Marchizul de Sade şi Patriarhul Kiril

+Kiril – la Chişinău, pe urmele lui Rogozin+ http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/kiril-la-chisinau-pe-urmele-lui-rogozin-311976.html Reamintim că filosoful Martin Heidegger foloseşte cuvântul german Dasein pentru Fiinţa capabilă de reprezentări ontologice, Fiinţa care înţelege recursiv existenţa sa. Desigur, imaginaţia noastră nu este chemată să îndrepte ori să adauge erate la Istoria scrisă. Este doar chemată prin imboldul Dasein la sentimentul cel bun : Poate fi clădită o punte rumânească peste prăpastia culturală a înstrăinării noastre din veacul fanariot ! O modă nouă impusă de culturnicii de elită de la GDS (îmi pun serios întrebarea : Este GDS un SPP ideologic ?) este slăvirea neruşinată a fanarioţilor ! Profesori universitari americani cu simpatii pro-ruseşti (vezi cazul Keith Hitchins) sunt făcuţi membri de onoare ai Academiei Române pentru că îi laudă pe fanarioţi şi ne impun să uităm semnificaţia negativă a tratatului de la Kuciuk Kainargi pentru istoria noastră ! Este acesta implementarea ideologiei “românii ca stupid people” a lui Silviu Brucan. Şi n-a fost doar Brucan. În volumul său „Politice” (pg. 64), Horia Roman Patapievici, director nu demult la Institutul Cultural Român!, implementează ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon-Karamzin atunci când scrie : ‘Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu… feţe patibulare, maxilare încrâncenate, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată şi bolovănoasă.’ HRP se baza pe texte din Epoca Luminilor care trasau norma pentru degradarea şi distrugerea noastră. Deja Voltaire clama la 1730 în cartea “Histoire de Charles XII”, partea V-a, un fragment din propaganda anti-Romania Neoacquistica : “Le czar […] prit son chemin par la Moldavie et la Valachie, autrefois le pays des Daces, aujourd’hui habité par des chrétiens grecs tributaires du Grand Seigneur. La Moldavie était gouvernée alors par le prince Cantemir, grec d’origine, qui réunissait les talents des anciens Grecs, la science des lettres et celle des armes. On le faisait descendre du fameux Timur, connu sous le nom de Tamerlan. Cette origine paraissait plus belle qu’une grecque; on prouvait cette descendance par le nom de ce conquérant. Timur, dit-on, ressemble à Témir; le titre de kan, que possédait Timur avant de conquérir l’Asie, se retrouve dans le nom de Cantemir ainsi le prince Cantemir est descendant de Tamerlan. Voilà les fondements de la plupart des généalogies.” În rezumat, Voltaire afirma că teritoriul Daciei de pe vremuri era populat la anul 1730 de către grecii care, probabil, vor deveni „sufletele moarte” în demografia nord-pontică a lui Nikolai Gogol ! Constatăm că în ciuda iluminismului său, Voltaire adoptă punctul de vedere otoman care nu făcea distincţie între religie şi naţionalitate. Există deci, aproape invizibilă dar există, o conspiraţie ideologică anti-România construită încă de Voltaire. Ediţiile multiple pe care le-a cunoscut cartea au răspândit aceasta propagandă ostilă nouă. Chiar şi paranoicul marquis de Sade o preia, cerând, ehe!, şi se întâmpla în Epoca Luminilor!, ca Europa de Răsărit să fie ocupată şi „civilizată” de Rusia ! Iar între atitudinea de acum a Patriarhului de la Moscova şi atitudinea marchizului de Sade nu-i vreo deosebire ! Să fie limpede, atitudinea anti- românească denotă sadism şi dispreţ ! Horia Roman Patapievici scria despre români că ei reprezintă o ‘Masă degenerată, îngîmfată, proastă şi rea.’ Or, ideea este preluată de la Keith Hitchins, din cartea “Românii, 1774 -1866”, tradusă de editura Humanitas a lui Gabriel Liiceanu şi recomandată foarte insistent în programa şcolară la noi! Keith Hitchins continuă de facto ideologia anti- românească structurată de Voltaire. Destul de bizar, Keith Hitchins este din 1991 membru de onoare al Academiei Române ! În anul 1774 a fost semnat un tratat prin care puterile occidentale, în primul rând Britania, au acordat Rusiei nişte drepturi imense, pe care aceasta nici măcar nu le ceruse! Dar, în acelaşi timp, pacea de la Kuciuk Kainargi ştergea vremelnic o capitulaţiune de mare valoare pentru noi. Vorbesc aici despre Capitulaţiunea de la Constantinopol din anul 1740. Prin acea Capitulaţiune de la 1740, Franţa absolutistă garanta în mod expres frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe rîul Bug. Or, dacă era un om de ştiinţă fără interese oculte, onestitatea intelectuală îl obliga, repet: onestitatea îl obliga!, să amintească, măcar în Introducerea foarte sumară a cărţii „Românii 1774-1866”, Capitulaţiunea de la 1740 care a fost ştearsă vremelnic prin tratatul internaţional de la 1774. Capitulaţiunea de la 1740, semnată de Imperiul Otoman şi de Franţa, a fost gerată din partea Franţei de cardinalul André Hercule de Fleury (1653 – 1743), cel care a chivernisit pentru interesele Franţei o bună parte din pacea care urmează tratatului de la Utrecht. Keith Hitchins tace. De ce tace Keith Hitchins, care altminteri vorbeşte despre evenimente petrecute la începutul secolului XVIII ? Pur şi simplu pentru că obturarea memoriei despre Capitulaţiunea de la 1740 convine acum Rusiei şi Ucrainei ! Somnul « viteazului din poveste » al lui Alexe Mateevici a fost aproape amneziant. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/09/08/la-multi-ani-de-sfanta-maria-3/
Titus Filipas

