Valabilitatea Capitulaţiuni de la 1740

Voltaire a creat un lobby pro-Rusia în Franţa, care a dus la pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Prin acel tratat de pace, era anulată Capitulaţiunea de la 1740  semnată de Franţa  la Constantinopol,  document prin care se recunoştea pe  plan internaţional frontiera răsăriteană a principatului moldovenesc pe Bugul pontic. Adevărul despre Mareşalul Ion Antonescu (http://culianu.wordpress.com/2009/06/18/adevarul-istoric-maresalul-ion-antonescu/ ) ne cere să reamintim că el a înţeles faptul că România trebuie să profite  de situaţionismul celui de al doilea război mondial pentru a restatua frontiera răsăriteană a României pe Bug. Cum dezvăluia Winston Churchill în Memorii, Anglia  şi America au recunoscut atunci României legitimitatea frontierei pe Bug. Aceasta   înseamnă că în cel de al doilea război mondial, Anglia şi America au resuscitat valabilitatea Capitulaţiunii de la 1740 pentru România!

Titus Filipas

Marea Neagră

Sunt somat aici http://www.romanialibera.ro/a156008/calvarul-unui-savant.html , să spun  „adevărul, si numai adevărul”. Foarte bine, vorbesc. Gheorghe Brătianu este literalmente adulat de istoricii din Iran pentru studiul său despre Marea Neagră şi istoria din Ghazaria. Eu apăr memoria istoricului Gheorghe Brătianu şi necesitatea menţinerii unor relaţii amicale între România şi Iran. La ora actuală se spune : „Iranul trebuie tratat ca un stat inamic al umanitatii si al României”. Asta pentru că Iranul ar fi angajat într-un program de îmbogăţire a uraniului pentru  fabricarea de bombe. Deşi pare superfluu, ţin să reamintesc : Există două calităţi de uraniu îmbogăţit. O calitate inferioară pentru centralele  de energie electrică, şi o calitate foarte înaltă, pentru bombele nucleare. Din câte ştiu eu, Iranul este angajat numai într-un program low grade de îmbogăţire a uraniului, deci nu  uraniul pentru  fabricarea de bombe. “Miza cea mare” este Marea Neagră. După victoria din  “războiul de şase zile”, acel geniu militar israelian care a fost generalul Moshe Dayan, respectat sincer (nu doar temut sau urât!) şi de arabi, anunţa obiectivul strategic  al generaţiei sale : deschiderea unui „coridor levantin” pe litoralul mediteranean, în prima  fază doar până la frontiera cu Turcia, dar ţinta era deschiderea unui coridor până la Marea Neagră. De ce Marea Neagră, despre istoria căreia, studiul cel mai serios a fost scris de acest mult hulit Gheorghe Brătianu? Pentru Peninsula Crimea. În Peninsula Crimea, negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la un han tătar extinse terenuri, şi documentele respective le-au înregistrat la notarii genovezi din Caffa. De altminteri, lângă Caffa a existat un orăşel chemat Noul Ierusalim, şi locuit de khazari iudaizaţi. Republica  genoveză, o republică a capitalismului catolic timpuriu, cu mult înaintea capitalismului reformat lăudat de Max Weber, (capitalism reformat care, în treacăt fie zis, a fost doar o copie a capitalismului catolic timpuriu, dar asta nu o mai spune Max Weber, şi nici măcar neo-weberienii români de la Universitatea din Bucureşti, conduşi de profesorul Daniel Barbu), era extrem de bine organizată, şi trimitea copii ale actelor notariale din  Peninsula Crimea la Officium Ghazariae din Genova. Or, acele acte notariale doveditoare ale drepturilor teritoriale evreieşti în Peninsula Crimea se păstrează undeva, nu s-au pierdut, deşi nu oricine mai poate să ajungă acum la ele. În fine, istoricul Gheorghe Brătianu cunoştea foarte bine chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. La ora actuală, dintre istoricii români, doar istoricul militar Mircea Dogaru mai are curajul intelectual să vorbească despre chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. Dar şi el este intens ridiculizat ! La ora actuală, Mircea Dogaru a avut curajul să readucă în lumină Capitulaţiunea de la 1740. Or, Capitulaţiunea de la 1740 fusese îngropată de tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Capitulaţiunea de la 1740 recunoştea în mod expres Bugul pontic drept frontieră estică legitimă pentru Bogdan (principatul moldovenesc).  Iar lucrul acesta nu mai este spus într-o carte de pseudo-istorie editată la Humanitas, anume “Românii,  1774-1866”, scrisă de Keith Hitchins. Ce semnifică anul 1774 pentru români ? Pacea de la Kuciuc  Kainargi, care a avut consecinţe  dezastruoase pentru români ! Or, lucrul acesta avea curajul să ni-l spună, elevilor, un profesor  de istorie de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova la anul 1961, când risca să fie arestat  de securitate! Acea securitate care l-a arestat şi pe Gheorghe  Brătianu. Acea securitate avea drept nucleu fondator pe mardeiaşii electorali comunişti ai anului 1946. Printre acei mardeiaşi electorali comunişti s-a numărat şi tînărul muncitor Vasile Paraschiv. Totuşi, iată-l pe Vasile Paraschiv a cărui acţiune a contribuit la crearea organelor represive ale regimului comunist şi la instaurarea regimului  comunist în România,  cum declarat erou anticomunist ! Dar hai să revenim acum la chestiunea istoricilor Gheorghe  Brătianu şi Keith Hitchins.  Nici măcar în Introducerea la cartea “Românii,  1774-1866”,  istoricul Keith Hitchins nu scrie absolut nimic despre Capitulaţiunea de la 1740, deşi pretinde că vorbeşte despre istorie începând cu secolul XVIII. Or, despre Capitulaţiunea de la 1740 vorbeşte, chiar şi numai indirect, Winston  Churchill în Memoriile sale.  Faptul că istoricul Keith Hitchins de la Urbana University nu aminteşte nimic despre aceasta dovedeşte că “profesorul  Keith Hitchins” nu este de fapt un om de ştiinţă bine documentat, şi că sub paravanul de  “istoric” se ascunde un agent şi un spion. În slujba cui? Întrebarea este interesantă.  Eu presupun că acest “istoric Keith Hitchins” este de fapt un  agent dublu. Deci spun în mod expres că “profesorul  Keith Hitchins” este şi agent al Rusiei.  Pentru că  profesorul  Keith Hitchins, în cartea “Românii,  1774-1866”, nu dezvăluie că prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, Rusia primea gratuit Peninsula Crimea, şi o halcă imensă din Romania Orientală cuprinsă între Nipru şi Nistru.  Să revin la Memoriile lui Winston  Churchill. El scrie în mod expres că Anglia şi SUA recunosc României lui Ion Antonescu, frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic. Or, de restatuarea drepturilor României la  frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era preocupat şi istoricul român Gheorghe Brătianu.  El ştia prea bine că frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era stabilită prin Capitulaţiunea de la 1740.

