Andrei Pleşu, rea credinţă şi incultură

Citesc ceva tot la fel de ridicol ca şi articolul lui Ion Cristoiu despre “găina  care naşte pui”, la adresa http://www.cotidianul.ro/exceptia_andrei_plesu-55722.html , “Andrei Pleşu împlineşte 60 de ani. Sever Voinescu îi dedică un comentariu aniversar:  După noaptea oricât de adâncă urmează aurora. În cetate, atât noaptea, cât şi aurora nu sunt fenomene astronomice, ci fenomene umane. Ni s-a întâmplat parcă ieri să străbatem o asemenea noapte încât ajunseserăm să credem că zorii nu mai vin. […] Dar aurora are apostolii ei. […] Până la urmă, dimineaţa a sosit! Dintre acei apostoli ai aurorei posttotalitare, printre cei mai eficienţi şi, cu siguranţă, cel mai fermecător este domnul Andrei Pleşu. […]Nu mă pot opri să nu mă gândesc că regina Victoria nu a avut şansa de a lua masa cu dl Andrei Pleşu. Este şi Gladstone, şi Disraeli în acelaşi timp.”

Sever Voinescu, un ziarist de la Cotidianul, este sicofantul perfect. Nu vă trimit la  definiţia din  DEX (incompletă). Pentru cine ştie engleza, trimit aici, http://www.wordreference.com/definition/sycophant , unde scrie: “sycophant, toady, crawler, lackey /a person who tries to please someone in order to gain a personal advantage.”, sau aici, http://dictionary.reference.com/search?q=sycophant , unde scrie: „servile flatterer”.

Însă alt excerpt doresc eu să îl comentez : “Chiar la o rapidă evocare, biografia domnului Pleşu cuprinde o dimensiune fondatoare. […] De ministeriatul său la Cultură se leagă extraordinarul Muzeu al Ţăranului Român.”

Or, ceea ce comite Sever Voinescu  este minciună dublă,  o minciună prin omisiune, şi o minciună prin comisiune!

În fine, hai să vedem cum descrie această „fondare” Wikipedia de limba română, aici http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_%C5%A2%C4%83ranului_Rom%C3%A2n

“Muzeul Ţăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este situat în Bucureşti pe Şoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piaţa Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budeşti. Muzeul Ţăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906. Muzeul s-a mai numit Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională, din 1912 Muzeul de Artă Naţională iar mai apoi Muzeul de Artă Populară al Republicii. În 1978, muzeul s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului şi de Artă Populară. Muzeul este patronat de Ministerul Culturii.[…] De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcţionează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric.”

 

 

Autorul anonim al articolului omite să spună cine a fondat, la anul 1906,  Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială.  Este şi aceasta tot o minciună prin omisiune. Autorul anonim al articolului mai scrie în mod expres: „fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990”. Este o clară minciună prin comisiune.

Adevărul este că Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială a fost fondat la 1906 de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872 – 1952), şi acesta este numele obliterat de ministrul Culturii Andrei Pleşu pentru „a fonda”, împreună cu săracul Horia Bernea, impostura chemată  Muzeul Ţăranului Român.

Ideologia pe baza căreia a fost construit noul Muzeu al Ţăranului Român  exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre meseriile uitate practicate de  ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, fără să dau pe atunci mare importanţă faptului,  că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală formula lui Eratostene. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui mouse de computer personal. Ei bine, dacă formula lui Eratostene era folosită de ţăranul român generic, fiind prezentă, şi aceasta de mii de ori demonstrabil, în conştiinţa lui colectivă, înseamna că este arhetip cultural în sens carljungian. Cred că ideologia pe baza căreia este construit  Muzeul Ţăranului Român  trebuie regândită pe baza arhetipurilor culturale din Romania Orientală, arhetipurile noastre ţărăneşti (chiabureşti) de civilizaţie a excelenţei. La ora actuală, chiar istoriografii oneşti ai Occidentului caută sursa excelenţei civilizaţiei Occidentului în arhetipurile culturale din Romania Orientală. Doar istoricii oficiali români dorm sau cauţionează brăţări dacice de aur produse industrial. În fine, cred că firma „Muzeul Ţăranului Român”  trebuie  să dispară, find necesar să reapară Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, denumirea foarte corect gândită de Alexandru Tzigara-Samurcaş, care anticipa Teoria Culturală* de azi.

Titus Filipas

*Atunci când proiectează produse noi  care vor fi larg distribuite, marile firme industriale angajează în consultanţă şi etnografi.

Web 2.0 şi psihologie

“Blogul, un refugiu al complexaţilor?”.  Întrebarea aceasta a fost formulată de Ioan T. Morar şi Florin Iaru? Aşa pare din lectura postării de blog  aflată la adresa : http://suciu.wordpress.com/2008/04/17/confera-blogul-notorietate/ .

