Andrei Pleşu, Mihail Neamţu şi Dorin Dobrincu

Andrei Pleşu, Mihail Neamţu şi Dorin Dobrincu slujesc la acelaşi stăpân ? De ce întreb ?

După ce am criticat pe blogul meu +scriitura reală pe care o promovează Cristian Neagoe, […] într- o sub-vernaculară pseudo – neolatină grotescă, spre care vrea să împingă limba română cultă, iar aceasta o face pe banii mei, de generic simplu cetăţean plătitor de impozite, subliniind că „aceasta politică de înlocuire a limbii române culte cu o sub-vernaculară pseudo – neolatină grotescă a fost promovată de către culturnikul Lioncik Tismeneţki (tatăl lui Vladimir Tismăneanu) în perioada 1940-1941 în Basarabia, după cum este promovată  acum şi pe blogurile plătite de “maica rusie” şi care au invadat blogosfera  românească. Bizar, dar aceşti bloggeri plătiţi de “maica rusie” salută activitatea lui Horia Roman-Patapievici la Institutul Cultural Român! După cum îl sprijină, acum, pe Cristian Neagoe. Tot bizar, Cristian Neagoe alege din raţionalul Jurnal al Fericirii tocmai un scurt pasaj de misticism. Or, aceasta este influenţa misticismului rusesc infiltrată în ortodoxismul românesc în perioada slavonică. Misticismul medieval rusesc,  perpetuat de patriarhatul apocaliptic de Moskova, a fost amplificat şi de propaganda ideologică  marxist – leninistă  a existenţei realităţii directe. Misticismul  rusesc este una din laturile unui fenomen de maniheism. În literatura rusă, acest maniheism explodează în romanele lui Vladimir Sorokin. Iar Cristian Neagoe încearcă şi el, bietul!, să fie imitatorul rusului Vladimir Sorokin. Sigur, el nu primeşte bani de la “maica rusie”, pentru că este plătit de Institutul Cultural Român.+, mă pomenesc pe blog cu un link-căpuşă spre un sicofant al lui Andrei Pleşu, vezi http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html .

Apoi, la mine pe blog vine un comentariu  malevolent scris de avatarul Scardanelli (alias eseistul Mihail Neamţu). De ce oare? Intru pe blogul Scardanelli la ultima lui postare,  http://grupareadeparte.wordpress.com/2008/08/13/dreapta-securista-de-pe-net-si-stanga-care-se-face-ca-n-o-vede/ , şi citesc : “Ce au în comun Altermedia, Asociaţia Rost, Proiectul Arche, Gruparea Aproape, Generaţia Katehontică, Cercul Noica, Victor Roncea, Alex Bogdan Duca, Ovidiu Hurduzeu, liberalism.ro, “Abatele” Savatie, Mircea Platon, Gigel Chiazna & Co.”

Eu simpatizez cu Altermedia, Asociaţia Rost, Proiectul Arche, iar blogideologic Titus Filipaş este pe blogroll la Victor Roncea, totodată am scris un articol în apărarea călugărului basarabean  Savatie, atunci când era atacat de un blogger care lucra pentru “maica rusie”. Dar tot nu văd încă legătura.

În fine, surprind tabloul complet  când citesc „Martiri ortodocsi ai temnitelor comuniste ucisi a doua oara”,   http://victor-roncea.blogspot.com/2008/08/martiri-ortodocsi-ai-temnitelor.html :

