Amuzant acest Tom Gallagher!

Citesc în ziarul România liberă din  19 Mai 2008, articolul domnului Tom Gallagher, chiar aici http://www.romanialibera.ro/a124889/lumea-pierduta-a-epocii-68.html .

În general din toate articolele semnate de Tom Gallagher, răzbate confidenţa suficientă că autorul frazelor  înţelege deplin complexa realitate românească. Şi din înţelepciunea lui, foarte generos, dă  românilor  fărâmituri despre România. Evident,  Tom Gallagher a venit în România cu un bagaj cultural câştigat din Marea Britanie la şcoală, iar eu am achiziţionat cultura numai citind din cioturi de cărţi interzise, fără coperţi şi fără primele pagini, pentru a nu putea fi identificate la percheziţii.

Atunci când Tom Gallagher aplică acele şabloane culturale  peste realitatea concretă din România, în general ele nu sunt deloc off topic, pentru că România era, şi este,  ţară profund integrată în cultura europeană. De exemplu, eu şi alţi cititori am putut să apreciem felul iscusit în care domnia  sa, Tom Gallagher,  aplică şabloanele culturale care îndeobşte se spun despre Art Nouveau, în comentariile sale privind arhitectura vechiului oraş Brăila.  

Totuşi, în  articolul  Lumea pierdută a epocii ’68, nu pot să nu remarc incongruenţa flagrantă dintre  textul lui Tom Gallagher, pe de o parte,  şi realitatea românească din anul 1968, pe de altă parte.

De exemplu, atunci când profesorul universitar  din Marea Britanie, Tom Gallagher, vorbeşte românilor despe paleta evenimentelor anului 1968, domnia sa uită complet, şi total regretabil,  să spună românilor  tineri că anul evenimentelor notabile  începea cu marea ofensivă Tet a comuniştilor din Vietnam. 

Iar ofensiva aceea a fost extrem de costisitoare. Atunci URSS a forţat România, şi alte ţări socialiste, să contribuie cu sume enorme! La indicaţiile lui Nicolae Ceauşescu, ofiţerilor români de rang decizional li s -a făcut o informare onestă despre acele costuri. Au fost invitaţi la acea informare şi unii profesori de la şcolile de ofiţeri. Eu mă găseam atunci, după terminarea facultăţii de fizică, la cea mai dură şcoala de ofiţeri de rezervă din România. Lectorul nostru de la instrucţia tactică, un locotenent -colonel extrem de inteligent, ne- a prezentat succinct şi clar acele informaţii despre succesul de necontestat al ofensivei Tet,  bineînţeles  la  o lecţie despre tactica războiului din Vietnam. Eram TTR- ist, şi am fost liberat exact înaintea invaziei sovietice de la Praga. Ce se întâmplase atunci în fostul stat socialist Cehoslovacia ?

Praga nu se răsculase de fapt  pentru principia, ci din acele veşnice motive pecuniare care ne macină pe toţi oamenii simpli. Cetăţenii cehi, dacă nu şi cetăţenii slovaci, cred că şi ei, sunt extrem de sensibili şi  acum la toate chestiunile pecuniare, vezi recentul articol foarte edificator  la adresa  http://www.guardian.co.uk/travel/2008/jun/05/croatia.czechrepublic .

URSS a intervenit în august 1968  la Praga alături de contingente  simbolice  ale armatelor din câteva ţări socialiste. Dar  nu au intervenit atunci deloc trupe,  sau măcar simbolici  ofiţeri de Stat Major,  din România.

Cetăţenii din Bucureşti, marea majoritate funciarmente anti-comunişti, s-au adunat spontan şi sincer în faţa clădirii Comitetului Central al partidului unic. Însă repet, puţini erau comunişti. Toţi, exceptând spionii sovietici,  erau  naţionalişti români, unii dintre ei legionari, PNL- işti, PNŢ- işti  eliberaţi în anul 1964 din puşcăriile comuniste,  cerând plini de speranţe clarificări de la Nicolae Ceauşescu.

