Atitudinea lui Gabriel Liiceanu evaluată pe blog şi ziar

Dânşii aparţin aceleeaşi organizaţii non-guvernamentale (GDS). Domnul Vladimir Tismăneanu sare în apărarea domnului  Gabriel Liiceanu prin postarea de blog http://tismaneanu.wordpress.com/2009/06/30/grota-se-reintoarce-in-piata/ . Citesc : +Linguşitorul de serviciu al lui Nicolae Ceauşescu îl insultă pe Gabriel Liiceanu într-un limbaj greu de reprodus aici.+ Gabriel Liiceanu este patronul editurii Humanitas, vechea Editură Politică privatizată extrem de dubios (cred  că o particică din patrimoniu îmi aparţine, dar, în fine, faţă de câtă avere am pierdut din cauza lui Lioncik Tismeneţki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu, aceasta nu înseamnă mare lucru). Şi ce-a spus Adrian Păunescu despre Gabriel Liiceanu ca patron de editură ? Pe legătură ad hoc ajung la http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/tinichigiul-licheleanu-la-intersectia-bd-caragiale-cu-fund-basescu-512851.html . “Nu mă mai interesa felul cum a devenit dumnealui mare editor, […] negustoraş de hârtie tipărită.”,  scrie Adrian Păunescu.  De ce este frazarea “greu de reprodus” pe blogul domnului Vladimir Tismăneanu? Adevărul acesta supără chiar într-atâta ? Totuşi, totuşi, realizez că Adrian Păunescu nu îl insultă pe domnul  Gabriel Liiceanu din motive de patrimoniu, ci din alt motiv, pe care îl declară tranşant : +Licheleanu este neruşinatul pervers care a cerut după 1989 ca „Doina” lui Eminescu, „De la Nistru pân’ la Tisa”, să rămână în umbră, pentru că promovarea ei ar putea să ne îndepărteze de Europa. Nici tanchistul de ocupaţie din al doilea război mondial nu îndrăznise o asemenea ticăloşie.+ Acum, dacă Vladimir Tismăneanu îi ia apărarea din acest motiv domnului Gabriel Liiceanu, totul arată că Vladimir Tismăneanu nu se dezice de alegerile de valoare şi de acţiunea politică a tatălui său, acela care în perioada 1940-1941 a adus Gulagul peste Basarabia, i-a strâns pe urmaşii răzeşilor pentru a fi exterminaţi de ruşi în Siberia. În plus,  dacă domnul Vladimir Tismăneanu este de acord cu atitudinea lui  Gabriel Liiceanu faţă de „Doina” lui Eminescu, aceasta demonstrează că Vladimir Tismăneanu este un ignar. Noi cunoaştem infinit mai bine decât Vladimir Tismăneanu problemele româneşti. Sigur, le cunoaşte şi domnul  Gabriel Liiceanu, pentru a lupta împotriva intereselor româneşti.Imediat după loviluţie, politrucul cominternist Silviu Brucan l-a numit pe Gabriel Liiceanu ca patron la fosta Editura Politică. De bine de rău, în perioada Nicolae Ceauşescu, Editura Politică devenise românească. Gabriel Liiceanu a îndreptat-o spre o politică opusă intereselor României. Şi eu ţintesc aici în mod special spre semnificaţia publicării cărţii lui Keith Hitchins:  „Românii 1774-1866”, carte recomandată în programa şcolară la noi. Keith Hitchins este un istoric american, profesor de istorie la University of Illinois (Urbana-Champaign), şi membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Nu sînt eu primul ce afirmă că universitari americani cu mediatizate prezenţe în România sunt de fapt agenţi pro-Rusia. Am citit cu atenţie, în original, Introducerea cărţii lui Keith Hitchins mai sus amintite. Se ştie ce semnificaţie are anul 1774 : semnarea păcii de la Kuciuc Kainargi. A fost un tratat prin care puterile occidentale, în primul rând Britania, au acordat Rusiei nişte drepturi imense, pe care aceasta nici măcar nu le ceruse. Dar, în acelaşi timp, pacea de la Kuciuc Kainargi ştergea o capitulaţiune de mare valoare pentru noi. Vorbesc aici în mod expres despre Capitulaţiunea de la Constantinopol din anul 1740. Prin acea Capitulaţiune de la 1740, Franţa absolutistă garanta în mod expres frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe rîul Bug. Or, dacă era un om de ştiinţă fără interese oculte, onestitatea intelectuală îl obliga, repet: îl obliga!, să amintească, măcar în Introducerea foarte sumară a cărţii „Românii 1774-1866”, Capitulaţiunea de la 1740 care a fost ştearsă prin tratatul internaţional de la 1774.  Keith Hitchins tace. De ce tace Keith Hitchins, care altminteri vorbeşte despre evenimente petrecute la începutul secolului XVIII ? Pur şi simplu pentru că obturarea memoriei despre  Capitulaţiunea de la 1740 convine Rusiei ! “Vai de biet Român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul”, scria Mihai Eminescu în Doina. Există o conspiraţie împotriva românilor ? Se pare că da. Voltaire, care era plătit de ţarina Caterina cea Mare a Rusiei, organizează în Franţa un lobby care duce la încheierea tratatului din 1774 de la Kuciuc Kainargi. Voltaire putea scrie enormitatea : “Armatele Rusiei au omorât mai puţini oameni decât focurile de artificii la nunta  regelui cu Marie-Antoinette.” Acel tratat din 1774 anula Capitulaţiunea din 1740 care garanta frontiera  noastră răsăriteană pe Bug. Pacea de la 1774 constituia premisa pentru viitoarea trădare de la Yalta (prin care Roosevelt şi Churchill îi dădeau  România lui Stalin).