+O expozitie cu martiri ai temnitelor comuniste propusi spre canonizare in Biserica Ortodoxa Romana a fost interzisa la Iasi de „noua Securitate” Expozitia itineranta „Destine de martiri”, realizata de Muzeul Judetean Ialomita, CNSAS si Asociatia Rost la sediul Muzeului „Mihail Kogalniceanu” din Iasi, este inchisa in urma unor denunturi realizate prin presa in stilul „Scanteii” anilor ’50. Folosind ace­leasi argumente ca si anchetatorii si securistii regimului bolsevic, noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti au speriat organizatorii expozitiei ca „fac imagine unor legionari”. Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Procesul de la Nürenberg, iar dintre cei sase martiri doar unul a fost legionar, ispasind ani grei de temnita ca „dusman al poporului”. In cadrul expozitiei erau prezentate destinele a sase militanti anti-co­munisti propusi spre canonizare, consemnate inclusiv in documentarul discursului prezidential de condamnare a comunismului din Romania. Si anume: Ioan Ianolide, cu 21 de ani de temnita si o viata mutilata; Valeriu Gafencu, „Sfantul inchisorilor”, mort in penitenciarul de la Targu Ocna, dupa ce isi donase doza de streptomicina oferita de un prieten pentru salvarea evreului Richard Wurmbrand; parintele Gheorghe Calciu, cu cei 21 de ani de temnita si marturisire impotriva daramarii bisericilor in anii ’80, eliberat la cererea presedintelui SUA Ronald Reagan, devenit simbol al apararii drepturilor omului in Romania comunista; parintele Daniil (Sandu Tudor), initiator al Rugului Aprins, mort la Aiud dupa ce purtase patru ani lanturi la picioare; parintele Arsenie Boca, supranumit inca din timpul vietii „Sfantul de la Sambata”, mare predicator, inchis, umilit, caterisit, marginalizat pana la sfarsitul vietii, al carui mormant este vizitat si acum de mii de ortodocsi; nu in ultimul rand,  parintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei, care a implinit recent 94 de ani si este un stalp al Bisericii Ortodoxe Romane la Manastirea „Sfanta Maria” Techirghiol.[…] Asociatia Rost ii va actiona in judecata pe autorii campaniei impotriva martirilor anticomunisti, [în primul rand pe] Dorin Dobrincu. +

Într-un editorial din revista electronică Asymetria, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=606&mode=thread&order=1&thold=-1 , domnul Dan Culcer de asemenea focalizează atenţia noastră asupra acestui “Dorin Dobrincu, cercetator ştiinţific, directorul actual al Arhivelor naţionale, beneficiar unei promovari spectaculoase, membru al Comisiei prezidenţiale de analiza a comunismului, al carui prezident a fost Vladmir Tismaneanu.”

Într-un articol pe blogul meu scrisesem deja pe 18 ianuarie 2008 despre acest fervent susţinător al prozelitismului evanghelic, atunci  când  semnalam +Un  “fulminant” şi hilar mesaj pro – Dobrincu  postat la adresa  : http://danutm.wordpress.com/2008/01/16/ingrijorare-fata-de-ofensiva-impotriva-lui-dorin-dobrincu/#comments , o mostră de mesaj ideologic orientat împotriva intereselor româneşti. Şi adăugam :„Sînt un basarabean sorocean, iar tatăl profesorului universitar Vladimir Tismăneanu a persecutat familia mea din Basarabia în perioada 1940-1941. Familia lui Vladimir Tismăneanu nu a plătit vreodată daune familiei mele pentru acele persecuţii. Aş cere acum lui Tismeneţki,  milioane de euro compensaţii pentru răul făcut neamului meu  de neamul Tismeneţki,  ori Tismăneanu, cum îşi zic ei acum ! Din această cauză, declar la modul cel mai solemn  : Oricare prieten cu Vladimir Tismăneanu devine automat duşmanul meu personal!  Se aude, domnule Eugen Negrici (fostul meu prieten), semnatar al Raportului  Tismăneanu? Dorin Dobrincu se înscrie în categoria şcolii internaţionaliste Roller, de  istorici români lipsiţi complet de onestitate intelectuală. Sigur, între Mihai Roller şi Dorin Dobrincu există o diferenţă. Mihai Roller era internaţionalist în vena cominternist- cominformistă. Dorin Dobrincu este internaţionalist în vena ideologiei deformate iudeo- creştine, inventată după 1800 AD. Ideologia iudeo- creştină vrea să ne înveţe că Limba Română nu poate fi Lingua Sacra! În fine, dacă vrem neapărat să ne ocupăm de intellectual garbage, atunci se poate demonstra că textele lui Dorin Dobrincu sunt încărcate  cu  tomberoanele minciunilor  prin omisiune  şi tomberoanele  minciunilor  prin comisiune.”