Liderul comunist  român va anunţa  politica desprinderii de URSS. Dintre toţi comuniştii români, numai Vasile Paraschiv s-a opus. Îndrăcitul mardeiaş electoral comunist de la alegerile din  anul 1946,  ce bătuse atunci cu sete liberali şi ţărănişti, şi-a depus imediat carnetul de partid după celebrul discurs pronunţat de Nicolae Ceauşescu în august 1968.  Dar iată că acum, acel Vasile Paraschiv a fost declarat erou anti-comunist!

Ar fi poate amuzant, de n- ar avea uitări interesate şi sinistre, acest britanic Tom Gallagher!

Titus Filipas

Mărturia unui intelectual intelectualist

În acelaşi articol de unde  am preluat un excerpt vorbind eu despre mardeiaşul Vasile Paraschiv, domnul Adrian Neculau îşi permitea chiar adăugarea unei minciuni prin comisiune  despre „intelectualii informaţi şi rasaţi”, la minciuna prin omisiune despre tînărul muncitor comunist cu muşchii tari ce a făcut parte din „echipele speciale” care băteau populaţia românească  anti-comunistă din cumplitul an 1946: „M-a impresionat profund evoluţia acestui personaj absolut  fascinant: de la soldatul activ şi conştiincios al partidului la duşmanul de moarte al regimului comunist, regim care a încercat în mai multe rînduri să-l extermine, după o bună tradiţie şi practică în a-şi devora adepţii. E pur şi simplu fascinantă trezirea sa din anestezia iniţială la care a fost supus şi căutarea independentă  a unui drum al demnităţii şi afirmării de sine, într-un context social care nu-i oferea nici repere şi nici alternative. Un autodidact, un idealist şi un luptător cum rar întîlneşti. Îl compar tot timpul cu evoluţia unor intelectuali informaţi şi rasaţi, care nu prididesc acum să-si acopere tăcerile sau complicităţile de atunci, prin discursuri justificative.”  Dacă Vasile Paraschiv ar fi fost sincer în demersul anti-comunist, cred că ziua cea mai potrivită să-şi dea demisia din P.C.R ar fi fost 20 noiembrie 1946. Putea să plece apoi la partizanii anti-comunişti din munţi. Gest care, certamente, i-ar fi salvat sufletul românesc (presupun că mama lui l -a născut cu suflet românesc). Dacă Vasile Paraschiv tace în cărţi asupra faptelor anti-româneşti din trecutul său, domnul Adrian Neculau n-avea voie să uite distincţia relevantă dintre comuniştii internaţionalişti pro-sovietici, şi comuniştii nationalişti anti-sovietici. „Însă a demisionat în 1968, în semn de protest faţă de politica partidului”, găsim scris în documentul http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5691 . Era atunci, cred eu, – şi nu doar eu–, momentul cel mai nepotrivit să demisionezi din P.C.R. După celebrul discurs public al lui Nicolae Ceauşescu împotriva invaziei sovietice în Cehoslovacia, până şi unii dintre foştii luptători anti-comunişti s-au înscris în P.C.R.! Este limpede că tovarăşul Vasile Paraschiv a părăsit partidul comuniştilor români  pentru că nu era de acord cu turnura hotărât anti-sovietică pe care o dobândise politica acestui partid la anul de graţie 1968. P.C.R.