Universitatea din Cluj

Când domnul Cristian Pârvulescu scria în ziarul România liberă din 11 octombrie  2007: ‘În 1860 era înfiinţată Universitatea din Iaşi, urmată în 1864 de cea din Bucureşti şi, în 1872, dar în Imperiul austro-ungar de cea de la Cluj’,  domnia sa arăta fie  ignoranţă crasă, fie se lansa în periculoasă pledoarie abia voalată pentru Kakania, idea care a ucis Hungaria Neoacquistica. Iuliu Maniu  mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii  maghiari ideea Neoacquistica fusese eutanasiată în Compromisul de la  1867.  ‘Elita maghiară’ luptase din greu pentru acel Ausgleich ucigaş care instaurase  regimul ‘K und K’,  monarhia  duală pe care scriitorul Robert Musil o numea Kakania. Iuliu Maniu  nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania  a  înlocuit Hungaria Neoacquistica. În realitate universitatea europeană de la Cluj nu datează din anul 1872,  cum afirma profesorul Cristian Pârvulescu al Universităţii din Bucureşti,  ci a fost creată în Epoca Luminilor. Universitatea europeană de la Cluj a fost ctitorită de iezuiţi, nu de maghiari, necum de regele Ferdinand al României Mari !  Student la colegiul universitar iezuit de la  Cluj a fost cărturarul nostru Petru Pavel Aron. Acela care de  la  anul 1760 la anul 1761  traducea Vulgata într- o vernaculară  românească de excepţie. Petru Pavel Aron refăcea astfel un magnific arc cultural peste timp. Într-  adevăr, puţini  universitari mai ştiu acum că Vulgata a fost pusă  în limba latină de călugarul scit Ieronim, care pe la 381 AD învăţa la Constantinopol  dogma Bisericii Orientale ascultând predicile Sfântului Ierarh Grigore Bogoslovul. Puţini universitari ştiu că acest text al  Vulgatei în limba latină face parte din capitolul de literatură străromână al culturii noastre! Puţini universitari  mai  ştiu că Vulgata  a fost textul care  asigura succesul Contra Reformei promovate de iezuiţi.  Tocmai pentru că era centrat pe ceea ce se cheamă cunoaşterea prudenţială,  eliminată brutal de comunişti prin reforma învăţământului de la 1948,  spiritul  academic iezuit  trebuie resuscitat şi insuflat  nu doar la universitatea din Cluj, ci şi în toate celelalte universităţi româneşti. Mai bănuiesc ca insistenţa etnicilor maghiari pe o discriminare de tip apartheid în viata universitară  şi culturală  din România se datorează exclusiv dorinţei lor egoiste de a reţine numai pentru ei moştenirea întemeierii culturale iezuite. Ca şi cum ar mai fi posibilă  în zilele noastre instituirea unui  apartheid  cultural  în  inima Europei!   În treacăt fie adăugat, cred că un model fiducial  ce ar asigura eficienţa transformării   învăţământului superior în România  ar  putea fi Santa Clara University,  excelenta universitate iezuită postmodernă din Silicon Valley, sau, de ce nu? chiar acea şcoala academică  iezuită înfiinţată la Cluj, unde limba de predare a disciplinelor  din curriculum era latina scolastică a lui Anselme, o limbă unificatoare în Europa intelectuală. Şi  mai întrebăm,  fără vreo umbră de maliţiozitate, nu era chiar acea  veche şcoală academică de la Cluj, iezuită şi latinistă, modelul fiducial din  visul marelui  cărturar  român August Treboniu Laurian ? Bogdan Petriceicu Haşdeu respingea invenţiile lingvistice propuse  de latinişti  pe motivul bine întemeiat ca ele nu ţineau  de un  lexicon generativ, ci de unul macaronic.  După expulzarea iezuiţilor, –forţată de extremismul maghiar–,  şcoala universitară de la Cluj  ajungea macaronică peste noapte. Atât de  macaronică, încât sfârşea  prin a deveni universitate maghiară. Hai să vedem cum era percepută acea  universitate pur maghiară de la Cluj, fondată la anul 1872 dar lăudată şi acum de politologul  Cristian  Pârvulescu. Cum era percepută de către un român inteligent forţat să înveţe la universitatea europeană  barbar desfigurată de aşa-numita ‘elită intelectuală maghiară’?  Poetul George Coşbuc antama la acea universitate  studii de filosofie, însă  renunţă  dezamăgit şi conchide :  ‘Nu cerceta aceste legi, / că eşti nebun când le- nţelegi”. Era concluzia lui George Coşbuc despre falsa calitate  a  textului scolastic în limba maghiară  care îl forţa la alienare.Titus Filipas

