Frontiera răsăriteană a Bogdan-ului

Domnul Vlad Cubreacov ne reaminteşte pe blogul său http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/17/16-mai-1812/  despre semnificaţia tragică pentru români a zilei de 16 mai 1812. Este o problemă aceasta. Deloc simplă. Până în 1774 (şi mă refer în mod expres la pacea de la Kuciuc Kainargi) frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe Bugul pontic era garantată în mod expres prin Capitulaţiunea de la 1740. Franţa absolutistă era una dintre puterile garante. Despre Franţa, care a stimulat Epoca Luminilor, iar în secolul XX a fost co-fondatoarea Uniunii Europene, nu s-ar putea spune că “nu a construit o   societate sănătoasă”. Dar au şi ei “corupţii lor”, despre care se spune că au fost fondatorii “societăţii civile” şi ai “democraţiilor occidentale”. Unul dintre acestia a fost Voltaire. El a primit bani grei de la ţarina Caterina cea Mare a Rusiei pentru a organiza în Franţa, — pe atunci prima putere a lumii–, un lobby pro-Rusia. Şi acest lobby pro-Rusia construit de Voltaire a luat   “decizii pentru restul europenilor”. Printre altele, în ciuda avertismentelor venind de la regele Prusiei, Frederic cel Mare, care îi scria personal lui Voltaire, acest lobby pro-Rusia construit în Franţa a sprijinit pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Şi din acea corupţie concretizată în pacea de la Kuciuc Kainargi continuată cu “trădarea” de la Yalta ne vin nouă toate relele!

Spuneam ca prin Capitulatiunea de la 1740, –semnată la Constantinopol–, Franţa se obliga sa fie garantul absolut al frontierei principatului moldovenesc pe rîul Bug. Si probabil că Franţa şi-ar fi respectat cuvântul, daca nu interveneau bulversările produse de Marea Revoluţie Franceză de la 1789. Este interesant că într-o scrisoare către Voltaire scrisă imediat după semnarea tratatului de pace la Kuciuc Kainargi de către puterile care au particiapt, şi tot în anul 1774, regele Prusiei are niste frazări criptice care pot fi interpretate ca o premoniţie uimitoare privind producerea Marii   Revoluţii Franceze. După cum pot fi interpretate şi ca devoalarea unor date pe care spionii săi le furnizau privind un mare complot organizat de Britania împotriva Franţei absolutiste pentru a prelua drepturile şi pozitia ei de cea mai mare putere din lume. Şi eu înclin să cred că a doua interpretare este aceea corecta. Însă devoalarea ei se va face abia în cel de al doilea război   mondial. Unul dintre aspecte, “trădarea de la Yalta”, l-am discutat deja. Cel de al doilea aspect al pacii de la 1774, favorabil pentru noi, va fi dezvăluit de Winston Churchill în Memoriile sale privind cel de al doilea război mondial. Dar să mai relev câteva aspecte ale “marelui război mondial” din secolul XVIII, despre care Winston Churchill totuşi nu scrie explicit în Memoriile sale, dar ale cărui consecinţe sunt totuşi prezente în cel de al doilea război mondial din secolul XX. Drept consecinţă a “marelui război mondial” din secolul XVIII, Franţa cedeaza către Britania provincia ei Canada. Voltaire aplauda gestul si minimalizează valoarea Canadei : “quelques arpents de neige”. Însa Britania rămâne în lupta cu Franţa în Războaiele Karnatice   pentru India. Britania prevedea chiar o incursiune a trupelor de uscat franceze până în India, traversând istmul baltico-pontic. Se păstrau date despre acel plan, date obţinute şi de spionii lui Frederic cel Mare, în cancelaria Prusiei ? De ce întreb ? Deloc retoric. Pentru că exact acelaşi   plan a încercat Adolf Hitler să îl resuscite şi să îl pună în aplicare în cel de al doilea război mondial, dar cu trupe germane. În fine, prin Capitulaţiunea de la 1740, Franţa se obliga să sprijine Turcia. Britania nu era în conflict cu Turcia. Dar din cauza conflictului cu Franţa în Războaiele Karnatice, Britania intervine în conflictul dintre Rusia şi Turcia pentru a spori forţa Rusiei împotriva Turciei şi a slăbi astfel şansele Frantei. Şi revin iarăşi la vechiul proiect de care se temea Britania. Imperiul Otoman avea o capacitate diplomatică uriaşă în teritoriul eurasiatic care trebuia străbătut de o ipotetică incursiune franceză în India. Practic, trupele de uscat franceze ar fi putut merge fără lupte până în India pe un traseu securizat prin diplomaţia otomană. Din cauza aceasta, timp de cinci ani, până la 1774, Britania a fost ocupată cu ajutarea Rusiei împotriva Turciei în Eurasia. Din aceasta cauză, Britania nu mai are priorităţi, timp şi resurse umane, să supravegheze cu atenţie evoluţia situaţiei “pe teren” în propriile sale colonii din America de Nord. De această situaţie profită coloniştii nord-americani, realmente şi pe bună dreptate nemulţumiţi de impozitările la care îi supunea Britania. Coloniştii nord-americani îşi organizează foarte bine propria lor armată, care la 1775 începea Războiul American de   Independenţă. În Memoriile despre cel de al doilea război mondial, Winston Churchill făcea o revelaţie surprinzătoare. Anume că Anglia şi SUA garantau României frontiera legitimă până la rîul Bug, şi îl avertizau pe Ion Antonescu să nu treacă Bugul. Or, acel document scris de Winston Churchill realmente există, şi probabil că în arhivele cancelariilor occidentale mai există şi alte documente doveditoare. Mă opresc aici, totuşi, deocamdată. Oricum, reţineţi ideea că prin acele documente, SUA şi UK se recunoşteau continuatoare ale garanţiilor oferite nouă prin Capitulaţiunea de la 1740. Şi aceasta nu înseamnă chiar puţin lucru !