O comoară înfundată

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”. Alexe Mateevici folosea expresia în poezia «Limba noastră» : „Limba noastră-i o comoară /În adâncuri înfundată /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată. /Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste /S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. /Limba noastră-i numai cântec, /Doina dorurilor noastre, /Roi de fulgere, ce spintec /Nouri negri, zări albastre. /       Limba noastră-i graiul pâinii, /Când de vânt se mişcă vara; / In rostirea ei bătrânii /Cu sudori sfinţit-au ţara. /Limba noastră-i frunză verde, /Zbuciumul din codrii veşnici, /Nistrul lin, ce-n valuri pierde /Ai luceferilor sfeşnici. /Nu veţi plânge-atunci amarnic, /Că vi—i limba prea săracă,/ Şi-ţi vedea, cât îi de darnic /Graiul ţării noastre dragă. /Limba noastră-i vechi izvoade. /        Povestiri din alte vremuri; / Şi citindu-le ‘nşirate, – /Te-nfiori adânc şi tremuri. /Limba noastră îi aleasă /Să ridice slava-n ceruri, /Să ne spiue-n hram şi-acasă /Veşnicele adevăruri. /Limba noastra-i limbă sfântă, / Limba vechilor cazanii, /Care o plâng şi care o cântă / Pe la vatra lor ţăranii. / Înviaţi-vă dar graiul, /Ruginit de multă vreme, /Ştergeţi slinul, mucegaiul /Al uitării ‘n care geme. /Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde – /Şi-ţi avea în revărsare /Un potop nou de cuvinte. /Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată, /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată.”

Alexe Mateevici era un poet român din provincia Basarabia, ruptă de către Rusia ţaristă din Romania Orientală, singura moştenitoare a drepturilor care decurg din sintagma-sigiliu Nova Roma înscrisă de conciliul ecumenic de la 381 AD.

Acel furt al Basarabiei se petrecea la anul 1812, deci înainte de perioada „bonjuristă” din principatele dunărene. Aceasta arată că  Alexe Mateevici găsea şi extrăgea sintagma „o comoară înfundată”dintr – un fond de cuvinte autohtone, nu traducea pur şi simplu franţuzescul “un trésor enfoui”.

Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. Prin expresia Nova Roma forjată de un grup de reflecţie creştin ghidat de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, se recunoştea implicit în secolul IV că există şi un Novum Latium format prin ‚socii’-alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor.

Probabil că actul bisericesc de la 381 AD este ultima recunoaştere a influenţei latine asupra fondului   traco-daco-moesic, iar aceasta mult după retragerea aureliană, pe care istoricul  Zosimus din Romania Orientală nici măcar nu o pomeneşte în Historia Nova.

Prin versurile “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.”, Alexe Mateevici arată şi influenţa varegă de după secolul VIII asupra fondului   traco-daco-moesic deja ‚socii’-alizat. De altminteri, Cantacuzinii erau varegi. Gheorghe Asachi şi Mihai Eminescu erau de asemenea vikingi răsăriteni, nu blonzi ci la fel de bruneţi precum Harald Bluetooth. Să fiu mai explicit. “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.” evocă Piatra Soarelui, un datum cultural Viking.

Titus Filipas

Mitologia voluntaristă a fraternităţii

Somnul « viteazului din poveste » al lui Alexe Mateevici a fost  aproape amneziant.  Trezindu-ne din coşmarul fanariot,  întrebăm :  « Ce-i alienarea ? ».  Dincolo de textele lui Karl Marx, în  textul ‘Timp şi fiinţă’,  Martin Heidegger admite că  alienarea (Entfremdung) constituie  potenţialul  condiţiei umane în genere.  André Malraux (1901-1976), ce a scris romanul  ‘Condiţia umană’, definea arta, în mitologia voluntaristă a fraternităţii, ca pe o revoltă împotriva destinului care duce la alienare. Atenţia predatorului  ideologic Karl Marx pândea constant spaţiul şi temele  istoriei moldo-valahe. Extrăgând de aici chiar  o  definiţie a valorii economice.  Între variantele de semnificaţii  pe care  ideologia lui Karl Marx le insinuează în  conceptul de alienare a omului de pe această planetă  în general,  se strecoară, « Surprise, surprise ! », condiţia ţăranului român din principatele dunărene pe vremea exploatării fanariote. Când se revoltă, ţăranul din vremurile oprimate de Fanar devine haiducul baladelor populare. În literatura cultă va genera  personajul umil, fulgurant înălţat la demnitate de către Ion Creangă şi Vasile Lovinescu:  « Porcul Prinţ ».  Uneori cuget că  toată literatura rumână din veacul XIX  izvorăşte din revolta împotriva destinului nostru  de  neam şi de  ţară. Când  povesteşte cum ‘porcul’, –ţăranul român sărac şi cumplit de ignar din epoca  fanariotă–, s-ar putea  transforma în  Făt Frumos,  Ion Creangă  ne transmite despre alienare  o înţelegere  emoţională. Echivalentă până la un punct frazărilor lui  Marx si  Heidegger despre alienare. Vasile Lovinescu,  un autor legionar ezoteric puternic influenţat de dimensiunea psiho-spirituală din sufism, arată  cât de importante sunt asemenea basme pentru cultura română. Şi poate că ideea în general nu  este valabilă  doar pentru cultura română. În romanul Arme pentru America, scriitorul evreu Lion Feuchtwanger afirma foarte net că   „Trebuie să te pricepi să fii când zeu, când porc.”   Era mărturisirea unei  alienări  simulate, ori a unei alienări  autentice? În textele sale de magnificenţă absolută a Limbii Române,  Vasile Lovinescu întreprinde mai mult decât ideologizarea zoologică.  Prin insistenţa lui pe sufism, unde muzica joacă rol de stimul ezoteric pentru gândire, Vasile Lovinescu leagă un stil dovedit în  cugetul  românesc al veacurilor XVIII, XIX,  XX,  stil dovedit  la un Dimitrie Cantemir, la un Nicolae Filimon, la un Dimitrie Cuclin, şi la un Alexandru Bogza, de gândirea metafizico-muzicală. În cultura românească din ultimele trei secole, gândirea  metafizico-muzicală este poate unirea firească dintre un Trivium şi un Quadrivium ale culturii universale.Titus Filipas

