Posts Tagged ‘cardinalul de Fleury’

Anul 1740 şi frontiera pe Bug pentru Moldova

februarie 2, 2014

Comentariul meu pe tema aceasta a fost refuzat de RL http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-au-distrus-fratii-rusi-siciul-cazacesc-324621.html Un cititor al articolului amintea numele cardinalului de Fleury. Dar şi alte nume mari au fost implicate. De exemplu, s-ar putea ca gândirea cardinalului de Fleury să fi fost sublimininal influenţată de lectura documentelor trimise lui în anul 1737 de către cavalerul André Michel de Ramsay. Într-adevăr, găsesc mai întâi o frază edificatoare în textul unui discurs pregătit de acesta încă din anul 1736, în prima versiune : “Naţiunea cea mai spirituală din Europa (se subînţelege că Franţa, n.n.) va deveni centrul ordinii (se subînţelege că în Europa, n.n.)”. Apoi, în scrisoarea din 20 martie 1737 aflu sintagma : “lucrarea nobilă a pacificării Europei întregi.” La anul 1740, în ministerul de externe francez începea să lucreze unul dintre fraţii marelui Ideolog primar Étienne Bonnot de Condillac. Anume, diplomatul Gabriel Bonnot de Mably (totodată filosof, istoric şi scriitor politic). Oricum, spiritul său organizatoric era foarte larg recunoscut în Europa. Chiar şi o delegaţie a Şleahtei poloneze, asociată importantului centru cultural din oraşul Bar (unde învăţase Miron Costin), a venit ulterior la el ca să-l roage să scrie o Constituţie a Poloniei. Putem bănui faptul că Gabriel Bonnot de Mably a lucrat activ şi pentru a introduce în documentele Franţei Capitulaţiunea de la 1740 pentru Moldova care garanta legitimitatea frontierei răsăritene a Moldovei pe Bugul pontic. Şi Winston Churchill scrie în Memoriile sale despre această legitimitate a frontierei pe Bug pentru România.
Titus Filipas

Controversa de la Valladolid

decembrie 8, 2013

Controversa originară de la Valladolid fusese o discuţie scolastică gravă pe temele din Lumea Nouă de atunci, o discuţie organizată de către împăratul Carol Quintul, care stăpânea cea mai mare parte din Lumea Nouă. Geopoliticeşte, noi, românii, cunoscuţi de restul Europei ca Valahi din Lumea Veche cu o lege străbună (Lex Antiqua Valachorum), nu aparţineam împăratului Carol Quintul, ci duşmanilor săi, certamente că încă mai subtili şi mai literaţi, vorbesc despre regele frânc ştiut drept François Premier, şi sultanul otoman Soliman Magnificul. Din acel timp datează şi marcajul Capitulaţiunilor în Arhivele Franţei. O agregare şi sistematizare a lor întreprinde la anul 1740 cancelarul cardinal de Fleury, pe vremea rigăi Louis XV. Reamintesc, cardinalul de Fleury era un savant orientalist. După cum subliniază profesorul Larry Wolff în cartea „Inventing Eastern Europe: The Map of Civilization on the Mind of the Enlightenment”, atunci prin Orient se înţelegea de fapt Răsăritul European. Cardinalul de Fleury a fost şi cel care a condus diplomaţia pentru matrimoniul regelui le Bien-Aimé. A fost aleasă o prinţesă având pe herbul familiei Capul de Bour. Cancelarul de Fleury ştia prea bine că acela era şi herbul Moldovei. Din cauza aceasta, la agregarea Capitulaţiunilor petrecută la anul 1740, a pus în documente şi ceea ce era doar tacit acceptat de vechile înţelegeri dintre François şi Soliman. De atunci este consemnată ca fiind legitimă frontiera răsăriteană pe Bug pentru principatul Moldovei. La noi tema este readusă în discuţia naţională de romanticul Mihai Eminescu, de criticul literar Iacob Negruzzi şi de filosoful Constantin Noica. Am rămas surprins să citesc în Memoriile lui Winston Churchill, carte aflată în Biblioteca Universităţii din Craiova, că acesta ştia despre Capitulaţiunea anului 1740 care favoriza România ! Prima discuţie consemnată în istoria lumii drept Controversa originară de la Valladolid avusese loc la anul 1550 (deci la mai puţin de un sfert de veac după ce Ungaria Mare fusese desfiinţată la Mohaci), iar cea de a doua la anul 1551. În esenţa ei, Controversa de la Valladolid era formulată ca o discuţie despre Lume, şi alegerea statutului ei, “finit” sau “infinit”. Chiar dacă teologică, discuţia admitea în final că după Marile Descoperiri geografice întâmplate, lumea reală nu mai are un caracter infinit, ci unul finit. De fapt discuţia de la Valladolid fusese iniţiată de către călugărul dominican Bartolomeu de Las Casas. Care cerea eliberarea autohtonilor Lumii Noi de la exploatarea resurselor acelei Lumi în folosul colonialiştilor iberici. Însă vechea întrebare economică pusă de Aristotel rămânea : “Atunci oare cine mai munceşte”? Bartolomeu de Las Casas propunea să fie folosită forţa de muncă neagră, africană. Aceeaşi discuţie este repusă şi în zilele noastre. Firma Google propune să fie folosiţi roboţii http://www.nytimes.com/2013/12/04/technology/google-puts-money-on-robots-using-the-man-behind-android.html?hpw&rref=technology&_r=0
Titus Filipas