Un text de pe BlogR Ikonoklast

“Tize” reale ale corăbiilor din “Toate pânzele sus!”
+Goeleta “Speranţa” comandată de Anton Lupan a avut o existenţă cât se poate de concretă: i-a aparţinut chiar lui Radu Tudoran şi a fost naţionalizată de regimul comunist. Tudoran l-a trimis pe personajul său Anton Lupan în calătoria pe care nu a mai apucat el însuşi s-o facă, cu goeleta purtând chiar acelaşi nume.. Dar şi replica sa franceză, L’Espérance, a existat printr-o coincidenţă de nume. Nu era însă goeletă ci corvetă: “Fregata «Thétis» pleacă din Brest la 2 martie 1824, urmând să întâlnească, lângă insula Bourbon (Réunion), corveta «L’Espérance», comandată de căpitanul Nourquer du Camper. După ce dublează Capul Bunei Speranţe, «Thétis» ancorează lângă «L’Espérance», în portul St. Denis şi, la începutul lunii iunie, ambele nave se îndreaptă spre către nord-est, spre insulele Maldive, vizitează insula Ceylon, coasta răsăriteană a Indiei, ajungând la Manila în luna septembrie. Escala permite executarea reparaţiilor necesare, însă un uragan avariază grav corveta «L’Espérance», care rămâne în port, pentru remedierea stricăciunilor.”1 Corveta L’Espérance participă, împreună cu fregata Thétis la expediţia în jurul lumii condusă de Hyacinthe de Bougainville, fiul circumnavigatorului Louis Antoine de Bougainville.
_______________________________________
1Alexandru Retinschi, Mari navigatori în jurul lumii, Ed. Albatros, Bucureşti, 1983, p. 198+
SURSA http://iconoclastdebunker.wordpress.com/2014/10/05/miscelanee-tize-reale-ale-corabiilor-din-toate-panzele-sus/
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Rachel şi Bălcescu

La 1848 Anglia instiga revoluţiile din Europa, „flacăra”   izbucnind din Sicilia, unde exista o puternică reţea de agenţi englezi  constituită pe vremea războaielor napoleoniene. Auzind ştirea despre începutul revoltei în Sicilia, marele politolog  Alexis de Tocqueville anunţa colegii parlamentari în şedinţa din 29 ianuarie 1848 : „Cred că în clipa de faţă dormim pe un vulcan! Sînt profund încredinţat că aşa stau lucrurile!”

Agenţii englezi  din Trinacria stăpâneau, direct ori prin interpuşi,  clădiri comerciale de interes public, aflând de exemplu în hoteluri, chiar şi prin pereţi, ultimele zvonuri din şoaptele oamenilor. Toate metodele de spionaj politic ale vienezului Metternich (1773-1859) erau practicate şi de  englezul Palmerston (1784-1865):   „Hat der Teufel einen Sohn / Das ist sicher Palmerston!” („De-ar avea Dracul un fiu/Este sigur Palmerston!”), ţinea să ne reamintească Dan Amedeo Lăzărescu (singurul dintre liberalii români de după 1989 capabil să conferenţieze despre Destutt de Tracy; mai există vreunul în viaţă?) politica englezească într-un studiu despre „revoluţia intelectualilor” de la 1848.  La  „sfatul” imperativ al  lordului Palmerston, s-a organizat   chiar şi celebra întâlnire dintre revoluţionarii paşoptişti  Kossuth şi Bălcescu, amândoi fiind masoni şi agenţi englezi. Nicolae Bălcescu purta numele conspirativ „Conrad”.  Dimitrie Bolintineanu  îl  dezvăluie  într-un  titlu de  operă  literară  al cărei conţinut a fost parodiat de G. Călinescu în anii   şaizeci. Dar  în vremuri recente,   Ioana M. Petrescu (de  ce este atât de puţin publicată ?) evaluează  poemul „Conrad” într-o   frază  frumoasă : « O muzică a lumii se face simţită în acest poem al eternei rătăciri. »

Iată cum îl  zugrăveşte Bolintineanu pe Bălcescu: „Cotind pe Cornul d-Aur, ieşia în Propontide / Un vas spărgând cu peptul tărâmele lichide. / Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat ? E trist sau este mândru ? mai mulţi au întrebat. / Un servitor răspunde cu oarece sfială : / Că Ţara Românească   e ţara sa natală. /Conrad e al  său nume ; că este exilat, / El pentru libertate, poporu-a rădicat. / Proscris din a sa ţară, el fără ţel se duce / Oriunde îi surîde un cer senin şi dulce ”.  În „Memento Mori”, Eminescu va cânta integrala ciclurilor de civilizaţie care au trecut peste lumea noastră, reluând temele antice  din poemul „Conrad” al Bolintineanului. 

Deşi va fi inspirat şi de expediţia veche  de căutare a fregatelor francezului Lapérouse, Radu Tudoran (1910-1992) va utiliza  în primul rând tema călătoriei mediteraneene  din „Conrad” în arhitectura romanului „Toate pânzele sus!”. Eroul Anton Lupan este poate un Nicolae Bălcescu fără tuberculoză, dar cu studiile inginereşti ale unui Petrache Poenaru. 

Cum ajunsese Bălcescu agent  englez ? Recrutarea lui Nicolae Bălcescu pentru a lucra în serviciul Imperiului Britanic a fost  mijlocită probabil de  actriţa  franceză  Rachel (1821-1858). Egeria  pozase  ca  model  al  celebrului bust  cu bonetă frigiană:  „Marianne”,  simbolul Republicii franceze. În nuvela  ‘Iubita lui Bălcescu’, aflăm numai despre abstracţiunea chemată România,  ca şi cum G. Călinescu s –ar fi  temut  să elaboreze tema frumoasei Rachel.  Dar nici în piesa de teatru  „Bălcescu”, dramaturgul Camil Petrescu nu o foloseşte pe Rachel, această Marianne I a Franţei republicane,  ca personaj principal ori măcar expediată pe un rol secundar.  

