Posts Tagged ‘Anselme de Cantorbéry’

Un model occidental

decembrie 14, 2007

Ca să furnizăm oarece  satisfacţie şi duşmanilor  culturii române, le răspundem că este de domeniul evidenţei faptul că trebuie recurs la un model occidental pentru transformarea în bine a culturii române. Acest model de ameliorare poate fi iniţiat numai de Biserica Ortodoxă Română. Nu şi de Universitate, care a abdicat de la rolul ei. Însă care model occidental ni se potriveşte ?  Dacă studiem istoria culturală a Occidentului în general, şi istoria Bisericii  Apostolice Occidentale în particular, observăm că rolul liderului cultural novator în Occident îi revine Sfântului Anselme din Aosta (1033-1109), numit de asemenea Anselme de Cantorbéry. În anul 1060, Anselme din Aosta intra la mănăstirea benedictină din Bec, în Normandia. Acolo va studia intens, cu atenţie şi diligenţă,  doctrina teologică a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Orientale dimpreună cu Logica ! Mănăstirea benedictină era organizată după modelul cultural oferit în scrierile călugărului scit Ioan Cassian. În anul 1078,  Sfântul Anselme din Aosta este ales stareţ la această mănăstire benedictină  normandă  din Bec-Hellouin. Dar ştim că în anul 1066, normanzii cucereau Anglia, şi ducele  Guillaume Bastardul devine automat regele Guillaume le Conquérant. Totul se transformă. Monahii din Normandia devin automat ‚rezerva de cadre’ din care sunt aleşi liderii clerului pentru Anglia.  Aşa se explică foarte simplu faptul că în anul1093  Anselme din Aosta devine arhiepiscop de Cantorbéry. Se spune, şi cu foarte bun temei, că  Anselme din Aosta îl precede pe René Descartes (1596 –1650)  în cugetarea riguroasă. Titus Filipas