai precare pentru aproape toată lumea. Oricum, populaţia supravieţuia. După 1989 au fost aproape 5 milioane de români dispăruţi, prezenţi acum doar în statisticile pentru falsificarea voturilor (spre surpriza mea, un reprezentant al guvernului American, domnul ambasador Mark Gitenstein a sprijinit în anul 2012 aceste statistici de falsificare oficială a voturilor !). Nicolae Ceauşescu putea invoca faptul că el a fost obligat de Banca Mondială, FMI, şi de prietenia sa personală cu preşedintele American Richard Nixon să adopte indicele macroeconomic agregat PIB drept riglă fiduciară pe care să fie măsurată “creşterea nivelului de trai” ! Am mai spus pe aici că adaptarea la indicatorul propus de economistul Simon Kuznets a provocat îndepărtarea economiei româneşti de la indicatorul fiziocrat PIN, mult mai veridic pentru evaluarea calităţii vieţii într-o ţară ! Domnul Victor Ponta vorbeşte în favoarea începerii exploatării aurului de la Roşia Montană folosind criteriul “investiţiilor” care măresc PIB-ul. Oare grupul de consilieri din jurul său nu ştie nimic să-i spună despre faptul că PIB-ul, aşa cum a fost construit de Simon Kuznets, nu afirmă chiar nimic despre impactul ambiental ? Care în cazul exploatării aurului este colosal ! Nici ceilalţi, când evocă “economia verde” prin culesul fructelor de pădure, dovedesc că nu cunosc de fapt nimic din acest concept (“economia verde”) care se bazează pe LCA (Life Cycle Analysis). Dar nici famiile îngrijorate- ţin să subliez că în mod justificat- pentru viitorul copiilor nu cer firmei RMGC, ori chiar guvenului (şi eu chiar nu pricep de ce nu se implică aici şi Ministerul Educaţiei ?), un program educaţional de calitate pentru învăţarea metodologiei LCA ? Bani europeni sunt aici cu grămada pentru cursuri oferite masiv în linie – MOOC, şi eu vorbesc chiar pe bune !
Titus Filipas