O redăm : +Recent a avut loc o dezbatere online pe site-ul ziarului Cotidianul cu tema : Blogul, un refugiu al complexaţilor?. Protagonişti : Ioan T. Morar şi Florin Iaru. S-au spus foarte multe lucruri acolo dar nu s-au conturat nişte concluzii. Adică nu este cert dacă blogul este un produs valoros sau nu, dacă blogul poate substitui publicarea într-o revistă pe hârtie, dacă producţiile care apar direct pe net fără cenzură sau autocenzură (în sens de filtrare, selectare) îmbogăţesc cultura sau cantitatea de informaţii utile, de ce nu se scrie cu diacritice dar se practică atacuri pe teme de greşeli gramaticale  (sintaxă şi morfologie) etc. Cineva spunea că are talent, nimeni nu vrea să-l publice şi de aceea şi-a făcut blog, dându-i naibii pe toţi încuiaţii şi publicându-şi producţiile pe net. Bun. Are desigur doi – trei prieteni care-l admiră. Hai să zicem patru. Dar ce se-ntâmplă cu faptul că nu este remarcat de cine trebuie, critici şi editori, care nici nu citesc bloguri ? Va rămâne toată viaţa publicat pe un blog pe care nu-l vede nimeni din personalităţile importante ? Pot fi băgate aceste persoane cu nasul în calculator dacă ele nu vor şi pace ?+

Întrebarea din Cotidianul cerea legătura dintre Web 2.0 şi psihologie. Răspunsul cere scrierea   unei cărţi.

Titus Filipas

Evaluări diferite

Prima oară am parcurs destul de neatent articolul  lui Victor Roncea: “Facatura Cotidianului cu schimbarea Imnului”, vezi http://victor-roncea.blogspot.com/2008/06/facatura-cotidianului-cu-schimbarea.html . Am revenit însă pe el, după ce am văzut în ziarul franţuzesc Le Monde titlul  “Eveille-toi, Roumain, de ton sommeil de mort!”*, adresa acestui articol de blog este http://football.blog.lemonde.fr/2008/06/12/eveille-toi-roumain-de-ton-sommeil-de-mort/ .

Spre deosebire de evaluarea pe care a făcut – o domnul Victor Roncea pe blogul său,  este   de– a dreptul surprinzător respectul faţă de ziariştii de la Cotidianul arătat de  jurnaliştii din redacţia lui Le Monde sau bloggerii lor asociaţi! Care– o fi motivaţia reală pentru atâta respect?!

Titus Filipas

*În eventualitatea că articolul franţuzesc va fi furnizat mai tîrziu doar contra unui cost în euroi, îl redau aici integral : “ Eveille-toi, Roumain, de ton sommeil de mort/Nous allons transformer la vie des Italiens en un enfer. Nous avons un plan, il consiste en ne pas perdre.” Diantre, quel beau programme. Dans un registre plus Domenech que moi tu meurs, le Roumain Cristian Chivu fait chauffer la piste avant le match de la mort contre les Italiens. Et la mort justement, le taureau des Carpates s’y connait, il l’invoque avant chaque match international en reprenant avec ses petits camarades l’hymne “Desteapta-te, Române !” Tout le monde le sait, la vie c’est plus marrant, c’est moins désespérant, en chantant. Sauf avec l’hymne roumain : “Eveille-toi, Roumain, de ton sommeil de mort, où te plongèrent les despotes criminels.” Le ton est donné. Ecrit par le poète Muresanu – rien à voir a priori avec Gheorghe Muresan – et le compositeur Anton Pann, le ‘Desteapta-te, Române’ est à l’origine un poème joyeusement repris en choeur pendant la révolution de Valachie en 1848. A nouveau dans l’air du temps lors des guerres mondiales, il ressurgit lors de l’insurrection qui renverse Ceausescu en 1989, et devient dans la foulée l’hymne officiel roumain. Rien que du très respectable donc. Sauf pour Chivu and co. Le quotidien Cotidianul porte non seulement bien son nom mais aussi les revendications politiquement incorrectes de la sélection nationale. La fédération roumaine de football envisagerait selon le journal de lancer une campagne après l’Euro pour changer l’hymne, jugé trop difficile à chanter, notamment pour les sportifs. Cotidianul est au taquet : ancien footballeur, chef d’orchestre, musicologue et même le ministre de la culture Adrian Iorgulescu ont été mis à contribution. Après avoir conseillé l’adresse d’une bonne clinique psychiatrique aux initiateurs de ce projet, Iorgulescu a daigné déclarer que “ce n’est pas une priorité” et “qu’il y a d’autres préoccupations” plus importantes. Bof selon l’ancien footeux Ionut Lupescu – “la Roumanie a besoin d’un hymne plus rythmé” – alors que la soprano Mariana Colpos considère que le chant national a des allures de “marche funèbre, comme si le pays pleurait tout le temps”. Le chef d’orchestre Tiberiu Soare révèle quand même que “les joueurs ont eu des problèmes (à chanter) malgré les répétitions” avant le match contre la France, et émet l’idée d’organiser un concours si un changement est décidé. C’est déjà fait pour le quotidien sportif Gazeta Sporturilor, qui a ouvert un blog afin de recueillir les idées du bon peuple. Un type propose la lambada, sûrement en rêvant de Marius Lacatus, un autre “le chant russe Kalin, Kakalin, Kamaya, c’est plus adapté à l’esprit roumain et à la Fédération”. En même temps ça fera moins peur à Gattuso.”

