Eroare după eroare

Informaţie de pe Yahoo! News, pusă în cuvinte de Andreea Dogar: +Ambasada SUA la Bucureşti este foarte dezamăgită de protestul anti-homosexuali care a avut loc în seara zilei de 20 februarie la Muzeul Ţăranului Român, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Protestul a împiedicat proiecţia unui film furnizat de Ambasadă pentru sărbătorirea lunii istoriei comunităţii lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT). ONG-ul Accept şi Muzeul Ţăranului Român au avut un acord pentru proiecţia acestui film câştigător a numeroase premii internaţionale în cadrul cinematografului muzeului. „Suntem îngrijoraţi mai ales de faptul că protestul părea să fi fost organizat sau cel puţin tolerat de către un angajat al muzeului, directorul adjunct Mihai Gheorghiu, întrucât acesta i-a însoţit pe protestatari şi nu le-a descurajat acţiunile”, se arată în comunicat. Potrivit Ambasadei SUA, protestatarii au creat o atmosferă foarte intimidantă pentru persoanele care veniseră să vadă filmul, iar discursul lor intolerant a creat o atmosferă care ar fi putut duce la confruntări violente: „Deşi prezenţa forţelor de ordine ne-a liniştit, din nefericire, aceştia nu au reuşit să aibă un rol mai activ, ceea ce ar fi făcut posibilă continuarea vizionării filmului conform programului”. „Intoleranţa şi ura sunt inacceptabile şi nu ar trebui trecute cu vederea, mai ales într-o instituţie publică, deschisă tuturor cetăţenilor. Aşa cum a spus preşedintele Obama, „înţelegem că drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor sunt echivalente cu drepturile omului””, continuă comunicatul. Proiecţia filmului „Copiii sunt bine-mersi”, programată la Muzeul Ţăranului Român în cadrul Lunii LGBT, a fost oprită de 50 de persoane care au început să huiduie şi să intoneze cântece bisericeşti. Virgil Niţulescu, directorul general al Muzeului Ţăranului Român, şi-a exprimat regretul cu privire la incidentul petrecut miercuri la Studioul Horia Bernea şi a condamnat lipsa de reacţie a autorităţilor chemate să aplaneze conflictul. Manifestarea anti-homosexuali a fost condamnată și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.+ Prima eroare a fost făcută de către calpuzanul Andrei Pleşu în anul 1990, atunci când el conducea Ministerul Culturii din România. Dicţionarul DEX, vezi http://dexonline.ro/search.php?cuv=calpuzan , ne propune : +CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, s.m. şi f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. […] CALPUZÁN s. v. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan. + Un sicofant pedelist scria : “Nu mă pot opri să nu mă gândesc că regina Victoria nu a avut şansa de a lua masa cu dl Andrei Pleşu. Este şi Gladstone, şi Disraeli în acelaşi timp. […] Chiar la o rapidă evocare, biografia domnului Pleşu cuprinde o dimensiune fondatoare. De ministeriatul său la Cultură se leagă extraordinarul Muzeu al Ţăranului Român.” Or, aceasta este minciună prin omisiune cuplată cu minciuna prin comisiune! Wikipedia dă informaţia : “Muzeul Ţăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. […] Muzeul Ţăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906. […] De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcţionează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric.” Autorul anonim al articolului omite să spună cine a fondat, la anul 1906, Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială. Este şi aceasta minciună prin omisiune. Autorul anonim al articolului mai scrie în mod expres: „fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990”. Este o clară minciună prin comisiune. Adevărul este că Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială a fost fondat la 1906 de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872 – 1952), şi acesta este numele obliterat de ministrul Culturii Andrei Pleşu pentru „a fonda”, împreună cu săracul Horia Bernea, impostura chemată Muzeul Ţăranului Român. Ideologia pe baza căreia a fost construit noul “Muzeu al Ţăranului Român” exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre meseriile uitate practicate de ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, fără să dau pe atunci mare importanţă faptului, că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală formula lui Eratostene. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui mouse de computer personal. Cred că firma „Muzeul Ţăranului Român” trebuie să dispară, find necesar să reapară Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, denumirea foarte corect gândită de Alexandru Tzigara-Samurcaş, cel care dezvolta ideile lui Vasile Conta şi anticipa Teoria Culturală de azi. Cea de a doua eroare a fost comisă de către funcţionarul cultural de la Ambasada americană, care nu ştia că pentru a se respecta tradiţia noastră, în sala din clădirea în stil neo-românesc nu trebuie să fie proiectate decât filme cu informaţii relevante pentru temele : 1/ “etnografie”, 2/ “artă naţională”, 3/ “artă decorativă”, 4/ “artă /estetică industrială” . Iată cum politica dusă încă dinainte de 1989 de către cei doi “gemeni culturnici” Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, propagandişti ai Răului absolut în România, a reuşit să tensioneze acum relaţiile culturale româno-americane.
Titus Filipas