Acţiunea acestui Dorin Dobrincu este îndreptată şi asupra lui Sandu Tudor, intelectualul român care a fost iniţiatorul mişcării culturale Rugul Aprins ce  marca o Renaştere în Limba Română sacră a primului umanism bizantin.

Prin faptul că sunt complici la această nouă persecuţie, Andrei Pleşu şi  Mihail Neamţu decad de la orice pretenţii de roluri pozitive în cultura română.

În domeniul certitudinilor recente, Holocaustul se măsoară prin dimensiunea unor  compensaţii pecuniare. Într-un interviu consemnat aici, http://alandra.wordpress.com/2008/08/19/interviu-cristian-neagoe/  , Cristian Neagoe zice :”ne inflamam nevoie mare de svastica de pe curu poneiului, dar ne facem ca nu stim nimic despre holocaustul din Romania.”

Cerceii Doamnei noastre, Maria de Mangop, aveau formă de svastică, ştiai tu asta, “prea cultule” Cristian Neagoe ? Cum îţi permiţi tu, bietule Cristian Neagoe, să pui imaginea cerceilor Doamnei noastre, de sânge imperial suprem, “pe curu poneiului”? De ce îţi baţi joc de imaginea şi istoria României, prea infatuatule Cristian Neagoe ? Şi eşti plătit de Institutul Cultural Român, toată insulta asta la adresa României este plătită din impozitarea românilor! Ei, da, noi, românii, ne asumăm svastica, este un simbol care face parte din istoria civilizaţiei noastre ariene de excelenţă!  ICRNY trebuia în esenţă să execute la standardele de excelenţă o reprezentare   culturală a României la New York. Iar aceste standarde de excelenţă pentru o reprezentare culturală a României la New York implică anterior nişte studii serioase de geografie behavioristă. Din bibliografia prezentată pe un alt blog de prietenii lui Cristian Neagoe nu rezultă aceasta. Cristian Neagoe a citit măcar studiile lui Paul Claval? Nu ştie nimeni?!  Există nişte arhetipuri culturale româneşti, deşi unii culturnici, începând cu Andrei Pleşu la 5 februarie 1990, scuipă peste ele. Institutul Cultural Român avea datoria morală să popularizeze, mă rog, să facă publicitate, ostensivă şi chiar, de ce nu?, ostentativă, acestor arhetipuri culturale româneşti. Ştie   cineva, (eu nu am găsit date de vreun fel), după ce metodologie se conduc secţiile din străinătate ale ICR? Vă atrag atenţia că orice metodologie pentru ICR trebuie să incorporeze noţiuni de Teorie Culturală, iar acestea la stadiul dell’arte. Apoi, în ce măsură a respectat ICRNY proporţia corectă endogen/exogen în expoziţia „românească”  de la New York?

