Legile educaţiei

Legile educaţiei trebuie să fie văzute în cadrul unei doctrine capitaliste. Iar în capitalism există capital tangibil şi capital intangibil. În OCDE sau „clubul ţărilor bogate”, după 1973 predomină capitalul intangibil în crearea de valoare. Şcoala trebuie să fie o piaţă, o bursă de capital intangibil. Or, nici reforma Mircea Miclea, nici reforma Cati Andronescu + sindicatele, nu prevăd aceasta. Pe piaţa bursieră de capital economic clasic, trebuie să existe o mulţime de market makers care asigură credibilitatea ei de piaţă şi funcţionarea ei fluidă. Ei bine, în şcoala văzută ca piaţă de capital intangibil, the market maker este „profesorul care ştie carte”. Toată reforma pentru educaţie poate fi redusă la o singură lege : „Profesorul trebuie să ştie carte !” Reforma Mircea Miclea propune o mulţime de teste care sunt destinate aculturaţiei copiilor. Or, în USA s-a constatat, această aculturaţie induce consumul de droguri. Este clar că din USA, profesorul universitar Mircea Miclea a venit cu un proiect al forţării aculturaţiei în România. Despre Cati şi sindicate este greu să crezi că au gândit un contra-proiect care să se opună reformei Mircea Miclea. Ce putem spune ? Dumnezeu cu mila !

Titus Filipas

Agenda 21 de proximitate în “statul modest”

Domnul Adrian Năstase pune aici http://nastase.wordpress.com/2009/05/16/in-colegiu-2/ o problemă interesantă dar şi acută pentru statul românesc. Redau câteva excerpte din comentarii:

blogideologic spune: mai 16, 2009 la 4:24 pm “au cheltuit mult pentru studii de fezabilitate, consultanta etc. Bani pierduti…” O treabă foarte bizară. Toate evaluările acestea trebuie să le facă iniţiatorul de proiect. Un singur “creier”. Pentru că în final […] este nevoie de “agregare”.

instalatorul spune: mai 16, 2009 la 5:52 pm […] Trebuie suntati odata acesti “consultanti” tot timpul nesatui: cunostintele inclusiv micile (dar importantele) trucuri necesare intocmirii corecte a documentatiei trebuie diseminate cit mai mult si cit mai repede. Sugerez sa incercati organizarea unui curs deschis practic pentru fonduri europene pentru toate firmele si institutiile din colegiu. Fiecare firma si institutie trebuie   sa aiba cel putin un om capabil sa intocmeasca in mod corect documentatia necesara obtinerii fondurilor. Daca il faceti, atunci va rog primiti-ma si pe mine cursant extern.

Dejan spune: mai 16, 2009 la 8:20 pm […] Sunt putin sceptic, deoarece cunosc caracterul romanesc, acela ca daca merge … hai sa profitam mai mult… In al doilea rand, ar fi interesant sa se desfasoare o campanie serioasa de informare a populatiei privind proiectele pe care vrei sa le derulati acolo. Acestea trebuie cunoscute de cat mai multa lume si explicate pe intelesul tuturor. Oamenii trebuie scoti din casa si facuti sa inteleaga ca anumite masuri le pot imbunatati traiul. Cred ca stiti ca este destul de greu sa scoti romanul de rand din mediul lui, sa-l convingi ca sunt sperante de mai bine cu putin efort.. In legatura cu proiectele de finantare, consider ca este nevoie ca sa existe   persoane angajate in primarii care sa fie in stare sa intocmeasca un proiect.   S-ar putea face traininguri sprijinite de stat pentru persoane care sa lucreze in acest domeniu si in acest fel s-ar asigura si noi locuri de munca. Indicat ar fi ca absolventi ai facultatilor de administratie publica sa poata participa la aceste traininguri. Informatiile acumulate in timpul facultatii nu ii ajuta cu nimic in a concepe un proiect de succes.