Sever Voinescu nu trebuia să fie sicofantul lui Andrei Pleşu !

Citesc aici http://nastase.wordpress.com/2009/07/01/la-coada-cu-traian-basescu-la-supermarket/ comentariul :  +severvoinescu…asta cred ca nu este din familia Voinescu…+

Sigur că Sever Voinescu nu este din familia de boieri Voinescu, înrudită cu familia lui Petrache Poenaru, neam de panduri ! Alice Voinescu era strănepoata lui Petrache Poenaru, şi avea o demnitate sprijinită pe inteligenţa extraordinară. Din respect pentru numele de familie, din respect pentru memoria Doamnei Alice Voinescu, acest avocat Sever Voinescu nu trebuia să fie sicofantul lui Andrei Pleşu ! Un Andrei Pleşu (neam de prăvăliaş, deci ar fi trebuit să fie cinstit) care pur şi simplu a furat un muzeu conceptualizat şi construit de marele nostru cărturar Alexandru Tzigara-Samurcaş, pentru a-l transforma în „ctitorie” realizată prin trecerea sa ca şef  pe la Ministerul Culturii. Oamenii aceştia, lipsiţi complet de onestitate intelectuală, vor să fie consideraţi „intelectualii de elită” ai României ! Din cauza aceasta, culturnicii „de elită” de la GDS au terfelit toată floarea vechii noastre intelectualităţi !

Titus Filipas

Andrei Pleşu este un calpuzan

Dicţionarul DEX, vezi http://dexonline.ro/search.php?cuv=calpuzan, ne propune :  +CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, s.m. şi f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos.  […] CALPUZÁN s. v. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan. +

Un sicofant scria mai demult în Cotidianul : “Nu mă pot opri să nu mă gândesc că regina Victoria nu a avut şansa de a lua masa cu dl Andrei Pleşu. Este şi Gladstone, şi Disraeli în acelaşi timp. […] Chiar la o rapidă evocare, biografia domnului Pleşu cuprinde o dimensiune fondatoare.  De ministeriatul său la Cultură se leagă extraordinarul Muzeu al Ţăranului Român.” Or, aceasta este minciună prin omisiune cuplată cu minciuna prin comisiune! Wikipedia  dă informaţia : “Muzeul Ţăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. […] Muzeul Ţăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906. […] De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcţionează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric.” Autorul anonim al articolului omite să spună cine a fondat, la anul 1906,  Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială.  Este şi aceasta minciună prin omisiune. Autorul anonim al articolului mai scrie în mod expres: „fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990”. Este o clară minciună prin comisiune. Adevărul este că Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială a fost fondat la 1906 de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872 – 1952), şi acesta este numele obliterat de ministrul Culturii Andrei Pleşu pentru „a fonda”, împreună cu săracul Horia Bernea, impostura chemată  Muzeul Ţăranului Român. Ideologia pe baza căreia a fost construit noul “Muzeu al Ţăranului Român”  exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre meseriile uitate practicate de  ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, fără să dau pe atunci mare importanţă faptului,  că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală formula lui Eratostene. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui mouse de computer personal. Cred că firma „Muzeul Ţăranului Român”  trebuie  să dispară, find necesar să reapară Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, denumirea foarte corect gândită de Alexandru Tzigara-Samurcaş, cel care dezvolta ideile lui Vasile Conta şi anticipa Teoria Culturală de azi.