Titus Filipas

Dan Culcer despre “Exportul de cultură română”*

In jurul scandalului privind activitatea Institutului cultural si a diverselor sale filiale confuzia este întretinuta, fiindca presa si diversele interventii oficiale, oficioase si polemice pun accentele unde vor, în functie de interesele grupusculare. Comentez doar unul din aspectele scandalului. Acela al exportului de cultura, a modului in care se defineste interesul cultural si rolul artistului în societate. In jurul scandalului privind activitatea Institutului cultural si a diverselor sale filiale confuzia este întretinuta, fiindca presa si diversele interventii oficiale, oficioase si polemice pun accentele unde vor, în functie de interesele grupusculare. Este pentru mine evident ca în anumite cazuri, si cele citate privind activitatea artistilor români de la New York, prezentati de Centrul cultural local, intra în aceasta serie, este vorba de o aplicarea contraproductiva a principiului sincronismului. Este inutil sa se arate, la New York, ca si în România exista o arta de strada, provocatoare, protestara, socanta, etc. Tagurile de banda si folosirea bombelor de culoare exista de decenii, revistele specializate au recuperat de mult revolta care statea la baza aparitiei lor. Se face azi comert cu aceste „arte”. A lua aceste forme de arta ca expresii ale unei neoavangarde localizabile si exportabile cu care ar fi bine sa ne mândrim, dupa ce ele se practica, din nevoi interne ale culturii americane, si nu prin imitatie si conformism retroactiv, nu este decât reînvierea vechii pratici a crearii cu orice pret a falitilor nostri. Argumentul ca aceste tipuri de expresie grafica ar fi aparut si in alte tari ale lumii nu face decât sa ne întareasca convingerea efectelor uniformizatoare ale globalizarii,  prin existenta unor medii de comunicare accesibile transfrontalier. E bine ca ele exista, dar e ridicol sa credem ca ele produc in domeniul artistic altceva decât imitatie, o forma insinuanta de conformism care se mentine la nivelul efectelor de moda in industria textila. Apoi, sa descoperi tematica erotica si practicile sexuale care in toate societatile exista si sa le transformi in mesaj specific al culturii române actuale, tinere sau senescente, sa ironizezi soit-disant nazismul la NY, este o forma a prostiei conformiste. Putem consulta toate siturile de pornografie si vom vedea ca pornografia este forma cea mai banala a pseudoprotestului „social”, când nu e vorba de simpla „perversiune”, adica de practicile sexuale monomaniace, obsedante. Putem experimenta din curiozitate orice, nu înseamna ca aceste practici sunt sursa de arta, desi pot fi, cu conditia ca sa existe talent. Ceea ce era cazul cu Salvador Dali, de pilda, si nu cu oricine altcineva. Un tânar pentru care e important sa socheze burghezia newyorkeza pe banii statului român, dupa ce, vorba vine, a socat-o pe banii nostrii pe cea de acasa, este un simplu profitor al naivitatii si prostiei promotorilor acestui fenomen de export, fara nici o valoare artistica adaugata.  Fiindca, totusi, arta mai implica înca originalitatea. Imitatia, cum spun copii la gradinita, nu are valoare. Ati uitat asta, doamnelor si domnilor? In conditiile în care în România se mai moare de foame, de sida si de tuberculoza, când neoburghezia sindicalista si partinica se face ca e sensibila si comizeratoare, in vreme ce delegatii ei platesc cu 500 de euro o camera de hotel la Paris, ca sa tina un discurs la vreo reuniune internationala de vârf, nonconformist nu e sa te masturbezi în fata Luvrului ci sa faci macar ce faceau graficienii polonezi pe vremea comunistilor. Adica arta cu adevarat protestara. Asa ca aici se afla punctul nevralgic. Nu doar ce exportam ci si ce cred acesti artisti ca poate sau trebuie sa exprime pozitia lor în societate româneasca si în satul mondial.

Dan Culcer

*Text preluat din revista electronică Asymetria

Wikipedia „română” focalizează greşit

Am mai semnalat pe blogul nostru precum şi în revista electronică Asymetria  faptul că Wikipedia de limba română tratează în mod eronat teme extrem de importante din cultura  română. Ne refeream atunci la preeminenţa clară a ideologiei cumaniste pe Wikipedia în tratarea chestiunii primilor Basarabi din istoria noastră, ca şi cum marele intelectual Vasile Lovinescu nu ar fi existat!

Avem acum o nouă dovadă a faptului că Sfatul Bătrânilor  anonimi ce coordonează după o  ideologie anti – românească admiterile şi respingerile de articole pe Wikipedia de limba română foloseşte în mod intenţionat un fals cod de valori, chiar un cod de valori intenţionat falsificate.

Iată de exemplu aici :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Economi%C5%9Fti_rom%C3%A2ni ,

cum focalizează Wikipedia de limba română la categoria (MARI n.n.) „Economişti români” ale căror nume încep cu litera „A” : „Ileana Agalopol/Dinu Airinei/Gabriela Anghelache/Petre S. Aurelian”. Deci este vorba numai despre patru economişti români citaţi de Wikipedia de limba română la litera „A”. Eu nu îi denigrez în vreun fel, nu  cunosc opera lor economică, dar probabil că au binemeritat, admit din  principiu aceasta, fără vreo altă verificare. Dar nu asta e problema acum, ci  faptul că numele celui mai mare dintre economiştii români din secolul XIX nu este menţionat!

