Posts Tagged ‘Britania’

Gabriel Liiceanu şi Laszlo Tökes

mai 26, 2009

Citesc la adresa URL http://stiri.kappa.ro/actualitate/kes-ataca-munitie-ruseasca/stire_192433.html , articolul domnului George Damian : “Tökes ataca Romania cu munitie ruseasca”. Citez din articol : +Teza lansata de candidatul la Parlamentul European „autonomie in Transnistria –          autonomie in Transilvania” se regaseste in aceeasi formula in pozitiile exprimate de expertii rusi care au participat in cursul zilei de joi la Moscova, la hotelul Prezident.Forumul din capitala             Rusiei a analizat evolutiile politice de la Chisinau de dupa alegerile din 5 aprilie [2009, n.n.]. […]  Episcopul reformat Laszlo Tökes, europarlamentar si candidat pentru un nou mandat, s-a            pronuntat, miercuri seara, la Sfantu Gheorghe, in favoarea autonomiei teritoriale a Transnistriei si a asa-zisului Tinut Secuiesc, […]  astfel „putandu-se solutiona, pe cale pasnica si             democratica, situatia din cele doua tari”, transmite Agerpres.+

Eu nu contest adevărurile dureroase relevate de jurnalistul George Damian.   Vreau numai să adaug faptul că Laszlo Tökes foloseşte şi muniţie furnizată de Gabriel Liiceanu. Imediat după loviluţie, politrucul cominternist Silviu Brucan l-a numit pe Gabriel Liiceanu ca patron la fosta Editura Politică. De bine de rău, în perioada Nicolae Ceauşescu, Editura Politică devenise românească. Gabriel Liiceanu a îndreptat-o spre o politică opusă intereselor României. Acea politică editorială a furnizat acum argumente domnului Laszlo Tökes în politica sa anti-românească. Şi eu ţintesc aici în mod special spre semnificaţia publicării cărţii lui Keith Hitchins:  „Românii 1774-1866”, traducerea originalului în limba engleză The Romanians, 1774–1866, New York: Clarendon Press, 1996. Pp. 337. ISBN 0-19-820591-0. $50.00. Keith Hitchins este un istoric american, profesor de istorie la University of Illinois (Urbana-Champaign), şi membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Nu sînt eu primul ce afirmă că universitari americani cu mediatizate prezenţe în România sunt de fapt agenţi pro-Rusia. Unul dintre exemplele evidente profesorul Vladimir Tismăneanu – Tismeneţki. Alt profesor american  care îndeplineşte condiţiile spre a fi citat în această categorie este  Keith Hitchins. Am citit cu atenţie, în original, Introducerea cărţii lui Keith Hitchins mai sus amintite. Se ştie ce semnificaţie are anul 1774 : semnarea păcii de la Kuciuc Kainargi. A fost un tratat prin care puterile occidentale, în primul rând Britania, au acordat Rusiei nişte drepturi imense, pe care aceasta nici măcar nu le ceruse. Dar, în acelaşi timp, pacea de la Kuciuc Kainargi şterge o capitulaţiune de mare valoare pentru noi. Vorbesc aici în mod expres despre Capitulaţiunea de la Constantinopol din anul 1740. Prin acea Capitulaţiune de la 1740, Franţa absolutistă garanta în mod expres frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe rîul Bug. Or, dacă era un om de ştiinţă fără interese oculte, onestitatea intelectuală îl obliga, repet: îl obliga!, să amintească, măcar în Introducerea foarte sumară a cărţii „Românii 1774-1866”, Capitulaţiunea de la 1740 care a fost ştearsă prin tratatul internaţional de la 1774.  Keith Hitchins tace. De ce tace Keith Hitchins, care altminteri vorbeşte despre evenimente petrecute la începutul seculului XVIII ? Pur şi simplu pentru că obturarea memoriei despre  Capitulaţiunea de la 1740 convine Rusiei !

Titus Filipas

Frontiera răsăriteană a Bogdan-ului

mai 22, 2009

Domnul Vlad Cubreacov ne reaminteşte pe blogul său http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/17/16-mai-1812/  despre semnificaţia tragică pentru români a zilei de 16 mai 1812. Este o problemă aceasta. Deloc simplă. Până în 1774 (şi mă refer în mod expres la pacea de la Kuciuc Kainargi) frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe Bugul pontic era garantată în mod expres prin Capitulaţiunea de la 1740. Franţa absolutistă era una dintre puterile garante. Despre Franţa, care a stimulat Epoca Luminilor, iar în secolul XX a fost co-fondatoarea Uniunii Europene, nu s-ar putea spune că “nu a construit o   societate sănătoasă”. Dar au şi ei “corupţii lor”, despre care se spune că au fost fondatorii “societăţii civile” şi ai “democraţiilor occidentale”. Unul dintre acestia a fost Voltaire. El a primit bani grei de la ţarina Caterina cea Mare a Rusiei pentru a organiza în Franţa, — pe atunci prima putere a lumii–, un lobby pro-Rusia. Şi acest lobby pro-Rusia construit de Voltaire a luat   “decizii pentru restul europenilor”. Printre altele, în ciuda avertismentelor venind de la regele Prusiei, Frederic cel Mare, care îi scria personal lui Voltaire, acest lobby pro-Rusia construit în Franţa a sprijinit pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Şi din acea corupţie concretizată în pacea de la Kuciuc Kainargi continuată cu “trădarea” de la Yalta ne vin nouă toate relele!