Titus Filipas

Marea Neagră

Sunt somat aici http://www.romanialibera.ro/a156008/calvarul-unui-savant.html , să spun  „adevărul, si numai adevărul”. Foarte bine, vorbesc. Gheorghe Brătianu este literalmente adulat de istoricii din Iran pentru studiul său despre Marea Neagră şi istoria din Ghazaria. Eu apăr memoria istoricului Gheorghe Brătianu şi necesitatea menţinerii unor relaţii amicale între România şi Iran. La ora actuală se spune : „Iranul trebuie tratat ca un stat inamic al umanitatii si al României”. Asta pentru că Iranul ar fi angajat într-un program de îmbogăţire a uraniului pentru  fabricarea de bombe. Deşi pare superfluu, ţin să reamintesc : Există două calităţi de uraniu îmbogăţit. O calitate inferioară pentru centralele  de energie electrică, şi o calitate foarte înaltă, pentru bombele nucleare. Din câte ştiu eu, Iranul este angajat numai într-un program low grade de îmbogăţire a uraniului, deci nu  uraniul pentru  fabricarea de bombe. “Miza cea mare” este Marea Neagră. După victoria din  “războiul de şase zile”, acel geniu militar israelian care a fost generalul Moshe Dayan, respectat sincer (nu doar temut sau urât!) şi de arabi, anunţa obiectivul strategic  al generaţiei sale : deschiderea unui „coridor levantin” pe litoralul mediteranean, în prima  fază doar până la frontiera cu Turcia, dar ţinta era deschiderea unui coridor până la Marea Neagră. De ce Marea Neagră, despre istoria căreia, studiul cel mai serios a fost scris de acest mult hulit Gheorghe Brătianu? Pentru Peninsula Crimea. În Peninsula Crimea, negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la un han tătar extinse terenuri, şi documentele respective le-au înregistrat la notarii genovezi din Caffa. De altminteri, lângă Caffa a existat un orăşel chemat Noul Ierusalim, şi locuit de khazari iudaizaţi. Republica  genoveză, o republică a capitalismului catolic timpuriu, cu mult înaintea capitalismului reformat lăudat de Max Weber, (capitalism reformat care, în treacăt fie zis, a fost doar o copie a capitalismului catolic timpuriu, dar asta nu o mai spune Max Weber, şi nici măcar neo-weberienii români de la Universitatea din Bucureşti, conduşi de profesorul Daniel Barbu), era extrem de bine organizată, şi trimitea copii ale actelor notariale din  Peninsula Crimea la Officium Ghazariae din Genova. Or, acele acte notariale doveditoare ale drepturilor teritoriale evreieşti în Peninsula Crimea se păstrează undeva, nu s-au pierdut, deşi nu oricine mai poate să ajungă acum la ele. În fine, istoricul Gheorghe Brătianu cunoştea foarte bine chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. La ora actuală, dintre istoricii români, doar istoricul militar Mircea Dogaru mai are curajul intelectual să vorbească despre chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. Dar şi el este intens ridiculizat ! La ora actuală, Mircea Dogaru a avut curajul să readucă în lumină Capitulaţiunea de la 1740. Or, Capitulaţiunea de la 1740 fusese îngropată de tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Capitulaţiunea de la 1740 recunoştea în mod expres Bugul pontic drept frontieră estică legitimă pentru Bogdan (principatul moldovenesc).  