-ul începea politica sa deschisă către intelectualitate. Eu terminasem facultatea de fizică a Universităţii din Bucureşti în anul 1967, fusesem repartizat ca profesor de fizică şi chimie la liceul economic nr.2 din Craiova, şi am ales să predau matematica în locul chimiei. Liceul funcţiona într-un sediu central din oraşul Craiova, şi un tovarăş activist P.C.R., care nu mai lucra la acel moment în învăţământ, dar care vroia să-şi dea un examen de grad didactic, doreşte să îmi ia orele de matematică. Urmează înscenarea unei inspecţii şcolare, destinată să mă declare incompetent. Chestia cu incompetenţa cade, totuşi mi se iau orele de matematică. Sînt trimis să preiau nişte ore de astronomie la liceul pedagogic din Craiova. Nu mi se dă voie să predau Astronomia la liceul pedagogic din Craiova, direcţiunea şcolii îmi rîde pur şi simplu în nas: „Te pricepi dumneata la astronomie?”, favorizând acea persoană apropiată lor care lua nişte bani la „plata cu ora”. Merg atunci la inspectoratul şcolar din Craiova, şi reclam patetic : „Aveţi obligaţia morală să mă ajutaţi.” Mi se răspunde cu maxim cinism: „Ce înseamnă ‘obligaţie morală’?”. Peste o lună plecam în armată, aşa că nu am continuat demersul meu de restatuare a drepturilor oferite de competenţele mele pe piaţa muncii din România. Mai târziu, am scris mai multe cărţi de astronomie, din care am publicat doar trei, pentru că pe 22 decembrie 1989 la TVR a venit Mircea Dinescu, promovând activ pentru România altă etică a muncii. Când m-am întors din armată, viziunea acelei persoane din Comitetul Judeţean P.C.R. se schimbase radical. Am fost chemat de la liceul economic din Craiova la o discuţie „ca între domni” în cabinetul său, şi mi-a spus să mă înscriu la facultatea de ştiinţe economice, să citesc cât mai mult „management economic”, căci „partidul mă va susţine” pentru o carieră universitară în acest domeniu! Arhetipul cultural de familie îmi interzicea să colaborez cu P.C.R. –ul, aşa că nu am dat curs demersului. Acum regret. Căci tocmai cu managementul ecologic al I.M.M.-urilor în contextul doctrinar al Noii Economii mă ocup eu acum. Şi declar public că dacă nu aş fi un intelectual intelectualist, vedeţi, supralicitez blamarea adresată de Adrian Neculau, nu aş fi priceput aceste lucruri. Vă asigur că sînt bine plasat cu picioarele pe o planşă navigând pe acel val cultural pe care se situează Analiza şi Evaluarea pe ciclul de viaţă în industrii (Life Cycle Assessment). Dacă nu aş fi intelectualist, nu mi-aş menţine echilibrul dinamic cerut de fascinantul surfing pe acest val cultural realmente foarte cool. Discutam exact în ziua când prima navă spaţială cu echipaj uman se rotea în jurul Lunii (24 decembrie 1968, Apollo- 8, echipaj: Frank Borman, Jim Lovell, Bill Anders), cu un bătrân avocat ţărănist din Craiova interesat de astronomie, un fost deţinut politic anti-comunist, care vedea numai în Nicolae Ceauşescu salvarea. „De ce nu credeţi în speranţa pe care o va aduce un viitor non-comunist al României?”, l-am întrebat cu mare mirare. „Înainte de a prelua comuniştii puterea,  m-am întâlnit într-o seară cu şeful jandarmeriei din Craiova. Care era profund tulburat. Fusese chemat la comandamentul sovietic, unde rusnacul bolşevic de la NKVD i-a spus dispreţuitor : ‚Vezi lada aceasta?’, arătând către o cutie uriaşă de lemn căptuşită cu tablă galvanizată. ‚Este plină cu delaţiuni ale românilor împotriva românilor. Eu nu pot să le citesc. Îmi fac scârbă. Trebuie să iei toată lada. Faci ce vrei. Dacă nu te opreşte inima, le citeşti şi le dai curs. Dacă vrei să le pui pe foc fără să le citeşti, ai voie.”  Omul care îmi povestea acestea, Domnul Boiangiu, avocat ţărănist cu un doctorat în ştiinţe juridice, profund cunoscător al doctrinei lui Constantin Stere, nu avea niciun motiv să mă mintă. Dar, fireşte, oricine este liber acum să creadă tot ce doreşte.Titus Filipas