Posts Tagged ‘Arhetip’

Arhetip gastronomic samoied

septembrie 25, 2008

Domnul Aurel Mateescu scrie despre canibalismul rusesc în postarea : http://aurelmateescu.wordpress.com/2008/09/23/adolescenti-ucisi-si-mancati-de-satanisti/ . Am comentat: Aşa cum povesteşte Alexandru Soljeniţîn în cartea Arhipelagul Gulag, unii dintre ruşii ţinuţi în lagăre mâncau din când  în când carne de om. Omul ales să fie mâncat era un adolescent – trufanda numit de comeseni „karova” (vacă). Dar această informaţie sumară este constrânsă de Alexandru Soljeniţîn cu nenumărate judecăţi de valoare.  Unii nu cred în acel canibalism al ruşilor din lagăre. Alţii, şi anume chiar urmaşii acelor samoiezi, sunt mândri. “Bunică-miu a fost nevoit să prizoniereze la maica rusie, mâncând carne de cal şi din când în când de om.”, citesc pe blogul lui urdumheit. Observaţi continuitatea în frază, –neîntreruptă de ghilotina lui Hume–, între consumul cărnii de cal şi consumul cărnii de om. Dacă primul tip de consum îndeplineşte o funcţie, satisfacerea nevoii de proteine pentru organismul uman, cel de al doilea tip de consum nu mai poate fi justificat prin acelaşi demers, prin niciun demers, de fapt. Un tip virtual civilizat trebuia să intercaleze acolo o judecată de valoare privind canibalismul bunicului său, nu doar o informaţie privind satisfacerea nevoii de proteine a bunicului său. Mărturisesc că eu nu am putut mânca trei zile după acea lectură de blog! Culmea, dar comentatorii  nu adaugă vreo judecată de valoare despre această informaţie macabră. Ba, mai mult, unuia chiar i se face foame: “pe iulie 27, 2008 at 12:00 pm17  e. […] oh iti scriu mai incolo epistola . acum mie foame !”. Care a fost, şi care este,  marele secret al URSS – ului pentru români ? Au existat acte de canibalism comise de soldaţii sovietici* prezenţi în România, cazuri care au fost muşamalizate de poliţia şi  justiţia română. De multe ori, atunci când dovezile duceau direct la sovietici, erau organizate episodic “revolte populare” împotriva unor “canibali capitalişti români”,   proprietari de fabrici de mezeluri şi de restaurante. De asemenea Teohari Georgescu, omul de casă al sovieticilor, a mai organizat pentru publicul naiv românesc şi setos de “noua dreptate”, tot bâlciul sângeros al împuşcăturilor comisarului Alimănescu. Este păcat că regizorul Sergiu Nicolaescu nu a dovedit curajul să facă un film arătând adevărul pe tema secretă şi sensibilă. După plecarea trupelor sovietice din România, cazurile de canibalism nu s-au mai înregistrat. * Cazurile  de canibalism ale soldaţilor sovietici au constituit sursă de inspiraţie pentru o piesă din dramaturgia lui Barry Collins (autor născut în anul 1941). Din câte ştiu, o reprezentaţie a avut loc şi la Teatrul German din Timişoara, în regia  lui Alexander Hausvater.

Domnul Aurel Mateescu mi-a răspuns  :

+Blogideologic, randurile dvs ma fac sa cred – sau cel putin asta este impresia cu care raman, ca este un fel de filosofie a rusilor sa ma schimbe din cand in cand meniul…Oribil.+

@ Aurel Mateescu

Da, este un vechi “arhetip cultural samoied” al slavilor răsăriteni. Varegii, adică vikingii răsăriteni care au fondat Rusiile pe istmul baltico-pontic, s-au forţat tot timpul să stîrpească această gastronomie de samoied” printre slavii răsăriteni, după ce i-au obligat să se creştineze. Reforma dură a lui Petru Velikii de europenizare a Rusiilor se explică tot prin această politică a varegilor creştinaţi şi civilizaţi de Bizanţ, de eradicare a barbariei printre slavii răsăriteni. Chiar şi Adorno explică politica lui Stalin drept continuarea politicii lui Petru Velikii de iluminare a Rusiilor.

Titus Filipas

Arhetipul păsării Phoenix

decembrie 26, 2007

Nu cunoşteam textul „Obârşie şi  perenitate”, scris de ilustrul şi regretatul Paul Anghel. Probabil, cel mai stimulator aspect al eseului acesta despre „obârşie”  este faptul că ne semnalează domenii abisale încă necunoscute pentru noi, oricum neştiute de scriitor la acel moment, datorită stadiului precar al cercetărilor în psihologia colectivă românească : 

+Cultura Cucuteni-Tripolie n-are descendenţi. Nu ştim cine sunt cucutenienii, deşi reprezintă „una dintre cele mai strălucite culturi neolitice de pe teritoriul continentului european“; mai mult, produsele culturii lor –singurele care datează –, celebra olărie cu forme şi culori desăvârşite, nu sunt cu nimic inferioare produselor similare (ceramica pictată) din Mesopotamia şi restul Asiei Anterioare. Deci, un mare moment de gândire şi artă, dar pe care succesorii antici nu l-au integrat, la fel ca şi cei moderni, cultura cucuteniană  fiind desfiinţată printr-o catastrofă.+ 

Cercetările mai recente au adus precizări. Nu a fost o catastrofă a satelor culturii Cucuteni (au fost identificate în România Mare istorică vreo trei mii de asemenea aşezări), ci un ritual periodic al arderii valorilor materiale create atunci când prosperitatea aşezărilor devenea cumva opulentă, atunci când civilizaţia Cucuteni devenea „miere” atrăgînd duşmănii şi  predatori. Era astfel un ciclu repetat al arderilor intenţionate pentru salvare, după un anumit număr de ani. Toate dovezile arheologice indică aceasta. Dar cifrele  exacte implicate pentru descrierea fenomenului ciclic arhaic, şi este vorba aici despre un număr de ani având cel puţin doi digiţi,  încă nu au fost determinate cu acurateţe.

Cultura cucuteniană era astfel periodic desfiinţată chiar de către beneficiarii şi creatorii săi. Trebuie să încercăm să desluşim valorile lor, ale „cucutenienilor” cum le zicea Paul Anghel. Valori imateriale de perpetuare prin distrugerea urmată de creaţie. Stil de viaţă asemănător cu  acela incorporat de legenda  arderii şi apoi a renaşterii păsării Phoenix din propria cenuşă. Tocmai din această cauză putem bănui că urmaşii „cucutenienilor”, ai localnicilor, aborigenilor, ai „primilor locuitori” ori cum le- om zice,  au supravieţuit până acum pe acest pământ  ancestral. Poate că „ei” sîntem chiar noi. Arhetipul păsării Phoenix îl desluşim în fondul nostru cultural cel mai profund, acela constituit înainte de  elenism, de romanitate,  de  creştinism. Titus Filipas