Ne place adevărul, tot adevărul, şi numai adevărul. Nu am putea spune că Wikipedia de limba română îl neglijează chiar întrutotul. Îl aminteşte cumva aici : http://ro.wikipedia.org/wiki/Apostol_Arsache , dar numai foarte, foarte sumar : „Apostol Arsache (n. 1789; d. 1874) a fost un politician şi ministru de externe român în perioada 22 ianuarie 1862 – 24 iunie 1862.” Cam puţin! Alte enciclopedii  îl citează, îi dedică  şi un articol de caracterizare extrem de bine scris, alături de articole dedicate celor mai mari economişti ai lumii, eu îl amintesc aici  numai pe Adam Smith !

Păi este chiar cu totul inacceptabil ceea ce face acest Sfat al  Bătrânilor cu dreptul de veto asupra articolelor admise  pe Wikipedia de limba română şi asupra conţinutului lor. Sfatul Bătrânilor  anonimi pur şi simplu cenzurează articolele pe Wikipedia de limba română ! Cât de anonimi sunt ei ? Tot ce am reuşit eu să aflu până acum este faptul că „nucleul dur” care cenzurează în acord cu o ideologie anti – românească articolele pe Wikipedia de limba română este alcătuit din tineri universitari clujeni având conexiuni puternice chiar la sediul Wikipedia.

În fine, acelui mare economist român din secolul XIX, căruia nu i se dedică măcar o modestă menţionare la categoria „Economişti români” pe Wikipedia de limba română, i se dedică un întreg articol succint şi  pertinent aici : http://www.eumed.net/economistas/index.htm . Ei, da, este o enciclopedie în spaniolă. Ipoteza marelui om de cultură  american Ezra Pound (1885-1972),  că textele vernacularelor neolatine formează un continuum, este probabil corectă  în termeni de acurateţe faţă de adevăr. Literatorul mexican Carlos Fuentes vede  Amurgul Occidentului  numai în faptul că limba engleză decade, transformându- se ostensiv într -un idiom de aeroport internaţional, Volapük incapabil să poarte valori.  Carlos Fuentes  adaugă o  granulă de speranţă în ideea lui Oswald Spengler:  o limbă romanică va lua locul limbii engleze  ca depozitar al Cunoaşterii. Există un continuum al limbajelor romanice, credeau Ioan Eliade Rădulescu  şi Ezra Pound.

Hai să cităm aici integral articolul în spaniolă :

+Grandes Economistas A  : Apostol Arsachi (1783-1874) / Apostol Arsachi, ntroduce, político y gobernante rumano. Miembro destacado y líder del Partido Conservador. Renovando la tradición de los fisiócratas franceses, se interesa especialmente por la cuestión ntroduc en los países del Este. En 1860 publica su libro “La cuestión de la propiedad” (Bucarest: Adolf Ulrich), en el que critica dos nociones claves del marxismo: la “plusvalía” y el “proletariado”. En dicho libro Apostol Arsachi dice: ‘Es incontestable que la tierra no tiene otro valor que el que le proporcionan los brazos del trabajador, pero no es menos incontestable que los brazos del trabajador no tienen otro valor que el que les da la tierra que él trabaja. (…) La propiedad de los campesinos consiste en su ntrod, su carro, sus instrumentos de arado y sobre todo en su trabajo, que Turgot (..) ha declarado   ser la primera, la más sagrada, la más imprescindible de todas las   propiedades. Solo la protección de estos bienes permite al campesino reconocer   que tiene una patria que debe amar…’ Dicho de otra forma, la condición de proletario no es, según Arsachi, “objetiva” sino por el contrario “subjetiva”, siendo el Estado el único factor determinante. En cualquier caso, en 1862, el partido de los Blancos (=conservadores) entonces en el poder, sometieron a la asamblea rumana un proyecto de ley ntroduc inspirado por el pensamiento de Arsachi: Todas las aldeas debían constituir comunas y los grandes terratenientes debían ceder, por intermediación de estas comunas, tierras a las familias campesinas. Se trataba de una reforma semejante a la que, el año anterior, el zar Alejandro había empezado a ntroducer en Rusia. Sin embargo, la reforma falló en Rumania – y originó una crisis profunda en este país que duró hasta el final de la primera mitad del siglo XX.+

