Doctrina pentru TVA

Discuţia a plecat de la articolul „Crestin-democratia: sfarsit sau renastere?”, publicat la http://www.romanialibera.ro/a141573/crestin-democratia-sfarsit-sau-renastere.html .

Mi s-a părut ceva incomplet. Am comentat :

Elementele doctrinei democrat-creştine apar prima oară în textele abatelui Bonnot de Condillac (1715-1780). În Şcoala de la Sfântu Sava înfiinţată de Gheorghe Lazăr în Bucureşti au fost aduse, de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, multe dintre textele educaţionale scrise de Condillac pentru Infantele de Parma dar folosite ulterior şi de “pruncii români”. Aşa încât educaţia în spiritul ideologiei democrat-creştine s-a făcut chiar de la întemeierea şcolii româneşti moderne în secolul XIX.

Cineva a răspuns : +Nu exista o doctrina crestin-democrata. Acest curent politic preia elemente doctrinare de dreapta si de stanga sub o umbrela crestina. Prezent in Europa in special in tarile cu un trecut fascist si in America Latina, in zone unde religia romano-catolica e predominanta. Crestin democratia ar putea fi descrisa ca o combinatie intre liberalism economic si conservatorism social.+

Am dat două replici:

1/ Primii doctrinari ai liberalismului economic au fost Adam Smith (1723 – 1790), prin cartea ‘The Wealth of Nations’ (Bogăţia naţiunilor) din 1776, şi Bonnot de Condillac, prin cartea ‘Le Commerce et le gouvernement considérés relativement l’un à l’autre’, care datează tot din 1776. Amândouă cărţile mi se par la fel de bune. Dar în secolul XIX se dezvoltă economia politică neoclasică, bazată pe noţiunea de ‘utilitate marginală’. Bineînţeles, conceptul de ‘utilitate marginală’ pleacă de la conceptul de utilitate. Care lipseşte în cartea doctrinară a lui Adam Smith, dar apare în cartea doctrinară scrisă de Condillac. Din aceasta cauză, în ‘Teoria economiei politice’ (Theory of Political Economy), cu prima editare în 1871, economistul britanic William Stanley Jevons scria: „Îmi apare tot mai limpede faptul că economiştii englezi au trăit până acum într- un fel de paradis al nebunilor. Adevărul economic se află de partea şcolii de economie politică pe care au creat- o francezii.”

2/ Sub eticheta CDU de la comentarii scrie: ‘Nu exista o doctrina crestin-democrata. Acest curent politic preia elemente doctrinare de dreapta si de stanga sub o umbrela crestina. Prezent in Europa in special in tarile cu un trecut fascist si in America Latina, in zone unde religia romano-catolica e predominanta.’ Găsesc că tema propusă pentru discuţie de colegul meu pe forum RL este deosebit de interesantă. Ţările cu un trecut fascist din Europa, după cel de al doilea război mondial aveau ţesutul social complet sfâşiat. Refacerea lui s-a făcut în Italia prin activarea, –mai mult ori mai puţin spontană–, a curentului politic Democrazia Cristiana, iar în Germania (exceptând zona de Est) prin combinaţia de partide CDU şi CSU care împărtăşeau de facto aceeaşi doctrină, deşi ele îşi împărţeau teritoriile în Germania Occidentală. CSU domina Bavaria, unde politica sa economică a adus o prosperitate de vârf. Doctrina creştin-socială din CSU are ca sursă a discursului prim ideile iluministului Condillac, după cum este influenţată şi de ideile expuse în Rerum Novarum. De asemenea, ‘in America Latina, in zone unde religia romano-catolica e predominanta’ (dar unde nu este predominanta religia romano-catolica in America latina?, intreb eu retoric), militantismul creştin-social al unor preoţi romano-catolici se sprijiină certamente (şi) pe enciclica Rerum Novarum. Revenind la Europa, uniformitatea din Europa Occidentală produsă de apartenenţa unor ţări la Piaţa Comună aducea prosperitate nu doar în Bavaria. În prosperitatea Franţei construită de perioada ‘les trente glorieuses’ , un rol deloc neglijabil în tentativa de construire a statului providenţial pentru toată populaţia l-a jucat impozitarea TVA, inventată printr-o politică extrem de proactivă a economiştilor francezi. Însă doctrina economică riguroasă pentru TVA pleacă tot de la ideile lui Condillac: definiţia valorii economice prin utilitate, precum şi rolul comerţului în adăugarea de valoare.

