Posts Tagged ‘Constantin Stere’

Doctrinarul Constantin Stere

iunie 24, 2009

Prin 1906 a fost publicat un articol critic foarte virulent al doctrinarului Constantin  Stere împotriva modului de exploatare agricolă practicat de “arendaşii români” rezultaţi prin clauza de împământenire impusă nouă de Congresul de la Berlin din 1878. Tot Constantin Stere a creat atunci şi termenul Fişerland/Fischerland. Ceea ce se ştie mai puţin este faptul că urma să fie    construit un Canal Dunăre-Marea Neagră prin care trebuia să se scoată rapid  grâul din Fischerland, un Fischerland care se extindea mereu. Grâul românesc era extraordinar de bine preţuit. Deci politica pe care o va aplica ulterior  Nicolae Ceauşescu, de înfometare a populaţiei şi de export masiv al cerealelor, a fost iniţiată în Fischerland de “arendaşul român”. Nicolae Ceauşescu a fost doar o marionetă, pe care alţii o trăgeau de sfori. Vorbesc despre sfori doctrinare. Însă Constantin Stere a fost un patriot şi un doctrinar român adevărat.

Titus Filipas

1907

decembrie 31, 2008

Execuţia reală, grăbită, a celor 11 000 de ţărani români nu a fost hotărâtă de Carol I, nici de ierarhii bisericii ortodoxe române, ci de ofiţerii armatei române, grupaţi în jurul mareşalului Averescu. Din acest grup ţin să îl remarc pe căpitanul Ion Antonescu. Ei chiar gândeau în primul rând la salvgardarea României. Ce era acoperită de pecinginea adusă prin împământenirea” alogenilor cerută de Benjamin Disraeli la Congresul din 1878 de la Berlin. Prin „împământenire”, impusă năpraznic după modelul american Manifest Destiny, s- a furat  autohtonilor români, –deci primilor  locuitori de aici–, chiar dreptul lor de folosinţă a pământului. Astfel s-a creat un fel de „stat în stat”. Ori ceea ce doctrinarul basarabean Constantin Stere numea Fischerland. Fenomenul se extindea rapid. Înainte de 1907, existau chiar fonduri internaţionale (prin banca Rothschild şi subsidiarele)  ce aşteptau să intre în România pentru construirea canalului Dunăre- Marea Neagră! Canalul era destinat să scoată rapid din România produsele exploataţiilor din marele Fischerland. Nu realizăm poate cumpăna mare peste care a trecut  atunci România, ameninţată cu statalizarea de jure a  Fischerlandului. 

Titus Filipas

Cătălin Mihuleac, noul jurnalism românesc

septembrie 3, 2008

Îl respect pe domnul Cătălin Mihuleac pentru curajul de a reaminti pamfletul lui Constantin Stere despre Fişerland, un fel de “stat în stat” unde trusturile de “arendaşi români”  împământeniţi după Congresul din 1878 de la Berlin practicau o teribilă exploatare a  ţăranului român.

Dar nu despre acel pamflet al lui Constantin Stere, ori despre răscoala de la 1907, vom vorbi acum. Vreau numai să relev faptul că la ziaristul Cătălin Mihuleac spiritul analitic apare dintr – o perfectă cunoaştere a Limbii Române culte. Spre deosebire de ziariştii cei vechi de la Scânteia.