Cele două abordări ale colegilor de blogosferă care semnează instalatorul şi Dejan converg într-o anumită măsură, dar sunt şi divergente. În vreme ce colegul instalatorul este categoric împotriva unei abordări birocratice pentru rezolvarea acestei probleme, colegul  Dejan pare că se pronunţă pentru o intensificare a statului birocratic. Există vechiul proverb românesc : “Omul sfinţeşte locul”. Iar pentru realitatea românească din cea de a  doua modernitate, adică după timpul postmodern, este valabilă teoria “statului modest” a lui Michel Crozier. În acord cu Michel Crozier, abordarea birocratică nu este parte a soluţiei, ci parte a problemei !

Aceste proiecte obligatoriu trebuie să fie reflectate şi integrate în Agenda 21 locală pentru dezvoltarea durabilă. Această abordare permite “şuntarea birocraţiei”. Am mai insistat, pe blog, pentru favorizarea legislativă a IMM-urilor, care în mod tradiţional asigurau prosperitatea economiei româneşti. Or, în general, funcţionarea unei întreprinderi economice într-o ţară profit din plin de “capitalul intangibil” creat de sistemul educaţional din acea ţară.  Acest “capitalul intangibil”  are un statut ciudat. Deşi el adaugă valoare, el nu este calculate ca valoare adăugată în fluxul macroeconomic din acea ţară. Prin introducerea unei Agenda 21 de proximitate pentru fiecare şcoală, noi propunem corijarea parţială a respective inechităţi (de asemenea  “şuntarea birocraţiei”). În educaţia şi instruirea şcolară românească plătită din banul public, trebuie să fie implementate principiile din managementul dezvoltării durabile, care constituie obiectivul principal din politica UE. Pentru dinamizarea învăţământului românesc, în şcoală trebuie îmbinate două tipuri de structuri organizaţionale. Pe lângă structura organizaţională instituţională existentă deja, ar trebui să fie implementată şi o structură organizaţională asociativă. În fiecare şcoală de cartier ori sătească trebuie să fie redactată o Agenda 21 de proximitate, de către profesorii şi elevii şcolii. Profesorii din învăţământul preuniversitar românesc trebuie să fie trimişi la cursuri de perfecţionare plătite!, pentru a învăţa redactările Agendei 21 de proximitate, în acord cu ţintele din politica educaţională şi politica de mediu în UE. Iar  aici trebuie să fie inclus şi un curs pentru dezvoltarea proiectelor locale. Opinia mea este aceea că se intră în paradigma “statului modest” dacă sunt create în toate şcolile din România ONG- uri sub titulatura ‘Agenda 21 de proximitate’, cu o structură organizaţională de tip asociativ. Aceste ONG- uri trebuie să fie dirijate de către profesorii şcolii, perfecţionaţi periodic şi plătiţi pentru aceasta.

Titus Filipas

Jucăm la ruletă prosperitatea generaţiilor viitoare

Domnul Dan Popa deschide o discuţie interesantă la adresa URL http://hymerion.wordpress.com/2009/02/07/o-intrebare-corecta-de-unde-vin-miile-de-miliarde-de-dolari-injectate-in-economie/ .

“De unde vin miile de miliarde de dolari injectate in economie?” Cred că vin din viitor. Adică jucăm la ruletă prosperitatea generaţiilor viitoare*, justificând că aceşti bani “împrumutaţi de la nepoţi” şi cheltuiţi acum creează premisele pentru ca generaţiile viitoare să creeze noi resurse, în   principiu resurse de “capital intangibil”. Problema reală este aceea dacă noi creăm, conştienţi sau nu, Distopia. Mi-ar place să cred că nu. Dar numai Dumnezeu ştie adevărul.

La postarea “punk spune: februarie 7, 2009 la 11:51 am”, comentez şi eu.  Cred că “500 trilioane in circulatie” se referă şi la titlurile financiare negociabile, puse pe piaţă, nişte hârtii de valoare care nu sunt bancnote, dar principial erau considerate iniţial ca fiind la fel de bune ca şi bancnotele. Dar, aflăm acum, majoritatea au fost “titluri toxice”. În fine, ajungem şi la fluxul monetar alcătuit din monedă reală. Mi se par plauzibile acele “date conform carora masa monetara M1 a tuturor monedelor (nu doar dolar) e in jur de 20 trilioane”.