Titus Filipas

GDS continuă politica securităţii

GDS este acronimul de la Grupul pentru Dialog Social. GDS se dovedeşte a fi  un implacabil  controlor al discuţiilor privind informaţia “politiceşte corectă” în surogatul de “societate civilă românească” pe care îl patronează. Să reamintesc aici că politica informaţională a securităţii era incoporată în cultura organizaţională a securităţii.  Aceasta era de fapt o pseudo- cultură, o sub-cultură,  un kitsch managerial securist promovat  voios  de „personaje istorice” precum  Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc în vreun moment că au depăşit  această sub- cultură. De pe la vîrsta de 12 ani m -am ciocnit şi am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta contează acum, nici măcar pentru mine. Scriam pe blog despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică  a întreprinderilor româneşti pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu. Modelul acela de organizare era palatabil pentru Nicolae Ceauşescu şi grupul restrâns de comunişti duri şi inteligenţi  ce erau la început în jurul său (Emil Bodnăraş  ar fi  fost exemplul cel mai reprezentativ).

Modelul microeconomic vest-german era  atrăgător pentru comuniştii  români din două motive:  (i) Economia R.F.G era extraordinar de eficientă, era chiar una dintre cele mai productive de bună-stare din lume.  (ii) Republica Federală a Germaniei de atunci  avea o  „economie socială de piaţă” care îmbina trăsăturile economiei de piaţă liberă şi caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar în organizarea microeconomică a întreprinderilor şi chiar în macroeconomie practica informaţia asimetrică.

În România, aplicarea acestui model al „informaţiei asimetrice” a fost interpretată ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Nicolae Ceauşescu a încercat să implementeze cultura „informaţiei asimetrice” în România cu ajutorul „culturii organizaţionale a securităţii române”. Eşecul stupefiant al economiei româneşti, în care se făcuseră investiţii colosale de tehnologie occidentală ultraperformantă,  s -a datorat  în primul rând  acestei „culturi organizaţionale”. Securitatea era prezentă peste tot în economia românească de stat, precum şi  în economia cooperatistă. Securitatea comanda şi controla  aceste două economii prin unicul tip de cultură pe care îl poseda.

Nu se poate nega faptul că Nicolae Ceauşescu a iniţiat şi a sprijinit un program uriaş de transformare industrială a ţării. Ce anume a deviat din exterior acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul că World Bank şi FMI au început să pompeze în ţară sume imense în sprijinirea industrializării forţate, rapide, numai prin achiziţionarea de fierărie. Programul acesta nu se sprijinea pe dezvoltarea concomitentă a unei raţionalităţi instrumentale, cum cerea un sistem filosofic românesc încă din Belle Époque, ori cum cerea şi dialectica unităţii contrariilor  software & hardware. Tot cea ce se pretindea liderului român pentru banii primiţi de la World Bank şi FMI era numai aplicarea unei politici de „strângere a şurubului” în România. De unde şi aspectul ubuesque al regimului dictaturii personale din România! Consultând eu un studiu din 1994 al lui J.W. Kendrick (foarte apreciat de economiştii de la OECD), conchid că Nicolae Ceauşescu a fost chiar împins la exacerbarea atitudinii dictatoriale prin politica adoptată faţă de România de World Bank şi FMI. Ai căror experţi  ne sfătuiau expres să investim prioritar în capitalul tangibil pentru a obţine bună-starea. În vreme ce exact  la acel timp America executa un U-turn  de politică economică pentru a  investi prioritar în capital intangibil!   

