Cartea de bază, cartea cu premoniţii a elitelor politice de acolo, nu este BIBLIA, ci ATLAS SHRUGGED (Titanul Atlas a ridicat din umeri) scrisă de Ayn Rand. Avem un text similar, premonitoriu adică ? Se pare că da. Un text pregătit, tradus, publicat de filosoful Adrian Rogoz. Am discutat multe cu acesta despre text. Şi mai ales despre avertismentele autorului, care îl nedumereau : “Nu trebuia tradusă cartea mea în România!”. Pentru aceasta, a avut probleme în Rusia. Autorul avea aceeaşi pregătire filosofică de la Sankt Petersburg ca şi Ayn Rand. Şi din aceeaşi perioadă. Este plauzibil să-şi fi intersectat drumurile pe Nevskii Prospekt. Vreau să spun că problema pentru noi este în primul rând culturală. Ne interesează ce s-a întâmplat între Contra Reformă şi Pacea din Westphalia. Atunci s-au decis, în marele genocid cu sângele Valahilor din MittelEuropa, limitele suveranităţii noastre.
Titus Filipas
Posts Tagged ‘Contra Reforma’
Bun, americanii…
ianuarie 9, 2014Port – Royal
decembrie 28, 2013Aşa cum a demonstrat filosoful francez Michel Foucault, epistema modernă (aceea care a determinat la începutul secolului XIX intrarea noastră, a rumânilor adică, în curentul de gândire European prin Şcoala de la Sfântu Sava), îşi are sursele în gramatica, logica, şi cultura spirituală de la Port – Royal. Iar această mişcare spirituală a fost favorizată de către Contra Reformă. Care a favorizat ascensiunea lui Mihai Viteazu, totodată unirea palatinatelor neolatine orientale de la anul 1600. Borna de Răsărit a statului întemeiat de Mihai Viteazu se găsea la Olbia, pe vremuri stăpânită de Burebista.
Titus Filipas
Sincretism, bine tratat în DEX
august 19, 2009Termenul “sincretism” în sensul cel mai modern, reflectat de scrierile lui Henri Wallon şi Pierre Bourdieu, este bine tratat în DEX. Să mai adaug că în uzajul modern, termenul sincretism a fost folosit, -din câte ştiu–, pentru prima oară de academicianul Alexandru Duţu într-un text românesc din anul 1964, anume în cartea “De la act la gândire”, traducerea unui text franţuzesc de psihologie scris de Henri Wallon. Iar Alexandru Duţu, trebuie să notăm, fusese influenţat de mişcarea culturală Rugul Aprins, expresie a umanismului bizantin. Însă termenul sincretism are şi două conotaţii mai vechi, ce nu mai sunt menţionate în DEX. Cred, totuşi, că acele conotaţii au deosebită importanţă pentru cultura românilor, pentru istoria culturală a românilor. Este util de aceea să apelăm la dicţionare străine. Ce le reamintesc. De exemplu Merriam-Webster : “New Latin syncretismus, from Greek synkrētismos federation of Cretan cities, from syn- + Krēt-, Krēs Cretan / Date: 1618 / 1 : the combination of different forms of belief or practice /2 : the fusion of two or more originally different inflectional forms.”
Or, arta cretană influenţează bisericile Craioveştilor din Oltenia. Îndrăznesc a spune aici că picturile din acele biserici olteneşti transmiteau umanismul bizantin. Dar ideologia artei cretane influenţează şi pictura lui El Greco. Domenicos Theotocopoulos creează figure înalte, filiforme, de oameni şi sfinţi în tablouri mult preţuite de patronii lui din Romania Neoacquistica iberică. Ideologia ortodoxă a Comnenilor şi a Paleologilor era unită de cărturarul cretan Eremia Cacavelas cu ideologia europeană a Contra Reformei, sau ideologia Romania Neoacquistica, într-o sinteză care va influenţa educaţia Domnitorului Dimitrie Cantemir.