Eu constatasem deja, şi consemnasem pe blog şi în revista Asymetria, că junimiştii foloseau ca principală doctrină economică, tocmai doctrina fiziocraţilor, ameliorată,  dar nu ştiam cine ameliorase această doctrină economică a fiziocraţilor pentru cultura română. Am găsit această informaţie, vitală  pentru teoria culturală în limba română, doar  în spaniolă. Ezra Pound avea dreptate!

Să spunem ceva mai multe despre doctrina economică a fiziocraţilor. În secolul al XVIII –lea, care poate fi numit în Europa Occidentală şi Veacul Luminilor, cele mai fertile pământuri din Eurasia erau împărţite, aveau deja proprietari. Nu mai existau terenuri libere. Unul dintre enciclopedişti, François Quesnay (1694-1774),  plecând  de la ideea comună a stabilirii valorii economice prin raritate, considera  în cartea “Maximes générales du gouvernement économique d’un royaume agricole”  (1758),  că terenul agricol este principala valoare economică. Cu articolele şi cărţile sale despre agricultură, François Quesnay devine unul dintre fondatorii şcolii de economie politică a fiziocraţilor. Aceasta este prima variantă în care se dezvoltă o teorie de economie politică pozitivă. Ea este adoptată ulterior şi de politicienii români, fiind lizibilă cel puţin în asertarea că “România este  o ţară eminamente agrară.” Pe vremea regimului burghezo-moşieresc, condus  într-o vizită în Valea industrializată a „capitalismului renan” de către oficiali germani ce vroiau să îl impresioneze prin bogăţia creată, un ministru român îi lasă fără replică afirmând  maliţios : “Dacă plouă de patru ori pe an când trebuie, ţara mea produce tot atâta bogăţie!”

Chiar şi pe vremea comunismului, în zona montană de la noi, dar şi în Delta Dunării, economia normativă comunistă  nu era aplicată, înflorind economia pozitivă de tip fiziocrat, ad litteram termenul  însemnând “forţa naturii”. Din cauza acestei economii  pozitive  tradiţionale,  erau oierii români oameni puternici şi mândri. Trebuie să recunosc, “poetul de curte“ Adrian Păunescu are meritul incontestabil că i-a sprijinit pe oieri în faţa  activiştilor PCR. De altminteri dupa “loviluţie”,  revoluţionarul politicianist Petre Roman, ce avea de apărat şi tradiţia cominternistă a tatălui său, comanda special din Australia o cantitate uriaşă de lână pentru a distruge baza economică a oieritului în România. A fost un caz cras de “sabotare a economiei naţionale”, prin distrugerea unui segment al economiei pozitive  avându- şi izvorul în “forţa naturii”.

Titus Filipas

Zavera din 1989

Vorbind despre  tema “revoluţiunea din anul 1821, supranumită zavera…”, (am extras aici o porţiune din titlul studiului publicat în  Bucureşti la anul 1874 de  către  I. Fotino), domnul Dan Culcer precizează : „ZA-VERA înseamnă, literal, PENTRU ADEVĂR.”. Vezi şi nota adăugată la articolul http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=512&mode=&order=0&thold=0, din revista Asymetria,  unde autorul articolului, domnul Ştefan Arteni, foloseşte  în mod  expres  sintagma “zavera din ’89”.

George Orwell scria în romanul “1984” sau Distopia Marelui Frate ceva similar : „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar.”  – “During times of universal deceit, telling the truth becomes a revolutionary act.”  