Principiul „informaţiei asimetrice” fusese introdus în  România de  articolele publicate în  Scânteia, ziarul  bolşevicului Silviu Brucan. După 1989, tovarăşul Silviu Brucan a  efectuat a mişcare tactică extraordinar de inteligentă (sigur, eu fac parte din “stupid people” şi mă mir ca prostul) pentru menţinerea comunismului informaţional în funcţiunea lui clar anti-românească. Silviu Brucan a trecut sarcina implementării politicii „informaţiei asimetrice” de la securitatea proaspăt desfiinţată, la Grupul pentru Dialog Social! Astfel a fost menţinută în România post-decembristă ignoranţa intelectuală profundă a populaţiei româneşti prin practicarea „informaţiei asimetrice”. Discuţia pe anumite teme foarte sensibile şi acute pentru societatea civilă românească este după 1989 fie total prohibită, fie total deformată. Un prim exemplu ar fi rolul total obliterat al Constituţiei de la Anul Domnului 212 pentru crearea germenilor societăţii civile. Reamintesc apoi refuzul culturnicilor Grupului pentru Dialog Social de a discuta pertinent intelectualismul extrem de generos al lui Mihai Eminescu, pe care culturnicii de la GDS l-au  redus la statutul  ,,cadavrului din debara.” Se mai presupune că  Andrei Pleşu, nume de personaj proeminent pentru GDS,  ar fi  fost influenţat de generozitatea spirituală a lui Constantin Noica. Totuşi Andrei Pleşu a furat gloria întemeierii Muzeului Ţăranului român de la marele cărturar şi organizator de instituţii culturale, Alexandru Tzigara-Samurcaş! Nu cred că această atitudine reprezintă exact spiritul lui Constantin Noica! Dacă publicul nu îl acuză direct pe Andrei Pleşu de furtul proprietăţii intelectuale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, este doar pentru că Andrei Pleşu se află sub acoperirea politicii de informaţie asimetrică practicată de GDS.

În fine, domnul Gabriel Liiceanu, care conduce actuala editura Humanitas, a uitat procedura foarte neortodoxă prin care a intrat pe piaţa cărţii din România : el a luat pur şi simplu cu japca patrimoniul fostei Edituri Politice, care înainte de 1989 făcea o adevărată echilibristică printre politici şi politruci pentru a putea scoate anual şi câteva cărţi bune. „Revoluţia pentru Gabriel, Gelu şi Sorin” poate justifica orice, nu se mai pune acum problema nelegitimăţii sau a furtului de patrimoniu, dar, cred eu, Humanitas avea obligaţia morală să întrerupă pe bune politica de cenzură împotriva titlurilor interzise pe vremuri în ţară. Un titlu rămas prohibit la Humanitas, –cum era pe vremuri la Editura Politică–, este un bestseller al anilor şaptezeci, „Zen and the Art of Motorcycle Maintenance„, scrisă de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnată cu pseudonimul Robert Pursig. Este o carte de filosofie aplicată, şi astfel ar fi putut să înveţe si filozoful român Gabriel Liiceanu ce înseamnă această noţiune, cât de importantă este pentru viaţa de zi cu zi într- o societate, chiar şi în “cea de a doua modernitate” din secolul XXI. Pe vremuri, comentând succesul ei în SUA, săptămânalul de cultură Contemporanul i- a consacrat un articol elogios. Însă aceasta se întâmpla în timpurile bune ale Contemporanului, cu mult înaintea venirii lui Andrei Pleşu în fruntea ministerului culturii, care l- a şi adus ca director la Contemporanul pe Nicolae Breban, despre care este greu măcar să spui că este un intelectual, necum un cărturar! Profesiunea de technical writer este una dintre cele mai importante pe piaţa serviciilor din SUA. Titlul bestseller mi- a fost recomandat insistent spre lectură de către un bursier Fulbright american venit pe la începutul anilor optzeci la Craiova. „Voi aveţi nevoie de această carte”, mi- a spus el. “Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer.” Pentru înţelegerea vieţii în lumea modernă trebuie realizată o congruenţă între adevăr şi calitate, este mesajul acestei neobişnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit sa o traducă editura Humanitas. Prin aplicarea constantă a principiului „informaţiei asimetrice”, Gabriel Liiceanu poate fi creditat cu “meritul” de a fi fost unul dintre factorii care au acţionat după 1989 pentru menţinerea României în fundătura culturală, mă rog, hai să îi zicem şi noi cul-de-sac  pentru a răspunde snobismului mult prea impertinent afişat!
Titus Filipas