Pe vremea antichităţii precreştine, în insula Creta fusese construit Labirintul care ascundea ferocele Minotaur. Dar influenţa cretană asupra noastră, cel puţin asupra Olteniei, a fost cu totul alta decât influenţa Labirintului. După 1204, insula bizantină Creta era ocupată de veneţienii care nu interferă cu ideologia înălţătoare a Comnenilor, după cum îngăduie şi noua ideologie a Paleologilor în teritoriul cretan ce-l vor păstra până la 1669. Astfel observăm în Creta un interval semi-milenar de continuitate ideologică ortodoxă. Este o sursă pentru ideologia bizantină care ne influenţează şi acum. Iconografia cretană a Paleologilor se mai vede la noi în pictura din bisericile Craioveştilor, experţii au scris doveditor. După cum ideologia legăturii dintre spaţiul ceresc şi spaţiul pământesc, adică ideologia Comnenilor, este incorporată în Coloana fără Sfârşit. Constantin Brâncuşi declara în mod explicit care este semnificaţia complexului sculptural lucrat de el la Tîrgu Jiu : ‘Stâlpul Nesfârşitului este negarea Labirintului.’
Paleologii sunt prima dinastie bizantină cu herb : Vulturul Bicefal. Nu ar putea fi considerat Stâlpul Nesfârşitului ca un simbol heraldic pentru Comneni ?
Prin sincretism, da.
Titus Filipas
Dezbateri interesante pe blogosfera românească
octombrie 1, 2008Domnul Adrian Năstase deschide aici, http://nastase.wordpress.com/2008/09/30/criza-financiara-mondiala/ , un ciclu al discuţiilor mai intense în blogosfera românească pe tema “Criza financiară mondială”.
Să observ că şi simpla alegere a termenilor corecţi constituie o provocare ! De fapt, să fim sinceri, aproape toate comentariile la această postare de pe blogul domnului Adrian Năstase au fost pur şi simplu sfidare deschisă la ceea ce s-a discutat formal pe aceeaşi temă la Fundaţia Titulescu. Aş merge până la a spune că este vorba despre un conflict ideologic între blogul domnului Adrian Năstase şi Fundaţia Titulescu!
Intervenţiile mele au fost :
1/ “Administraţia Bush propune Congresului un adevărat plan Marshall de salvare a sistemului financiar în valoare de 700 miliarde dolari.” A fost o glumă, nu ?
2/ “Este lăcomia hrănită cu lăcomie motorul lumii?” Bună întrebare.
3/ “riscurile financiare au o tendinţă de agregare […] problematica riscului de credit este marcată de noi tendinţe.” În condiţiile globalizării, dezvoltarea durabilă este o chestiune de macroeconomie. Noi încă sîntem la nivelul în care vedem economia la fel ca Maimonide. În realitate, macroeconomia este un fel de coroniţă împletită din trei rămurele. Cea mai importantă este ramura alcătuită din fluxul de materii prime şi energie. Cea de a doua rămurea este fluxul monetarist. Locurile unde cele două ramuri se ating se cheamă pieţe. Acestea le-a spus deja Nicolae Copernic, la începutul Contra-Reformei. Dar mai există şi cea de a treia rămurea chemată fluxul de risc. Sper că actuala criză a creditului va focaliza atenţia asupra fluxului de risc. Aici se propagă periodic unde de şoc care distrug biodiversitatea. Însă , atenţie!, biodiversitatea este de asemenea o resursă care aparţine primului tip de flux considerat în macroeconomie. Criza financiară de acum este o bagatelă faţă de crizele următoare în macroeconomie! Proasta gestionare a riscurilor este o problemă a întregii societăţi actuale.
4/ “Criza financiară de astăzi îşi are rădăcinile imediate în 2001″ Bula dotcom nu a explodat pe 10 martie 2000 ?
5/ Întrebare pusă de Joseph Stiglitz despre faimosul plan de ‘salvare financiară’ (bailout plan) Paulson-Bush : “The Bush administration may rescue Wall Street, but what about the economy?”
6/ Este interesant de urmărit aici, http://www.alchimiedesmultitudes.atelier.fr/pdf/extrait1.pdf , curba evoluţiei pe ciclul hype* pentru e-economie (sau e-business) trasată de institutul privat Gartner Group încă din anul 1999.