+Ca orice senior trecut prin ciur şi dârmon, deputatul voiculesc Andon, şeful comisiei juridice din camera mică, mărturisea zilele trecute că ar cam pofti să dea bir cu fugiţii din viaţa publică, pentru a-şi scrie memoriile, că-i ajunge şi lui cât a tras la căruţa binelui public. O iniţiativă salutară, iar noi n-avem dreptul să-i urăm decât ca memoriile sale să ia piuitul mondial şi să le întreacă în succes pe cele ale colegului Churchill, aducând poate şi-un premiu Nobel ţării noastre, care mereu se vaită că n-are în vitrină aşa un trofeu cinegetic. Fără ironie: dacă e să ne amintim doar că viitorul scriitor de memorii a trudit la „Scânteia”, că apoi s-a oţărât la regele Mihai ca la un chelner puturos, că a fost câţiva anişori coleg de redacţie cu dispărutul Mitică Tinu şi că-n plus şi-a aranjat freza în luciul cheliei lui C.T. Popescu, chiar că are ce povesti. Eu mă declar de pe acum un cititor al slovei andoniene şi promit să cumpăr două exemplare, când o apărea opera: unul pentru citit cu creionul în mână şi altul de lux, legat în piele. Totuşi, ca să mă familiarizez cu stilul maestrului, am mers zilele astea la bibliotecă, pentru a consulta scrierile andoniene din perioada de după 1990. Am ales la întâmplare articolul „Reprezentanţi ai guvernului ţării, loviţi în ducatul haosului”, apărut în „Adevărul” din 23 mai 1990. Scria domnu’ Andon acolo, cu pana-i roşie de furie, despre manifestanţii din Piaţa Universităţii: „Îngerii slinoşi din Piaţa Exhibiţioniştilor au coborât o nouă treaptă a decăderii.” Vai-vai-vai, maestre, dar tare agramat îi sună urechii noastre! Ia să ne gândim niţel: pot fi treptele coborâte altfel decât ale decăderii? Puteam oare să-i zicem viceversa că „îngerii slinoşi au urcat treptele decăderii”? Vedeţi, dragă maestre, naiba să le ia de trepte! Nu puteai găsi şi matale o altă metaforă, mai puţin sforăitoare?+

Textul a fost cules de aici :

http://victor-roncea.blogspot.com/2008/09/sergiu-andon-profesorul-corinei.html .

Titus Filipas

Gigi Becali este un concept SOV ?

ianuarie 30, 2008

Jurnal 31 octombrie 2006 /Capitalismul fiduciar

Pe data de 11 iunie 2006, inseram într- o fereastră de comentarii ataşată unui articol despre George Becali apărut în ediţia electronică a ziarului „Curierul Naţional”, următorul mesaj : „Paradoxal, dar iletrismul cu orizont de timp foarte extins al lui Gigi Becali îl avantajează. În ‘De Bello Gallico’, dictatorul quintesenţial Iulius Caesar scria despre împotrivirea sacerdoţilor druizi ca tinerii gali să înveţe citirea, căci scrisul şi cititul îi opresc să reţină  istoria ca memorie vie. Iletrismul de care este învinuit adesea Gigi Becali lucrează de fapt în favoarea sa. El poate pretinde că ştie istoria ca memorie vie, auzită  de la tatăl său. Demonstrează aceasta la o televiziune naţională, „în direct şi la o oră  de vîrf”. Ofertele publice de recompensă, făcute într-un stil managerial învăţat din familie, erau deja înscrise în ‘Codul civil roman”, preluate în „Codul lui Napoleon”, traduse pe româneşte în „Codul lui Cuza”. Prin discursul său public participativ, Gigi Becali demonstrează totodată  că se încadrează în stilul doctrinar ţărănist al lui Constantin Stere, care incorpora de asemenea vechi arhetipuri culturale în doctrina lui ţărănistă. Să recunoaştem că nici măcar Seniorul Corneliu Coposu, epuizat de temniţa comunistă, nu a mai reuşit să amelioreze doctrina ţărănistă. Dar, bineînţeles, Gigi Becali este mai mult un continuator al lui Constantin Stere, decât al lui Corneliu Coposu.”

