Posts Tagged ‘Corneliu Coposu’

Cum se închide cercul la nivelul egalităţii „debitului de parale”?

septembrie 30, 2013

Confuzia cea mai mare în aplicarea indicatorului agregat PIB la noi, confuzie existentă şi înainte de 1989, şi după 1989 : Deci veniturile asociate cu factorii de producţie sunt flux pe un semicerc din macroeconomie, apoi cheltuielile de consum sunt flux pe celălalt semicerc. Cum se închide cercul la nivelul egalităţii „debitului de parale” pe cele două semicercuri ? Nu înţeleg, la o adică, de ce s-a mai făcut „revoluţia” din 1989 la noi ? Seniorul Corneliu Coposu nu ne-a explicat.
Titus Filipas

Iarăşi despre sărăcia americană

septembrie 29, 2013

Citesc un comentariu incredibil : “I love all the variations on slumgullion. Ours (1960s Connecticut, by way of Depression-era Greater Boston) involved hamburger meat, elbow macaroni and a can of stewed tomatoes seasoned with onion salt — actual onion was too exotic” de aici http://opinionator.blogs.nytimes.com/2013/09/21/the-lost-slumgullions-of-english/?_r=0 Era chiar atâta sărăcie prin anii 1960 în Connecticut, încât oamenii simpli chiar nu îşi permiteau să cumpere ceapă, ea fiind considerată prea “exotică”? În perioada interbelică, doctorul Vasile Voiculescu a scris o carte de reţete culinare pentru ţăranii români. Prin comparaţie, mesele care erau servite la cantinele muncitoreşti din perioada comunistă erau mult mai bogate ! Păi Corneliu Coposu chiar a stat degeaba în puşcărie (era de fapt alegerea sa liberă, ştiu aceasta de la un neam de-al meu prin alianţă, un bătrân social-democrat).
Titus Filipas

Andrei Pleşu, colportor ?

iunie 17, 2009

Încercând să fie convingător,  şi ca de obicei ostentativ ardent precum o faclă morală, Andrei Pleşu scrie aici http://www.adevarul.ro/rss/articol/cordialitate-romaneasca.html„dl Coposu era gata să ofere conducerea ziarului „Dreptatea” infatigabilului Vadim”.

Ceea ce uită să ne spună domnul Andrei Pleşu este sursa informaţiei. Prin 1990, presa a scris. CV Tudor a venit la ţărănişti cu oferta să le facă propagandă în Dreptatea. CV Tudor ar fi vut să stea de vorbă personal cu domnul Corneliu Coposu, dar acesta a refuzat să-l primească. CV Tudor a fost practic dat afară din sediul ţărăniştilor. Dar nu este exclus ca unul dintre cei mărunţi aflaţi în sediu să  fi transmis mai departe informaţia sub forma pe care o povesteşte acum Andrei Pleşu.  

Titus Filipas

Profilul psihologic făcut de experţii ruşi

mai 25, 2009

Hannah Arendt spunea că “esenţa gândirii politice constă în facultatea de a judeca.” Ştiu că în 15 ianuarie 1990 (poate o zi sau două în plus), am văzut un dialog televizat între Corneliu Coposu şi Ion Iliescu. Civilizat, frumos. S-au făcut promisiuni, de o parte şi de alta. Corneliu Coposu este cel care şi-a încălcat promisiunile. Acum sînt curios să citesc profilul psihologic   făcut de experţii ruşi (extrem de competenţi) după vizita lui Corneliu Coposu la ambasada sovietică. O greşeală colosală! Nu trebuie să îi dezvălui inamicului felul cum gândeşti. Şi apoi, mi s-a părut foarte bizară tipărirea în tiraj de masă a manifestului ţărănist imediat după loviluţie ! Cineva a dat ordin să fie tipărit! Corneliu Coposu a fost manipulat.

Titus Filipas

Dennis Deletant, un agent MI6?

septembrie 6, 2008

Responsabilitatea indirectă a  lui Dennis Deletant* pentru “masacrul de la Otopeni” din 23 decembrie 1989 reiese din mărturisirile făcute chiar de el:

+În august 1986 m-am dus sa ma întîlnesc cu domnul Corneliu Coposu, pentru ca ma interesau legaturile dintre taranisti si englezi în timpul razboiului. Dl Coposu, de fapt, a transmis mesaje codificate englezilor, cu acordul lui Iuliu Maniu. Bineînteles ca am fost avertizat de niste prieteni sa nu ma duc, pentru ca dl Coposu era supravegheat de Securitate. Dar eu i-am telefonat dlui Coposu, i-am spus cine sînt, auzise de mine, iar dumnealui mi-a spus: ‘Eu sînt tinut sub supraveghere, dar daca în aceste conditii doriti sa veniti la mine, va primesc cu placere’. I-am spus ca vreau sa vin, l-am întrebat unde sta si mi-a spus ca pe aleea Mamulari nr. 19, în zona care se demola pentru a se construi Casa Poporului. Si a adaugat: „Sa fiti discret“. Cînd am ajuns în zona, m-am trezit în mijlocul unui teren viran, iar aleea Mamulari era singura pe care se mai aflau niste case, asa ca ma întrebam „cum sa fiu discret?…“. Erau niste soldati si ofiteri care lucrau pe santier – dar pe arsita aceea nu prea le ardea sa munceasca… M-am dus la dl Coposu, mi-a povestit lucruri foarte interesante, iar dupa vreo patru ore una dintre surorile sale mi-a facut un semn discret sa nu-l obosesc. M-am întors dupa doua zile si, înainte sa începem sa vorbim, mi-a spus ca fusese la dumnealui un colonel de Securitate care l-a întrebat ce discutase cu mine, iar dl Coposu îi raspunsese ca am discutat despre perioada razboiului, nimic altceva. Dupa alte patru ore de discutii, dl Coposu mi-a dat niste hîrtii despre relatiile sale cu englezii în timpul razboiului si mi-a spus sa fiu foarte atent la plecarea din tara, sa nu se gaseasca asupra mea acele hîrtii. Eu ma aflam în vizita în cadrul schimbului dintre Academia Britanica si Academia de Stiinte Sociale si Politice din România – pentru ca, în epoca aceea, Academia Româna nu mai avea dreptul sa gestioneze schimburile internationale, de asta se ocupa Academia de Stiinte Sociale si Politice. Domnul de la ASSP, care se ocupa de mine, m-a invitat la masa în ajunul plecarii. Mi-a spus: „Dennis, nu ai fost cuminte, nu ne-ai anuntat ca mergi la domnul Coposu, ne-ai pus într-o situatie jenanta…“. I-am raspuns: „Dar ce, trebuie sa anunt unde merg? Doar este o tara libera, nu? Sînt aici în cadrul schimbului între doua Academii…“. Iar el mi-a zis: „Lasa gluma, Dennis; am fost tras la raspundere ca nu am anuntat ca mergi la dl Coposu“. Si a adaugat: „Îti mai spun un lucru: mîine, cînd pleci, vei fi perchezitionat; sa nu se gaseasca ceva la tine, caci am s-o patesc si eu, nu numai tu“. La Otopeni, desigur, m-au perchezitionat, dar n-au gasit nimic…+

 In interviul din DILEMA VECHE (adresa URL este  http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=145&cmd=articol&id=4270) , Dennis Deletant admite implicit că a existat o minută încheiată între serviciile secrete britanice (nu ştiu ce serviciu reprezenta Deletant,  MI5 ori MI6 ?) şi Corneliu Coposu.  Securitatea a înregistrat tot ce era verbal, nu a avut acces şi la acel protocol scris. Este mare păcat că nu s-a ştiut de el, dar pe Dennis Deletant nu îl poate obliga  vreun român să dea publicităţii minuta (bănuiesc că a păstrat o copie). Corneliu Coposu era monarhist  convins şi declarat, probabil că minuta din 1986 conţinea menţionarea expresă că în 24 de ore de la răsturnarea republicii  comuniste, va fi anunţată reinstaurarea regimului monarhic constituţional. Corneliu Coposu a fost cel păcălit, şi nu o singură dată!