Creşterea demografică în Oikumena de nord

Creşterea  demografică  a proto-românilor ce ară pământul cu plugul cel nou, supranumit şi ‘plugul thematic’,  va  genera  „masa critică” şi relativ omogenă  de protoromâni la nord de Dunăre,  şi pe istmul baltico-pontic. Pentru  secolele VII, VIII, IX, şi X , săpăturile arheologice arată  două  tipuri de populaţii şi de morminte pe istm: unele populaţii au lăsat morminte care conţin arme, alte populaţii au lăsat morminte cu unelte. Intuiţia lui Alexe Mateevici este totală. Chiar dacă nu argumentează, versul său exprimă cu  forţă de convingere copleşitoare:  „Limba noastră-i graiul pâinii”,. La noua Unire, aşa  va trebui să fie  ales Imnul.  Textul imnului ‘Deşteaptă-te române’  este invitaţie la  trezirea „naţiei române”  printr -o  gramatică generativă.   Pe istmul baltico-pontic avem „un orizont spaţial cu totul aparte”. Definit prin Doină. « În adevăr, doina, cu  rezonanţele ei, nu se înfăţişează ca un produs de-o transparenţă desăvîrşită: în dosul ei ghicim existenţa unui spaţiu-matrice, sau al unui orizont spaţial cu totul aparte», afirma Lucian Blaga.  

Împrumutând din aceeaşi memorie veche, Nicolae Labiş scrie, într-un timp al kolhozului departe de a fi autarhic: „…se ară,/Se-nalţă gânduri, se sapă  fântânile,/ Se şuieră doinele de primăvară”. Extensia „pământului” se face  până la frontiera lingvistică  pe care „doina” românească difuzează în  „daina” lituaniană, o  graniţă determinată  mai curând de  concurenţa cerealelor: grâul roman şi secara varegă, şi de « răbdarea » lor diferită  la rigorile climei.  Şi eroul prozei eminesciene ‘Toma Nour în gheţurile siberiene’ călătoreşte aici, pe istmul baltico- pontic. Unde Toma Nour aude “calde doine de primăvară”.