Aşa credeam sincer, la momentul inserării acelui mesaj. Între timp, m -am edificat asupra “cazului Gigi Becali”. Pe data de 12 octombrie 2006 adăugam, pe acelaşi ziar „Curierul Naţional”, alt mesaj : „De fapt, cum am aflat ulterior, patronul Gigi Becali a dispus de sfaturile unui jurist de extraordinară competenţă. Chipul real al patronului Gigi Becali mi s -a dezvăluit în momentul când, „pe sticlă”, pronunţa o apreciere suspect de binevoitoare faţă de SOV. Or, îmi aduc aminte că în reclamele televizate pentru FNI apărea un tată de familie tînăr, energic, plin de grijă faţă de asigurarea viitorului fericit al familiei sale. A fost un genial concept de publicitate, care a dus la creşterea formidabilă a numărului de păgubiţi la FNI. Dar dacă, mi-am pus întrebarea, şi Gigi Becali este exact acelaşi concept de publicitate, cu exact acelaşi manipulator genial şi diabolic în spatele său, adică  Gigi Becali nu este decât o “reclamă vie” destinată  să crească exponenţial numărul păgubiţilor în România la un viitor mandat prezidential, in care preşedintele ales ar fi Gigi Becali ? În fine, nici un om de bună credinţă  nu poate clama o relaţie personală cu Dumnezeu, aşa cum face în permanenţă domnul Gigi Becali,  pentru că Dumnezeu este Absolutul.”

Pe data de 30 octombrie 2006, pe canalul TVB1 la emisiunea „Naşul” a domnului Radu Moraru, invitatul prestigios, istoricul Alex Mihai Stoenescu, nu mai contenea ditirambii la adresa lui Gigi Becali şi Sorin Ovidiu Vântu (SOV). Alex Mihai Stoenescu este acum vicepreşedintele PNG, al cărui preşedinte fondator a fost Gigi Becali. PNG se pretinde prin program a fi partid creştin democrat. Unul dintre primele partide creştin democrate fondate în România a fost UDC (Uniunea Democrat Creştină). Întâmplător am fost propus pe listele de senatori ale partidului UDC prezentate la alegerile din anul 1990. UDC era la acel moment un partid cu structuri bine definite în toată ţara. După alegerile din Duminica Orbului, aproape toţi oamenii din UDC au continuat, individual, efortul lor de propăşire a României. Structurile de partid UDC au rămas în stand – by. La mult timp, şi după ce a luat fiinţă PNG, unul dintre liderii UDC care lucra în Dobrogea mi-a povestit că machedonii din fostul UDC au încercat să îl determine pe Gigi Becali să preia, prin absorbţie, structura de partid creştin democrat a UDC. Gigi Becali a refuzat, aceasta după ce iniţial părea că acceptase ! Se pare că omul ce îl manipulează din umbră l -a blocat în tentativa de a transforma PNG într- un real partid creştin democrat. PNG rămânea partid fără structură. Şi, deodată, apare Alex Mihai Stoenescu ca vicepreşedinte al PNG, declarând că PNG are o merituoasă  structură de partid în ţară, formată din intelectuali. Motorul Google mă informează că domnul Alex Mihai Stoenescu a fost mai înainte vicepreşedinte al UFD (Uniunea Forţelor de Dreapta), formaţiune politică avându – l ca preşedinte fondator pe Varujan Vozganian. Una dintre acuzaţiile care au blocat accesul şi ascensiunea lui Varujan Vozganian  la demnitatea şi rangul de comisar european, a fost aceea că partidul UFD fusese finanţat de Sorin Ovidiu Vântu. În  acelaşi talk show cu Naşul de la TVB1, domnul Alex Mihai Stoenescu trata cu maximă lejeritate atât implicarea lui Sorin Ovidiu Vântu în cazul fondului mutual FNI, cât şi specula cu terenuri care a dus la îmbogăţirea lui Gigi Becali. Aceasta arată că domnul Alex Mihai Stoenescu nu poseda un minimum de noţiuni de Economie Politică, absolut trebuincioase unui vicepreşedinte de partid. Mai mult, domnul Alex Mihai Stoenescu spunea cu infinită candoare că SOV nu a luat decât 1% din banii investitorilor la FNI. Dar SOV a fost manager fondator la FNI, şi reguilile internaţionale de management al fondurilor mutuale ne spun că SOV avea dreptul să ia 3%, pe lânga acel 1%, ceea ce face un total teoretic, şi perfect legal, de 4% din banii FNI. Chiar nu ştia domnul Alex Mihai Stoenescu aceste chestiuni elementare de economie politică normativă? Prin capotarea FNI, Sorin Ovidiu Vântu a dat o lovitură mortală nu doar înfloririi fondurilor mutuale în România, ci însăşi ideii de capitalism fiduciar în România. Capitalismul fiduciar (fonduri mutuale, fonduri de pensii etc) nu poate renaşte la noi decât prin popularizarea largă, în rândurile oamenilor simpli şi cinstiţi din România, a măsurilor independente de risc, randament, şi de coerenţă logică, permiţând investitorilor să identifice rapid problemele. Are „capitalistul” Gigi Becali un asemenea program de educaţie economică  a maselor? Titus Filipas