Pe 22 decembrie 1989, până la orele 12, situaţia era încă tulbure. Alexandru Mironov, care a făcut acel  celebru anunţ  emoţional la Radio România: ‘A fugit! Afugit!’, îmi povestea ulterior că i-a fost realmente teamă că va fi împuşcat de cineva în timp ce vorbea ! Nu s-a întâmplat, altcineva aranjase lucrurile.  Alexandru Mironov era convins că a contat carisma sa personală. Alexandru Mironov are carismă, dar nu cred că aceasta a contat prea mult în ecuaţie. Cel  care deţinea puterea decizională ultimă în România hotărâse altfel. Cine era acela? Să ne uităm pe un timing. Vedem că la vreo două ore după anunţul fugii lui Ceauşescu făcut de Alexandru Mironov pe microfonul  de la Radio România,  Mircea Dinescu era primit triumfal la Televiziunea Română.  Până pe 7 iulie 2006 nu înţelegeam cum, totuşi, Mircea Dinescu era primit atât de repede la Televiziunea Română. Atunci (vezi emisiunea  de pe 7 iulie 2006 la Realitatea TV) ne -a explicat : Calea îi fusese deschisă la ordinele date de ‘tovarăşul Gogu’.  Cel mai puternic om din sistem. Şi cel mai longeviv. În anul 1941, ‘domnul Gogu’ – pe atunci era ţărănist– a comis o cumplită  trădare de ţară şi neam. A dus sovieticilor planurile de atac ale românilor care doreau să elibereze provincia istorică Basarabia. Dintre agenţii de spionaj străini, doar cei britanici cunoşteau aceste planuri. Din ordinul dispeceratului londonez, planurile româneşti au fost transmise agentului sovietic Gogu Rădulescu. Din cauza trădării ‘domnului  Gogu’, ruşii au putut organiza cea mai mare ambuscadă  în care au fost prinse trupele româneşti după trecerea Prutului.

Ar fi interesant dacă  specialişti în face language  şi  expressive body language, psihologi reali, nu impostori  gen Mircea Miclea, ar viziona profesional jurnale cinematografice din prima epocă  a comunismului   arătând  înalta conducere de partid şi de stat. Când Gheorghe Gheorghiu-Dej  priveşte cu teamă  către ‘tovarăşul Gogu’,  se vede bine cine este   şeful real în sistemul politic din România. Deci pe tot acel interval de timp din 22 decembrie 1989, –unii au uitat–,  nimeni nu trăgea cu arme de foc în Mircea Dinescu. Din cauza aceasta zic, locul lui Mircea Dinescu este alături de  vinovaţii pentru crimele revoluţiei. Oricum, un CNSAS cu tovarăşul Mircea Dinescu (corect, a fost membru PCR, a făcut Academia Ştefan Gheorghiu de politruci PCR)   membru funcţionează  în afara legii. De altminteri altminteri puteţi vedea aici http://victor-roncea.blogspot.com/2008/08/basescu-si-pdl-vor-pierde-pe-mana.html , o fotografie cu Mircea Dinescu la 2 metri de Nicolae Ceauşescu, consemnând foarte atent  spusele acestuia la o întalnire cu liderii minerilor.

În fine,dacă Securitatea ar fi ştiut de conţinutul minutei între Coposu şi Dennis Deletant, masacrul celor 50 de copii din trupele securităţii pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989 nu ar fi avut loc. Este clar că un reprezentant oficial al Casei Regale de România, –dacă nu chiar regele Mihai însoţit de domnul Dennis Deletant–, trebuia  să aterizeze pe 23 decembrie 1989 la Otopeni. Tot sinistrul cu teroriştii din noaptea 22/23 decembrie 1989  a fost  montat tocmai pentru a nu trezi suspiciuni un atac tam-nesam (mă văd utilizând, împotriva dorinţei mele,  acest rusism, dar el se potriveşte extraordinar  aici  ca locuţiune adverbială!) al teroriştilor asupra unui reprezentant al Casei Regale de România pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989.

Dennis Deletant, care vorbeşte atâta de mult, nu găseşte cuvenit să ne spună ceva despre agenda Casei Regale de România  pe 22/23 decembrie 1989 ?

Titus Filipas

*Vezi şi https://blogideologic.wordpress.com/2009/04/30/atacat-pe-forul-militar-roman-de-istorie/

Vulturul Brâncovenesc *

iulie 16, 2008

Catastrofa de la World Trade Center (9/11) a eclipsat un alt eveniment tragic, având chiar o însemnătate mult mai gravă pentru noi, românii din ţară ; este vorba despre “moartea misterioasă” a lui Radu Chesaru, şi am citat aici sintagma conţinută  în titlul unui articol publicat într-un ziar de la Bucureşti.

Cine a fost Radu Chesaru? Dintre toate personajele tragice ale istoriei româneşti, Radu Chesaru îşi află cel mai bine locul alături de Tudor Vladimirescu. Am putea spune că Radu Chesaru a fost, prin felul cum gândea Patria şi ‘norodul’, poate ultimul dintre pandurii lui Tudor. La fel ca Tudor Vladimirescu, Chesaru visa o întoarcere, în vigoarea impulsului spiritual şi cultural, la acele timpuri ce au premers venirii fanarioţilor în Ţara Românească.

Radu Chesaru a fost un personaj destinat prin naştere să fie doar o granulă de nisip, un “individ statistic” în acea formidabilă undă de şoc demografică numită, fără nimic depreciativ, “generaţia ceauşeilor”, şi care a fost singurul element autentic şi puternic, neperturbat de interferenţe din exterior pentru că exteriorul îi vedea, dacă îi vedea, cel mult ca o fluctuaţie temporară a cifrelor, al evenimentelor din decembrie 1989, numite atât de pompos, şi derutant faţă  de adevăr, “Revoluţia Română!”.

