Avatar simplu şi avatar pixelat

Pentru cuvântul avatar, dicţionarul DEX  (http://dexonline.ro/search.php?cuv=avatar) propune denotaţia în trei formulări abia distincte, fără vreo conotaţie. Eu am folosit în postări şi comentarii pe blogosferă termenul avatar cu următoarea conotaţie în globish fixată de Merriam-Webster: “a variant phase or version of a continuing basic entity.”

Sigur, pe alte tipuri de situri colaborative, spre deosebire de blog,– situri 2.0 cum sunt reţelele sociale –, unde orice avatar se prezintă ca o imagine dinamică, nu mai este vorba despre avatarul simplu, ci despre avatarul pixelat şi mobil. Avatarul ca imagine de pe blogul meu nu este un avatar simplu, nici măcar un avatar pixelat ca într-o reţea socială, ci este pur şi simplu o fotografie non-numerizată de buletin de identitate din anul 1986.

Titus Filipas

Cine se teme de Ion Iliescu?

Despre articolul lui  Traian Ungureanu:  “Amnistierea lui Iliescu trebuie oprită” , din Cotidianul – ediţia din 29 Februarie 2008

1)“Ion Iliescu e bolnav. Sufera de tineretea omului imbatrinit in rele.” 

Ion Iliescu este absolvent al liceului Spiru Haret din Bucureşti, un liceu care asigura o pregătire egală cu a facultăţilor  actuale. Am discutat cu un fost coleg al său, care m-a asigurat că elevul Ion Iliescu învăţa serios şi că nu era utecist. Respecta profesorii şcolii, şi aceasta demonstrează o atitudine, arată valorile în care credea.

Ion Iliescu nu are nicio vină că biografia tatălui său l-a înscris automat în “rezerva de cadre” a partidului comunist.

2) “Actul de acuzare incepe cu cel mai notoriu secret al Romaniei de fata. Iliescu a venit la putere printr-o lovitura de stat pe care a botezat-o, din mers, revolutie.  Problema nu a fost detronarea, ci uzurpatorul.”

Hai să descompunem:  “Cel mai notoriu secret al Romaniei de fata” este adevărul că  la 23 august 1989 Nicolae Ceauşescu nu mai deţinea puterea de facto, ci doar puterea de aparenţă  în România de atunci.  Traian Ungureanu l-a  întrebat  pe Andrei Pleşu, fin connoisseur,  despre planurile “loviturii de stat”  elaborată pe 23 august 1989  şi pe care Ion Iliescu “a botezat-o, din mers [pe 23 decembrie 1989 n.n.], revoluţie”?

Traian Ungureanu dovedeşte  apoi că ştie multe când declară senin: “Problema nu a fost detronarea, ci uzurpatorul.”  Ce sarcini i s-au trasat pe 23 august 1989  lui Ion Iliescu pe care el, “uzurpatorul”  Ion Iliescu, nu le-a mai respectat ? Dizolvarea  României ca stat naţional ?

3) “Crimele de stat din iunie ’90 au deslusit rolul violentei din decembrie ’89.”

Transportul minerilor în iunie ’90 a fost organizat de  Traian Băsescu, prin subordonaţii lui, deşi el a şters apoi cu foarte mare grijă  aproape toate urmele care îl implică şi îl acuză direct. Dar unele dovezi tot au mai rămas.

4)“Institutiile si-au schimbat firma, dar au continuat sa macine in complicitate cu noua echipa.” Aşa dispărură  (“macinate”?) şi dosarele de securist ale lui Traian Băsescu. De ce nu le mai  caută acum ziaristul Traian Ungureanu?

5)“Raportul Comisiei Tismaneanu are mare nevoie de volumul doi.”

De acord. Pentru ca volumul 1 este  o mare minciună. Tatăl lui Vladimir Tismaneanu aduse Gulagul peste România. Nu ar trebui să plătească, în bani, Vladimir Tismăneanu pentru crimele comise de tatăl lui asupra chiaburilor din Basarabia furată de la Romania? Tinerii germani n-au plătit oare cu bani grei pentru Holocaustul comis de părinţii lor? De ce  fu exonerat  la noi tocmai Vladimir Tismăneanu?

“Volumul doi” ar trebui sa fie registrul cu sumele plătite pentru crimele bolşevicilor în România.  Vladimir Tismăneanu (un avatar!) figurează deocamdată doar printre marii datornici.

6) “Amnistierea repetata a lui Ion Iliescu trebuie curmata.”

De ce  oare? Pentru că Ion Iliescu ştie enorm de multe lucruri, asupra cărora tace, pentru a – şi apăra viaţa. De ce a fost împuşcat Nicolae Ceauşescu? Ca să nu vorbească.

“La mulţi ani, domnule  Ion Iliescu!”, îţi urează cu sinceritate un membru al AFDPR, chiar acest blogger.