*este ceea ce unii politicieni din USA numesc „generational theft”

Titus Filipas

Responsabilitatea primului guvern Petre Roman

Ceea ce se uită acum este responsabilitatea primului guvern Petre Roman, instalat imediat după 22 decembrie 1989. Toate comunicatele oficiale de atunci anunţau că primul guvern Petre Roman era alcătuit din „specialişti formaţi în Occident”.

Problemele reale sunt : 1/Acei specialişti au fost formaţi prin doctorate în Occident, pe banii statului comunist român. 2/ Acei specialişti au fost trimişi în mod expres în Occident de regimul Nicolae Ceauşescu pentru a învăţa managementul întreprinderii la stadiul dell’arte. Deci nu se aducea atingere ideologică bazelor macroeconomiei, se intra numai în microeconomics, cu folosirea modelului vest-german al economiei sociale de piaţă bazată pe principiul informaţiei asimetrice (unii au voie să ştie, alţii nu). 3/ În decembrie 1989, industria românească nu era o „grămadă de fiare vechi”. Un studiu al lui J.W. Kendrick arăta că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. 4/ De ce nu se fac publice dosarele membrilor primului guvern Petre Roman, „formaţi în West” pe banii statului comunist român ? Primul guvern Petre Roman a distrus în mod sistematic “capital tangibil” în valoare de vreo 11 miliarde dolari USA, la nivelul anulului 1989.

Titus Filipas

Capital tangibil şi capital intangibil

Pe blogul unui om politic important, –blog foarte frecventat–, am folosit intenţionat sintagma “capital intangibil”, exact acolo unde era cazul. Ciudat, nimeni n-a percutat. Atunci am întrebat: Ce se întâmplă cu voi, oameni ?

Este interesant un studiu al lui J.W. Kendrick ce arată că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. Îmi amintesc că un român indignat a cerut o analiză foarte urgentă şi critică asupra acelei stări de lucruri postului de radio Europa liberă. Analiza a fost promisă, dar nu a venit vreodată! Şi noi chiar luam pe atunci foarte în serios activitatea postului de radio Europa liberă! Care doar ne minţea cu neruşinare.

Titus Filipas

Cultura percepţiei riscului

„Depardieu, ajutat sa moara de Sanatatea romaneasca. Guillaume Depardieu a murit luni de pneumonie la Paris. Boala a trecut nedectata de medicii de la primul spital romanesc in care a             fost internat actorul.” Articolul complet poate fi citit aici: http://stiri.kappa.ro/magazin-monden/depardieu-ajutat-moara-sanatatea/stire_158226.html .

S-a spus foarte adesea că şcoala “nu produce”. Ba da, produce capital tangibil în sensul de resurse  umane, după cum poate produce şi capital intangibil de o valoare imensă pentru viaţa economică în România, şi în general pentru toată viaţa în România.

Un capital intangibil de mare  importanţă pe care îl poate furniza şcoala ar putea fi “cultura percepţiei riscului”.  Am spus adesea că niciuna dintre iluzoriile reforme  ale învăţământului românesc de după 1989 nu propune  o Viziune a învăţământului românesc. Ei bine, această “cultură a percepţiei riscului” ar trebui obligatoriu inclusă într-o Viziune a învăţământului românesc.

