Chinezii cumpără teren în Federaţia Rusă

Pe marginea temei propusă aici http://amanunte.wordpress.com/2009/04/21/adevaratele-ingrijorari-ale-rusiei/ , am comentat : Chinezii cumpără în neştire, direct sau prin diverşi interpuşi, terenuri „de ţelină”, deci terenuri cu potenţial agricol dar care nu au fost cultivate vreodată, în teritoriile Federaţiei Ruse aflate la răsărit de Munţii Urali, în special în provinciile Habarovsk şi Birobidjan. Intenţia lor este aceea de a cultiva soia (pentru proteine) şi grâu (pentru faimoasele paste chinezeşti). Oficial, în Federaţia Rusă sunt înregistraţi numai 35000 de chinezi, însă estimările dau numărul lor real la 700000.

Titus Filipas

Secretul „firului roşu”

Secretul   obţinerii borangicului fusese adus  din China încă de pe vremea împăratului Justinian I. Dar abia marina  imperială macedoneană foloseşte industrial borangicul, în parâmele de cânepă împletite în jurul unui fir de mătase vopsit în culoarea roşie. Royal  Navy (creată de Alfred cel Mare) preia intenţionat tradiţia “firului roşu” pentru parâmele velierelor. În zilele când tînărul revoluţionar Lenin studia  în biblioteci din Anglia prezentându –se ca avatarul Jacob Richter, el aude despre tradiţia „firului roşu”, chiar incorporează  sintagma „firul roşu”  în textele sale, pentru că ideea  venea din măreţul Bizanţ.

Titus Filipas

Oltul a fost navigabil

Domnul Dan Gheorghe scria (http://www.romanialibera.ro/a123620/fluviul-oltenesc.html ) în articolul Fluviul oltenesc, : “Nu e o glumă. Ar fi fost realitate, cel mai probabil din 1995, dacă proiectul comuniştilor, de a face din Olt râu navigabil, ar fi fost dus la bun sfârşit. Calea navigabilă  urma să aibă o lungime de 86 de kilometri, de la Dunăre până la Slatina.”

Prin 1965, într-un compartiment de tren, am auzit povestea unui geotehnician care venea din China cu ficatul îmbolnăvit de o boală locală. Acolo proiectase hangare pentru avioane de vânătoare sub munţii Himalaia, cu echipaje pregătite în permanenţă de zbor, chinezii se aşteptau la un atac atomic rusesc şi vroiau să mai dea ultima lovitură  înainte de a muri. Când am trecut pe podul peste Olt, ne-a întrebat: “Ştiaţi că Oltul a fost navigabil până în cea de a doua jumătate a secolului XIX ?” Nu ştiam. Atunci ne-a explicat fenomenul aquiferului care însoţeşte ca un rîu paralel subteran, rîul de la suprafaţă. Pădurile seculare ce creşteau, masive, pe cele două maluri ale Oltului, de-a lungul cursului rîului, absorbeau şi reţineau în sol toată apa ploilor şi întreţineau aquiferul. Rîul de la suprafaţă era în permanenţă alimentat de apa rîului subteran, şi astfel debitul se menţinea, permiţând navigaţia. Odată cu dezvoltarea capitalismului în România, pădurile au fost tăiate*, apa de ploaie nu a mai ajuns în rîul subteran ci a şiroit rapid în rîul de suprafaţă spre a se pierde la Dunăre şi apoi la mare. Rîul subteran s-a micşorat, s-a retras, iar Oltul de suprafaţă a suferit un etiaj, o reducere drastică a debitului în cea mai mare parte din an, încetând a mai fi navigabil.

*„Îşi dezbracă ţara sânul,/Codru ­ frate cu românul ­/De săcure se tot pleacă/Şi izvoarele îi seacă.”, observa Mihai Eminescu în Doina. Motiv ca drujba Pleşu-Liiceanu-Patapievici să  îl urască pe Mihai Eminescu.

Titus Filipas