Titus Filipas

 

Arme ideologice

În  secolul XIX românesc, armele  noi ale « ostaşului  propăşirii »,  sintagmă propusă de  Alecu Russo,  erau  ideologice, fiind armele gândului. Numai luciditatea risipeşte confuzia. Liberalii munteni din prima jumătate a secolul XIX îşi clădesc programul influenţaţi  de  ideologia lui Destutt de Tracy. Dar în cea de a doua jumătate a secolul XIX, conservatorii junimişti, influenţaţi de iluministul scoţian Carlyle,  pornesc de la ideologia clasică germană (ce include şi romantismul grupului de la Jena). Astfel putem afirma că scopurile şi mijloacele sunt  de aceeaşi culoare ideologică primară în Principatele dunărene. Ceea ce a fost  deosebit de important pentru dezvoltarea uniformă a României moderne,  căci  suprastructura ideologică primară potenţează  proiectul politic românesc. Iar Şcoala Ardeleană, Petru Pavel Aron, chiar şi iezuiţii latinişti toleraţi o vreme de „tiranii barbari” să creeze Suprastructura în Transilvania, aduc impulsul pentru Romania Neoacquistica promovată încă din secolul XVI de ideologia Contra Reformei europene. Ştim, Contra Reforma îl angajase condottier pe Mihai Viteazul. Unirea celor trei principate, care se chema la acel timp “Pohta” Voievodului, se încadrează perfect Viziunii Romania Neoacquistica.

Ideologiile secundare conduc la eşec, pot fi date multe exemple, dar vezi numai ideologia comunistă a Europei de Răsărit. China comunistă actuală face excepţie doar pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul ei roşu. Dar în România,  un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc  a fost hulit din toate părţile, deşi  el ar fi păstrat capetele  ca recipienţi pentru cunoaşterea  prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic şi în strategia politică.  “Dar capetele noastre, dacă sunt,/ Ovaluri stau, de var, ca o greşală.”, scria poetul Ion Barbu în poezia «  Grup ». Din păcate, în “obsedantul deceniu”, capetele chiaburilor au ajuns să fie doar “ovaluri de var”  în gropile comune ordonate  de comuniştii internaţionalişti precum Silviu Brucan,  Valter Roman şi Gizela Vass. „Trădarea”  cărturarului de robustă condiţie care a fost Mihail Ralea (1896-1964),  judecând lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa Marelui Joc,   a permis  un cadru de viaţă  lipsită de mizerie,  –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981),  avatar  de Scaloiţă, altă Ana Comnena, dar pentru Limba Română.

Catinca Ralea  ne-a dăruit traducerea O poveste  cu un hobbit, după J.R.R. Tolkien, care prefigurează sau prefaţează trilogia Stăpânul Inelelor. Textul propus nouă de Catinca Ralea, într-o  Limbă Română de excepţie, este încântător. Exemplarul cărţii O poveste  cu un hobbit cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Apoi ea va fi cartea privilegiată de lectură după care va învăţa bine româneşte  fiul meu  cel mic. De ce mi se pare că ordinea şi curăţenia care domneau în locuinţa micului hobbit  semănau celor din locuinţa lui Constantin Brâncuşi ? 

Poetul american Ezra Pound, pentru care „ispita latină”  era predominantă, vizitează atelierul românului Constantin Brâncuşi care venea la Paris din zona ripariană înaltă a Jiului. Să reamintesc că rîul fusese   traversat de împăratul Traian,  însoţit de legiunile lui,  pe la Iaşii Gorjului. Ezra Pound scrie apoi un eseu despre acel  spaţiu magic pe care îl găsea în atelierul lui Brâncuşi. Este  aproape imposibil ca un om de litere din Accademia engleză,  aşa cum a fost J.R.R. Tolkien, să nu fi citit articolul lui  Ezra Pound.  Bineînţeles,  a- l citi şi a-l cita astăzi pe Ezra Pound  nu este „politiceşte corect”.  

După lectura textului  englezesc scris  de  Ezra Pound,  este plauzibil ca scriitorul J.R.R. Tolkien, fără faima lui viitoare,  să fi vizitat  şi el  în calitate de “ilustru anonim” atelierul lui  Constantin Brâncuşi din Paris. Acolo, sculptorul oltean de la Hobiţa Gorjului rearanja altfel spaţiul, reinventând  realitatea. O Nouă Realitate a discursului sculptural unde s-ar fi putut ascunde şi lumea hobbitului. Apoi, se poate pune întrebarea legitimă: Există  vreo legătură între cuvintele ‚hobbit’ şi ‚Hobiţa’?  Cred că un Isidor din Sevilla,  –actualmente Sfântul Patron al Internetului–, ar fi tratat împreună cele două cuvinte în ‚Etimologiile’ sale.

Legătura etimologică  între cuvintele hobbit şi Hobiţa  pare a fi sugestia subliminală a textului Doamnei Catinca Ralea.  „O poveste  cu un hobbit”  ne propunea pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu era decalată faţă de acurateţea ontică. Sunt pagini care ne propun acum şi valori prudenţiale pe care le putem folosi. De altminteri valorile prudenţiale perene sunt prezente în toate celelalte tălmăciri ale textelor  scrise de J.R.R. Tolkien (1892-1973). Mi se pare semnificativ faptul că începând cu anul 2008, tălmăcirile  din  J.R.R. Tolkien sunt prinse de noul discurs ideologic liberal, vezi  episodul Sauron. Dar numai Catinca Ralea augmentează în traducerea pe româneşte dimensiunea magică pe care filmele cu efecte speciale despre lumea inventată de Tolkien nu reuşesc, vor reuşi vreodată?,  să o prindă. Titus Filipas