Titus Filipas

Malthusianismul faţă de români

Sub ce formă mai frecventă se exprimă acest malthusianism* ?

Românii sunt săraci pentru că sunt proşti. Românii săraci şi proşti merită să moară. Ţăranii români săraci şi proşti împuşcaţi la 1907 nu fac parte din “cetatea noastră” ! Aceasta fiind forma cea mai edulcorată de malthusianism… Dar sub forma cea mai dură, malthusianismul  faţă de români a fost exprimat de Horia Roman Patapievici:

‘Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră  fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinarii.’ (pg. 63 din Politice) – ‘Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu… feţe patibulare, maxilare încrâncenate, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată şi bolovănoasă.’ (pg. 64). – ‘Masa degenerată, îngâmfată, proasta şi rea’ (pg. 46) –‘(Românii) sînt una cu cancerul care-i roade’. – ‘Îmi este ruşine că sînt român’. (pg. 23, pg. 46) – ‘Româna este limba în care trebuie să încetăm să mai vorbim, sau să o folosim numai pentru înjurături.’ (pg. 64) – ‘Pentru puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, tropăind veselă într-un trup inconştient, până ce mintea va fi, în sfârşit, scopită, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos’. (pg. 49).

Pentru această scriere infamă faţă de români, domnul Horia Roman Patapievici a beneficiat de importante onoruri şi avantaje pecuniare : numirea sa la Institutul Cultural Român, pe funcţia de director, chiar de către preşedintele României, domnul Traian Băsescu, care face judecăţi de valoare! “Quod principi placuit legis habet vigorem.” aserta Ulpian, unul dintre fondatorii juridici ai democraţiei. Retoric, putem întreba : Este numirea pe această funcţie tot manifestarea unui  malthusianism  faţă de români ?

Horia Roman Patapievici, alături de Gabriel Liiceanu şi de Andrei Pleşu, este parte a unei triade adulată, ce zic?, sacralizată blasfemic de  „societatea civilă românească” în prostraţie.  

Domnul Gabriel Liiceanu, patronul editurii Humanitas, îşi exprimă malthusianismul  faţă de români numai prin mijlocirea unei traduceri. Vorbesc despre textul scris de istoricul Keith Hitchins,      “Românii, 1774-1866”, publicat de Humanitas în 2004. Am avut acces parţial la varianta în limba engleză, vezi adresa URL http://www.amazon.com/reader/0198205910?%5Fencoding=UTF8&token=FRXK15F7ba9HX4AXTgkpL98HvCU1wuLPeOMcdw%2B6aOo%3D&page=21#reader . După umila mea opinie, cartea aceasta de ideologie anti- românească a fost scrisă într-o “langue de bois” căreia îi lipsesc acurateţea şi precizia. Fiind op de istorie despre noi care începe cu anul 1774, nu poţi să nu aminteşti, nu ai voie să ascunzi românilor!, faptul că pacea de la Kuciuc Kainargi din acel an făcea tabula rasa din Capitulaţiunea de la 1740, favorabilă românilor. Chiar şi anglo-americanii, în cel de al doilea război mondial, numai plecând de la tradiţii privind această veche bază juridică transmiteau României regimului Ion Antonescu avertismentul să nu treacă Bugul pontic (recunoscut internaţional ca frontieră estică pentru principatul moldovenesc prin Capitulaţiunea de la 1740). Nici măcar în Introducere la Keith Hitchins nu se aminteşte, măcar în maniera vagă folosită de Winston Churchill în Memoriile privind cel de al doilea război mondial. Totuşi, tocmai pentru că traducerea este publicată de editura Humanitas, foarte strâns conectată cu “elita intelectuală GDS”, Introducerea