Oricât de multă cazuistică ar fi risipită de argumentatori, Ungaria modernă –« Hungaria Neoacquistica » sau ‚Hungaria 2’ este, şi ea ! produsul geniului latin. Îndepărtarea otomanilor din centrul Europei s-a datorat prinţului Eugeniu de Savoia care eliberează Timişoara şi Oltenia – vechiul Banat de Severin. Într-adevăr, francezul acesta căutând un loc pentru a-şi exercita acţiunea, talentul, şi de ce să nu recunoaştem?, chiar geniul în partea răsăriteană a Europei, a lucrat cel mai mult pentru implementarea doctrinei Neoaquistica în interesul latinităţii orientale. Prinţul Eugeniu de Savoia a fost eliberatorul ‘banaturilor’ de sub ocupaţia otomană, fiind prinţ regent pentru toate aceste banaturi, nu doar pentru Hungaria 2, căci toţi regii Hungariei -1 muriseră de mult fără să lase urmaşi. Eugeniu de Savoia a fost « prinţ regent » şi pentru Romania Neoacquistica, ai cărei regi încă nu se născuseră. Iar când timişorenii proclamă : „Banatu-i fruntea !”, au fără îndoială dreptate, pentru că nu doar provincia asta, ci şi toate banaturile au fost regenerate în virtutea geniului prinţului Eugeniu de Savoia, geniu european. De altminteri numai proiectul pentru Ungaria gândit de regentul de Savoia era acceptat de subiectul chezaro-crăiesc Iuliu Maniu. Intelectualii unguri din secolul XIX lamentau faptul că jumătate dintre magnaţii Ungariei din secolul al XVIII-lea nu ştiau limba maghiară, imitându-l întru această ignoranţă pe eminentul regent francez de Savoia. Înainte de a compune discursurile acelea rostite în parlamentul de la Budapesta, unde apăra un concept foarte modern şi european despre Ungaria, deputatul Iuliu Maniu admira statuia ecvestră a prinţului Eugeniu de Savoia instalată în faţa palatului crăiesc din Buda la anul 1900, şi gândea la ‚doctrina neoacquistica’, la fel ca boierii olteni cu două veacuri mai devreme. Să-l învinovăţeşti pe Iuliu Maniu că a trecut şi printr-o fază de anti-românism în evoluţia sa doctrinară este absurd şi nedrept! Adevărul este că deputatul român din parlamentul maghiar, Iuliu Maniu, mai percepea încă pozitiv Hungaria Neoacquistica, deşi pentru politicienii maghiari ideea Neoacquistica murise în „Compromisul” (Ausgleich) de la 1867. Maghiarii luptaseră din greu pentru acel Ausgleich ucigaş ce instaurase regimul „K und K”, monarhia duală pe care scriitorul Robert Musil (1880– 1942) o numea Kakania. Iuliu Maniu nu dorea Kakania, ci Hungaria Neoacquistica. După 1867, Kakania a înlocuit Hungaria Neoacquistica. Că Iuliu Maniu nu dorea Unirea la România, aşa cum s -a spus!? Chestiunile lingvistice nu fuseseră complet rezolvate, îngăduind un ‘surfing al cunoaşterii’ în Limba Română. La 1900, Limba Română nu era încă prilej de infinită bucurie nici măcar în şcoala din Vechiul Regat. Aducem din Moldova mărturia foarte convingătoare a lui George Bacovia : « Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele -/Pedanţi profesori /Şi examene grele…/Şi azi mă-nfiori/Liceu, – cimitir/Al tinereţii mele! ». Chiar atunci când va fi preşedintele Consiliului de miniştri din România Mare, Iuliu Maniu nu va reuşi să vorbească într–o Limbă Română impecabilă, spre deosebire de transilvăneanul Octavian Goga.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 