*Există două interpretări privind apariţia termenului ‘hype’. Una dintre interpretări, de fapt unica avînd în acelaşi timp şi caracteristica de a fi „politiceşte corectă” (în sensul că nu propagă subliminal ‚valori subversive’), este aceea că ‘hype’ ar fi prescurtarea de la termenul englezesc ‘hyperbole’. Traductibil pe româneşte prin cuvîntul hiperbolă, avînd două conotaţii mai cunoscute – o conotaţie geometrică şi o conotaţie literară. Dicţionarul Merriam-Webster explică termenul ‘hyperbole’ prin ‚exagerare extravagantă’. Altă explicaţie face uz de faptul că în slang, ‘hype’ înseamnă starea euforică, trecătoare şi dăunătoare, care a fost provocată de o injecţie cu droguri; cuvîntul ‘hype’ fiind prescurtarea de la ‘hypodermic syringe’, adică siringă hipodermică. Astfel un ‚hype tehnologic’ reprezintă un termen care desemnează şi defineşte starea de speranţă exagerată, şi total eronată de cele mai multe ori, pusă în noile tehnologii.
Titus Filipas
românika?!
iunie 9, 2008Nu ştiu de ce unii batjocoresc România şi îi spun românika. România are o istorie care începe la Anul Domnului 381 cu sintagma-sigiliu Nova Roma. Care presupunea implicit existenţa unui Novum Latium în peninsula balcanică, format prin ‘socii’—alizarea* traco-daco-moesilor şi ilirilor. La anul 378, istoricii spun, muriseră ultimii romani autentici din Balcani în bătălia de la Adrianopole. Moarte şi naştere. Recunoaşteţi binomul? Este o deconstrucţie: „tensiune a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a noutăţii absolute şi a rupturii” (Derrida). Istoricii occidentali caută de la acel moment din Romania Orientală patronat de Sfinţii Ierarhi cappadocieni începutul unei civilizaţii a excelenţei. Cassiodor scria despre ‘socii’—alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor într-o carte pierdută. Iordanes, un got civilizat, avusese trei zile acces la cartea lui Cassiodor. Transfigurează acea informaţie într-o carte despre ‘socii’—alizarea goţilor. Ştim acum că Zero-ul nu a fost inventat de indieni, nici de arabi, ci de un călugăr scit din Romania Orientală pe nume Dionisie cel Mic. Singura lui biografie credibilă a fost scrisă de Cassiodor. Contra Reforma are succes pentru că îşi întoarce privirea înspre civilizaţia excelenţei din Romania Orientală, vezi liturghia Tridentină bazată pe Vulgata scrisă de călugărul ilir Ieronim animat de predicile Sfîntului Ierarh Grigore Teologul (Bogoslovul) pe care îl ascultase în anul 381 vorbind la Constantinopol. Tot Contra Reforma creează conceptul politic Romania Neoacquistica. Pohta lui Mihai Viteazul care unifica principatele este integrată acestui concept.
*Această ‘socii’—alizare a fost făcută posibilă de cadrul constituţional creat în Imperiul Roman prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Cadrul generos al constituţiei lui Caracalla transformă Imperiul Roman în Romania. La Anul Domnului 285, Diocletian împarte Imperiul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Istoricii de la Oxford University consideră că istoria modernă a Occidentului începe la 285 AD.
