Posts Tagged ‘Antoine Destutt de Tracy’

Credibilitatea lui Gitenstein

martie 9, 2013

Jurnalista Simona Ionescu scria pe undeva : + Ambasadorul SUA îşi ia informaţiile din teren! Mark H. Gitenstein crede că românii vor reuşi mai degrabă singuri în democraţie, decât cu ajutorul statului şi al politicienilor. „Sunt unii care cred că stau acasă şi mă gândesc cum să mă amestec în treburile interne ale României”, şi-a început discursul ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein la o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile. Excelenţa Sa a vrut să sublinieze, astfel, că nu ratează aproape nici o întâlnire de acest gen, unde are prilejul să afle, direct de la sursă, cu ce se confruntă românii, ce îi preocupă, ce piedici li se pun şi cum pot fi rezolvate lucrurile. A povestit auditoriului ceea ce un scriitor francez a descoperit în anul 1830, dupa câteva luni de locuit în America şi care, în cartea pe care a publicat-o, a tras concluzia a ceea ce pentru americani a devenit un mod de viaţă şi de progres: „Americanii formează asociaţii în comunitatea lor. Aşa trebuie înţeles de ce democraţia prosperă în America. Acolo unde asociaţiile comunităţilor se implicau, acolo democraţia funcţiona”, a spus ambasadorul Gitenstein, menţionând că SUA îşi doreşte ca societatea civilă să fie implicată, în România, să facă paşi înainte singură.+ Acel “scriitor francez” (apud Mark Gitenstein) se numea Alexis de Tocqueville (1805-1859), autor pe care Mark Gitenstein consideră că românii nu-l cunosc. În realitate, românii îl aşează pe acest filosof politic francez exact pe acelaşi plan cu Thomas Hobbes, Charles-Louis de Montesquieu, şi Jean-Jacques Rousseau, autori politici pe care românii de asemenea îi cunosc bine în operă. Dar exprim puternice dubii asupra veracităţii celor exprimate de ambasadorul Mark Gitenstein mai departe. În realitate, judecătorul Alexis de Tocqueville a fost trimis de către statul francez în America în anul 1831 (împreună cu Gustave de Beaumont), în mod expres pentru a studia sistemul penitenciar American şi binefacerile sale presupuse. În anul 1832, cei doi publicau raportul lor de observaţie “Du système pénitentiaire aux États-Unis et de son application”. Alexis de Tocqueville era amic de idei cu John Stuart Mill, care avea un foarte mare respect faţă de Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy. Într-o continuitate ideologică, Alexis de Tocqueville elabora un discurs legislativ comun cu Victor Destutt de Tracy (fiul celuilalt de Tracy) pentru eliberarea sclavilor. Reamintesc aici faptul că Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy era incorporată în ideologia naţionalismului românesc de către primii noştri ideologi romantici (numele cel mai celebru fiind cel al lui Ioan Eliade Rădulescu). Dar Ideologia lui Antoine Destutt de Tracy este incorporată de asemenea în jeffersonianismul American şi în dekabrismul rusesc.
Titus Filipas