Titus Filipas

A început negocierea drepturilor istorice

A început negocierea drepturilor istorice între România şi Rusia. Astfel, aflăm de aici http://www.ziua.net/display.php?data=2008-11-07&id=245115 , şi de aici, http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/ambasadorul-rusiei-ne-ofera.html  , că ambasadorul Rusiei,excelenţa sa  domnul Alexandr Anatolievici Ciurilin,  ne oferă Manuscrisele Cantemir: “Alexandr Anatolievici Ciurilin , ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, s-a angajat personal ca va facilita cercetatorilor romani intrarea in posesie a copiilor dupa circa 8000 de file din manuscrisele originale ale domnitorului carturar Dimitrie Cantemir.”, scrie, pe bună dreptate entuziasmat, ziaristul Victor Roncea.

De ce face ambasadorul Ciurilin toate acestea ? La ora actuală s-a dezvoltat aproape o mişcare culturală  de mase în Rusii pentru a se negocia continuitatea lor istorică între secolul IV, şi secolul VIII.

Să reamintim acum istoria şi drepturile  noastre legitime.  În secolul IV, împăratul Constantin cel Mare  fondează  oraşul Constantinopol  la Anul Domnului 330, apoi, după moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică în bătălia de la Adrianopol la 378 AD, este creată sintagma-sigiliu Nova Roma de către grupul de reflecţie întrunit la primul conciliu ecumenic de la anul 381 din Constantinopol. Nova Roma era o sintagmă-sigiliu prin care se recunoştea totodată implicit existenţa unui Novum Latium populat cu iliri şi traco- daco –moesi  ‘socii’- alizaţi. Aşa le spunem, aglutinant, rezumativ, populaţiilor balcanice autohtone dinainte de migratori, populaţii distincte de greci (eleni).  Deja cronicarul Miron Costin ne învăţa să considerăm istoria noastră numai pe intervale de timp extrem de extinse, de care “se sparie gândul”.