transmite românilor un mesaj subliminal. Astfel, este lăudată modernizarea impusă în mentalitatea românilor după 1774 de către elita intelectuală fanariotă. Subliminal, este  comparată cu modernizarea impusă în mentalitatea românilor de către “elita intelectuală GDS”. Faptul că istoricul Vlad Georgescu avea altă opinie despre “modernizarea fanariotă” este ţinut sub tăcere de istoricul Keith Hitchins. O minciună prin omisiune. Din cauza regimului fanariot, secolul de Iluminism clasic nu a existat şi pentru România. În veacul XVIII, folosirea limbii române ca limbă oficială de stat în Principate a fost interzisă de către fanarioţi, care au încercat să generalizeze folosirea limbii greceşti în România. Ori, cum scria Ion Brătianu:  „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”. Din cauza interdicţiilor fanariote, limbajul românesc modern a fost creat abia în secolul XIX. Numai la 1828 a fost tipărită prima gramatică generală şi filosofică a Limbii Române (“Gramatica de la Sibiu”). Totuşi, găsim pentru a cita din Encyclopædia Britannica o analiză excesiv de laudativă care merge, la fel ca textul lui  Keith Hitchins, împotriva drepturilor poporului român, drepturi fundamentale, credem noi, “naţionalişti reacţionari desueţi” ce ne opunem malthusianismului practicat împotriva noastră : „It is necessary, however, to credit the Phanariots with a quite genuine devotion to the cause of learning and education, which they alone were able to provide inside the oppressed Christian ghetto. The advantages they obtained from the Porte (the Turkish government) for building schools and for developing Greek letters in the Romanian principalities of Moldavia and Walachia that were entrusted to their rule came to play a substantial role in the rebirth of Greece.”  Deci regimul fanariot nu a lucrat pentru binele românilor, ci al grecilor, iar asta se afirmă elogios chiar în Britannica de-acum. De parcă ar fi un arhetip cultural. În esenţă, este  aceeaşi conivenţă Rusia-Occident  care a susţinut şi Eteria la 1821, mişcare în duh voltairian care se putea caracteriza   prin termenul anti-Romania. Continuitatea aceasta (multi)seculară de arhetip voltairian îl anima în cel de al doilea război mondial pe Winston Churchill, când forţa peste gâtul  nostru  jugul  stalinist, similar celui fanariot. Dar ambele fenomene istorice sunt consecinţe ale păcii de la Kuciuc Kainargi. Să nu credeţi că George G. Potra şi Delia Răzdolescu,  autorii traducerii româneşti ai cărţii “The Romanians, 1774-1866, by Keith Hitchins” scriu vreo prefaţă în care să-l avertizeze pe cititor. Confirmă astfel că ei sunt traducători de cărţi într-un timp postmodern lipsit de valori. Adică fără valori româneşti. Asta nu exclude valorile altora. Dimpotrivă. Înseamnă juisarea pornografică la împreunarea cu valorile/interesele celor străini de noi. Care practică malthusianismul  faţă de noi pentru a-şi extinde/proteja în expansiune, interesele de  putere. Nu am acces gratuit la prezentarea făcută anului 1821 din capitolul “1: Moldavia and Wallachia, 1774-1821”. Dar văd că în Introducere nu scrie nimic despre Revoluţia Naţională din 1821 şi personalitatea copleşitoare, tragică, a Domnului nostru Tudor Vladimirescu ! În Introducere la “The Romanians, 1774-1866”, autorul  Keith Hitchins nu scrie nimic, nimic, despre faptul esenţial că dominaţia fanariotă în Ţările Române a fost sfărâmată printr-o revoltă populară în anul 1821.

