A murit, câteva zile în urmă, astronautul american Scott Carpenter, la vârsta de 88 de ani. Pe vremuri, pilotul de avioane de luptă Scott Carpenter a fost selecţionat în primul grup de astronauţi americani de la Nasa, grup supranumit Mercury Seven. Scott Carpenter a fost cel de al doilea astronaut American care a executat un zbor orbital. Dintre toţi astronauţii americani, Scott Carpenter a fost acela care a exemplificat cel mai bine spiritul de explorare a frontierelor. Scott Carpenter a fost astronaut şi acvanaut. Reamintesc că în Ideologia politică primară, preşedintele Thomas Jefferson a fundamentat pragmatic conceptul de Frontieră. Istoricul Frederick Jackson Turner (1861 – 1932) considera, într-un celebru eseu, http://en.wikipedia.org/wiki/The_Significance_of_the_Frontier_in_American_History / , conceptul de Frontieră ca fiind de esenţă pur americană, “excepţionalist americană” cum spunea Stalin, ori exclusivist americană adaug eu fără să exclud totuşi un foarte sincer Dubito. Recent, în discuţiile aprinse despre MOOC, a fost exprimată teza că MOOC aparţine spiritului Frontierei, că MOOC se apropie de „învăţământul la fără frecvenţă” inventat în America în urmă cu 100 de ani, preluat apoi de URSS, deci că MOOC se înscrie în tradiţia jeffersoniană. Ea însăşi, sînt foarte tentat să reamintesc, integrând paradigma thermidoriană care chema la deschiderea unor noi frontiere. De altminteri să nu uităm că bonapartismul – iar Ideologii primari sunt cei care l-au adus pe Napoléon Bonaparte la putere—a fost un experiment de politică internă şi externă, amândouă coordonate spre deschiderea unor noi frontiere. Tradiţia jeffersoniană este urmată de preşedinţii americani Andrew Jackson şi John F. Kennedy, cel care a înscris America în cursa pentru cucerirea spaţiului cosmic, unde Scott Carpenter a fost un pionier. Iar după istoricul Arthur M. Schlesinger Jr., liniile politicii construită de către preşedintele Andrew Jackson au constituit premisele pentru politica New Deal a lui Franklin D. Roosevelt. Istoricul Arthur M. Schlesinger Jr. subliniază admirabil legătura dintre două proiecte americane de “Frontieră” separate printr-un secol.
Titus Filipas