Andrei Pleşu, rea credinţă şi incultură

Citesc ceva tot la fel de ridicol ca şi articolul lui Ion Cristoiu despre “găina  care naşte pui”, la adresa http://www.cotidianul.ro/exceptia_andrei_plesu-55722.html , “Andrei Pleşu împlineşte 60 de ani. Sever Voinescu îi dedică un comentariu aniversar:  După noaptea oricât de adâncă urmează aurora. În cetate, atât noaptea, cât şi aurora nu sunt fenomene astronomice, ci fenomene umane. Ni s-a întâmplat parcă ieri să străbatem o asemenea noapte încât ajunseserăm să credem că zorii nu mai vin. […] Dar aurora are apostolii ei. […] Până la urmă, dimineaţa a sosit! Dintre acei apostoli ai aurorei posttotalitare, printre cei mai eficienţi şi, cu siguranţă, cel mai fermecător este domnul Andrei Pleşu. […]Nu mă pot opri să nu mă gândesc că regina Victoria nu a avut şansa de a lua masa cu dl Andrei Pleşu. Este şi Gladstone, şi Disraeli în acelaşi timp.”

Sever Voinescu, un ziarist de la Cotidianul, este sicofantul perfect. Nu vă trimit la  definiţia din  DEX (incompletă). Pentru cine ştie engleza, trimit aici, http://www.wordreference.com/definition/sycophant , unde scrie: “sycophant, toady, crawler, lackey /a person who tries to please someone in order to gain a personal advantage.”, sau aici, http://dictionary.reference.com/search?q=sycophant , unde scrie: „servile flatterer”.

Însă alt excerpt doresc eu să îl comentez : “Chiar la o rapidă evocare, biografia domnului Pleşu cuprinde o dimensiune fondatoare. […] De ministeriatul său la Cultură se leagă extraordinarul Muzeu al Ţăranului Român.”

Or, ceea ce comite Sever Voinescu  este minciună dublă,  o minciună prin omisiune, şi o minciună prin comisiune!

În fine, hai să vedem cum descrie această „fondare” Wikipedia de limba română, aici http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_%C5%A2%C4%83ranului_Rom%C3%A2n

“Muzeul Ţăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este situat în Bucureşti pe Şoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piaţa Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budeşti. Muzeul Ţăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906. Muzeul s-a mai numit Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională, din 1912 Muzeul de Artă Naţională iar mai apoi Muzeul de Artă Populară al Republicii. În 1978, muzeul s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului şi de Artă Populară. Muzeul este patronat de Ministerul Culturii.[…] De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcţionează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric.”

 

 

Autorul anonim al articolului omite să spună cine a fondat, la anul 1906,  Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială.  Este şi aceasta tot o minciună prin omisiune. Autorul anonim al articolului mai scrie în mod expres: „fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990”. Este o clară minciună prin comisiune.

Adevărul este că Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială a fost fondat la 1906 de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872 – 1952), şi acesta este numele obliterat de ministrul Culturii Andrei Pleşu pentru „a fonda”, împreună cu săracul Horia Bernea, impostura chemată  Muzeul Ţăranului Român.

Ideologia pe baza căreia a fost construit noul Muzeu al Ţăranului Român  exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre meseriile uitate practicate de  ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, fără să dau pe atunci mare importanţă faptului,  că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală formula lui Eratostene. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui mouse de computer personal. Ei bine, dacă formula lui Eratostene era folosită de ţăranul român generic, fiind prezentă, şi aceasta de mii de ori demonstrabil, în conştiinţa lui colectivă, înseamna că este arhetip cultural în sens carljungian. Cred că ideologia pe baza căreia este construit  Muzeul Ţăranului Român  trebuie regândită pe baza arhetipurilor culturale din Romania Orientală, arhetipurile noastre ţărăneşti (chiabureşti) de civilizaţie a excelenţei. La ora actuală, chiar istoriografii oneşti ai Occidentului caută sursa excelenţei civilizaţiei Occidentului în arhetipurile culturale din Romania Orientală. Doar istoricii oficiali români dorm sau cauţionează brăţări dacice de aur produse industrial. În fine, cred că firma „Muzeul Ţăranului Român”  trebuie  să dispară, find necesar să reapară Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, denumirea foarte corect gândită de Alexandru Tzigara-Samurcaş, care anticipa Teoria Culturală* de azi.

Titus Filipas

*Atunci când proiectează produse noi  care vor fi larg distribuite, marile firme industriale angajează în consultanţă şi etnografi.