Posts Tagged ‘arhetip cultural’

Limba Română cultă este ultima redută a libertății noastre

decembrie 14, 2015

@ Fragmentarium Politic spune aici https://nastase.wordpress.com/2015/12/12/macovei-ar-trebui-sa-ceara-scuze-romanilor/ , în decembrie 12, 2015 la 9:05 pm : “In niciun caz, nu ar trebui sa fugim de apropierile de “ca”-uri (-ca ca-) din rostirea succesiva a doua cuvinte (“Luca Caragiale”).” Exemplul este admis de Academia Română, împreună cu altele două. Dar celelalte cacofonii sunt permise numai cu semnul comercial de “marcă înregistrată.” Apoi, Limba Română cultă este atât de generoasă, încât permite frazări evhivalente, dar fără cacofonii. De ce să folosim barbarisme, când putem construi aticisme ?
Titus Filipas

Valahii ortodocși din Boemia

decembrie 11, 2015

Se pare că Evangheliarul slavonic de la Reims a fost scris de valahii ortodocși din Boemia. Valahi care au fost sistematic exterminați de germani printr-un genocid în războiul de 30 de ani. La fel cum s-a întâmplat cu majoritatea valahilor din MittelEuropa.
Titus Filipas

Senzație, limbaj, intenție, conștiință

decembrie 10, 2015

Fenomenologia este o masă -ca obiect de mobilier- ori o platformă conceptuală sprijinită pe patru “picioare”. Anume senzația, limbajul, intenția, conștiința. Nu am definit aici intenția și conștiința. Dar primii doi termeni sunt ostensiv abordabili. Așa că putem considera în simplificare maximă fenomenologia drept domeniul cunoașterii unde se întâlnesc senzația și limbajul. Edmund Husserl îți cere să accepți intenția cu definiția propusă de Franz Brentano. Ciudată cerere pentru o filosofie ce pretinde că eliberează logica din psihologism ! În isihia românească, actul de creație al omului înseamnă “a lucra împreună cu El” (Domnul Iisus Hristos). În filosofia lui Edmund Husserl, creaţia intelectuală în fenomenologie înseamnă “a lucra împreună cu Franz Brentano”. Trebuie să recunoaștem că filosofia germană are uneori accente hilare!
Titus Filipas

Libertatea a durat 750 de ani

decembrie 9, 2015

Primul gând al lui Temugin n-a fost să facă război popoarelor, ci să aducă pacea și prosperitatea în Mongolia. Prin transfer de “savoir faire” de la națiuni cognoscente. Cea mai apropiată asemenea națiune erau horezmienii. Cuvântul algoritm de la ei vine. A trimis acolo ambasadori cu asemenea cereri. Horezmienii i-au ucis. Atunci Temugin și-a trimis generalii. Văzând ce ușor înving, Temugin i-a trimis în expansiune. Pe noi ne-au ajutat enorm. Ne-au eliberat de “frații” unguri și de “frații” bulgari. Libertatea aceasta a durat 750 de ani. Până ce “frații” unguri și “frații” bulgari au făcut la noi “revoluția”. Vă “sparie gândul” ?
Titus Filipas

Un minimum de viaţă civilizată

decembrie 8, 2015

Regele Philippe Auguste creează în Franţa funcţia nouă chemată maréchal, care încorpora şi atribuţii de sheriff, ori ceea ce noi vom numi mai târziu jandarmerie. Unul dintre motivele pentru care Ioan fără de Ţară a parafat Magna Charta de bună voie şi nesilit de nimeni a fost acela că rolul funcţiei de sheriff era cât se poate de clar specificat, prin vreo nouă articole constituţionale, incorporând atât atribuţii de sheriff moştenite de la saxonul Alfred cel Mare şi de la normandul William Cuceritorul, cât şi atribuţii ale funcţiei de marshal (maréchal), create de capetianul Philippe Auguste. Coloniştii englezi vor duce apoi în America de Nord tradiţia instituţiei sheriff/marshal. Instituţia aceasta se instilează puternic în cultura organizaţională a teritoriilor din Vestul Sălbatic. Unde reuşeşte să instaureze un minimum de viaţă civilizată.
Titus Filipas