 

Mărturia unui intelectual intelectualist

decembrie 13, 2007

În acelaşi articol de unde  am preluat un excerpt vorbind eu despre mardeiaşul Vasile Paraschiv, domnul Adrian Neculau îşi permitea chiar adăugarea unei minciuni prin comisiune  despre „intelectualii informaţi şi rasaţi”, la minciuna prin omisiune despre tînărul muncitor comunist cu muşchii tari ce a făcut parte din „echipele speciale” care băteau populaţia românească  anti-comunistă din cumplitul an 1946: „M-a impresionat profund evoluţia acestui personaj absolut  fascinant: de la soldatul activ şi conştiincios al partidului la duşmanul de moarte al regimului comunist, regim care a încercat în mai multe rînduri să-l extermine, după o bună tradiţie şi practică în a-şi devora adepţii. E pur şi simplu fascinantă trezirea sa din anestezia iniţială la care a fost supus şi căutarea independentă  a unui drum al demnităţii şi afirmării de sine, într-un context social care nu-i oferea nici repere şi nici alternative. Un autodidact, un idealist şi un luptător cum rar întîlneşti. Îl compar tot timpul cu evoluţia unor intelectuali informaţi şi rasaţi, care nu prididesc acum să-si acopere tăcerile sau complicităţile de atunci, prin discursuri justificative.”  Dacă Vasile Paraschiv ar fi fost sincer în demersul anti-comunist, cred că ziua cea mai potrivită să-şi dea demisia din P.C.R ar fi fost 20 noiembrie 1946. Putea să plece apoi la partizanii anti-comunişti din munţi. Gest care, certamente, i-ar fi salvat sufletul românesc (presupun că mama lui l -a născut cu suflet românesc). Dacă Vasile Paraschiv tace în cărţi asupra faptelor anti-româneşti din trecutul său, domnul Adrian Neculau n-avea voie să uite distincţia relevantă dintre comuniştii internaţionalişti pro-sovietici, şi comuniştii nationalişti anti-sovietici. „Însă a demisionat în 1968, în semn de protest faţă de politica partidului”, găsim scris în documentul http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5691 . Era atunci, cred eu, – şi nu doar eu–, momentul cel mai nepotrivit să demisionezi din P.C.R. După celebrul discurs public al lui Nicolae Ceauşescu împotriva invaziei sovietice în Cehoslovacia, până şi unii dintre foştii luptători anti-comunişti s-au înscris în P.C.R.! Este limpede că tovarăşul Vasile Paraschiv a părăsit partidul comuniştilor români  pentru că nu era de acord cu turnura hotărât anti-sovietică pe care o dobândise politica acestui partid la anul de graţie 1968. P.C.R.-ul începea politica sa deschisă către intelectualitate. Eu terminasem facultatea de fizică a Universităţii din Bucureşti în anul 1967, fusesem repartizat ca profesor de fizică şi chimie la liceul economic nr.2 din Craiova, şi am ales să predau matematica în locul chimiei. Liceul funcţiona într-un sediu central din oraşul Craiova, şi un tovarăş activist P.C.R., care nu mai lucra la acel moment în învăţământ, dar care vroia să-şi dea un examen de grad didactic, doreşte să îmi ia orele de matematică. Urmează înscenarea unei inspecţii şcolare, destinată să mă declare incompetent. Chestia cu incompetenţa cade, totuşi mi se iau orele de matematică. Sînt trimis să preiau nişte ore de astronomie la liceul pedagogic din Craiova. Nu mi se dă voie să predau Astronomia la liceul pedagogic din Craiova, direcţiunea şcolii îmi rîde pur şi simplu în nas: „Te pricepi dumneata la astronomie?”, favorizând acea persoană apropiată lor care lua nişte bani la „plata cu ora”. Merg atunci la inspectoratul şcolar din Craiova, şi reclam patetic : „Aveţi obligaţia morală să mă ajutaţi.” Mi se răspunde cu maxim cinism: „Ce înseamnă ‘obligaţie morală’?”