Pâinea din secară  varegă  capătă  dreptul  de a se transforma în anaforă  abia   la  988. Când  un popă  roman, ori ‚bizantin’ cum îi numim cu  denotaţie negativă printr-un termen inventat de francezul Charles-Louis de Montesquieu (1689-1755), termen    fervent  popularizat de savantul englez Edward Gibbon, îl botează pe prinţul viking  Rus Vladimir cel Mare (980-1015). Atunci când Vladimir cel Mare al Kievului se căsătoreşte cu sora bazileului macedonean Vasile Bulgarohtonul, pentru a-şi ajuta cumnatul aflat  într-o criză de luptători de calitate,  Vladimir îi trimite la Constantinopol o gardă de 6000 de vikingi  în  soldă. Aşa s-a constituit Garda Varegă. Lăudată de Kira Ana Comnena pentru credinţa în luptă. Se vor înrola  multe generaţii de vikingi în Garda Varegă. Există  deci şi  explozia demografică varegă. Ce cauze ecologice au determinat apariţia acestei mase demografice de „oameni ai nordului” -vikingii ? Cred că  este vorba despre producţia agricolă  mare de secară  – o cereală  adecvată  climatului Scandinaviei. Secara  nu putea fi cultivată  decât cu plugul cel nou, care a călătorit spre Nord, într-o poveste lungă, ce se termină poate doar  atunci când Domnul Moldovei, Alexandru  cel Bun (1400 – 1432), se căsătoreşte cu o prinţesă lituaniană, sora  lui Vitold, Marele Duce.  Este  surprinzătoare, spun oamenii de specialitate,  asemănarea între graiul românesc şi graiul unor popoare  baltice de pe istmul baltico-pontic. Voievodul Litvaniei, ţară între Marea Baltica şi Marea Neagră, deci controlând şi vămuind comerţul între cele două mări, dispunând  astfel  de resurse mai mari,  ajută   pecuniar domnul Moldovei să  construiască atât biserica din Lujeni, cât  şi Cetatea Hotinului.  Întâlnim arhetipul cultural chemat „Spicul viu”, creat după 600 A.D. de daco-românii în tranziţie pe istmul baltico-pontic, într-o predică a Sfântului Ioan de Kronstadt. În Nord, grâul este înlocuit  natural de secară, ce are nevoie de căldură solară mai puţină pentru a creşte în spic. Primul rigă suedez al dinastiei Vasa întemeiată la 1523 fusese chiar numit  ‚Gustavus, Rex-Seciae’. Riga purta spice  de secară pe scutul heraldic.   Şi mai cred că numai plecând de la formula  :  „Gustav, regele-secară”,  poetul român Ion Barbu va fi inspirat să construiscă  sintagma : „Crypto, regele-ciupearcã”, prinsă în versul baladei  hiperboreene „Riga Crypto şi Lapona Enigel”.   Aici tema din ‘Toma Nour în gheţurile siberiene’ se întîlneşte cu tema din ‚Nunta Zamfirei’. Ele sunt văzute  prin Noua Obiectivitate, inhalată  de Dan Barbilian în anii  studenţiei  din Germania. ‘Die Neue Sachlichkeit’  era  o mişcare  de idei în arta plastică.   Dan Barbilian învăţase bine lecţia  de estetică a  sclipitorului Paul Zarifopol: Valorile dintr-o artă pot  fi transferate uneori fericit  şi în alte arte.  Există o dovadă indirectă  că,  odată cu plugul, este purtată  spre Nord şi memoria despre Dacia. Ştim aceasta de la un alt „dascăl”, diaconul Dudo sau  Dudonis (965-1043) de la mănăstirea Saint Quentin, Franţa. În anul 986, acest  „dascăl” a fost trimis de Albert I, conte de Vermandois, cu o misiune la curtea normandă. Unde domnea  absolutist Richard I, ducele Normandiei. Prin învăţătura şi spiritul său, diaconul Dudo lasă  o  amprentă de congenialitate  la curtea ducală normandă. Unde petrece – un fel de a spune–  câţiva ani buni. La  a doua misiune, „dascălul” Dudo  fu ceremonios  invitat  de  voievodul Richard I să scrie istoria normanzilor. Plecând de la începuturile lor ca „oameni ai nordului”.  Între 1015 şi 1030, Dudo scrie  Historia Normannorum sau Gesta Normannorum. Dudo consemnează că vikingul întemeietor,  Rollon sau Rolf (860-933),  care prin Tratatul de la  Saint Clair-sur-Epte din 911 AD primea de la regele Franţei Charles al III-lea cel Simplu dreptul  de aşezare într-un ţinut ce se va chema Normandia, venea dintr-o Dacia hiperboreană! Vorbind despre legătura dintre Dacia tradiţiei antice şi Dacia hiperboreană din Evul Mediu, la care se ajunge după 600 AD cu brazda plugului  tractat de boii înhămaţi la jug, mi se pare semnificativ faptul că în Europa occidentală  jugul pentru boi a intrat sub denumirea  de ‚jug suedez’.  

‘Saga regelui Sverrir’  înregistrează cum la 1195, împăratul Alexius III Anghelos Comnenul (numit aşa pentru că făcea şi el parte din familia mai extinsă a Comnenilor) trimitea  mesager rapid din Constantinopol  în Scandinavia, cerând să vină de urgenţă 1200 oameni  pentru a fi angajaţi  în garda varegă. Or, se putea  călători iute numai pe un drum   bine cunoscut, traversând istmul baltico-pontic. 

Titus Filipas