Alt exemplu de remarcabil model al erorii

+Pentru un alt exemplu de remarcabil model al erorii, gândiţi-vă la ideea avantajului comparativ, despre care se presupune că a fost descoperită de Ricardo şi care stă în spatele globalizării. Ideea spune că ţările ar trebui să se concentreze – cum ar zice un consultant – asupra a „ceea ce fac mai bine”(mai exact, asupra a ceea ce nu implică cel mai mic număr de oportunităţi pentru ele). Aşa că o ţară trebuie să se specializeze în vinuri şi alta în haine, cu toate că una dintre ele s-ar putea să fie mai bună la ambele. Dar să recurgem la câteva perturbări şi scenarii alternative: gândiţi – vă ce s-ar întâmpla cu ţara care se specializează în vinuri, dacă preţurile oscilează. O simplă perturbare legată de această presupunere(…) ne face să ajungem la o concluzie opusă celei trase de Ricardo. Mama Natură nu iubeşte supraspecializarea, pentru că limitează evoluţia şi slăbeşte animalele. Acest lucru explică şi de ce cred eu că ideile actuale privitoare la globalizare (…) sunt puţin cam prea naive şi prea periculoase pentru societate, dacă nu luăm în considerare efectele secundare. Globalizarea ar putea lăsa impresia eficienţei, dar instrumentele cu care operează şi nivelurile de interacţiune între părţi vor face ca fisurile mici dintr-un anumit loc să se întindă în tot sistemul. Rezultatul ar fi asemănător unei crize de epilepsie într-un creier, provocată de numărul prea mare de celule care activează în acelaşi timp. Gândiţi-vă la propriul creier – sistem complex care funcţionează foarte bine – care nu este „globalizat”, cel puţin nu în mod naiv. Deocamdată, las la o parte tema globalizării și mă voi referi la exemplul pe care-l dă: ideea avantajului comparativ, pe care, interesant, o vede că stă în spatele globalizării. Ilustrarea exemplului, cum că o țară ar trebui să se specializeze în vinuri și alta în haine, este, de fapt, luat din istoria economică. E vorba de tratatul de liber schimb dintre Anglia și Portugalia, din anul, nota bene, 1703, în care se specifica că Portugalia se specializează în produse agricole, vinuri, iar Anglia în produse manufacturate, textile, adică. Acest tratat este dat exemplu de David Ricardo, pentru a susține teoria/ideea avantajului comparativ. Acordul însă este criticat de economistul german Friedrich List (1789- 1846), în lucrarea sa Sistemul național al economiei politice. El afirmă că astfel este negată situația inegală care există între națiuni. Astăzi, am putea spune că această situație este ocultată ideologic, funcție de un interes de putere. List, în limbajul epocii, formulează altfel: mereu cosmopoliți și filantropi în cuvinte, ei au fost, în mod constant, monopoliști în intenție. Se referă, evident, la liberalismul englez, pe care-l numește teoria cosmopolită engleză. Că există o continuitate între liberalism și globalizare, e evident. Interesante sunt însă stadiile intermediare: anarchism (să-i zicem terorism!?), socialism, comunism, reacțiile istorice la acestea, și, mai ales, trecerea aproape obligatorie a națiunilor europene prin aceste stadii. Liberal a rămas numai centrul de putere, însă în măsura în care a funcționat acest decalaj sau situație inegală între națiuni, altminteri, s-a ajuns la război. Ceea ce vreau să arăt este că, deși Eminescu cunoștea opera lui List – ca, de altfel, și economistul Dionisie Pop Marțian, mort în 1865, la 36 de ani, în Germania, la Munchen – și chiar o folosește, el are o cu totul altă filosofie în gazetăria sa. Această altă filozofie este disipată în acele texte și e cea, cred, remarcată de Nae Ionescu. Ea este făcută în răspăr cu tradiția filosofică de școală, din epoca sa, atât ca formă: nu scrie tratate de filozofie, cât și în conținut: nu ”construiește” sisteme, viziuni despre lume, nu elaborează ”metode” de înstăpânire asupra adevărului, ci, desfășoară, cum spune Nae Ionescu, o gândire vie, originală, crescând din realitatea sufletească a rasei noastre.+ Sursa http://omulsicetatea.wordpress.com/
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Rachel şi Bălcescu

La 1848 Anglia instiga revoluţiile din Europa, „flacăra”   izbucnind din Sicilia, unde exista o puternică reţea de agenţi englezi  constituită pe vremea războaielor napoleoniene. Auzind ştirea despre începutul revoltei în Sicilia, marele politolog  Alexis de Tocqueville anunţa colegii parlamentari în şedinţa din 29 ianuarie 1848 : „Cred că în clipa de faţă dormim pe un vulcan! Sînt profund încredinţat că aşa stau lucrurile!”

