“Sub fanarioți”

Merită citit în mod special capitolul “Sub fanarioți” scris de Alexandru Vlahuţă http://ro.wikisource.org/wiki/Din_trecutul_nostru:Sub_fanario%C8%9Bi Evaluarea făcută regimurilor fanariote de către Alexandru Vlahuţă este cu totul şi cu totul diferită, aflată într-un contrast absolut, cu evaluarea făcută de profesorul American Keith Hitchins, membru de onoare al Academiei Române ! Cărţile distorsionate despre România şi istoria sa, compuse de marele filorus Keith Hitchins, au fost masiv publicate de editura Humanitas a lui Gabriel Liiceanu. În fond şi la urma urmelor, ele exprimă totodată şi atitudinea filorusă dar foarte pronunţat anti- românească a lui Gabriel Liiceanu. Apoi, să ne amintim şi opiniile exprimate pe vremuri de filosoful Socrate şi războinicul Iulius Caesar despre “memoria vie”. Alexandru Vlahuţă era mult mai aproape de acele evenimente decât Gabriel Liiceanu. Trebuie să-l credem pe Alexandru Vlahuţă, iar nu pe Gabriel Liiceanu şi pe Keith Hitchins ! Alexandru Vlahuţă despre domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni : „Neculai Mavrogheni ar da foc țării pentr-o zi mai mult de domnie. El înșeală pe turci, jurându-se că ține oaste multă care se bate vitejește pentru ei: și oastea aceasta e o adunătură de tălhari, tocmită pe jaf, în fruntea căreia el însuși merge de pradă casele boierilor și sfintele lăcașuri. În toamna anului 1787, pe când erau turcii în război cu nemții și cu rușii, acest Mavrogheni sparge zidurile Mânăstirii Cozia, o jefuiește și scrie la Constantinopol că, după o luptă crâncenă, biruind pe nemți, le-a luat în sfârșit o puternică cetate-a lor, care se cheamă Cozia.“
Titus Filipas

„Sub fanarioți”, de Alexandru Vlahuţă

Merită citit în mod special capitolul „Sub fanarioți” scris de Alexandru Vlahuţă http://ro.wikisource.org/wiki/Din_trecutul_nostru:Sub_fanario%C8%9Bi Evaluarea făcută regimurilor fanariote de către Alexandru Vlahuţă este cu totul şi cu totul diferită, aflată într-un contrast absolut, cu evaluarea făcută de profesorul American Keith Hitchins, membru de onoare al Academiei Române ! Cărţile distorsionate despre România şi istoria sa, compuse de marele filorus Keith Hitchins, au fost intens publicate de editura Humanitas a lui Gabriel Liiceanu. În fond şi la urma urmelor, ele exprimă totodată şi atitudinea filorusă dar foarte pronunţat anti- românească a lui Gabriel Liiceanu. Apoi, să ne amintim şi opiniile exprimate pe vremuri de filosoful Socrate şi războinicul Iulius Caesar despre “memoria vie”. Alexandru Vlahuţă era mult mai aproape de acele evenimente decât Gabriel Liiceanu. Trebuie să-l credem pe Alexandru Vlahuţă, iar nu pe Gabriel Liiceanu şi pe Keith Hitchins !
Titus Filipas

Principiul retro-compatibilităţii

La sfârşitul secolului XIX,  după ce ideologia lui Volney îşi va fi împlinit menirea de „germen de nucleaţie” pentru literatura română modernă la începutul veacului,  Alexandru Vlahuţă îi rezuma  efectele  : „Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,/ Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,/ Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,/ Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,/  Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,/  Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,/   Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,/  Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale.” (în „Unde ni sunt visătorii?”).  Jalea este  mimată. Calitatea Limbii Române din poezia lui Alexandru Vlahuţă  este sursă de infinit optimism. Şi nu era atacat  poetul craiovean Tradem, cum se aude. Se statua numai că spiritul lui Volney  devenise caduc în  literatură.  Limba Română evoluase enorm. Apoi, versurile citate din Alexandru Vlahuţă pot fi interpretate ca lectura românească a principiului al doilea al termodinamicii, sub forma fenomenală a morţii termice a universului. Şi bună parte din teatrul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea poate fi văzută tot în umbra acestui principiu termodinamic. Titlul piesei Apus de Soare, care trimite în primul rând la ideea unui crepuscul civil, este de fapt şi aluzie la teoria lordului William Thomson, primul baron Kelvin (1824-1907), despre moartea entropică a Soarelui, o teorie care îl inspiră pe Herbert G. Wells în Maşina Timpului. În general, oamenii de litere români care creau în jurul anului 1900 erau mai culţi şi mai bine informaţi decât credem noi. 

În “poemul  termodinamic”  al lepădării  de Volney,   –după un veac de acţiune programatică asupra literaturii române –, Alexandru Vlahuţă schiţa prima ideologie autentic românească: Sămănatorismul. Fără  spaima de nihilismul  din Rusia care nega sursa divină a valorilor, Sămănatorismul  ori  „fundamentalismul literar românesc” recicla  vechi  reprezentări ontologice,  încercând să-i regăseasca pe Magii căutători  ai sursei valorilor  ajutaţi de „steaua [care] sus răsare/ ca o taină  mare”. Sămănătorismul  vroia  într– un mod expres ‘compatibilitatea cu tradiţia’. Sămănătorismul este un program care incorporează intuitiv principiul  ‘retro-compatibilităţii’ (Backward Compatibility, Compatibilité  à rebours). Nu incorporase explicit şi o regulă     de compatibilitate ascendentă  (Forward Compatibility), de compatibilitate  cu viitorul sau „Compatibilidad futura”, cum traduc spaniolii termenul englezesc, o  compatibilitate care asigură perenitatea codului. Din cauza aceasta, Sămănătorismul  degenerează  în  ceea ce  Radu Stanca  va numi  Păşunism. Totuşi Sămănătorismul rămâne cu meritul incontestabil că  asigură  evoluţia  naturală a limbii române  în vremea de tranziţie  ideologică  din jurul primului război mondial.

Înclin să cred că Sămănătorismul  era atât  anti- rusesc, cât şi anti- occidental. De asemenea cred că pentru a păstra evoluţia naturală a Limbii  Române, ‘retro-compatibilitatea’  proprie Sămănatorismului trebuieşte  păstrată la  construirea reprezentărilor noi ce respectă perenitatea codului.   Este ceea ce acum,  în teoria socială a construirii judecăţilor de valoare, se cheamă ‚ancorare’  (am tradus aici „anchoring”,  termenul englezesc consacrat), adică înţelegerea unei informaţii noi este posibilă numai prin construirea unei continuităţi spre memorie.

Tocmai plecând de la programul sămănătorist a fost creat frumosul cântec legionar: “A venit aseară mama, din sătucu-i de departe”. Să  călcăm  pe  urmele sămănătoriştilor,  atât de huliţi de ideologia anti-românească  de azi  care denunţă  apologia violenţei din „Balade şi idile” (sic!). Traducând limbajul românesc medieval într-un limbaj modern, trebuie să explicăm că „Puterea fără de trup” este Valoarea, imaterială şi imponderabilă, valorile alcătuind un „set de valori”  însemnând  „cetele de puteri fără de trupuri”.  Putem cita în sprijinul tezei viziunea  „Imnului” poetului George Bacovia:  „Mă ridică  din erori/Idealuri ce-au apus.” Sunt valorile din Romania cerească  – alt nume pentru Bizanţul atemporal.   

Titus Filipas