Radu Chesaru şi-a depăşit cu mult acea condiţie iniţială pe care i-o rezerva destinul vieţuirii între graniţele unei lumi condusă de un partid comunist, pentru a deveni poate mai puţin un lider de opinie, cât purtatorul unui semnal cu totul nou. Pentru o naţiune, o singură idee vizionară incorporată într-un mesaj ce îi poate anima pe oameni poate fi mai importantă decât o întreagă “bibliotecă  din Alexandria” plină cu manuscrise în care se ascund semnale inefabile către viitorime. Ei bine, Radu Chesaru a intrat în istoria noastră, a românilor de aici, prin această vizionară idee naţională inscripţionată ca nume al unei grupări clandestine, de luptă  în primul rând anticomunistă, numită “Vulturul Brâncovenesc”. Chiar şi pentru dictatura de atunci a lui Nicolae Ceauşescu, declarată comunistă şi naţională, o contradicţie în termeni, organizaţia aceasta a “ceauşeilor” naţionalişti a părut atât de derutantă, încât, din mărturiile celor arestaţi rezultă aceasta, s -a comportat faţă de ei cu o anumită lipsă de brutalitate ce îndepărta complet “stilul” securităţii anului 1989 de “stilul” securităţii anilor cincizeci! De ce nu a ajuns totuşi mesajul “Vulturului Brâncovenesc” la poporul român în procesul de democratizare de după 1989? În primul rând el a fost obturat chiar de către ciudatul fenomen, pentru că despre o istorie simplă şi clară nu poate fi vorba, de “Revoluţie Română!”, adică o ‘revoluţie română’ cu semnul mirării.

Eliberat viu, întreg şi nevătămat, de către securitate chiar înaintea începerii “evenimentelor”, Radu Chesaru a fost înşelat la fel ca noi toţi, ieşind pe străzi, pentru a fi împuşcat în acele saturnalii tragice de către un trăgător cu sânge rece aflat într-un elicopter cu semne clare de identificare, dar care nu a putut fi identificat niciodată în toate anchetele declanşate de noul regim sub presiunea opiniei publice pentru a lămuri misterul inutilelor şi uriaşelor vărsări de sânge din decembrie 1989, destinate să autentifice însă în faţa ochilor noştri candizi “Revoluţia Română!”, pentru ca văzând sângele udând din belşug străzile, să putem crede că el ar curge din prea- plinul unei şanse generoase, nu din trupul său grav rănit, mortal rănit, cursul zaverei dechemvriste însemnând poate moartea norocului nostru.La scurt timp după ce ‘teroriştii’ au dispărut, o parte dintre românii anticomunişti au fost tentaţi,  şi consider că pe bună dreptate, îmi amintesc că şi eu am fost unul din ei, să vadă salvarea în Seniorul Corneliu Coposu, înconjurat de a lui ceată de gherasimi-heruvimi. Dar bătaia lor zgomotoasă din aripi a izgonit Vulturul Brâncovenesc din preajma Seniorului Coposu. Oricum, mesajul ţărănist, chiar şi cu amendamentul postbelic de creştin-democrat, era cu o bătaie prea scurtă în timp, şi purta cu el vina, ce nu va putea fi de noi niciodată uitată, a distrugerii visului României Mari după un sfert de veac, ori nici măcar atât, scurs de la întrupare! Îndrăznesc să spun că în afara simbolului său de rezistent anticomunist, de apărător tenace al unei singure idei, aceasta fiind chiar ideea de tenacitate, Seniorul Corneliu Coposu nu oferea în realitate nicio soluţie practică, proteică şi dinamică, necesară într-o lume în care se perindaseră, când în marşuri forţate, când cu vioiciune spontană, atâtea schimbări şi transformări în cei peste şaptesprezece ani cât fusese confinat, privat de orice semnale din exterior, în coşciugul temniţelor comuniste. Dacă veţi încerca să îmi prezentaţi ca un contraexemplu cazul lui Nelson Mandela, vă voi răspunde că posibilitatea de a citi săptămânal revista ‘The Economist’ a introdus în mod automat o diferenţă colosală în programele pregătitoare ale celor doi pentru continuarea unui viitor politic.Prin comparaţie, mesajul ‘Vulturului Brâncovenesc’ oferea infinit mai multe şanse virtuale salvării noastre, pentru că el nu era doar anticomunist, după cum nu era nici un herald al capitalismului sălbatic dezlănţuit după 1989, ci purta ca pe un înscris de nobleţe viziunea ochilor săi ageri, ducându-ne în Ţara Românească până la începutul Veacului Luminilor, amintindu-ne mereu că trebuie să mergem dincolo de timpul fanariot, la începutul secolului XVIII, ca să aflăm ce-i autentic pentru noi, ajungând astfel la sursa energiilor noastre naţionale. Era, în fond, acelaşi gând ce- i animase pe Tudor Vladimirescu şi pe panduri, atâta vreme cât a mai fost un strop de sânge în ei ; căci se ştie, nici unuia dintre cei rămaşi în Ţara Românească, prada imperiilor de aproape, nu i s -a mai îngăduit să îşi ţină capul pe umeri. Înfiinţarea Alianţei Civice, în urma marii demonstraţii de stradă din Bucureşti, nu era în esenţă decât manifestarea, desigur concretizată într-un entuziasm magnific, a acelui sindrom păgubos aparţinând României moderne, fenomen din păcate recurent întreţinut de ziariştii de la România liberă, mă refer la sindromul numit “Asaltul redutei”. Alianţa Civică a fost din start dominată de personalitatea complexă, uriaşă, zdrobitoare pentru orice gând bărbătesc,  gând al bieţilor clăditori de Babel ori de sisteme cereşti, –e adevărat, Sfânta Scriptură ne dezvăluie doar că echipa de truditori de la ultimul etaj al turnului Babel avea o componenţă multietnică–,  dominată de personalitatea  scriitoarei Ana Blandiana, fără de care această organizaţie poate că nici nu ar fi apărut, o Ana Blandiana ce te duce cu gândul la Kay Boyle. S -ar putea spune că ‘Vulturul Brâncovenesc’ a trecut atunci pe lângă primejdia de a ajunge să fie mâncat de ‘motanul Arbagic’, un caracter cu carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, călduţ cuibuşor de comunişti până în 1989.  Abia după moartea lui Corneliu Coposu i s-a îngăduit, în fine, lui  Chesaru să se apropie de PNŢCD. Destul de surprinzător, am aflat abia de curând aceasta de pe un site extrem de bine întreţinut, de către o organizaţie ce are, dacă  nu aplicăm principiul ‘dublei măsuri’, preferat de orice neam care se consideră ‘poporul ales’, ci principiul de echitate naturală al lui Pareto, toate caracteristicile unui ‘hatred group’, un grup de instigatori la ură, asupra realităţilor româneşti “periculoase”, în fapt fiind vorba numai despre gesturi foarte timide, întotdeauna tardive şi de cele mai multe ori chiar total anodine, ale unor personalităţi româneşti de frunte, personalităţi intelectuale reale, ce par însă neprietenilor noştri a fi încărcate de intenţii criminale , acest lucru nu a fost bine văzut : “…the National Peasant Party Christian Democratic (PNTCD) would not hesitate to accept ultranationalists into its ranks, …. This was the case of Brancoveanu Eagle Association leader Radu-Mihai Chesaru who in the 1996 local elections ran on the PNTCD lists for a seat on one of the Bucharest’s sectors, becoming a local councilor representing that party …. Chesaru, who officially registered his association in April 1995, was proudly displaying the portraits of Codreanu in the association’s Bucharest offices “, (vezi http://www.referl.org).Am atras atenţia atât de frecvent asupra pericolului delaţiunii şi defăimării, doar pentru că ea evoluează necontrolat şi haotic, ajungându-se , cu voie sau fără voie, la instigare la crimă, desigur, o crimă perfectă, al cărei autor moral scapă de acţiunea codului penal. Iată cum, sub pana unui scrib al defăimării lumii româneşti, aflat într-o emulaţie cu ‘nemuritorul’  I.Ludo, Michael Shafir, ce semnează un text altminteri anemic în hematia conceptuală dar botezat în chipul cel mai pretenţios ’studiu’ cu titlul “Radical politics in east-central Europe part X : the Romanian radical return and ‘mainstream politics’ (A)”, apărut în Revista East European Perspectives, 21 march 2001, volume 3, number 6, este condamnat în fine!, pentru că dictatura lui Nicolae Ceauşescu nu a mai avut timp, “Vulturul Brâncovenesc” şi expus acest proiect al renaşterii româneşti, gândul nostru cel mai însemnat în finalul celui de al doilea mileniu, oprobriului opiniei publice internaţionale. Michael Shafir are state de vechi mincinos de profesie în slujba postului de radio ‘Europa liberă’ ce ne spăla creierii cu mesaje amăgitoare de genul planului Marshall ce îşi va revărsa cornul abundenţei asupra României după alungarea comunismului. Domnul Michael Shafir, care pregătea toată documentaţia aceasta pentru urechile noastre credule ştia prea bine că un plan Marshall pentru România nu s-ar fi întâmplat nici după o mie de revoluţii, pentru că toate ajutoarele acelea masive ale Americii erau destinate să meargă numai şi numai spre statul Israel. Mă întreb acum, cu ce -i mai bun acest Michael Shafir decât Ossama Bin Ladin? Si unul şi altul amorsează, prin îndemnurile lor, reţele de potenţiali asasini. Vi se pare că  aşa ceva este cam mult spus la adresa lui Michael Shafir? În studiul său, mai exact în rechizitoriul său, şi cine i- o fi dat oare lui Michael Shafir dreptul să organizeze un ‘tribunal de la Nürnberg’ pentru judecarea poporului român?, implacabilul activist dintr-o duzină ce face de râs tradiţionala înţelepciune a evreilor, o duzină botezată când ‘Rot Schild’, când ‘Rot Front’, când, pe vremuri poate mai calme, Toma Caragiu se amuza într-o explozie de spirit latin să -i spună ‘Rot Carot’, iar ’securiştii’ râdeau alături de noi, cel puţin atunci când râdeam de ‘evreii de rit roşu’ eram cu toţii împreună, îi judeca şi îi condamna aspru pe doi dintre intelectualii români de frunte, Alexandru Paleologu, despre care nu uita să ne spuna că a fost un informator al securităţii, ca şi cum Petre Roman ar fi fost la Toulouse doar pe bază de culoare a ochilor!, şi pe Dan Amedeo Lăzărescu, care astfel pe data de 21 martie 2001 era divulgat că fusese trecut pe o listă neagră, urmând să fie pedepsit. Iar pedeapsa, după câte se ştie, a sosit prompt, suspect de grăbită, administrată  în primul rând de un C.N.S.A.S. obedient intereselor exterioare României, chiar contrare intereselor ei majore, apoi de inevitabilii ziarişti, totdeauna primii la ‘asaltul redutei’, un Mircea Dinescu şi un Cristian Tudor Popescu, acesta prăpăstios până  la punctul de a învinui trădările lui Amedeo, câte vor fi fost ele şi faţă de cine ştia el bine Mircea, chiar şi de problemele matrimoniale, prin divorţ rezolvate, ale lui Cristian, ni s-a amintit aceasta în direct şi la un ceas de maximă audienţă!

