Reprezentări epistemice şi politice

În cartea « Intelectualul după secolul XVIII », germanul Johannes Angermuller arată cum acel Honnête homme din Epoca Luminilor se transformă în intelectualul din Epoca ideologiilor. În acord cu acelaşi Johannes Angermuller,  “intelectualul este un producător  cultural, adică un profesionist  care integrează orientarea politică şi morală într-un proiect cultural superior, ori într-un proiect ştiinţific.” În volumul colectiv “Reprezentări reflexive: Politică, hegemonie, şi discurs în capitalismul global”, cartea aceasta recentă fiind coordonată de Johannes Angermuller, Dirk Wiemann şi Raj Kollmorgen, autorii subliniază că actualmente există o criză îmbinată a reprezentărilor  epistemologice şi politice. Surprinzător pentru mine a fost să citesc pe un sit bulgăresc de istorie (scris în limba engleză), că în peninsula balcanică numai intelectualii români au fost mereu capabili, începând cu secolul XIX, să asimileze rapid ideile cele mai noi şi să le integreze în reprezentări epistemologice şi politice utile ! Utile pentru cine ? Utile numai pentru România? L-am rugat pe un amic mai politic şi mai istoric să comenteze. “Nu doar pentru România, ci şi pentru întreaga Romania Neoacquistica din peninsula balcanică”, a comentat el. De la domnia-sa am aflat că Romania veche a fost instituită în peninsula balcanică prin Constituţia Antoniniană de la Anul  Domnului 212. “Retragerea aureliană” este doar un mit inventat de istoriografii occidentali în cadrul politicii “informaţiei asimetrice”. Romania veche din peninsula balcanică a supravieţuit şi după “retragerea aureliană”  pe care Zosimus, un istoric local din Balcani, nici măcar n-o aminteşte în Historia Nova! Iar catedrala pentru Romania veche este Aghia Sofia înălţată de Justinian I. Catedrala Neamului eventual înălţată la Bucureşti ar fi doar supefluu exerciţiu architectural ironizat de G. Călinescu în romanul Bietul Ioanide. Aşa cum există la Constantinopol/Istanbul “Moschea albastră”, o copie arhitecturală fidelă după Aghia Sofia, la intrarea Turciei în UE, România ar trebui să militeze pentru dreptul  de a construi o “Catedrală Ortodoxă albastră” (copie după Aghia Sofia) la Istanbul, proiect la care trebuie invitată şi Rusia.

Titus Filipas

Locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei

Am citit articolul domnului Carol Hârsan din ziarul România Liberă având subtitlul : “cel mai enigmatic episod din viaţa fostului cap al Bisericii Ortodoxe”.  Era acel articol  probă mult prea stridentă de josnică procedură jurnalistică, pentru ca să fie de noi uitat prea uşor.  Descrierea unui patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, –iar aceasta se întâmpla chiar între ziua decesului şi ziua înmormântării sale–, drept un popă hedonist care dansează între crima abjectă si Busuioaca de Bohotin, arată uitarea legilor lui Solon de oamenii deţinând putere decizională în redacţia  ziarului incriminat, precum şi de  ziaristul  Carol Hârsan. Duhul malefic al articolului Cumpăna Patriarhului  aminteşte spiritul editorialelor presei din Belgrad controlată de Miloşevici. Cine doreşte repetarea tragicului fenomen Vukovar în România ? Valurile comentariilor de aprobare pe forum la articolul din România liberă  erau atât de agresiv orientate împotriva ortodocşilor, încât  literalmente m- au înspăimântat, dar nu pentru viaţa mea fizică. Vorbesc aici despre  teama pe care o produce  nestăvilita revărsare a răului în sine prin mijloacele  de exprimare electronice, –aşa arată în presa română celebra Agora display a lui Baudrillard?–, o exprimare neînfrânată  de vreo autoritate morală. Îmi amintesc că unul dintre comentarii suna: ‘Nu vom obosi să repetăm, ortodoxia e mama comunismului, şi nu invers.’ Parcă  era un citat din Raportul Tismăneanu!  De altminteri consider că valul actual de intoleranţă  faţă de ortodoxism provine  chiar din acel Raport Tismăneanu.Bunul patriarh Teoctist este remarcabil mai ales pentru faptul că a reactivat funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei pentru patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Personal consider că această  funcţie,  deţinută pe vremuri de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, este mai importantă decât  funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare face parte dintre filosofii teologi cappadocieni din secolul IV care sunt socotiţi a fi Părinţii Cei Sfinţi  ai Bisericii Orientale. Anvergura gândirii  Sfântului  Ierarh Vasile cel Mare este atât de cuprinzătoare, încât prin comparaţie Albert Einstein pare  un mediocru profesor universitar. Valorile Bisericii Orientale, apărate de această funcţie deţinută pe vremuri de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, ne arată că nu este acum prioritate naţională ridicarea Catedralei Neamului. Există deja triste exemple. Când ruşii au înălţat catedrala neamului lor la Moscova, i-a lovit  năpraznic revoluţia bolşevică, iar atunci când sîrbii au început a construi catedrala neamului lor în Belgrad, Iugoslavia s -a dezmembrat imediat prin războaie frăţeşti. Apoi, este mult prea aproape de memoria noastră altă “revoluţie”  ca să nu fim temători. În fine, Bucureştiul de azi este atât de agresat de construcţii, încât o nouă construcţie probabil că literalmente este în contradicţie chiar cu valorile de echilibru ale bisericii ortodoxe. Cel puţin aceasta este percepţia mea asupra Catedralei Neamului. Eu consider că orice bisericuţă ortodoxă cu slujba ţinută în limba română frumoasă este catedrală a neamului nostru. Apoi, nu  există oare catedrala Aghia Sofia la Constantinopol transformată în muzeu şi bine conservată prin înţelepciunea omului care a fost primul preşedinte al Turciei laice, generalul Gazi Kemal Mustafa Atatürk? Musulmanii au realizat o copie arhitecturală după Aghia Sofia,  copie chemată Moscheea Albastră. După intrarea Turciei în Uniunea Europeană, România  trebuie să sprijine iniţiativa grupului de ţări ortodoxe (incluzând şi Rusia) pentru a construi altă copie după Aghia Sofia la Constantinopol,  o copie “albastră”  destinată slujbelor ortodoxe. Titus Filipas