Titus Filipas
Universitatea din Cluj
februarie 5, 2008Când domnul Cristian Pârvulescu scria în ziarul România liberă din 11 octombrie 2007: ‘În 1860 era înfiinţată Universitatea din Iaşi, urmată în 1864 de cea din Bucureşti şi, în 1872, dar în Imperiul austro-ungar de cea de la Cluj’, domnia sa arăta fie ignoranţă crasă, fie se lansa în periculoasă pledoarie abia voalată pentru Kakania, idea care a ucis Hungaria Neoacquistica. Iuliu Maniu mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii maghiari ideea Neoacquistica fusese eutanasiată în Compromisul de la 1867. ‘Elita maghiară’ luptase din greu pentru acel Ausgleich ucigaş care instaurase regimul ‘K und K’, monarhia duală pe care scriitorul Robert Musil o numea Kakania. Iuliu Maniu nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania a înlocuit Hungaria Neoacquistica. În realitate universitatea europeană de la Cluj nu datează din anul 1872, cum afirma profesorul Cristian Pârvulescu al Universităţii din Bucureşti, ci a fost creată în Epoca Luminilor. Universitatea europeană de la Cluj a fost ctitorită de iezuiţi, nu de maghiari, necum de regele Ferdinand al României Mari ! Student la colegiul universitar iezuit de la Cluj a fost cărturarul nostru Petru Pavel Aron. Acela care de la anul 1760 la anul 1761 traducea Vulgata într- o vernaculară românească de excepţie. Petru Pavel Aron refăcea astfel un magnific arc cultural peste timp. Într- adevăr, puţini universitari mai ştiu acum că Vulgata a fost pusă în limba latină de călugarul scit Ieronim, care pe la 381 AD învăţa la Constantinopol dogma Bisericii Orientale ascultând predicile Sfântului Ierarh Grigore Bogoslovul. Puţini universitari ştiu că acest text al Vulgatei în limba latină face parte din capitolul de literatură străromână al culturii noastre! Puţini universitari mai ştiu că Vulgata a fost textul care asigura succesul Contra Reformei promovate de iezuiţi. Tocmai pentru că era centrat pe ceea ce se cheamă cunoaşterea prudenţială, eliminată brutal de comunişti prin reforma învăţământului de la 1948, spiritul academic iezuit trebuie resuscitat şi insuflat nu doar la universitatea din Cluj, ci şi în toate celelalte universităţi româneşti. Mai bănuiesc ca insistenţa etnicilor maghiari pe o discriminare de tip apartheid în viata universitară şi culturală din România se datorează exclusiv dorinţei lor egoiste de a reţine numai pentru ei moştenirea întemeierii culturale iezuite. Ca şi cum ar mai fi posibilă în zilele noastre instituirea unui apartheid cultural în inima Europei! În treacăt fie adăugat, cred că un model fiducial ce ar asigura eficienţa transformării învăţământului superior în România ar putea fi Santa Clara University, excelenta universitate iezuită postmodernă din Silicon Valley, sau, de ce nu? chiar acea şcoala academică iezuită înfiinţată la Cluj, unde limba de predare a disciplinelor din curriculum era latina scolastică a lui Anselme, o limbă unificatoare în Europa intelectuală. Şi mai întrebăm, fără vreo umbră de maliţiozitate, nu era chiar acea veche şcoală academică de la Cluj, iezuită şi latinistă, modelul fiducial din visul marelui cărturar român August Treboniu Laurian ? Bogdan Petriceicu Haşdeu respingea invenţiile lingvistice propuse de latinişti pe motivul bine întemeiat ca ele nu ţineau de un lexicon generativ, ci de unul macaronic. După expulzarea iezuiţilor, –forţată de extremismul maghiar–, şcoala universitară de la Cluj ajungea macaronică peste noapte. Atât de macaronică, încât sfârşea prin a deveni universitate maghiară. Hai să vedem cum era percepută acea universitate pur maghiară de la Cluj, fondată la anul 1872 dar lăudată şi acum de politologul Cristian Pârvulescu. Cum era percepută de către un român inteligent forţat să înveţe la universitatea europeană barbar desfigurată de aşa-numita ‘elită intelectuală maghiară’? Poetul George Coşbuc antama la acea universitate studii de filosofie, însă renunţă dezamăgit şi conchide : ‘Nu cerceta aceste legi, / că eşti nebun când le- nţelegi”. Era concluzia lui George Coşbuc despre falsa calitate a textului scolastic în limba maghiară care îl forţa la alienare.Titus Filipas
Arme ideologice
ianuarie 21, 2008În secolul XIX românesc, armele noi ale « ostaşului propăşirii », sintagmă propusă de Alecu Russo, erau ideologice, fiind armele gândului. Numai luciditatea risipeşte confuzia. Liberalii munteni din prima jumătate a secolul XIX îşi clădesc programul influenţaţi de ideologia lui Destutt de Tracy. Dar în cea de a doua jumătate a secolul XIX, conservatorii junimişti, influenţaţi de iluministul scoţian Carlyle, pornesc de la ideologia clasică germană (ce include şi romantismul grupului de la Jena). Astfel putem afirma că scopurile şi mijloacele sunt de aceeaşi culoare ideologică primară în Principatele dunărene. Ceea ce a fost deosebit de important pentru dezvoltarea uniformă a României moderne, căci suprastructura ideologică primară potenţează proiectul politic românesc. Iar Şcoala Ardeleană, Petru Pavel Aron, chiar şi iezuiţii latinişti toleraţi o vreme de „tiranii barbari” să creeze Suprastructura în Transilvania, aduc impulsul pentru Romania Neoacquistica promovată încă din secolul XVI de ideologia Contra Reformei europene. Ştim, Contra Reforma îl angajase condottier pe Mihai Viteazul. Unirea celor trei principate, care se chema la acel timp “Pohta” Voievodului, se încadrează perfect Viziunii Romania Neoacquistica.