Rechizitoriul pronunţat de Michael Shafir împotriva lui Radu Chesaru este extrem de aspru şi de nedrept, dar nu am să citez din el. Vreau numai să subliniez caracterul de instigare deliberată la acţiune, o acţiune neprecizată, ea putând fi de orice natură , chiar şi crimă, prin mijlocirea unui text HTML : “Email this report to a friend”. În cel mai fericit caz, propagarea haotică  pe orizontalele Internetului a unui mesaj de ură seamănă cu tiruri  pe întuneric în direcţie orizontală. Cum îl cheamă pe acel prieten, are el certificate de sănătate mintală care să ateste că nu va înţelege îndemnul ca pe o instigare la crimă, asemenea propoziţii vagi pot amorsa orice, s -a analizat recent acest lucru şi în privinţa felului în care teroriştii ce au organizat acţiunea violentă împotriva WTC şi-au putut transmite nestingherit mesaje aparent lipsite de malignitate, ce aveau totuşi ca scop amorsarea unor acte criminale. Fiecare civilizaţie are un număr de dimensiuni, un anumit număr de axe de coordonate. Universul civilizaţiei europene moderne trebuie să conţină  în mod obligatoriu secolul XVIII. Să reamintesc ‘transformarea Kozîrev’, un astronom rus ce a stat multă vreme în gulagul sovietic, şi care lansase ipoteza posibilităţii transformării timpului în energie. Chiar dacă din punct de vedere fizic ‘transformarea Kozîrev’ e incontestabil eronată, ea are însă forţa unei metafore extraordinare pentru definirea civilizaţiei europene din ultimii trei sute de ani : coordonata secolului XVIII, printr-o ’simplă’ navigare pe scala valorilor ei, se transformă în energie civilizatoare. Zborul ‘Vulturului brâncovenesc’ înseamnă navigarea noastră, a corăbiei numite naţiunea română, pe coordonata civilizatoare şi creatoare de energii. Unii dintre duşmanii nostri au avut şi ei intuiţia primejdiei ce o reprezenta Radu Chesaru, prin identificarea ‘Vulturului’ cu ‘Arhanghelul Legiunii’. Paradoxal ce afirm, dar tocmai moartea lui ‘misterioasă’  ne dovedeşte că ar mai fi o şansă pentru noi, ca naţiune. Oricum, el este unul dintre  ‘morţii din cetatea noastră’ şi trebuie să-i apărăm memoria. Îndrăznesc să mă rog ca numele lui să nu fie uitat cel puţin timp de trei veacuri de acum înainte. Cred că bunătatea lui Dumnezeu şi umilinţa noastră în faţa Domnului, dar nu în faţa “neamurilor”, vor învoi încă trei secole de viaţă românească în miracolul acestui Pământ.