Fondul lingvistic plantagenet

decembrie 8, 2015

Primii politicieni americani, supranumiţi Fathers of the Nation, fuseseră educaţi în spiritul celor două Iluminisme, francez şi scoţian, legate prin vase comunicante. Părinţii Naţiunii americane cunoşteau bine afirmaţiile fiziocratului iluminist Quesnay despre valoarea pământului. Din cauza aceasta, cel de al treilea preşedinte în State, anume Thomas Jefferson (1743 – 1826), răspunde pozitiv ofertei lui Napoleon Bonaparte de vânzare a Louisianei. Negociator din partea franceză a fost Constantin-François Volney (1757 -1820), ideolog primar par excellence. Opera literaro -istorică a lui Volney influenţează literatura română, ţinea să ne reamintească G. Călinescu. În anul 1803, aria teritorială măsurată de United States practic se dublează cu achiziţionarea Louisianei, în cei mai legali termeni cu putinţă atunci. Limba europeană vorbită la acel moment pe teritoriul amerindian Louisiana era franceza. Din cauza aceasta, noua bancnotă de 10 dolari purta şi inscripţia DIX, de aici Dixieland. Astfel începe politica “Go West!”, care în jurul anului 1845 căpăta forma ideologică numită „Manifest Destiny”. Era acolo şi convingerea explicită a “misiunii Americii” în lume, pentru instaurarea libertăţii (sau “Excepţionalismul american”, cum îi spunea Stalin). Dar conotaţia superiorităţii rasei anglo -saxone era de asemenea implicată în „Manifest Destiny”. Pământul era destinat să revină anglo –saxonilor. Pieile roşii sunt exterminate sistematic, într -un genocid despre care oficial se recunoaşte că a lichidat cinci milioane de indieni nord- americani. Este nu doar dizgraţios, ci chiar înspăimântător pentru noi, felul cum ideologia rusească foloseşte exact acest exemplu american al exterminării pieilor roşii pentru a justifica politica expansionistă, de agresivitate extremă, în guberniile lor NovoRossiia din spaţiul nord-pontic. De fapt, ideologia rusească a lui Karamzin precede Manifest Destiny. Biodiversitatea naturală este de asemenea distrusă rapid pe un întreg continent prin politica macroeconomică predatorială glorificată de Manifest Destiny. Spre deosebire de anglosaxonii WASP (White, Anglo –Saxon, Protestant), colonizatorii spaniolii şi portughezi, ce proveneau ei înşişi dintr -o populaţie ‘socii’- alizată în peninsula iberică, vor proceda mai puţin dur cu amerindienii, ‘socii’- alizând America Latină. Literatorul mexican Carlos Fuentes vede Amurgul Occidentului numai în faptul că limba engleză decade, transformându- se ostensiv într -un idiom de aeroport internaţional, un simplu Volapük incapabil să poarte valori.  Succesul filmelor cu James Bond arată totodată superioritatea Englezei Britanice față de Engleza Americană. Engleza Britanică incorporează mult din fondul lingvistic plantagenet existent înaintea regelui Ioan fără de Țară. În acel fond lingvistic plantagenet se adăugau, prin contacte și proximitate, influențele unor vernaculare neolatine vest-europene. Carlos Fuentes adăugă o granulă de speranţă în ideea lui Oswald Spengler: o limbă romanică va lua locul limbii engleze ca depozitar al Cunoaşterii. Dar există un continuum al limbajelor romanice, credeau Ioan Eliade Rădulescu şi Ezra Pound. Limba Română are poate viitor mai promiţător decât limba engleză.
Titus Filipas

O confruntare existențială

decembrie 7, 2015

România se găsește actualmente, după “revoluție” și datorită “revoluției”, într-o confruntare existențială pe care nu o poate câștiga decât pe cale culturală. Să luăm ultima declarație flagrant anti-românească a premierului maghiar Viktor Orban: “Ungaria este îngrijorată de situația drepturilor minorității maghiare din România… Ungaria a demonstrat respect atât față de poporul român cât și față de politicienii săi aleși”, a susținut Orban, adăugând că Ungaria urmărește “cu speranță” evoluțiile din România. Probabil că această speranță ungurească în evoluții vine de la promisiunile secrete ale patricianului saxon care acum este instalat -prin ce miracol? – președintele României. Ce-a promis saxonul este știut și de vicepremierul ungar Zsolt Semjen care a afirmat joi că unificarea națiunii ungare înregistrează progrese. http://www.agerpres.ro/externe/2015/12/03/viktor-orban-ungaria-este-ingrijorata-de-situatia-drepturilor-minoritatii-maghiare-din-romania-13-07-19?ref=yfp Problema este că noi, românii, habar n-avem !
Titus Filipas