Abia în secolul VIII varegii întemeiază Rusiile. Politica agresivă a lui Suvorov  (originar dintr-o veche familie nobilă din Novgorod, oraşul varegilor) care trecea Bugul, şi la anul 1792 construia fortificaţia avansată Tiraspol, distrugea pretenţiile ruşilor la o continuitate negociată  a istoriei lor pe un hiatus  mergând înapoi  din secolul VIII până  în secolul IV, când se naşte Romania Orientală prin sintagma-sigiliu: Nova Roma. Este nevoie ca şi istoricii români de azi să îşi focalizeze atenţia către acel timp, construind coerent discursul drepturilor noastre. Nicolae Iorga avea dreptate să propună discursul nostru de continuitate istorică prin construcţia ‘Bizanţ după Bizanţ’. Acest ‘demers Nova Roma’  deblochează actul de înţelegere a istoriei noastre,   artificial zăvorâtă  în “retragerea aureliană” impusă normativ  de istoriografi din Occident.  Sigur, documentul de la 381 AD  despre Nova Roma  este interpretat altfel  de istoriografii Rusiei moscovite.  Anume că Nova Roma  este de fapt ‘A doua Roma’. Că Moscova  ar căpăta  pe acest fond semantic legitimitate la pretenţia impertinentă de a se declara  ea însăşi A treia  Roma  după  ce Bizanţul cădea  la 1453.  Este o interpretare forţată, care nu ţine cont de faptul ca binomul interpretării adevărate se completează, –cronologic el începea–, cu uciderea ultimilor romani autentici din Balcani la Adrianopole, în 378 AD. Nu vom putea  pricepe,   şi alţii nu vor putea accepta,  evenimente majore petrecute în cultura română şi străromână fără a recurge la elemente  care sprijină protocronismul. Chiar şi metodologia deconstrucţiei este necesară! “Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe filosoful existenţialist Jacques Derrida. Apoi, o eventuală negociere a adevărului ar fi stat în picioare numai dacă imperiul ţarist, extins încontinuu prin noi cuceriri, ar fi  permis  şi protejat existenţa  unui  Latium Novum la apus de rîul Bug. În general vorbind despre Latium Novum, el este  partea cea mai ‘socii’- alizată din Romania Orientală,   de unde sunt originari  ‘cărturarii  sciţi’  (în general călugări iliri şi traco- daco –moesi  ‘socii’- alizaţi, savantul englez Roger Bacon avea un deosebit respect pentru  călugărul Ieronim care a scris Vulgata într-o latină aspră, tradusă apoi în secolul XVIII de vicarul Petru Pavel Aron pe româneşte) care scriau şi vorbeau latineşte în secolele IV, V, VI, şi unde exista,  sau a existat la un moment dat,    o populaţie vorbind o vernaculară neolatină. Cel puţin aşa fusese  înţelegerea dintre Petru Velikii şi Dimitrie Cantemir, pe care Caterina cea Mare nu a mai respectat-o.

Titus Filipas

Pactul “sfînt” Ribbentrop-Molotov ?!

Atunci când universitarul Cristian Pîrvulescu scrie în articolul Fictiunea istorica: razboiul sfant (http://www.romanialibera.ro/a138223/fictiunea-istorica-razboiul-sfant.html) că “tema prezentei armatei romane in Basarabia, dar mai ales in Transnistria, in timpul celui de-al doilea razboi mondial e una cel putin controversata”, el mai consideră că pactul Ribbentrop-Molotov este “sfînt”. Au existat două abordări total diferite de rezolvare a consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov pe istmul baltico-pontic. Dacă în Nord aceste consecinţe au fost anulate pentru Estonia, Letonia, Lituania, problemele nu au fost rezolvate în Sud, pentru România. Conivenţa dintre UE, SUA şi Rusia nu permite aplicarea principiului de reversibilitate a pactului Ribbentrop-Molotov şi  la România, nu doar la Estonia, Letonia, Lituania, aşa cum cere principiul de uniformitate. Basarabia, adică partea Moldovei dintre Prut şi Nistru este partea cea mai productivă a Moldovei istorice. Toate rudele mele de sânge erau din judeţul Soroca. Îmi povesteau că acolo era raiul pe pământ. Dar au venit ruşii, cu gestionarea predatorială a resurselor în stilul managerial Gosudar. Întrebarea poeziei populare de la Nistru suna : ‘Rus, rus, paparus,/ Cine dracu te-a adus?’. Acolo, în RESPUBLIKA MOLDOVA şi Ukraina, se manifestă şi acum consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov, catastrofal pentru unii, favorabil pentru alţii. În memoriile lui Winston Churchill, pentru care a primit premiul Nobel, scrie în mod expres că frontiera legitimă a teritoriilor româneşti este Bugul. Apoi, hai să cităm corect, domnule  Cristian Pîrvulescu . Ordinul dat de Ion Antonescu a fost: „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!”  Tatăl meu, basarabean sorocean, era printre acei ostaşi. Mama mea îl aştepta în judeţul Soroca. Pentru familia noastră, tocmai acel război, acum  “controversat” de  universitarul Cristian Pîrvulescu şi de toţi adversarii conceptului Romania Neoacquistica, a fost cu adevărat un război sfânt!

Titus Filipas