Într-o listă de citate din opera “filozofului” Andrei Pleşu găsesc : “Virtutea privită ca o culme între două depresiuni este monumentală şi inabordabilă.” Morala se ocupă cu judecăţi de valoare, ştiam eu. Or, fraza citată, excerpt din Minima moralia, se ocupă cu o analogie fizică/geofizică. Problema domnului  Andrei Pleşu este aceea că judecăţile de valoare nu se construiesc pe bază de analogii fizice!

În fine, se pot spune multe despre motivul şi pretextul Minima moralia la Andrei Pleşu. Dar numai un taylorism intelectual  bine aplicat în a doua modernitate a statului românesc ne poate salva de elita intelectuală GDS şi colaboraţionismul anti-românesc.

Titus Filipas

*Le malthusianisme du XIXe siècle justifia l’égoïsme des personnes et groupes favorisés par la fortune, en paraissant théoriser l’idée que les pauvres étaient responsables de leur état, et que toute entreprise en leur faveur était non seulement inopérante, mais même contraire à leurs intérêts. http://fr.wikipedia.org/wiki/N%C3%A9o-malthusien

Cunoaşteţi originile problemei ?

 

http://solidari.wordpress.com/2009/04/13/scrisoare-deschisa/

 

Cunoaşteţi originile problemei ? Pe planul diplomaţiei europene din Epoca Luminilor, drepturile foarte legitime ale frontierelor româneşti până la rîul Bug (eu vorbesc aici despre Bugul pontic) erau recunoscute prin Capitulaţiunea de la 1740 semnată la Constantinopol. Frontiera românească până la rîul Bug era garantată în mod expres de Franţa. Să nu îmi spuneţi mie că vorbesc despre lucruri vechi şi trecute ! Garanţiile pentru frontiera românească până la rîul Bug au fost reînnoite în cel de al doilea Război Mondial de Marea Britanie şi de Statele Unite ale Americii. În arhivele cancelariilor occidentale există nenumărate documente doveditoare, dar citiţi măcar din bibliotecile universitare Memoriile lui Winston Churchill, carte pentru care el a primit premiul Nobel !  