Narativul excelent construit de Alexandru Vlahuţă

decembrie 4, 2015

+Când pacea de la Pasarovitz (1718) dă nemților Oltenia, pe care pacea de la Belgrad (1739) avea să ne-o întoarcă îndărăt, dregătorii lor, trimiși ș-o ia în stăpânire, rămân umiliți de sălbăticia în care trăiesc oamenii, într-o țară așa de mândră și bogată. Corăbiile turcilor încarcă toamna tot rodul pământului. Sub Ion Mavrocordat — cel mai lacom și mai asupritor dintre toți domnii pe care ni i-a trimis Fanarul — văcăritul ajunge să se ia de trei ori pe an, încât oamenii încep să-și ucidă vitele ca să-și mai scurteze din cele dări. De atunci o fi rămas cântecul: “Cine are patru boi / Capu-i urlă de nevoi. / Eu că n-am nici o pereche / -Pun căciula pe-o ureche!” Pe vremea asta de cumplită ananghie, își întinde Rusia mrejele ei asupra țărilor noastre. Puternică, lacomă, vicleană, ea zice că ridică spada „în numele Mântuitorului și al creștinității”, și cheamă la sânul ei, sub înalta ei ocrotire toate popoarele „drept-pravoslavnice”. Turcii înțeleg, printr-un fel de presimțire mai mult, că cel mai mare vrăjmaș al lor e muscalul, și-n ura de moarte a celor două împărății se cumpănește, pentru mai bine de-un veac, soarta țărilor române. Gospodarii acestei vremi se schimbă tot mai repede; căci tot mai mult se teme sultanul să nu-i tragă rușii în partea lor. Ei își deschid drumul la domnie de obicei prin slujba de dragoman al Porții; pe-acolo trec și puținii pământeni ce mai întrerup doar cu numele șirul domnilor fanarioți. Turcii se încred din ce în ce mai puțin în români. Ei se tem, pe vremea asta de neastâmpăr, să nu se ridice vrun Ștefan. Vrun Mihai. Cea mai mică bănuială aduce mazilirea voievodului, — uneori moartea lui. O șoaptă numai, la îngrijata Poartă, că domnul ar da rușilor ajutor pe sub mână — și pieirea lui e hotărâtă. De aceea nici nu poate fi vorba de-o gospodărie închegată. Câteva măsuri de îndreptare, ce se încearcă din când în când, țintesc mai mult la sporirea și strânsul mai ușor al dărilor, decât la buna și trainica îngrădire a țării. Muscalii sunt neadormiți, — ei caută în toate felurile să ademenească pe români și să-i tragă-în partea lor: iscoade, călugări, negustori, iconari, ostași cu vază, cutreieră Moldova și Muntenia, ispitind, împărțind bani, făgăduind marea și sarea bieților oameni buimăciți de nevoi, ce nu mai știu nici ei pe cine să creadă, încotro s-apuce. Mulți dintre vechii noștri boieri, și mai ales preoții, văd în puternica Rusie mântuirea neamului românesc! Ei trimit împărătesei Caterina a II-a soli din amândouă țările, cu smerite cărți de închinare: „Rugători cădem la urmele prea luminatelor picioarelor voastre”… „O, prea blagorodnică împărătească și prea milostivă stăpână a noastră, nu ne părăsi pre noi robii Măriei voastre cei de o credință, umbrește-ne!…” Aveau să vadă ei românii, curând după aceea, și multă vreme după aceea, cum știe să umbrească milostiva Rusie! Începând de la 1769 și până la 1774, cât ține războiul dintre muscali și turci, țările române — pe care însuși capul bisericii lor le cheamă la jertfă, „pentru proviantul împărăteștilor oști ce au venit spre apărarea noastră” -țările peste care-și întinde Rusia larga ei aripă ocrotitoare, sunt împresurate și jefuite cu cea mai vajnică sălbăticie de înseși aceste împărătești oștiri, care se bat — zic ele — „pentru mântuirea neamurilor creștine de sub jugul păgânului”. Pacea de la Cuciuc-Cainargi (1774) desface Moldova și Valahia din strânsoarea ucigașă a brațelor muscălești, dă însă marii împărății creștine dreptul de a le… ocroti, de câte ori se va părea ei că sunt prea asuprite de necredincioși — un drept pe care dealtfel și-l luase ea singură de mai înainte, și-n care până și turcii văd ce se ascunde. — Austria, înțelegând că Rusia și-a retras gheara de pe deasupra, numai pentru a și-o întinde mai bine pe dedesubt, se grăbește a lua din vreme partea ei de pradă. Cu doi ani înainte se făcuse-mpărțeala Poloniei, dusă la pieire de înseși dezbinările păzitorilor ei. Austria încredințează pe turci că de halca ei ar ținea și Bucovina, o fărâmă de loc neînsemnată, pe care o ia numai pentru a îndrepta, cum a fost din vechi, „hotarul Pocuției”. Toată Moldova e un suflet ș-un strigăt în fața acestei nelegiuiri. Acolo-i Suceava și Putna cea sfântă, acolo-i cetatea de scaun și locul de veșnică odihnă al celui mai mare și mai slăvit voievod al ei. Dar cine s-audă dreptatea și cine să creadă durerea unei țări așa de mici! Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, trimite o plângere la Poartă. Austria îl pârăște că-i unealta rușilor, — iar câteva mii de galbeni încheie târgul. Într-o seară din toamna anului 1777 sosește-n Iași un pașă — Ahmed-bei. El trage la „Conacul din Beilic”, se face bolnav, spune că trece la Hotin ș-ar vrea să vorbească cu domnul, pe care-l cunoaște de la Țarigrad. Ghica vine, însoțit numai de patru slujitori pe care-i lasă afară, îl găsește-ntins pe-o sofa și-i arată, din toată inima, părerea lui de rău că-l vede bolnav. Turcul e vesel, spune glume, întreabă de una, de alta… Cum stau așa de vorbă, Ghica scoate tabachera și i-o întinde: „Bun tabac ai, zice Ahmed, dar eu am și mai bun”. Și, bătând din palme, strigă „Tabac!” Opt ieniceri răsar ca din pământ. O luptă de câteva clipe, — unul din ieniceri e ucis, — apoi un gemăt adânc, sugrumat din cea din urmă durere, și frumosul trup al voievodului Moldovei, străpuns de lovituri mai multe decât cerea moartea, cade la picioarele „trimisului împărătesc”. Austria, veselă și mândră de-o așa deplină biruință, putea să-și înfigă liniștea zgripțorii ei în boiul Moldovei. Sabia lui Ștefan dormea lângă brațul ce nu se mai putea ridica să-și apere pământul! Și nu mijea o zare de lumină, în toată întunecimea aceea de vremi neîndurate. Un vânt de stricăciune suflă peste lumea întreagă. Nu mai era cinste, nu mai era omenie. A vicleni, a fura, a ucide mișelește era o putere. Frederic cel Mare, găsind la Lipsca tiparele de bani ale polonilor, pune să toarne-n cositor o sută de milioane de fiorini, pe care-i petrece-n Polonia lui drept bani adevărați. Domnii greci se azvârl asupra țărilor noastre cu lăcomia zorită a jefuitorului de călare, pe care-l ajung din urmă ceilalți flămânzi. Când cele trei împărății din jurul nostru se războiesc iar între ele, și-și vântură oștile și păcatele peste sărmanele țări fără nici o apărare, — ei se gândesc ce s-apuce mai repede, ce vicleșuguri să mai învârtească, și cum să-și aștearnă lor mai bine, și mai la adăpost.+
Am mai spus eu pe aici, Ghiculeştii erau nişte falşi fanarioți. În realitate erau mari patrioți români. Îmi place finețea gândirii lui Alexandru Vlahuţă, unul dintre întemeietorii Sămănătorismului. El înţelege că asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea se datorează şi unei carenţe prudenţiale din partea sa. La fel cum s-a întâmplat la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu. Asasinare numită de către neprietenii noştri „revoluţie”. Dacă la asasinarea lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea a fost cedată Bucovina către Austria, ce hălci mari din trupul României urmau să fie cedate la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu, şi către cine ? Tot Ardealul către Ungaria, şi Banatul de Timişoara către Serbia. Nu s-a întâmplat aceasta numai şi numai pentru că Armata Română, excelent instruită de către cei doi generali „fraţi gemeni” de la Piteşti, a folosit muniţie de război. Spre marea supărare a Centrului.
Titus Filipas