Titus Filipas

*am fost nevoit să reactualizez acest articol  pentru că tag-ul Radu Chesaru nu  îl mai prinde

Comentariul cu numărul 33

martie 3, 2008

Vezi postarea aceasta din alt blog:

http://mihneageorgescu.wordpress.com/2008/02/29/amnistierea-lui-iliescu-trebuie-oprita/

“1. Puţini ştiu că Ion Iliescu fost desemnat de Nicolae Ceausescu inca din 1967 sa desovietizeze aparatul de propaganda al PCR, axat pe filme staliniste de razboi si colectivizari idilice. Mai precis modernizarea dupa tiparele occidentale ale momentului a presei scrise, a cinematografiei, a radioului si mai ales TVR-ului. A rezultat o perioada in care reportajele imbecilizante, fara ecou in mintea romanilor, au fost inlocuite de descoperirea de catre telespectatori prin intermediul micului ecran a talentelor autentice romanesti : Tudor Vornicu, Amza Pelea, Toma Caragiu, Sergiu Nicolaescu. A mai rezultat si o informare relativ corecta, emisiunile de stiinta si tehnica depolitizate si prezentate de Andrei Bacalu, sau transmisia in direct a aselenizarii navei Apollo 11 pe Luna fiind citeva dintre exemple. Aceasta reflectare a lumii reale a permis motivarea romanilor de a participa activ la dezvoltarea economica a Romaniei, ca urmare a deciziei de industrializare accelerata impusa de Ceausescu. Concordanta intre aspiratiile, dorintele romanilor profesionist surprinse si exprimate prin mijloacele de propaganda pe de o parte si obiectivele economice competitive la acea data pe de alta parte, ca si rezultatul vizibil prin cresterea nivelului de trai, al valorificarii capacitatilor de refacere a fortei de munca prin divertisment media si prin accesibilitatea petrecerii concediului de catre oricine in statiunile nou create pe litoral in perioada 1967-1979, au facut posibile realitatile societatii acelor ani.

Privind din aceasta perspectiva, mi-ar fi placut sa explice Ion Iliescu cum a cazut in capcana mizerabila a evenimentelor din decembrie 1989, puse la cale de altii si in care dupa parerea mea, nu avea cum sa depaseasca statutul de spectator.

2. Propaganda e doar o unealta. Scopul in care este utilizata poate fi benefic pentru populatie asa cum s-a constatat in perioada 1967-1974,  sau criminal, atunci cind este utilizata ca arma din arsenalul razboiului psihologic impotriva propriului popor. In cazul din urma, oricum adevarul iese pina la urma la suprafata. […]

Partea proasta e ca ascunderea adevarului a perpetuat vulnerabilitatea conducerii militare vinovate si a creat premisele sa constatam ca in decembrie 1989 a fost inlocuita o ordine sociala falimentara, pentru ca in 1998 sa se poata institui o conducere de stat mafiota si criminala. Fata de care cea stalinista era o simpla gluma.”

Excerpt din comentariul 33:

“in decembrie 1989 a fost inlocuita o ordine sociala falimentara, pentru ca in 1998 sa se poata institui o conducere de stat mafiota si criminala.”

Abia în 1998 ?

Dar discursul televizat din ianuarie 1990 al lui Radu Câmpeanu atunci când a revenit în ţară, special pentru a contracara pactul politic care se prefigura între Ion Iliescu şi Corneliu Coposu? De ce a ţinut atunci domnul Radu Câmpeanu să explice, –fără a fi fost de nimeni întrebat!–, că a primit de la fiul său banii pentru acel drum, nu de la altcineva?, întrebăm noi acum. Radu Câmpeanu anunţa un neoliberalism de prăduire a ţării care nu avea absolut nimic în comun cu doctrina economică PNL deschisă în toate timpurile către Noua Economie!

Corneliu Coposu a fost luat forţat de conspiratorii viitoarei Alianţe  Civice  la “marea demonstraţie populară” din 28 ianuarie 1990 împotriva lui Ion Iliescu. De acolo se trage tot răul  care macină spiritul rumânesc.

Educaţia primită pe vremuri de Ion Iliescu la liceul Spiru Haret a fost în spiritul rumânesc. Ion Iliescu “a căzut în capcana mizerabilă a evenimentelor din decembrie 1989” pentru că altfel ar fi fost împuşcat de conspiraţie. Ion Iliescu a făcut atunci o alegere printr -o judecată de valoare.

Titus Filipas

Gigi Becali este un concept SOV ?

ianuarie 30, 2008

Jurnal 31 octombrie 2006 /Capitalismul fiduciar

Pe data de 11 iunie 2006, inseram într- o fereastră de comentarii ataşată unui articol despre George Becali apărut în ediţia electronică a ziarului „Curierul Naţional”, următorul mesaj : „Paradoxal, dar iletrismul cu orizont de timp foarte extins al lui Gigi Becali îl avantajează. În ‘De Bello Gallico’, dictatorul quintesenţial Iulius Caesar scria despre împotrivirea sacerdoţilor druizi ca tinerii gali să înveţe citirea, căci scrisul şi cititul îi opresc să reţină  istoria ca memorie vie. Iletrismul de care este învinuit adesea Gigi Becali lucrează de fapt în favoarea sa. El poate pretinde că ştie istoria ca memorie vie, auzită  de la tatăl său. Demonstrează aceasta la o televiziune naţională, „în direct şi la o oră  de vîrf”. Ofertele publice de recompensă, făcute într-un stil managerial învăţat din familie, erau deja înscrise în ‘Codul civil roman”, preluate în „Codul lui Napoleon”, traduse pe româneşte în „Codul lui Cuza”. Prin discursul său public participativ, Gigi Becali demonstrează totodată  că se încadrează în stilul doctrinar ţărănist al lui Constantin Stere, care incorpora de asemenea vechi arhetipuri culturale în doctrina lui ţărănistă. Să recunoaştem că nici măcar Seniorul Corneliu Coposu, epuizat de temniţa comunistă, nu a mai reuşit să amelioreze doctrina ţărănistă. Dar, bineînţeles, Gigi Becali este mai mult un continuator al lui Constantin Stere, decât al lui Corneliu Coposu.”

Aşa credeam sincer, la momentul inserării acelui mesaj. Între timp, m -am edificat asupra “cazului Gigi Becali”. Pe data de 12 octombrie 2006 adăugam, pe acelaşi ziar „Curierul Naţional”, alt mesaj : „De fapt, cum am aflat ulterior, patronul Gigi Becali a dispus de sfaturile unui jurist de extraordinară competenţă. Chipul real al patronului Gigi Becali mi s -a dezvăluit în momentul când, „pe sticlă”, pronunţa o apreciere suspect de binevoitoare faţă de SOV. Or, îmi aduc aminte că în reclamele televizate pentru FNI apărea un tată de familie tînăr, energic, plin de grijă faţă de asigurarea viitorului fericit al familiei sale. A fost un genial concept de publicitate, care a dus la creşterea formidabilă a numărului de păgubiţi la FNI. Dar dacă, mi-am pus întrebarea, şi Gigi Becali este exact acelaşi concept de publicitate, cu exact acelaşi manipulator genial şi diabolic în spatele său, adică  Gigi Becali nu este decât o “reclamă vie” destinată  să crească exponenţial numărul păgubiţilor în România la un viitor mandat prezidential, in care preşedintele ales ar fi Gigi Becali ? În fine, nici un om de bună credinţă  nu poate clama o relaţie personală cu Dumnezeu, aşa cum face în permanenţă domnul Gigi Becali,  pentru că Dumnezeu este Absolutul.”