Subscriu, alături de Ştefan Arteni, Dan Culcer şi,  –de ce nu?, pentru că autorul este  nemuritor în premoniţie–, George Orwell, că “zavera din 1989” în România a fost “deceit, engaño, mentira, perfidia, prevaricare” şi  crima în care a fost sugrumată  naţiunea română.Titus Filipas

Curriculum Vitae

Titus Octavian Filipaş s-a născut pe data de 26 martie 1944, în oraşul Băileşti din Oltenia, într-o familie de refugiaţi basarabeni. Urmează şcoala primară la Piatra Olt, se joacă lângă o pădure numită a Sarului, într-o natură idilică  pentru că era nepoluată, cu un grup de copii care într-o zi întâlnesc un O.Z.N. Primele cărţi citite de Titus Filipaş : Taras Bulba, Hadgi Murad, Discursul despre metodă. Din 1955, se mută cu familia la Craiova, unde Titus Filipaş este marcat de trei experienţe intelectuale : întâlnirea cu biblioteca publică Alexandru şi Aristia Aman, cu şcoala Petrache Poenaru,  şi cu piesele tehnice şi artifactele cele mai neobişnuite aduse la rampa militară. În anul 1956, Titus Filipaş editează în samizdat un ziar – manifest anti-sovietic intitulat Adevărul, pe care îl răspândeşte în oraş împreună cu unii colegi de şcoală. Este arestat şi anchetat de securitate, acuzat nu pentru că activa împotriva ocupaţiei sovietice, ci pentru că a creat o “organizaţie de tineret cu caracter fascist”! În 1958 se înscrie la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Unde cel mai bun profesor va fi cel de limba rusă. Era un aristocrat “alb” din Basarabia,  licenţiat al facultăţii de litere şi filosofie al Universităţii din Iaşi. Nu i se mai permitea să predea filosofia, şi operele marilor clasici ai literaturii ruse deveneau pentru profesorul Andrei pretextul unor magnifice lecţii de filosofie  aplicată pe literatura rusească din secolul XIX. Pe de altă parte, eminentul profesor de matematică oltean Voinea fusese alungat din învăţământ, acuzat de legionarism. După numai o lună de zile de lecţii cu elevii din noua clasă, apucase totuşi să sugereze bobocilor  în algebră faptul că teorema lui Bézout  poate servi şi la construirea unui algoritm de derivare ! În general, prin îndepărtarea sistematică şi programată a profesorilor buni din învăţământ atunci, foşti legionari ori “simpatizanţi cu legionarii”, perioada 1958-1962 a fost marcată de o acută degradare a şcolii româneşti. Titus Filipaş completează lipsa de informaţie din manualele şcolare intenţionat şi grosolan deformate, după principiul de lungă perenitate “politiceşte corect”, cu lecturi din cărţile care puteau fi găsite atunci în bibliotecile publice. În lipsa textelor lui Mircea Eliade, citeşte Descoperirea Indiei a lui Jawaharlal Nehru, în lipsa unui curs de antropologie citeşte traducerea din limba rusă “Introducere în istoria culturală a comunei primitive”, iar în lipsa unei cărţi despre fenomenele sociale, economice şi procesele istorice din S.U.A. citeşte un text compilat de un fost secretar al partidului comunist din S.U.A., “Schiţă a istoriei politice a celor două Americi”, unde era explicat cu maximă claritate şi sinceritate conceptul, pare-se de lungă perenitate, chemat “Politica marii bâte”. Premiul I câştigat în 1962 de Titus Filipas la olimpiada naţională de fizică (pe atunci nu exista şi faza internaţională) nu este relevant, are însă drept consecinţă faptul că urmează fizica la Universitatea din Bucureşti. Acolo vede capitala României ca pe Nova Roma, centrul spiritual radiant şi atractiv pentru Latinitatea Orientală. Citeşte extrem de multe texte de filosofie şi psihologie. Între 1967 şi 1974 lucrează ca profesor de fizică la două licee din Craiova. În 1971 publică  povestirea ştiinţifico-fantastică Nisipul, în colecţia îngrijită de scriitorul şi filosoful Adrian Rogoz pe lângă revista Ştiinţă  şi tehnică. Din 1975 devine cadru didactic la Universitatea din Craiova. În 1988 obţine titlul de doctor în fizică la Universitatea din Bucureşti după susţinerea tezei cu titlul : “Studiul interacţiunii meteorologice sol-atmosferă”. În 1984 apare cartea sa “De la mitul astral la astrofizică”, la editura Scrisul românesc din Craiova. Capitolul ce tratează problema civilizaţiilor extraterestre a fost tradus şi în limba maghiară sub titlul : “Civilizációk Földünkön kívül”, şi publicat în revista Galaktika. După mai bine de douăzeci de ani, cartea a fost scanată de către domnul Dragoş Bora, şi poate fi citită/descărcată gratuit din  Biblioteca de Astronomie Online  aflată la adresa http://85.121.0.91/sarm/carti/.  Înainte de 1989, Titus Filipaş scrie şi i se acceptă articole de popularizare/divulgare  ştiinţifică în revistele Contemporanul, Ramuri, Magazinul, Ştiinţă şi tehnică. În 1987 apare cartea Materie şi tehnologie la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti. În 1989, din nou la editura Scrisul românesc din Craiova, apare cartea Călătorind prin Univers, iar în noiembrie 1989 este tipărit, la Editura ştiinţifică  şi Enciclopedică din Bucureşti, primul exemplar al cărţii Dincolo de curcubeul stelar, ce nu va apărea pe piaţă decât în 1991. După decembrie 1989, scrie numai pentru sertar, din lipsă de sponsori pentru cărţile sale. Revistele unde mai publicase îi refuză articolele, numele său fiind trecut pe o listă neagră alcătuită de Andrei Pleşu, capul de listă fiind ilustrul  iluminist român Edgar Papu. Abia în 2003 îi este publicat în revista electronică Asymetria din Paris, coordonată  de scriitorul şi criticul literar Dan Culcer, primul text post-revoluţionar,  intitulat Ideologia Şcolilor Centrale.Titus Filipas