Ideologiile secundare conduc la eşec, pot fi date multe exemple, dar vezi numai ideologia comunistă a Europei de Răsărit. China comunistă actuală face excepţie doar pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul ei roşu. Dar în România, un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc a fost hulit din toate părţile, deşi el ar fi păstrat capetele ca recipienţi pentru cunoaşterea prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic şi în strategia politică. “Dar capetele noastre, dacă sunt,/ Ovaluri stau, de var, ca o greşală.”, scria poetul Ion Barbu în poezia « Grup ». Din păcate, în “obsedantul deceniu”, capetele chiaburilor au ajuns să fie doar “ovaluri de var” în gropile comune ordonate de comuniştii internaţionalişti precum Silviu Brucan, Valter Roman şi Gizela Vass. „Trădarea” cărturarului de robustă condiţie care a fost Mihail Ralea (1896-1964), judecând lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa Marelui Joc, a permis un cadru de viaţă lipsită de mizerie, –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981), avatar de Scaloiţă, altă Ana Comnena, dar pentru Limba Română.
Catinca Ralea ne-a dăruit traducerea O poveste cu un hobbit, după J.R.R. Tolkien, care prefigurează sau prefaţează trilogia Stăpânul Inelelor. Textul propus nouă de Catinca Ralea, într-o Limbă Română de excepţie, este încântător. Exemplarul cărţii O poveste cu un hobbit cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Apoi ea va fi cartea privilegiată de lectură după care va învăţa bine româneşte fiul meu cel mic. De ce mi se pare că ordinea şi curăţenia care domneau în locuinţa micului hobbit semănau celor din locuinţa lui Constantin Brâncuşi ?
Poetul american Ezra Pound, pentru care „ispita latină” era predominantă, vizitează atelierul românului Constantin Brâncuşi care venea la Paris din zona ripariană înaltă a Jiului. Să reamintesc că rîul fusese traversat de împăratul Traian, însoţit de legiunile lui, pe la Iaşii Gorjului. Ezra Pound scrie apoi un eseu despre acel spaţiu magic pe care îl găsea în atelierul lui Brâncuşi. Este aproape imposibil ca un om de litere din Accademia engleză, aşa cum a fost J.R.R. Tolkien, să nu fi citit articolul lui Ezra Pound. Bineînţeles, a- l citi şi a-l cita astăzi pe Ezra Pound nu este „politiceşte corect”.
După lectura textului englezesc scris de Ezra Pound, este plauzibil ca scriitorul J.R.R. Tolkien, fără faima lui viitoare, să fi vizitat şi el în calitate de “ilustru anonim” atelierul lui Constantin Brâncuşi din Paris. Acolo, sculptorul oltean de la Hobiţa Gorjului rearanja altfel spaţiul, reinventând realitatea. O Nouă Realitate a discursului sculptural unde s-ar fi putut ascunde şi lumea hobbitului. Apoi, se poate pune întrebarea legitimă: Există vreo legătură între cuvintele ‚hobbit’ şi ‚Hobiţa’? Cred că un Isidor din Sevilla, –actualmente Sfântul Patron al Internetului–, ar fi tratat împreună cele două cuvinte în ‚Etimologiile’ sale.