Pe data de 30 octombrie 2006, pe canalul TVB1 la emisiunea „Naşul” a domnului Radu Moraru, invitatul prestigios, istoricul Alex Mihai Stoenescu, nu mai contenea ditirambii la adresa lui Gigi Becali şi Sorin Ovidiu Vântu (SOV). Alex Mihai Stoenescu este acum vicepreşedintele PNG, al cărui preşedinte fondator a fost Gigi Becali. PNG se pretinde prin program a fi partid creştin democrat. Unul dintre primele partide creştin democrate fondate în România a fost UDC (Uniunea Democrat Creştină). Întâmplător am fost propus pe listele de senatori ale partidului UDC prezentate la alegerile din anul 1990. UDC era la acel moment un partid cu structuri bine definite în toată ţara. După alegerile din Duminica Orbului, aproape toţi oamenii din UDC au continuat, individual, efortul lor de propăşire a României. Structurile de partid UDC au rămas în stand – by. La mult timp, şi după ce a luat fiinţă PNG, unul dintre liderii UDC care lucra în Dobrogea mi-a povestit că machedonii din fostul UDC au încercat să îl determine pe Gigi Becali să preia, prin absorbţie, structura de partid creştin democrat a UDC. Gigi Becali a refuzat, aceasta după ce iniţial părea că acceptase ! Se pare că omul ce îl manipulează din umbră l -a blocat în tentativa de a transforma PNG într- un real partid creştin democrat. PNG rămânea partid fără structură. Şi, deodată, apare Alex Mihai Stoenescu ca vicepreşedinte al PNG, declarând că PNG are o merituoasă  structură de partid în ţară, formată din intelectuali. Motorul Google mă informează că domnul Alex Mihai Stoenescu a fost mai înainte vicepreşedinte al UFD (Uniunea Forţelor de Dreapta), formaţiune politică avându – l ca preşedinte fondator pe Varujan Vozganian. Una dintre acuzaţiile care au blocat accesul şi ascensiunea lui Varujan Vozganian  la demnitatea şi rangul de comisar european, a fost aceea că partidul UFD fusese finanţat de Sorin Ovidiu Vântu. În  acelaşi talk show cu Naşul de la TVB1, domnul Alex Mihai Stoenescu trata cu maximă lejeritate atât implicarea lui Sorin Ovidiu Vântu în cazul fondului mutual FNI, cât şi specula cu terenuri care a dus la îmbogăţirea lui Gigi Becali. Aceasta arată că domnul Alex Mihai Stoenescu nu poseda un minimum de noţiuni de Economie Politică, absolut trebuincioase unui vicepreşedinte de partid. Mai mult, domnul Alex Mihai Stoenescu spunea cu infinită candoare că SOV nu a luat decât 1% din banii investitorilor la FNI. Dar SOV a fost manager fondator la FNI, şi reguilile internaţionale de management al fondurilor mutuale ne spun că SOV avea dreptul să ia 3%, pe lânga acel 1%, ceea ce face un total teoretic, şi perfect legal, de 4% din banii FNI. Chiar nu ştia domnul Alex Mihai Stoenescu aceste chestiuni elementare de economie politică normativă? Prin capotarea FNI, Sorin Ovidiu Vântu a dat o lovitură mortală nu doar înfloririi fondurilor mutuale în România, ci însăşi ideii de capitalism fiduciar în România. Capitalismul fiduciar (fonduri mutuale, fonduri de pensii etc) nu poate renaşte la noi decât prin popularizarea largă, în rândurile oamenilor simpli şi cinstiţi din România, a măsurilor independente de risc, randament, şi de coerenţă logică, permiţând investitorilor să identifice rapid problemele. Are „capitalistul” Gigi Becali un asemenea program de educaţie economică  a maselor? Titus Filipas

 

Vulturul Brâncovenesc

decembrie 23, 2007

Catastrofa de la World Trade Center (9/11) a eclipsat un alt eveniment tragic, având chiar o însemnătate mult mai gravă pentru noi, românii din ţară ; este vorba despre „moartea misterioasă” a lui Radu Chesaru, şi am citat aici sintagma conţinută  în titlul unui articol publicat într-un ziar de la Bucureşti.

Cine a fost Radu Chesaru? Dintre toate personajele tragice ale istoriei româneşti, Radu Chesaru îşi află cel mai bine locul alături de Tudor Vladimirescu. Am putea spune că Radu Chesaru a fost, prin felul cum gândea Patria şi ‘norodul’, poate ultimul dintre pandurii lui Tudor. La fel ca Tudor Vladimirescu, Chesaru visa o întoarcere, în vigoarea impulsului spiritual şi cultural, la acele timpuri ce au premers venirii fanarioţilor în Ţara Românească.

Radu Chesaru a fost un personaj destinat prin naştere să fie doar o granulă de nisip, un „individ statistic” în acea formidabilă undă de şoc demografică numită, fără nimic depreciativ, „generaţia ceauşeilor”, şi care a fost singurul element autentic şi puternic, neperturbat de interferenţe din exterior pentru că exteriorul îi vedea, dacă îi vedea, cel mult ca o fluctuaţie temporară a cifrelor, al evenimentelor din decembrie 1989, numite atât de pompos, şi derutant faţă  de adevăr, „Revoluţia Română!”.

Radu Chesaru şi-a depăşit cu mult acea condiţie iniţială pe care i-o rezerva destinul vieţuirii între graniţele unei lumi condusă de un partid comunist, pentru a deveni poate mai puţin un lider de opinie, cât purtatorul unui semnal cu totul nou. Pentru o naţiune, o singură idee vizionară incorporată într-un mesaj ce îi poate anima pe oameni poate fi mai importantă decât o întreagă „bibliotecă  din Alexandria” plină cu manuscrise în care se ascund semnale inefabile către viitorime. Ei bine, Radu Chesaru a intrat în istoria noastră, a românilor de aici, prin această vizionară idee naţională inscripţionată ca nume al unei grupări clandestine, de luptă  în primul rând anticomunistă, numită „Vulturul Brâncovenesc”. Chiar şi pentru dictatura de atunci a lui Nicolae Ceauşescu, declarată comunistă şi naţională, o contradicţie în termeni, organizaţia aceasta a „ceauşeilor” naţionalişti a părut atât de derutantă, încât, din mărturiile celor arestaţi rezultă aceasta, s -a comportat faţă de ei cu o anumită lipsă de brutalitate ce îndepărta complet „stilul” securităţii anului 1989 de „stilul” securităţii anilor cincizeci! De ce nu a ajuns totuşi mesajul „Vulturului Brâncovenesc” la poporul român în procesul de democratizare de după 1989? În primul rând el a fost obturat chiar de către ciudatul fenomen, pentru că despre o istorie simplă şi clară nu poate fi vorba, de „Revoluţie Română!”, adică o ‘revoluţie română’ cu semnul mirării.