Titus Filipas

Căpitanul şi mareşalul

Căpitanul* (la 1907) şi mareşalul (în cel de al doilea război mondial) Ion Antonescu  a fost obligat de istorie să ia hotărâri implacabile pentru salvgardarea României. Unele hotărâri sunt  discutabile, de exemplu participarea sa la împuşcarea ţăranilor români la 1907, pentru a-i împedica pe răsculaţi să  atace tîrgurile şi să-i omoare pe evrei, aşa cum se zvonea (bănuiesc că armata română avea ceva informaţii).

Despre hotărârile sale din cel de al doilea război mondial vreau să comentez:

1/ Pregătirea celebrului ordin “Oşteni, vă ordon treceţi Prutul!”  a fost făcută de Ion Antonescu având totală încredere în agenţii de la Intelligence Service. Nu ştia că erau duplicitari. Aflaţi în posesia informaţiei despre principala direcţie de atac, aceştia au transmis-o  unui tînăr politician român în ascensiune, pe nume Gogu Rădulescu, despre care ştiau că era om credincios ruşilor. Acesta a trecut Prutul, predând sovieticilor planurile de atac ale armatei  române.   Armata Roşie a organizat  ambuscada în care  a fost prinsă floarea tinerimii  române.   De pe urma acelor tineri oşteni români morţi au prosperat apoi Gogu Rădulescu şi toată încrengătura lui de comunişti,  mai cunoscuţi fiind Ana Blandiana şi Mircea Dinescu. 

2/Trecerea Nistrului a fost hotărâre corectă, însă trecerea Bugului a fost hotărâre eronată. Am citit cu mare atenţie Memoriile lui Winston Churchill despre cel de al doilea război mondial. Acolo scrie clar că Anglia şi America erau pregătite să recunoască drept legitimă frontiera răsăriteană a României până la rîul Bug (aici  este vorba despre Bugul din bazinul hidrografic al Mării Negre, pentru că mai există încă un Bug, dar în bazinul hidrografic al Mării Baltice). Documente originale privind acele drepturi istorice ale românilor se află în arhivele din Suedia, probabil şi în arhivele de la Moscova ori  Sankt Petersburg (din această cauză mareşalul Ion Antonescu ţinea să negocieze armistiţiul cu Uniunea Sovietică în Suedia, arbitri competenţi fiind diplomaţi suedezi), iar copii legalizate şi valabile exact în acelaşi grad ca documentele originale se păstrează  în cancelariile din Londra şi Washington D.C. Ruşii au fost extrem de supăraţi tocmai de   trecerea Bugului. Chiar şi acum, orice este negociabil de către România cu marea putere Rusia, exceptând trecerea Bugului! Şi pe bună dreptate, în arhivele occidentale nu există documente care să confirme drepturi istorice Româneşti la răsărit de Bugul pontic!

3/ Este foarte discutată acum, pro şi contra, hotărârea mareşalului Ion Antonescu de a retrage trupele Româneşti din grupul de armate care se pregăteau să atace Moscova. Acea hotărâre a mareşalului Ion Antonescu a fost o judecată de valoare mai curând de inspiraţie mistică, aş zice eu. Sub forţa implacabilă a loviturii germane, ateul Stalin a luat neobişnuita hotărâre de a ordona plimbarea icoanei Theotokos din Vladimir în avion deasupra Moscovei. Şi atacul german s-a oprit!  Dar trebuie să amintim că icoana  Theotokos din Vladimir era copia şi reprezenta signatura icoanei  Theotokos din Vlaherne. Ruşii s-au răzbunat apoi cumplit. Nici măcar un singur militar din acel grup de armate nu a scăpat cu viaţă!

Titus Filipas

*Colega de blogosferă Roxana Iordache îmi spune că Ion Antonescu era locotenent la 1907. Este adevărat, era numai locotenent atunci.