Legătura etimologică între cuvintele hobbit şi Hobiţa pare a fi sugestia subliminală a textului Doamnei Catinca Ralea. „O poveste cu un hobbit” ne propunea pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu era decalată faţă de acurateţea ontică. Sunt pagini care ne propun acum şi valori prudenţiale pe care le putem folosi. De altminteri valorile prudenţiale perene sunt prezente în toate celelalte tălmăciri ale textelor scrise de J.R.R. Tolkien (1892-1973). Mi se pare semnificativ faptul că începând cu anul 2008, tălmăcirile din J.R.R. Tolkien sunt prinse de noul discurs ideologic liberal, vezi episodul Sauron. Dar numai Catinca Ralea augmentează în traducerea pe româneşte dimensiunea magică pe care filmele cu efecte speciale despre lumea inventată de Tolkien nu reuşesc, vor reuşi vreodată?, să o prindă. Titus Filipas
Limbajul neolatin Bucureica
decembrie 30, 2007Căderea Constantinopolului la 1453 era anunţată lumii de Marea Mediterană. „Trece valul sângerat / […] / Val pe val înştiinţează că Bizanţu’ s-a predat.” , consemna Dimitrie Bolintineanu. Dar nu a însemnat sfârşitul definitiv. Mă gândesc, –climax de gând absurd–, că în reţeaua de planuri strategice moştenite de la Mihail al VIII-lea Paleologul se afla şi întrebarea : « Unde va fi delocalizată Nova Roma, după ce se va întâmpla iarăşi un eveniment precum cel de la 1204 »? Practic, tot ce existase în Biblioteca din Alexandria se găsea până la 1204 şi în bibliotecile particulare ale cetăţenilor din Constantinopol, dacă se făcea inventarul total. Nu vom şti exact niciodată câte cărţi s-au pierdut. Dacă fragmente din cultura Bizanţului au putut disemina în lume dând naştere fenomenului denumit ulterior Renascentism, spiritul de tenacitate romană rămâne în acest Novum Latium populat cu urmaşii traco- daco-moesilor ‘socii’- alizaţi. În 1453, unii romani ortodocşi alungaţi din cartierul Blachernae s-au oprit pe Via Egnatia. Alţii au mers pe ‘pămîntul’ aflat la nord de Dunăre. Ei creează acolo un nou oraş, plauzibil într-un tradiţional popas de transhumanţă: Bucureştii, ceea ce dă consistenţă legendei ciobanului Bucur. La anul 1459, locuitorii care l-au fondat, probabil macedo-români care până la 1453 erau « navetişti » la Constantinopol pe Via Egnatia, cer recunoaşterea drepturilor la voievod pentru această nouă întemeiere urbană. Pe o pagină web despre „umanistul nomad” sir Patrick Leigh Fermor (născut în anul 1915, înnobilat la 2004), domnul Dan Culcer mi-a semnalat informaţia rarissimă privind existenţa unei limbi neolatine vorbite în zonele locuite de vlahii de la sud de Dunăre: „There existed in Greece, in more or less semi-obscurity, until recently at least, […] „secret” or „private” languages. One of these was the boukoureika, a remnant idiom which is clearly unanbigous unGreek, and which is a coined on Vlach language. Boukooreika is spoken in areas where once Vlach languages was once the first language of use. Since the areas where is spoken became part of Greece already from the very beginning of the creation of the Greek state in the 1830’s, the Vlachs of these regions lost the use of their Vlach mother tongue quite rapidly adopting instead the official state Greek language. Nevertheless the language survived, though in a mutant manner, as a language spoken mainly by the elderly or by certain professionals, as an alternative way of communication between its few privileged speakers.” Domnul Dan Culcer experimentează şi simplifică, romanizând ortografia cuvântului: „Bucureica”. Ultima informaţie pe care o găsim despre acest idiom datează din secolul XX, trecută în Papiros Larousse (Geniki Pagkosmios Egkyklopaideia, Tomos Dekatos, Athinai 1964, p.303). Nu există motiv să credem că acest limbaj n-ar fi existat la 1453 AD, dimpotrivă. Terminaţia se va fi modificat, poate, în timp, dar