Eliberat viu, întreg şi nevătămat, de către securitate chiar înaintea începerii „evenimentelor”, Radu Chesaru a fost înşelat la fel ca noi toţi, ieşind pe străzi, pentru a fi împuşcat în acele saturnalii tragice de către un trăgător cu sânge rece aflat într-un elicopter cu semne clare de identificare, dar care nu a putut fi identificat niciodată în toate anchetele declanşate de noul regim sub presiunea opiniei publice pentru a lămuri misterul inutilelor şi uriaşelor vărsări de sânge din decembrie 1989, destinate să autentifice însă în faţa ochilor noştri candizi „Revoluţia Română!”, pentru ca văzând sângele udând din belşug străzile, să putem crede că el ar curge din prea- plinul unei şanse generoase, nu din trupul său grav rănit, mortal rănit, cursul zaverei dechemvriste însemnând poate moartea norocului nostru.La scurt timp după ce ‘teroriştii’ au dispărut, o parte dintre românii anticomunişti au fost tentaţi,  şi consider că pe bună dreptate, îmi amintesc că şi eu am fost unul din ei, să vadă salvarea în Seniorul Corneliu Coposu, înconjurat de a lui ceată de gherasimi-heruvimi. Dar bătaia lor zgomotoasă din aripi a izgonit Vulturul Brâncovenesc din preajma Seniorului Coposu. Oricum, mesajul ţărănist, chiar şi cu amendamentul postbelic de creştin-democrat, era cu o bătaie prea scurtă în timp, şi purta cu el vina, ce nu va putea fi de noi niciodată uitată, a distrugerii visului României Mari după un sfert de veac, ori nici măcar atât, scurs de la întrupare! Îndrăznesc să spun că în afara simbolului său de rezistent anticomunist, de apărător tenace al unei singure idei, aceasta fiind chiar ideea de tenacitate, Seniorul Corneliu Coposu nu oferea în realitate nicio soluţie practică, proteică şi dinamică, necesară într-o lume în care se perindaseră, când în marşuri forţate, când cu vioiciune spontană, atâtea schimbări şi transformări în cei peste şaptesprezece ani cât fusese confinat, privat de orice semnale din exterior, în coşciugul temniţelor comuniste. Dacă veţi încerca să îmi prezentaţi ca un contraexemplu cazul lui Nelson Mandela, vă voi răspunde că posibilitatea de a citi săptămânal revista ‘The Economist’ a introdus în mod automat o diferenţă colosală în programele pregătitoare ale celor doi pentru continuarea unui viitor politic.Prin comparaţie, mesajul ‘Vulturului Brâncovenesc’ oferea infinit mai multe şanse virtuale salvării noastre, pentru că el nu era doar anticomunist, după cum nu era nici un herald al capitalismului sălbatic dezlănţuit după 1989, ci purta ca pe un înscris de nobleţe viziunea ochilor săi ageri, ducându-ne în Ţara Românească până la începutul Veacului Luminilor, amintindu-ne mereu că trebuie să mergem dincolo de timpul fanariot, la începutul secolului XVIII, ca să aflăm ce-i autentic pentru noi, ajungând astfel la sursa energiilor noastre naţionale. Era, în fond, acelaşi gând ce- i animase pe Tudor Vladimirescu şi pe panduri, atâta vreme cât a mai fost un strop de sânge în ei ; căci se ştie, nici unuia dintre cei rămaşi în Ţara Românească, prada imperiilor de aproape, nu i s -a mai îngăduit să îşi ţină capul pe umeri. Înfiinţarea Alianţei Civice, în urma marii demonstraţii de stradă din Bucureşti, nu era în esenţă decât manifestarea, desigur concretizată într-un entuziasm magnific, a acelui sindrom păgubos aparţinând României moderne, fenomen din păcate recurent întreţinut de ziariştii de la România liberă, mă refer la sindromul numit „Asaltul redutei”. Alianţa Civică a fost din start dominată de personalitatea complexă, uriaşă, zdrobitoare pentru orice gând bărbătesc,  gând al bieţilor clăditori de Babel ori de sisteme cereşti, e adevărat, Sfânta Scriptură ne dezvăluie doar că echipa de truditori de la ultimul etaj al turnului Babel avea o componenţă multietnică–,  dominată de personalitatea  scriitoarei Ana Blandiana, fără de care această organizaţie poate că nici nu ar fi apărut, o Ana Blandiana ce te duce cu gândul la Kay Boyle. S -ar putea spune că ‘Vulturul Brâncovenesc’ a trecut atunci pe lângă primejdia de a ajunge să fie mâncat de ‘motanul Arbagic’, un caracter cu carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, călduţ cuibuşor de comunişti până în 1989.  Abia după moartea lui Corneliu Coposu i s-a îngăduit, în fine, lui  Chesaru să se apropie de PNŢCD. Destul de surprinzător, am aflat abia de curând aceasta de pe un site extrem de bine întreţinut, de către o organizaţie ce are, dacă  nu aplicăm principiul ‘dublei măsuri’, preferat de orice neam care se consideră ‘poporul ales’, ci principiul de echitate naturală al lui Pareto, toate caracteristicile unui ‘hatred group’, un grup de instigatori la ură, asupra realităţilor româneşti „periculoase”, în fapt fiind vorba numai despre gesturi foarte timide, întotdeauna tardive şi de cele mai multe ori chiar total anodine, ale unor personalităţi româneşti de frunte, personalităţi intelectuale reale, ce par însă neprietenilor noştri a fi încărcate de intenţii criminale , acest lucru nu a fost bine văzut : „…the National Peasant Party Christian Democratic (PNTCD) would not hesitate to accept ultranationalists into its ranks, …. This was the case of Brancoveanu Eagle Association leader Radu-Mihai Chesaru who in the 1996 local elections ran on the PNTCD lists for a seat on one of the Bucharest’s sectors, becoming a local councilor representing that party …. Chesaru, who officially registered his association in April 1995, was proudly displaying the portraits of Codreanu in the association’s Bucharest offices „, (vezi www.referl.org).Am atras atenţia atât de frecvent asupra pericolului delaţiunii şi defăimării, doar pentru că ea evoluează necontrolat şi haotic, ajungându-se , cu voie sau fără voie, la instigare la crimă, desigur, o crimă perfectă, al cărei autor moral scapă de acţiunea codului penal. Iată cum, sub pana unui scrib al defăimării lumii româneşti, aflat într-o emulaţie cu ‘nemuritorul’  I.Ludo, Michael Shafir, ce semnează un text altminteri anemic în hematia conceptuală dar botezat în chipul cel mai pretenţios ‘studiu’ cu titlul „Radical politics in east-central Europe part X : the Romanian radical return and ‘mainstream politics’ (A)”, apărut în Revista East European Perspectives, 21 march 2001, volume 3, number 6, este condamnat în fine!, pentru că dictatura lui Nicolae Ceauşescu nu a mai avut timp, „Vulturul Brâncovenesc” şi expus acest proiect al renaşterii româneşti, gândul nostru cel mai însemnat în finalul celui de al doilea mileniu, oprobriului opiniei publice internaţionale. Michael Shafir are state de vechi mincinos de profesie în slujba postului de radio ‘Europa liberă’ ce ne spăla creierii cu mesaje amăgitoare de genul planului Marshall ce îşi va revărsa cornul abundenţei asupra României după alungarea comunismului. Domnul Michael Shafir, care pregătea toată documentaţia aceasta pentru urechile noastre credule ştia prea bine că un plan Marshall pentru România nu s-ar fi întâmplat nici după o mie de revoluţii, pentru că toate ajutoarele acelea masive ale Americii erau destinate să meargă numai şi numai spre statul Israel. Mă întreb acum, cu ce -i mai bun acest Michael Shafir decât Ossama Bin Ladin? Si unul şi altul amorsează, prin îndemnurile lor, reţele de potenţiali asasini. Vi se pare că  aşa ceva este cam mult spus la adresa lui Michael Shafir? În studiul său, mai exact în rechizitoriul său, şi cine i- o fi dat oare lui Michael Shafir dreptul să organizeze un ‘tribunal de la Nürnberg’ pentru judecarea poporului român?, implacabilul activist dintr-o duzină ce face de râs tradiţionala înţelepciune a evreilor, o duzină botezată când ‘Rot Schild’, când ‘Rot Front’, când, pe vremuri poate mai calme, Toma Caragiu se amuza într-o explozie de spirit latin să -i spună ‘Rot Carot’, iar ‘securiştii’ râdeau alături de noi, cel puţin atunci când râdeam de ‘evreii de rit roşu’ eram cu toţii împreună, îi judeca şi îi condamna aspru pe doi dintre intelectualii români de frunte, Alexandru Paleologu, despre care nu uita să ne spuna că a fost un informator al securităţii, ca şi cum Petre Roman ar fi fost la Toulouse doar pe bază de culoare a ochilor!, şi pe Dan Amedeo Lăzărescu, care astfel pe data de 21 martie 2001 era divulgat că fusese trecut pe o listă neagră, urmând să fie pedepsit. Iar pedeapsa, după câte se ştie, a sosit prompt, suspect de grăbită, administrată  în primul rând de un C.N.S.A.S. obedient intereselor exterioare României, chiar contrare intereselor ei majore, apoi de inevitabilii ziarişti, totdeauna primii la ‘asaltul redutei’, un Mircea Dinescu şi un Cristian Tudor Popescu, acesta prăpăstios până  la punctul de a învinui trădările lui Amedeo, câte vor fi fost ele şi faţă de cine ştia el bine Mircea, chiar şi de problemele matrimoniale, prin divorţ rezolvate, ale lui Cristian, ni s-a amintit aceasta în direct şi la un ceas de maximă audienţă!
Rechizitoriul pronunţat de Michael Shafir împotriva lui Radu Chesaru este extrem de aspru şi de nedrept, dar nu am să citez din el. Vreau numai să subliniez caracterul de instigare deliberată la acţiune, o acţiune neprecizată, ea putând fi de orice natură , chiar şi crimă, prin mijlocirea unui text HTML : „Email this report to a friend”. În cel mai fericit caz, propagarea haotică  pe orizontalele Internetului a unui mesaj de ură seamănă cu tiruri  pe întuneric în direcţie orizontală. Cum îl cheamă pe acel prieten, are el certificate de sănătate mintală care să ateste că nu va înţelege îndemnul ca pe o instigare la crimă, asemenea propoziţii vagi pot amorsa orice, s -a analizat recent acest lucru şi în privinţa felului în care teroriştii ce au organizat acţiunea violentă împotriva WTC şi-au putut transmite nestingherit mesaje aparent lipsite de malignitate, ce aveau totuşi ca scop amorsarea unor acte criminale. Fiecare civilizaţie are un număr de dimensiuni, un anumit număr de axe de coordonate. Universul civilizaţiei europene moderne trebuie să conţină  în mod obligatoriu secolul XVIII. Să reamintesc ‘transformarea Kozîrev’, un astronom rus ce a stat multă vreme în gulagul sovietic, şi care lansase ipoteza posibilităţii transformării timpului în energie. Chiar dacă din punct de vedere fizic ‘transformarea Kozîrev’ e incontestabil eronată, ea are însă forţa unei metafore extraordinare pentru definirea civilizaţiei europene din ultimii trei sute de ani : coordonata secolului XVIII, printr-o ‘simplă’ navigare pe scala valorilor ei, se transformă în energie civilizatoare. Zborul ‘Vulturului brâncovenesc’ înseamnă navigarea noastră, a corăbiei numite naţiunea română, pe coordonata civilizatoare şi creatoare de energii. Unii dintre duşmanii nostri au avut şi ei intuiţia primejdiei ce o reprezenta Radu Chesaru, prin identificarea ‘Vulturului’ cu ‘Arhanghelul Legiunii’. Paradoxal ce afirm, dar tocmai moartea lui ‘misterioasă’  ne dovedeşte că ar mai fi o şansă pentru noi, ca naţiune. Oricum, el este unul dintre  ‘morţii din cetatea noastră’ şi trebuie să-i apărăm memoria. Îndrăznesc să mă rog ca numele lui să nu fie uitat cel puţin timp de trei veacuri de acum înainte. Cred că bunătatea lui Dumnezeu şi umilinţa noastră în faţa Domnului, dar nu în faţa „neamurilor”, vor învoi încă trei secole de viaţă românească în miracolul acestui Pamânt.
Titus Filipas