Agenţii englezi  din Trinacria stăpâneau, direct ori prin interpuşi,  clădiri comerciale de interes public, aflând de exemplu în hoteluri, chiar şi prin pereţi, ultimele zvonuri din şoaptele oamenilor. Toate metodele de spionaj politic ale vienezului Metternich (1773-1859) erau practicate şi de  englezul Palmerston (1784-1865):   „Hat der Teufel einen Sohn / Das ist sicher Palmerston!” („De-ar avea Dracul un fiu/Este sigur Palmerston!”), ţinea să ne reamintească Dan Amedeo Lăzărescu (singurul dintre liberalii români de după 1989 capabil să conferenţieze despre Destutt de Tracy; mai există vreunul în viaţă?) politica englezească într-un studiu despre „revoluţia intelectualilor” de la 1848.  La  „sfatul” imperativ al  lordului Palmerston, s-a organizat   chiar şi celebra întâlnire dintre revoluţionarii paşoptişti  Kossuth şi Bălcescu, amândoi fiind masoni şi agenţi englezi. Nicolae Bălcescu purta numele conspirativ „Conrad”.  Dimitrie Bolintineanu  îl  dezvăluie  într-un  titlu de  operă  literară  al cărei conţinut a fost parodiat de G. Călinescu în anii   şaizeci. Dar  în vremuri recente,   Ioana M. Petrescu (de  ce este atât de puţin publicată ?) evaluează  poemul „Conrad” într-o   frază  frumoasă : « O muzică a lumii se face simţită în acest poem al eternei rătăciri. »

Iată cum îl  zugrăveşte Bolintineanu pe Bălcescu: „Cotind pe Cornul d-Aur, ieşia în Propontide / Un vas spărgând cu peptul tărâmele lichide. / Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat ? E trist sau este mândru ? mai mulţi au întrebat. / Un servitor răspunde cu oarece sfială : / Că Ţara Românească   e ţara sa natală. /Conrad e al  său nume ; că este exilat, / El pentru libertate, poporu-a rădicat. / Proscris din a sa ţară, el fără ţel se duce / Oriunde îi surîde un cer senin şi dulce ”.  În „Memento Mori”, Eminescu va cânta integrala ciclurilor de civilizaţie care au trecut peste lumea noastră, reluând temele antice  din poemul „Conrad” al Bolintineanului. 

Deşi va fi inspirat şi de expediţia veche  de căutare a fregatelor francezului Lapérouse, Radu Tudoran (1910-1992) va utiliza  în primul rând tema călătoriei mediteraneene  din „Conrad” în arhitectura romanului „Toate pânzele sus!”. Eroul Anton Lupan este poate un Nicolae Bălcescu fără tuberculoză, dar cu studiile inginereşti ale unui Petrache Poenaru. 

Cum ajunsese Bălcescu agent  englez ? Recrutarea lui Nicolae Bălcescu pentru a lucra în serviciul Imperiului Britanic a fost  mijlocită probabil de  actriţa  franceză  Rachel (1821-1858). Egeria  pozase  ca  model  al  celebrului bust  cu bonetă frigiană:  „Marianne”,  simbolul Republicii franceze. În nuvela  ‘Iubita lui Bălcescu’, aflăm numai despre abstracţiunea chemată România,  ca şi cum G. Călinescu s –ar fi  temut  să elaboreze tema frumoasei Rachel.  Dar nici în piesa de teatru  „Bălcescu”, dramaturgul Camil Petrescu nu o foloseşte pe Rachel, această Marianne I a Franţei republicane,  ca personaj principal ori măcar expediată pe un rol secundar.  

Agentă engleză,  inteligenta  actriţă Rachel fusese şi amanta  acelui Theophile Gautier care  influenţase  Junimea şi cultura română atât prin ideologia ‚artei pentru artă’,  cât şi prin „ideologia cărţilor cochon”.

Nicolae Bălcescu o cunoscuse  pe  frumoasa Rachel în revoluţia de la  1848 din capitala Franţei. Să mai notăm ca în anul 1842 se confirmase declanşarea ftiziei  lui Bălcescu, de care el va muri exact peste zece ani, la Palermo, şi să facem un calcul.  Dacă Rachel a  murit din  cauza aceluiaşi bacil la  1858, devine plauzibil că l-a căpătat în 1948.  Dar în acel an, mesajul imperios al lordului Palmerston de conciliere româno-maghiară  fusese  transmis de alt  mason paşoptist, Christian Tell, care ţinea foarte mult să asiste personal la discuţiunea,  în toate privinţele istorică,  dintre  Bălcescu şi Kossuth. Masonul Ludovic Kossuth   favoriza politica „Divide et Impera”,  şi astfel creează o diversiune,  prezentându-le  junilor munteni  pe frumoasa lui nepoată. Al  cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina declanşarea unui duel între Christian Tell şi Nicolae Bălcescu, cei doi tineri uitând  jurământul solemn de fraternitate pronunţat la societatea „Frăţia”.

Titus Filipas