Interpretarea subiectivă şi guillotina lui Hume

Lipsa de consens, lipsa de armonie, lipsa de bună credinţă, într-un cuvânt cearta dintre Preşedinte şi Premier arată cât de eficientă a fost propaganda ideologică prin care cominterniştii, cominformiştii, luptătorii internaţionalişti împotriva regalităţii din Spania, au spălat creierele câtorva generaţii de români. Unul dintre aspectele propagandei lor ne îndemna să privim către viitor, nu înspre trecut. Condamnată de propaganda lor era mai ales Epoca Luminilor, c’est-à-dire civilizaţia şi filosofia Europei Occidentale din secolul XVIII. Şi era aceea o vreme care în Ardeal se manifesta printr- un iluminism firav, iar Moldova şi Ţara Românească sufereau sub ignoranţa şi exploatarea jugului fanariot. Istoricul  Vlad Georgescu (1937 – 1988) avea dreptate să compare efectele epocii comuniste cu efectele epocii fanariote asupra românilor. Fără îndoială că dacă ar fi trăit mai mult şi încă în putere, Vlad Georgescu ar fi putut conduce după 1989 un proces eficient de reforme în Suprastructura românească pentru a elimina din conştiinţe efectele comunismului. Pentru că Raportul Tismăneanu doar a continuat de facto propaganda de inspiraţie internaţionalistă deformată în România. Astfel, Raportul Tismăneanu nu face absolut nicio referire pozitivă la ideologia primară liberală din secolul XIX, de asemenea nicio referire pozitivă la filosofia Epocii Luminilor.

În actuala criză politică din România se vorbeşte mult despre „interpretarea subiectivă” a Constituţiei şi a legilor, dar nu se spune chiar absolut nimic despre  „guillotina lui Hume”. L-am ascultat în după amiaza zilei de 21 ianuarie 2008, pe canalul de televiziune Antena 3, vorbind şi analizând nedumerit criza politică, pe domnul Cristian Pârvulescu, profesor universitar la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, titular la disciplina  de Politică Comparată şi Instituţionalism Politic, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti (vezi  şi prezentarea sa în articolul de pe Wikipedia românească http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_P%C3%AErvulescu). Am rămas totuşi cu impresia persistentă că profesorul universitar Cristian Pârvulescu este totalmente ignar în filosofia politică a lui David Hume (1711–1776), şi că nu a citit, –dacă a citit vreodată!–, decât foarte superficial textul fundamental,  A Treatise of  Human Nature, scris de acest iluminist scoţian.

Iar interpretarea subiectivă care provoacă şi menţine îndelungata ceartă între Preşedinte şi Premier este un datum intrinsec al naturii umane.  Prin mijlocirea şi îngăduirea acestei „interpretări subiective”, fiecare individ uman raţional, văzut teoretic ca „statuia senzualistă” descrisă în tratatul de psihologie al lui Condillac,  efectuează o separare a lumii sale holistice în două părţi totalmente distincte:  „ceea ce este”  şi „ceea ce trebuie să fie”.

Propoziţiile pe care fiecare individ uman le construieşte în spaţiul său  dialogic interior despre „ceea ce este”  se cheamă propoziţii descriptive. Iar propoziţiile pe care le pronunţă  în spaţiul dialogic despre „ceea ce trebuie să fie” se cheamă propoziţii prescriptive. Ei bine, „guillotina lui Hume” este chemată să reteze oricare silogism unde  premisele sunt propoziţii descriptive, iar concluziile sunt  propoziţii prescriptive. Aceasta este morala.Titus Filipas