Spuneam ca prin Capitulatiunea de la 1740, –semnată la Constantinopol–, Franţa se obliga sa fie garantul absolut al frontierei principatului moldovenesc pe rîul Bug. Si probabil că Franţa şi-ar fi respectat cuvântul, daca nu interveneau bulversările produse de Marea Revoluţie Franceză de la 1789. Este interesant că într-o scrisoare către Voltaire scrisă imediat după semnarea tratatului de pace la Kuciuc Kainargi de către puterile care au particiapt, şi tot în anul 1774, regele Prusiei are niste frazări criptice care pot fi interpretate ca o premoniţie uimitoare privind producerea Marii   Revoluţii Franceze. După cum pot fi interpretate şi ca devoalarea unor date pe care spionii săi le furnizau privind un mare complot organizat de Britania împotriva Franţei absolutiste pentru a prelua drepturile şi pozitia ei de cea mai mare putere din lume. Şi eu înclin să cred că a doua interpretare este aceea corecta. Însă devoalarea ei se va face abia în cel de al doilea război   mondial. Unul dintre aspecte, “trădarea de la Yalta”, l-am discutat deja. Cel de al doilea aspect al pacii de la 1774, favorabil pentru noi, va fi dezvăluit de Winston Churchill în Memoriile sale privind cel de al doilea război mondial. Dar să mai relev câteva aspecte ale “marelui război mondial” din secolul XVIII, despre care Winston Churchill totuşi nu scrie explicit în Memoriile sale, dar ale cărui consecinţe sunt totuşi prezente în cel de al doilea război mondial din secolul XX. Drept consecinţă a “marelui război mondial” din secolul XVIII, Franţa cedeaza către Britania provincia ei Canada. Voltaire aplauda gestul si minimalizează valoarea Canadei : “quelques arpents de neige”. Însa Britania rămâne în lupta cu Franţa în Războaiele Karnatice   pentru India. Britania prevedea chiar o incursiune a trupelor de uscat franceze până în India, traversând istmul baltico-pontic. Se păstrau date despre acel plan, date obţinute şi de spionii lui Frederic cel Mare, în cancelaria Prusiei ? De ce întreb ? Deloc retoric. Pentru că exact acelaşi   plan a încercat Adolf Hitler să îl resuscite şi să îl pună în aplicare în cel de al doilea război mondial, dar cu trupe germane. În fine, prin Capitulaţiunea de la 1740, Franţa se obliga să sprijine Turcia. Britania nu era în conflict cu Turcia. Dar din cauza conflictului cu Franţa în Războaiele Karnatice, Britania intervine în conflictul dintre Rusia şi Turcia pentru a spori forţa Rusiei împotriva Turciei şi a slăbi astfel şansele Frantei. Şi revin iarăşi la vechiul proiect de care se temea Britania. Imperiul Otoman avea o capacitate diplomatică uriaşă în teritoriul eurasiatic care trebuia străbătut de o ipotetică incursiune franceză în India. Practic, trupele de uscat franceze ar fi putut merge fără lupte până în India pe un traseu securizat prin diplomaţia otomană. Din cauza aceasta, timp de cinci ani, până la 1774, Britania a fost ocupată cu ajutarea Rusiei împotriva Turciei în Eurasia. Din aceasta cauză, Britania nu mai are priorităţi, timp şi resurse umane, să supravegheze cu atenţie evoluţia situaţiei “pe teren” în propriile sale colonii din America de Nord. De această situaţie profită coloniştii nord-americani, realmente şi pe bună dreptate nemulţumiţi de impozitările la care îi supunea Britania. Coloniştii nord-americani îşi organizează foarte bine propria lor armată, care la 1775 începea Războiul American de   Independenţă. În Memoriile despre cel de al doilea război mondial, Winston Churchill făcea o revelaţie surprinzătoare. Anume că Anglia şi SUA garantau României frontiera legitimă până la rîul Bug, şi îl avertizau pe Ion Antonescu să nu treacă Bugul. Or, acel document scris de Winston Churchill realmente există, şi probabil că în arhivele cancelariilor occidentale mai există şi alte documente doveditoare. Mă opresc aici, totuşi, deocamdată. Oricum, reţineţi ideea că prin acele documente, SUA şi UK se recunoşteau continuatoare ale garanţiilor oferite nouă prin Capitulaţiunea de la 1740. Şi aceasta nu înseamnă chiar puţin lucru !

Titus Filipas

Jertfă din Romania pentru Independenţa Americii

aprilie 20, 2009

Pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774 a dus la pierderea temporară a drepturilor noastre teritoriale garantate de Capitulaţiunea din anul 1740. Britania a sprijinit naval Rusia împotriva Imperiului Otoman, garant prin capitulaţiuni nescrise, dar trainice, al drepturilor noastre încă de la Nicopole (La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns), bătălie în care Bulgaria dispărea ca stat, deşi ea a fost sprijinită puternic de cavalerii Occidentului (Toată floarea cea vestită a întregului Apus). De implicarea grea a Britaniei la jertfirea drepturilor noastre răsăritene prin sprijinirea Rusiei la anul 1774, de oboseala britanică pe un alt continent, vor profita însă coloniştii din America de  Nord. Care în anul 1775 declară început războiul lor de Independenţă.  

Titus Filipas