Limbajul neolatin Bucureica

Căderea Constantinopolului la 1453 era  anunţată  lumii de Marea  Mediterană. „Trece valul sângerat / […] / Val pe val înştiinţează că  Bizanţu’ s-a predat.” ,  consemna Dimitrie Bolintineanu. Dar nu a însemnat sfârşitul definitiv. Mă gândesc,  –climax de gând  absurd–,  că în  reţeaua de planuri strategice moştenite de la  Mihail al VIII-lea Paleologul se afla şi întrebarea : « Unde va fi delocalizată  Nova Roma, după ce se va întâmpla iarăşi un eveniment precum cel de  la 1204 »?    Practic, tot ce existase în Biblioteca din Alexandria se găsea până  la 1204 şi în bibliotecile particulare ale cetăţenilor din Constantinopol, dacă  se făcea inventarul total. Nu vom şti exact niciodată câte cărţi s-au pierdut. Dacă fragmente din  cultura Bizanţului au putut  disemina în lume dând  naştere fenomenului denumit ulterior Renascentism, spiritul de tenacitate romană rămâne  în acest Novum Latium populat cu urmaşii traco- daco-moesilor ‘socii’- alizaţi.  În 1453,  unii romani ortodocşi alungaţi din cartierul Blachernae s-au oprit pe Via Egnatia. Alţii au mers pe ‘pămîntul’ aflat la nord de Dunăre. Ei  creează acolo un nou oraş, plauzibil  într-un tradiţional popas de transhumanţă: Bucureştii, ceea ce dă consistenţă legendei ciobanului Bucur. La anul 1459, locuitorii care l-au fondat, probabil macedo-români care până  la 1453 erau « navetişti »  la Constantinopol pe Via Egnatia,  cer recunoaşterea drepturilor la voievod  pentru această nouă întemeiere urbană. Pe  o pagină  web despre „umanistul nomad” sir Patrick Leigh Fermor (născut în anul  1915,  înnobilat la  2004), domnul Dan Culcer mi-a semnalat  informaţia  rarissimă   privind  existenţa unei limbi  neolatine   vorbite    în zonele locuite de vlahii de la sud de Dunăre: „There existed in Greece, in more or less semi-obscurity, until recently at least, […] „secret” or „private” languages. One of these was the boukoureika, a remnant idiom which is clearly unanbigous unGreek, and which is a coined on Vlach language. Boukooreika is spoken in areas where once Vlach languages was once the first language of use. Since the areas where is spoken became part of Greece already from the very beginning of the creation of the Greek state in the 1830’s, the Vlachs of these regions lost the use of their Vlach mother tongue quite rapidly adopting instead the official state Greek language. Nevertheless the language survived, though in a mutant manner, as a language spoken mainly by the elderly or by certain professionals, as an alternative way of communication between its few privileged speakers.” Domnul Dan Culcer experimentează şi simplifică, romanizând ortografia cuvântului: „Bucureica”. Ultima informaţie  pe care o găsim despre acest idiom  datează  din secolul XX, trecută în  Papiros Larousse (Geniki Pagkosmios Egkyklopaideia, Tomos Dekatos, Athinai 1964, p.303). Nu există motiv să  credem că  acest limbaj n-ar fi existat la 1453 AD, dimpotrivă. Terminaţia se va fi modificat, poate, în timp, dar rădăcina cuvântului: „Bucur”, s-a păstrat. Informaţia   forţează  refocalizarea reflecţiilor numite „Legenda ciobanului Bucur.” „Bucureştii” puteau să fie macedo-românii în transhumanţă  care vorbeau  limbajul Bucureica, după cum putea să fie, dar numai la 1459: „Cetatea ştiutorilor limbajului Bucureica”. Ne mai putem întreba : Era acest „limbaj Bucureica” forma neolatinei vorbite la Constantinopol? Dimitrie