Cine se teme de Ion Iliescu?

Despre articolul lui  Traian Ungureanu:  “Amnistierea lui Iliescu trebuie oprită” , din Cotidianul – ediţia din 29 Februarie 2008

1)“Ion Iliescu e bolnav. Sufera de tineretea omului imbatrinit in rele.” 

Ion Iliescu este absolvent al liceului Spiru Haret din Bucureşti, un liceu care asigura o pregătire egală cu a facultăţilor  actuale. Am discutat cu un fost coleg al său, care m-a asigurat că elevul Ion Iliescu învăţa serios şi că nu era utecist. Respecta profesorii şcolii, şi aceasta demonstrează o atitudine, arată valorile în care credea.

Ion Iliescu nu are nicio vină că biografia tatălui său l-a înscris automat în “rezerva de cadre” a partidului comunist.

2) “Actul de acuzare incepe cu cel mai notoriu secret al Romaniei de fata. Iliescu a venit la putere printr-o lovitura de stat pe care a botezat-o, din mers, revolutie.  Problema nu a fost detronarea, ci uzurpatorul.”

Hai să descompunem:  “Cel mai notoriu secret al Romaniei de fata” este adevărul că  la 23 august 1989 Nicolae Ceauşescu nu mai deţinea puterea de facto, ci doar puterea de aparenţă  în România de atunci.  Traian Ungureanu l-a  întrebat  pe Andrei Pleşu, fin connoisseur,  despre planurile “loviturii de stat”  elaborată pe 23 august 1989  şi pe care Ion Iliescu “a botezat-o, din mers [pe 23 decembrie 1989 n.n.], revoluţie”?

Traian Ungureanu dovedeşte  apoi că ştie multe când declară senin: “Problema nu a fost detronarea, ci uzurpatorul.”  Ce sarcini i s-au trasat pe 23 august 1989  lui Ion Iliescu pe care el, “uzurpatorul”  Ion Iliescu, nu le-a mai respectat ? Dizolvarea  României ca stat naţional ?

3) “Crimele de stat din iunie ’90 au deslusit rolul violentei din decembrie ’89.”

Transportul minerilor în iunie ’90 a fost organizat de  Traian Băsescu, prin subordonaţii lui, deşi el a şters apoi cu foarte mare grijă  aproape toate urmele care îl implică şi îl acuză direct. Dar unele dovezi tot au mai rămas.

4)“Institutiile si-au schimbat firma, dar au continuat sa macine in complicitate cu noua echipa.” Aşa dispărură  (“macinate”?) şi dosarele de securist ale lui Traian Băsescu. De ce nu le mai  caută acum ziaristul Traian Ungureanu?

5)“Raportul Comisiei Tismaneanu are mare nevoie de volumul doi.”

De acord. Pentru ca volumul 1 este  o mare minciună. Tatăl lui Vladimir Tismaneanu aduse Gulagul peste România. Nu ar trebui să plătească, în bani, Vladimir Tismăneanu pentru crimele comise de tatăl lui asupra chiaburilor din Basarabia furată de la Romania? Tinerii germani n-au plătit oare cu bani grei pentru Holocaustul comis de părinţii lor? De ce  fu exonerat  la noi tocmai Vladimir Tismăneanu?

“Volumul doi” ar trebui sa fie registrul cu sumele plătite pentru crimele bolşevicilor în România.  Vladimir Tismăneanu (un avatar!) figurează deocamdată doar printre marii datornici.

6) “Amnistierea repetata a lui Ion Iliescu trebuie curmata.”

De ce  oare? Pentru că Ion Iliescu ştie enorm de multe lucruri, asupra cărora tace, pentru a – şi apăra viaţa. De ce a fost împuşcat Nicolae Ceauşescu? Ca să nu vorbească.

“La mulţi ani, domnule  Ion Iliescu!”, îţi urează cu sinceritate un membru al AFDPR, chiar acest blogger.

Titus Filipas