Bernard Shaw despre mănăstirea celtică insulară

decembrie 2, 2015

Dramaturgul George Bernard Shaw descria creştinismul celtic după o vizită făcută în anul 1910 la mănăstirea Skellig Michael, astfel : “Această mănăstire nu aparţine unei lumi în care am trăit şi am lucrat. Este parte componentă dintr-o lume a visului!” http://www.nytimes.com/2015/12/06/travel/star-wars-ireland-skellig-michael.html?hpw&rref=travel&action=click&pgtype=Homepage&module=well-region&region=bottom-well&WT.nav=bottom-well&_r=0
Titus Filipas

De Basarab Întemeietorul ai auzit ?

decembrie 2, 2015

@ T-Rex, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/
De Basarab Întemeietorul ai auzit ? Domnia lui se întindea până la Olbia ! Adică până la estuarul Bugului pontic ! Aceasta-i istoria orală pe care am învăţat-o eu în familia mea de răzăşi soroceni ! Chiar şi marele Dimitrie Cantemir preţuia în chip deosebit această istorie orală păstrată la Moldova ! Dacă tu o depreciezi, aceasta n-arată decât cât de mult ţi-a fost spălat creierul de propaganda imperialismului rusesc ! Nicolae Ceauşescu a fost ciuruit de gloanţe româneşti în ziua Crăciunului 1989, pentru că a încercat să demanteleze în România propaganda imperialismului rusesc !
Titus Filipas