Cantemir nu povesteşte nimic, însă  el nu era un nativ acolo, şi  la Constantinopol era interesat probabil mai mult să înveţe latina scolastică de la dascălii din Blachernae. Cartierul Blachernae este amintit şi de Mihail Sadoveanu în ‘Creanga de aur’: “La începutul lunii mai, anul de la Hristos 787, Kesarion Breb se afla intrat în  Bizanţ de puţină vreme […] Umbla şi  privea acele locuri încântate, mai frumoase decât  oricare altele pe pămînt, scaunul împăraţilor lumii, de la unghiul unde stă palatul Halki, la ţărmul Propontidei, prin forul Augusteon unde poruncea  încă statuia lui Iustinian călare, peste hipodrom unde fierbeau marile petreceri ale domnilor şi poporului, peste toate colinele unde se înălţau sfinte biserici şi mănăstiri, pînă la Hevdomon şi Vlaherne.” Acolo, în Moldova lui, Mihail Sadoveanu nu avea informaţii despre limbajul Bucureica pentru a introduce detaliul în text.  Ştia Vlad Ţepeş acest limbaj neolatin?  Istoria din tinereţe a voievodului  nu exclude  ipoteza. La fel ca Mihail al VIII-lea Paleologul,  fără îndoială  că şi  prinţul român Vlad Ţepeş  dădea  valoare absolută   hrisovului ca parte esenţială în gestionarea istoriei. Pentru drepturile cetăţii Bucureşti,  Vlad III, viitorul Dracula din povestirea lui Bram Stoker,  organizează  o punere în scenă de neuitat : Parafează  hrisovul  de fondare lângă  o pădure de ţepe în care stăteau  otomanii răspunzători de vărsarea de sânge la căderea Bizanţului.  Despre această scenă, Petre Ţuţea spune: „Vlad Ţepeş  are meritul  că  a coborît morala absolută  […] la nivel absolut.”  Dacă  opinia lui Petre Ţuţea despre Vlad Ţepeş este excelentă,  Nicolae Iorga avea  rezerve întemeiate. Profesorul Nicolae Iorga găseşte dovezi că Vlad Ţepeş  ucidea  o mare parte din populaţia românească urbanizată  a zonei ripariene asociate Dunării inferioare, populaţia  românească  din cetăţile Podunaviei. Astfel Vlad Ţepeş a retezat din start  posibile puncte de sprijin pentru elanul  unui Mihai Viteazul  spre Constantinopol, un Mihai pe care Contra Reforma îl angajase condottier  pentru proiectul Romania Neoacquistica. Nicolae Iorga îl  vedea pe Mihai Viteazul  întruchipând  un nou Boucicaut. Şi mai credea că voievodul ar fi cucerit iute, iute, Nova Roma devenită Stambul. Ori poate  că Nicolae Iorga trasa cu gândul o paralelă între Mihai Viteazul  şi Mihail al VIII-lea Paleologul, istoricul român fiind impresionat de o propoziţie scrisă  de ‚Împăratul de aur’  după ce intra în Constantinopol la anul 1261: „Tocmai ce am preluat oraşul.”, arătând doza considerabilă de facilitate în acţiune.  Însă  chiar sprijiniţi de Contra Reforma ce  intenţiona  să  construiască  Romania Neoacquistica, din Occident până în Orient, unind Lumea Veche şi Lumea Nouă,  aveau „românii  supt Mihai Voievod Viteazul”  ştiinţa urbanistică necesară pentru a  întreţine  Stambulul,  oraş cu un milion de locuitori?  Trebuie să înţelegem bine mesajul lui Mircea cel Bătrân şi mesajul bravului cavaler Boucicaut: „Viteazul”, „Cavalerul Onoarei”, trebuie să  posede  arta  managementului strategic. Oricum, asasinarea voievodului Mihai Viteazul  a întrerupt derularea acelui proces grandios pentru Romania Neoacquistica, gândit de strategii  Contra Reformei. Abia în secolul XVIII, Petru Pavel Aron reia, dar cu mijloace eterice, adică pur intelectuale, marele proiect eclipsat, adică proiectul  Romania Neoacquistica declanşat de Contra Reformă. Titus Filipas