Iar lucrul acesta nu mai este spus într-o carte de pseudo-istorie editată la Humanitas, anume “Românii,  1774-1866”, scrisă de Keith Hitchins. Ce semnifică anul 1774 pentru români ? Pacea de la Kuciuc  Kainargi, care a avut consecinţe  dezastruoase pentru români ! Or, lucrul acesta avea curajul să ni-l spună, elevilor, un profesor  de istorie de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova la anul 1961, când risca să fie arestat  de securitate! Acea securitate care l-a arestat şi pe Gheorghe  Brătianu. Acea securitate avea drept nucleu fondator pe mardeiaşii electorali comunişti ai anului 1946. Printre acei mardeiaşi electorali comunişti s-a numărat şi tînărul muncitor Vasile Paraschiv. Totuşi, iată-l pe Vasile Paraschiv a cărui acţiune a contribuit la crearea organelor represive ale regimului comunist şi la instaurarea regimului  comunist în România,  cum declarat erou anticomunist ! Dar hai să revenim acum la chestiunea istoricilor Gheorghe  Brătianu şi Keith Hitchins.  Nici măcar în Introducerea la cartea “Românii,  1774-1866”,  istoricul Keith Hitchins nu scrie absolut nimic despre Capitulaţiunea de la 1740, deşi pretinde că vorbeşte despre istorie începând cu secolul XVIII. Or, despre Capitulaţiunea de la 1740 vorbeşte, chiar şi numai indirect, Winston  Churchill în Memoriile sale.  Faptul că istoricul Keith Hitchins de la Urbana University nu aminteşte nimic despre aceasta dovedeşte că “profesorul  Keith Hitchins” nu este de fapt un om de ştiinţă bine documentat, şi că sub paravanul de  “istoric” se ascunde un agent şi un spion. În slujba cui? Întrebarea este interesantă.  Eu presupun că acest “istoric Keith Hitchins” este de fapt un  agent dublu. Deci spun în mod expres că “profesorul  Keith Hitchins” este şi agent al Rusiei.  Pentru că  profesorul  Keith Hitchins, în cartea “Românii,  1774-1866”, nu dezvăluie că prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, Rusia primea gratuit Peninsula Crimea, şi o halcă imensă din Romania Orientală cuprinsă între Nipru şi Nistru.  Să revin la Memoriile lui Winston  Churchill. El scrie în mod expres că Anglia şi SUA recunosc României lui Ion Antonescu, frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic. Or, de restatuarea drepturilor României la  frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era preocupat şi istoricul român Gheorghe Brătianu.  El ştia prea bine că frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era stabilită prin Capitulaţiunea de la 1740.

Titus Filipas