Titus Filipas

Oligarhul şi populistul

În luna calendaristică dinaintea referendului programat pe 19 mai 2007,  politicienii populişti din România au vorbit mult despre oligarhii din România. Şi ni  s -a mai propus  tot de către aceşti politicieni  populişti să acceptăm cu promptitudine  definiţia oligarhului dată în dicţionarul limbii române  DEX  on- line.  Sînt un Zoil, mărturisesc că definiţia oligarhului din DEX  on- line nu mă satisface. Aceasta se întâmplă, clamez, pentru că eu nu am avut creierul spălat în şedinţele de partid PCR, aşa cum i s- a întâmplat preşedintelui Traian Băsescu, comunistul  ce luptă acum să promoveze lustraţia, fără să priceapă că o lege a lustraţiei  autentică l -ar obliga să îşi dea  imediat demisia, după cum nici nu i- ar permite să candideze la o funcţie în stat.  În fine, unii politicieni se prefac că pricep mai greu termenii limbii române. Politicianul  populist Traian Băsescu  vrea să decupleze, în România, economia de politică. Este un proiect la care culturnicii GDS şi profesorii universitari care îl sprijină  pe Traian Băsescu  aderă integral. Problema lor  de natură  intelectuală, obstacolul  principal pe care trebuie să îl învingă, emerge din circumstanţa că  termenii  limbii române  „economie” şi  „politică” se găsesc  deja intim legaţi  în sintagma “Economie politică”. Aceasta este traducerea  românească pentru Economics, cum se numeşte această ştiinţă în limba engleză, ţin să mai amintesc şi faptul că într -o limbă neolatină, în speţă italiana, termenul englezesc Economics  se traduce prin ‘Scienze economiche’. Oligarhul epitomic demascat public  de Traian Băsescu, deci în accepţia prezidenţială chiar „mogulul” arhetipal care s-ar opune interesului public,  ar fi omul de afaceri liberal Dinu Patriciu. Şi pentru că tot pedalăm, –forţaţi de populişti–,  pe economie şi  politică, chiar şi pe Economie politică, să reamintim aici faptul că doctrina liberală a fost fundamentată de  economistul scoţian  Adam Smith (1723-1790)   în tratatul său despre „Bogăţia naţiunilor” – „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of  Nations”, prima ediţie apărea  în anul 1776. Surprise! Iată că în cartea a patra din  acest  tratat de “Economie politică” al lui Adam Smith  întâlnim şi definiţia clasică a individului care lucrează ca un om de afaceri liberal, tot după  cum este marcată foarte clar în tratatul  lui Adam Smith  şi distincţia dintre  acest individ  liberal  şi politicianul populist : “Fiecare individ lucrează pentru a da societăţii un venit anual cât mai mare posibil. Dar în general el nici nu intenţionează să promoveze interesul public, nici nu ştie cât de mult îl promovează … El intenţionează să obţină numai propriul său câştig, şi este întru aceasta, ca şi în multe alte cazuri, condus de o mână invizibilă  pentru a promova un ţel care nu a fost o parte a  intenţiilor sale. Şi nici nu este întotdeauna rău pentru societate faptul că ţinta societală nu a făcut parte dintre intenţiile individului.  Prin urmărirea propriilor lui interese, individul  în mod frecvent  promovează interesul societal mai eficient decât atunci când el în mod real intenţionează să promoveze interesul societăţii. Nu am văzut mult bine făcut societăţii  de  către aceia care se prefac cu afect  că lucrează pentru binele public.” Excerptul exact din textul lui Adam Smith este : „Every individual necessarily labours to render the   annual revenue of the society as great as he can. He generally neither intends to promote the public interest, nor knows how much he is promoting it… He intends only his own gain, and he is in this, as in many other cases, led by an invisible hand to promote an end which was no part of his intention. Nor is it always the worse for society that it was no part of his intention.  By pursuing his own interest he frequently promotes that of the society more effectually than when he really intends to promote it. I have never known much good done by those who affected to trade for the public good.” Bineînţeles că sunt posibile şi alte traduceri ale excerptului, dar nu am găsit  vreuna propusă  şi  de culturnicii GDS ori de către economiştii de la SAR, adică economiştii de la  Societatea Academică din România condusă de Alina Mungiu-Pippidi şi Sorin Ioniţă. Titus Filipas