Agentă engleză,  inteligenta  actriţă Rachel fusese şi amanta  acelui Theophile Gautier care  influenţase  Junimea şi cultura română atât prin ideologia ‚artei pentru artă’,  cât şi prin „ideologia cărţilor cochon”.

Nicolae Bălcescu o cunoscuse  pe  frumoasa Rachel în revoluţia de la  1848 din capitala Franţei. Să mai notăm ca în anul 1842 se confirmase declanşarea ftiziei  lui Bălcescu, de care el va muri exact peste zece ani, la Palermo, şi să facem un calcul.  Dacă Rachel a  murit din  cauza aceluiaşi bacil la  1858, devine plauzibil că l-a căpătat în 1948.  Dar în acel an, mesajul imperios al lordului Palmerston de conciliere româno-maghiară  fusese  transmis de alt  mason paşoptist, Christian Tell, care ţinea foarte mult să asiste personal la discuţiunea,  în toate privinţele istorică,  dintre  Bălcescu şi Kossuth. Masonul Ludovic Kossuth   favoriza politica „Divide et Impera”,  şi astfel creează o diversiune,  prezentându-le  junilor munteni  pe frumoasa lui nepoată. Al  cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina declanşarea unui duel între Christian Tell şi Nicolae Bălcescu, cei doi tineri uitând  jurământul solemn de fraternitate pronunţat la societatea „Frăţia”.

Titus Filipas

Comentez un comentariu

Un articol de blog, foarte sensibil, este publicat aici :

http://pariupeocartenepublicata.wordpress.com/2008/08/25/fram-ursul/ .

Bineînţeles, « Fram, ursul polar », de Cezar Petrescu, este o carte mare. Dar sînt tentat să comentez un comentariu. Ecouri despre călătoria extraordinară a marinarului Lapérouse  au influenţat şi literatura română. Radu Tudoran, în romanul „Toate pânzele sus !”, construieşte literar o adevărată punte între secolul XIX românesc şi Epoca Luminilor. Anton Lupan, caracter literar românesc  posedând atât un savoir faire  cât   şi  optimismul unui absolvent de l’École polytechnique,  îl caută pe un enigmatic prieten francez, pierdut în mările Sudului. Corabia „Speranţa” („L’Espérance”) parcurge prima etapă din itinerarul căpitanului  Lapérouse. În experienţa mea de lectură, până la acel uluitor text al lui  Radu Tudoran, îi apreciam doar  pe marii prozatori ruşi. Radu Tudoran introduce în cultura de Limba Română ideologia primară a secolului XIX românesc. La fel ca şi opera lui G. Călinescu, opera literară a  lui Radu Tudoran trebuie să fie re-evaluată, fără să ne fie teamă că va fi vreodată supra-evaluată!  Prima căutare a expediţiei Lapérouse a pornit  în 1791, cu fregata „L’Espérance”, care trece numai la câteva mile de Vanikoro (vezi Jules Verne), fără să acosteze pentru a-i interoga pe localnici. Mai este posibil că o acostare la acea dată  ar mai fi salvat  o parte din comorile expediţiei Lapérouse, pentru că echipajul reuşise să aducă pe uscat materialul păstrat în cale. Ideea centrală a romanului „Toate pânzele sus !” este « Căutarea ». Cealaltă fregată, care însoţea „L’Espérance”, se chema „La Recherche” (« Căutarea »). Am impresia că, subliminal,  „Speranţa” lui Radu Tudoran  din Belle Epoque era o expediţie de căutare a spiritului Epocii Luminilor. Oricum, romanul „Toate pânzele sus !” propunea  optimismul civilizator al Epocii Luminilor pentru cultura populară românească din cea de a doua jumătate a secolului XX. Ideologic, această carte a contracarat toate documentele P.C.R. ! Iar mult blamata  ‘nostalgie după comunism’ este de fapt nostalgia foarte reală după acel tip mirific de cultură populară. Ea nu are drept echivalent în societatea românească decât înălţătorul  spirit popular care premerge Unirii de la 1859. Coordonarea  în acţiunea comună între oamenii obişnuiţi după normele acelor timpuri, dar extrem de neobişnuiţi acum, face oarecum nedrept apelativul ‘Unirea cea mică’ dat sărbătorii din 24 ianuarie 1859. Modelul acela de cooperare umană a servit ca sursă de inspiraţie pentru romanul ‘Toate pânzele sus!’ care semnifică speranţa pentru clădirea României moderne. Deşi va fi inspirat şi de expediţia veche  de căutare a fregatei lui Lapérouse, Radu Tudoran (1910-1992) va utiliza  în primul rând tema călătoriei mediteraneene  din „Conrad” (vezi Dimitrie Bolintineanu)  în arhitectura romanului „Toate pânzele sus”. Eroul Anton Lupan este poate un Nicolae Bălcescu fără tuberculoză, dar cu studiile inginereşti ale unui Petrache Poenaru.  Epoca Luminilor impune modelul: “Herculem Imitare!”. Iar în celebrul Liceu Militar de la Mănăstirea Dealu, unde a învăţat şi Radu Tudoran, principiul de educaţie era “Herculem Imitare!”. Cred că în bună parte şi « Cireşarii » lui Constantin Chiriţă pleacă tot de la principiul “Herculem Imitare!”.

Titus Filipas