Urma drumului nostru

Ezra Pound sublinia existenţa  unui  continuum în literatura vernacularelor neolatine.  Romanticul român Grigore Alexandrescu îl imita pe romanticul francez Victor Hugo, când compunea poezia „Anul 1840”, dar numai în titlu. În poemul „1840 „, publicat în „Revue des Deux-Mondes”, Victor Hugo constata deplasarea accentului de putere din Lumea Veche, în Lumea Nouă: „Et maintenant, Seigneur, expliquons-nous tous deux./L’Amérique surgit, et Rome meurt ! ta Rome !/Crains-tu pas d’effacer, Seigneur, notre chemin,/Et de dénaturer le fond même de l’homme […]?” Ori, pe româneşte: „Şi acum, Doamne, explică-mi./ America se-nalţă, şi Roma moare! E Roma Ta!/Nu Te temi că ştergi, Doamne, urma drumului nostru,/Şi că denaturezi aşa  chiar omul?”.  O  civilizaţie  fără  „urma drumului”,  civilizaţie semănând straniu  lumii  distopice  inventate  de Huxley Aldous în  romanul   « Brave New World », încearcă  să impună  neoconservatorii americani, cei mai mari duşmani ai Luminilor, nişte ideologi terţiari cu profund dispreţ faţă  de ‚ideologia  primară’ aflată în continuitatea spiritului iluminist al  veacului XVIII,  şi neoprotestanţii care controlează proiectul hubric numit „Marele Orient Mijlociu”. La neoconservatorii  americani,  acel ‚locus perceptibil’ al cauzalităţii motivându-le  acţiunea politică  s-ar găsi în texte alcătuite de Thomas Jefferson. În vreme ce pentru fundamentaliştii neoprotestanţi americani, motivaţia ideologică este descifrată anagogic,  din lectura textelor biblice, inspiratoare de „acţiune cruciată”.   ‘Neoconservativii’ americani se caracterizează  printr-un asalt major asupra libertăţilor civile din America, prin obligarea  statului la cheltuieli exorbitante pentru construirea unui hiper-imperiu  în locul ‚naţiunii universale’ de la începuturile S.U.A. În măsura în care neoconservativii se reclamă de la Thomas Jefferson, ei sunt in mod clar  ideologi. Mai puţin limpede este pretenţia situării lor pe linia mijlocie  între nihilism şi fundamentalism în ceea ce priveste identificarea sursei  valorilor. Arguţia pe care o prezintă   nu  convinge.  Neoconservatorii, cum sunt numiţi  ‚the Neoconservatives’ în limba română,  au construit un corpus  ideologic   îndepărtat la extrem de ideologia primară. Mai mult, ideologii neoconservatori  au aruncat la „coşul  de gunoi” al istoriei chiar sursa iluministă a ideologiei primare. Scrierile educaţionale şi de ‚gramatică filosofică’ ale lui Condillac pentru „prinţul de Parma” se află  în tomberon. Despre Lumini, pe unul dintre mozaicurile din Ravenna scria încă  din timpuri „romane”  pe nedrept  numite „bizantine”:  „Aut lux hic nata est aut capta hic libera regnat.” Reveriile şi meditaţiile la Ravenna îl ajută pe psihologul analitic Carl Jung să vadă lumina ‚arhetipurilor culturale’. Se poate într-adevăr vorbi  despre libertatea spiritului, despre Agora şi despre libertate în general, fără Lumini?   Se mai poate totuşi aduce un amendament: Dacă planificarea strategică  a politicii mondiale  a fost făcută de Mihail al VIII-lea Paleologul, iar proiectul republican pentru Marele Orient Mijlociu pleacă  de fapt dintr-o granulă ideatică  semănată  în vechiul Bizanţ ? Dacă America este doar l’Ancelot,  un Auxiliar,  atâta şi nimic mai mult ? Chiar şi scriitorul Alvin Toffler şi-a modulat serios perspectiva  futurologică din 1970, când scria  „Şocul viitorului”, până  în 1980, când  publica  „Al trelea val”,  –text influenţat indirect, prin mijlocirea lui Joseph Schumpeter, care a predat la universităţile din Cernăuţi şi Harvard–, de  ideologia lui Vasile Conta din « Teoria ondulaţiunii universale ».   Scriitorul mexican Carlos Fuentes crede că limba engleză decade, transformându- se într -un idiom de aeroport internaţional, într- un Volapük incapabil să poarte valori. Şi că o limbă romanică îi va lua locul,  ca depozitar al Cunoaşterii şi  al Puterii.  « Knowledge is Power », nu -i aşa?, clama Francis Bacon.  Titus Filipas