rădăcina cuvântului: „Bucur”, s-a păstrat. Informaţia forţează refocalizarea reflecţiilor numite „Legenda ciobanului Bucur.” „Bucureştii” puteau să fie macedo-românii în transhumanţă care vorbeau limbajul Bucureica, după cum putea să fie, dar numai la 1459: „Cetatea ştiutorilor limbajului Bucureica”. Ne mai putem întreba : Era acest „limbaj Bucureica” forma neolatinei vorbite la Constantinopol? Dimitrie Cantemir nu povesteşte nimic, însă el nu era un nativ acolo, şi la Constantinopol era interesat probabil mai mult să înveţe latina scolastică de la dascălii din Blachernae. Cartierul Blachernae este amintit şi de Mihail Sadoveanu în ‘Creanga de aur’: “La începutul lunii mai, anul de la Hristos 787, Kesarion Breb se afla intrat în Bizanţ de puţină vreme […] Umbla şi privea acele locuri încântate, mai frumoase decât oricare altele pe pămînt, scaunul împăraţilor lumii, de la unghiul unde stă palatul Halki, la ţărmul Propontidei, prin forul Augusteon unde poruncea încă statuia lui Iustinian călare, peste hipodrom unde fierbeau marile petreceri ale domnilor şi poporului, peste toate colinele unde se înălţau sfinte biserici şi mănăstiri, pînă la Hevdomon şi Vlaherne.” Acolo, în Moldova lui, Mihail Sadoveanu nu avea informaţii despre limbajul Bucureica pentru a introduce detaliul în text. Ştia Vlad Ţepeş acest limbaj neolatin? Istoria din tinereţe a voievodului nu exclude ipoteza. La fel ca Mihail al VIII-lea Paleologul, fără îndoială că şi prinţul român Vlad Ţepeş dădea valoare absolută hrisovului ca parte esenţială în gestionarea istoriei. Pentru drepturile cetăţii Bucureşti, Vlad III, viitorul Dracula din povestirea lui Bram Stoker, organizează o punere în scenă de neuitat : Parafează hrisovul de fondare lângă o pădure de ţepe în care stăteau otomanii răspunzători de vărsarea de sânge la căderea Bizanţului. Despre această scenă, Petre Ţuţea spune: „Vlad Ţepeş are meritul că a coborît morala absolută […] la nivel absolut.” Dacă opinia lui Petre Ţuţea despre Vlad Ţepeş este excelentă, Nicolae Iorga avea rezerve întemeiate. Profesorul Nicolae Iorga găseşte dovezi că Vlad Ţepeş ucidea o mare parte din populaţia românească urbanizată a zonei ripariene asociate Dunării inferioare, populaţia românească din cetăţile Podunaviei. Astfel Vlad Ţepeş a retezat din start posibile puncte de sprijin pentru elanul unui Mihai Viteazul spre Constantinopol, un Mihai pe care Contra Reforma îl angajase condottier pentru proiectul Romania Neoacquistica. Nicolae Iorga îl vedea pe Mihai Viteazul întruchipând un nou Boucicaut. Şi mai credea că voievodul ar fi cucerit iute, iute, Nova Roma devenită Stambul. Ori poate că Nicolae Iorga trasa cu gândul o paralelă între Mihai Viteazul şi Mihail al VIII-lea Paleologul, istoricul român fiind impresionat de o propoziţie scrisă de ‚Împăratul de aur’ după ce intra în Constantinopol la anul 1261: „Tocmai ce am preluat oraşul.”, arătând doza considerabilă de facilitate în acţiune. Însă chiar sprijiniţi de Contra Reforma ce intenţiona să construiască Romania Neoacquistica, din Occident până în Orient, unind Lumea Veche şi Lumea Nouă, aveau „românii supt Mihai Voievod Viteazul” ştiinţa urbanistică necesară pentru a întreţine Stambulul, oraş cu un milion de locuitori? Trebuie să înţelegem bine mesajul lui Mircea cel Bătrân şi mesajul bravului cavaler Boucicaut: „Viteazul”, „Cavalerul Onoarei”, trebuie să posede arta managementului strategic. Oricum, asasinarea voievodului Mihai Viteazul a întrerupt derularea acelui proces grandios pentru Romania Neoacquistica, gândit de strategii Contra Reformei. Abia în secolul XVIII, Petru Pavel Aron reia, dar cu mijloace eterice, adică pur intelectuale, marele proiect eclipsat, adică proiectul Romania Neoacquistica declanşat de Contra Reformă. Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 