Cultura organizaţională Ion Mihai Pacepa

Prin sintagma foarte pompoasă şi promiţătoare intitulată  „Cultura organizaţională Ion Mihai Pacepa” trebuie să înţelegem „cultura organizaţională a securităţii române” din epoca Nicolae Ceauşescu. Era o pseudo- cultură, o sub-cultură,  un kitsch managerial securist promovat  voios  de „personaje istorice” precum  Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc în vreun moment că au depăşit  această sub- cultură. De pe la vîrsta de 12 ani m -am ciocnit şi am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta contează acum, nici măcar pentru mine. În modesta contribuţie  intitulată „Ceauşescu – puţin cunoscut”, publicată de revista electronică  „Asymetria”, vezi http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=234,   scriam despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică  a întreprinderilor româneşti pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu. Modelul acesta de organizare era foarte palatabil pentru Nicolae Ceauşescu şi pentru  grupul restrâns de comunişti duri şi inteligenţi  ce erau la început în jurul său (Emil Bodnăraş  ar fi exemplul cel mai reprezentativ de  asemenea  personaj). Modelul microeconomic vest-german era  atrăgător pentru comuniştii  români din două motive majore:  (i)                  Economia R.F.G era extraordinar de eficientă.  (ii)                Republica Federală a Germaniei de atunci   avea o  „economie socială de piaţă” Dar Nicolae Ceauşescu a încercat să implementeze cultura „informaţiei asimetrice” în România cu ajutorul „culturii organizaţionale a securităţii române”. Acest tip de sub- cultură a fost activ dezvoltat de personaje precum Ion Mihai Pacepa. Eşecul stupefiant al economiei româneşti, în care se făcuseră investiţii colosale de tehnologie occidentală ultraperformantă,  s -a datorat  în primul rând „Culturii organizaţionale Ion Mihai Pacepa”. Securitatea era prezentă peste tot în economia românească de stat şi  în economia cooperatistă. Securitatea comanda şi controla  aceste două economii prin unicul tip de cultură pe care îl poseda,  cultură pe care o învăţase de la Ion Mihai Pacepa.   Titus Filipas