Marele Joc

decembrie 20, 2007

Politica lordului Palmerston în Eurasia va fi continuată de Anglia sub alţi politicieni, precum Benjamin Disraeli (1804-1881).  „Orientul este o carieră!”, anunţa Disraeli regulile  Marelui Joc  sau  ‚the Great Game’,  cum numea  Rudyard Kipling (1865-1936)  maşinaţiunile imperialiste din Eurasia. Ştim că militantul ţărănist Corneliu Coposu era traducător al celor  mai subtile nuanţe din poezia lui Rudyard Kipling. Ce câştig pentru cultura română, dacă intelectualii ţărănişti de mare valoare ar fi copiat jocul politic inteligent şi oportunist al lui Mihail Ralea, care, în fond, nu era decât un fragment din Marele Joc!   Intelectualii români se impart în două categorii: carieriştii de profesie  care susţin acum democraţia achiziţională, şi cărturarii, cei care se simt datori numai faţă de legile fatale, faţă de arhetipurile culturale. Un  Corneliu Coposu mai puţin radical şi intransigent ne- ar fi dat poate o explicaţie pentru semnificaţia  Marelui   Joc  la români. Apoi, ce confortabil ne-am simţi noi acum dacă  am avea  o traducere semnată Corneliu Coposu a marelui text al lui Rudyard Kipling: „The Man Who Would Be King”, când privim filmul  cu Sean Connery şi  Michael Caine! Textul lui Rudyard Kipling unde apare definiţia Marelui Joc se cheamă  „Kim”. Ar fi putut exista o traducere Corneliu Coposu a textului, însoţită de un glosar cu  explicaţia sa pentru  ‚the Great Game’. Titus Filipas