. Peste o lună plecam în armată, aşa că nu am continuat demersul meu de restatuare a drepturilor oferite de competenţele mele pe piaţa muncii din România. Mai târziu, am scris mai multe cărţi de astronomie, din care am publicat doar trei, pentru că pe 22 decembrie 1989 la TVR a venit Mircea Dinescu, promovând activ pentru România altă etică a muncii. Când m-am întors din armată, viziunea acelei persoane din Comitetul Judeţean P.C.R. se schimbase radical. Am fost chemat de la liceul economic din Craiova la o discuţie „ca între domni” în cabinetul său, şi mi-a spus să mă înscriu la facultatea de ştiinţe economice, să citesc cât mai mult „management economic”, căci „partidul mă va susţine” pentru o carieră universitară în acest domeniu! Arhetipul cultural de familie îmi interzicea să colaborez cu P.C.R. –ul, aşa că nu am dat curs demersului. Acum regret. Căci tocmai cu managementul ecologic al I.M.M.-urilor în contextul doctrinar al Noii Economii mă ocup eu acum. Şi declar public că dacă nu aş fi un intelectual intelectualist, vedeţi, supralicitez blamarea adresată de Adrian Neculau, nu aş fi priceput aceste lucruri. Vă asigur că sînt bine plasat cu picioarele pe o planşă navigând pe acel val cultural pe care se situează Analiza şi Evaluarea pe ciclul de viaţă în industrii (Life Cycle Assessment). Dacă nu aş fi intelectualist, nu mi-aş menţine echilibrul dinamic cerut de fascinantul surfing pe acest val cultural realmente foarte cool. Discutam exact în ziua când prima navă spaţială cu echipaj uman se rotea în jurul Lunii (24 decembrie 1968, Apollo- 8, echipaj: Frank Borman, Jim Lovell, Bill Anders), cu un bătrân avocat ţărănist din Craiova interesat de astronomie, un fost deţinut politic anti-comunist, care vedea numai în Nicolae Ceauşescu salvarea. „De ce nu credeţi în speranţa pe care o va aduce un viitor non-comunist al României?”, l-am întrebat cu mare mirare. „Înainte de a prelua comuniştii puterea,  m-am întâlnit într-o seară cu şeful jandarmeriei din Craiova. Care era profund tulburat. Fusese chemat la comandamentul sovietic, unde rusnacul bolşevic de la NKVD i-a spus dispreţuitor : ‚Vezi lada aceasta?’, arătând către o cutie uriaşă de lemn căptuşită cu tablă galvanizată. ‚Este plină cu delaţiuni ale românilor împotriva românilor. Eu nu pot să le citesc. Îmi fac scârbă. Trebuie să iei toată lada. Faci ce vrei. Dacă nu te opreşte inima, le citeşti şi le dai curs. Dacă vrei să le pui pe foc fără să le citeşti, ai voie.”  Omul care îmi povestea acestea, Domnul Boiangiu, avocat ţărănist cu un doctorat în ştiinţe juridice, profund cunoscător al doctrinei lui Constantin Stere, nu avea niciun motiv să mă mintă. Dar, fireşte, oricine este liber acum să creadă tot ce doreşte.Titus Filipas