Titus Filipas

Ceauşescu – puţin cunoscut

A fost Nicolae Ceausescu prezent –chiar dacă nu prezentat—la Secolul, locanta culturală bucureşteană unde prinţul Scarlat Calimachi se întâlnea cu intelectualii de stânga ? Spiritul de la Secolul s -a translatat aproape integral dupa 1989 în Lăptăria lui Enache. Cei care se întâlnesc azi acolo împărtăşesc în subconştientul agregat din limbaje primare ceva din spiritul care-i anima pe Nicolae Ceausescu şi Scarlat Calimachi ? În articolul “Voievozi am fost, Callimachi rămânem!”, din revista electronica Agero, vezi http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Callimachi%20de%20RC.htm, domnul Radu Căjvăneanu ne atrăgea atenţia asupra unei faţete mai puţin cunoscute a lui Nicolae Ceauşescu, omul : „Nicolae Ceauşescu, în biografia vieţii lui, pe care a dat-o unui francez, Michel P. Hamelet, preciza că a fost în casa […] prinţului şi scriitorului Scarlat Callimachi […] Probabil că Nicolae Ceauşescu voia să-si pună o pecete, un blazon pe o biografie mai tenebroasă, mai încâlcită.” Plecând de aici, întrebarea noastră este: are Nicolae Ceauşescu o „biografie intelectuală” ? A fost ironizat faptul că singurele studii serioase şi dovedite ale lui Nicolae Ceauşescu au fost „cele patru clase primare”. Întâmplător, am făcut „cele patru clase primare” la o şcoală geografic apropiată, şi asupra mea a acţionat ceva din vechiul spirit formator al învăţătorilor şi inspectorilor şcolari din acea zonă apropiată de Slatina. Am studiat la Piatra Olt, unde chiar se făceau experienţe de ştiinţe naturale la şcoală, ele se interpretau reflexiv, după cum se învăţa foarte corect noţiunea de masă inerţială, intuitiv, dar exact în sensul dat de sir Isaac Newton. „Cele patru clase primare”, cred eu, au putut imprima un impuls formativ foarte puternic în personalitatea viitorului lider al unei Românii ameninţată de tancuri sovietice şi de bombardiere americane. Prin 1968, un fost avocat ţărănist din Craiova, un om cu un solid doctorat în ştiinţe juridice la Universitatea din Bucureşti, de vreo  patru ani ieşit din puşcăria politică, comenta cu sinceră preţuire abilitatea lui Nicolae Ceauşescu de a umbla printre ideile noi. Tot pe atunci, Nicolae Ceauşescu afirma că activiştii de partid comunişti ar fi trebuit trimişi să înveţe carte imediat fupă ce au preluat puterea. Avocatul Boiangiu jubila. Presa de specialitate în limba română publica lucruri uimitoare, care m-au format şi mă ajută şi acum, vreau să amintesc numai cartea de psihologie a lui Henri Wallon tradusă de Alexandru Duţu în spiritul intelectual – formativ  al  Mişcării Ortodoxe Rugul Aprins, precum şi Metoda Delphi. Oricum, nu se poate nega faptul că Nicolae Ceauşescu a iniţiat şi a sprijinit un program uriaş de transformare intelectuală a ţării, program destinat în primul rând să ajute procesul de luare a deciziilor corecte pentru propăşirea economică. Ce anume a blocat acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul că World Bank şi FMI au început să pompeze în ţară sume imense în sprijinirea industrializării forţate prin achiziţionarea de fierărie, care nu se sprijinea şi pe dezvoltarea concomitentă a unei raţionalităţi instrumentale. Tot ceea ce i se cerea în schimb liderului român era „să strîngă şurubul”. Afirm că Nicolae Ceauşescu a fost împins să devină dictator prin politica adoptată de World Bank şi FMI faţă de România, ai cărei experţi  o învăţau să investească  prioritar în capitalul tangibil,  în vreme ce exact  la acel timp America executa un U-turn  de politică economică pentru a  investi prioritar în capitalul intangibil.  A urmat apoi imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică. Economia Germaniei Federale de atunci era una dintre cele mai eficiente din lume. Era o economie socială de piaţă, care îmbina trăsăturile economiei de piaţă liberă şi caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar în organizarea microeconomică a întreprinderilor şi chiar în macroeconomie se practica informaţia asimetrică. În România, aplicarea acestui model al „informaţiei asimetrice” a fost interpretată ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Aşa s-a instaurat, treptat, dictatura unicei persoane cu putere decizională. După cum au fost create şi condiţiile care au dus la generarea mândrei clamări muncitoreşti : „Noi muncim, nu gândim!”. Titus Filipas