A început negocierea drepturilor istorice între România şi Rusia. Astfel, aflăm de aici http://www.ziua.net/display.php?data=2008-11-07&id=245115 , şi de aici, http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/ambasadorul-rusiei-ne-ofera.html , că ambasadorul Rusiei,excelenţa sa domnul Alexandr Anatolievici Ciurilin, ne oferă Manuscrisele Cantemir: “Alexandr Anatolievici Ciurilin , ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, s-a angajat personal ca va facilita cercetatorilor romani intrarea in posesie a copiilor dupa circa 8000 de file din manuscrisele originale ale domnitorului carturar Dimitrie Cantemir.”, scrie, pe bună dreptate entuziasmat, ziaristul Victor Roncea.
De ce face ambasadorul Ciurilin toate acestea ? La ora actuală s-a dezvoltat aproape o mişcare culturală de mase în Rusii pentru a se negocia continuitatea lor istorică între secolul IV, şi secolul VIII.
Să reamintim acum istoria şi drepturile noastre legitime. În secolul IV, împăratul Constantin cel Mare fondează oraşul Constantinopol la Anul Domnului 330, apoi, după moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică în bătălia de la Adrianopol la 378 AD, este creată sintagma-sigiliu Nova Roma de către grupul de reflecţie întrunit la primul conciliu ecumenic de la anul 381 din Constantinopol. Nova Roma era o sintagmă-sigiliu prin care se recunoştea totodată implicit existenţa unui Novum Latium populat cu iliri şi traco- daco –moesi ‘socii’- alizaţi. Aşa le spunem, aglutinant, rezumativ, populaţiilor balcanice autohtone dinainte de migratori, populaţii distincte de greci (eleni). Deja cronicarul Miron Costin ne învăţa să considerăm istoria noastră numai pe intervale de timp extrem de extinse, de care “se sparie gândul”.
Abia în secolul VIII varegii întemeiază Rusiile. Politica agresivă a lui Suvorov (originar dintr-o veche familie nobilă din Novgorod, oraşul varegilor) care trecea Bugul, şi la anul 1792 construia fortificaţia avansată Tiraspol, distrugea pretenţiile ruşilor la o continuitate negociată a istoriei lor pe un hiatus mergând înapoi din secolul VIII până în secolul IV, când se naşte Romania Orientală prin sintagma-sigiliu: Nova Roma. Este nevoie ca şi istoricii români de azi să îşi focalizeze atenţia către acel timp, construind coerent discursul drepturilor noastre. Nicolae Iorga avea dreptate să propună discursul nostru de continuitate istorică prin construcţia ‘Bizanţ după Bizanţ’. Acest ‘demers Nova Roma’ deblochează actul de înţelegere a istoriei noastre, artificial zăvorâtă în “retragerea aureliană” impusă normativ de istoriografi din Occident. Sigur, documentul de la 381 AD despre Nova Roma este interpretat altfel de istoriografii Rusiei moscovite. Anume că Nova Roma este de fapt ‘A doua Roma’. Că Moscova ar căpăta pe acest fond semantic legitimitate la pretenţia impertinentă de a se declara ea însăşi A treia Roma după ce Bizanţul cădea la 1453. Este o interpretare forţată, care nu ţine cont de faptul ca binomul interpretării adevărate se completează, –cronologic el începea–, cu uciderea ultimilor romani autentici din Balcani la Adrianopole, în 378 AD. Nu vom putea pricepe, şi alţii nu vor putea accepta, evenimente majore petrecute în cultura română şi străromână fără a recurge la elemente care sprijină protocronismul. Chiar şi metodologia deconstrucţiei este necesară! “Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe filosoful existenţialist Jacques Derrida. Apoi, o eventuală negociere a adevărului ar fi stat în picioare numai dacă imperiul ţarist, extins încontinuu prin noi cuceriri, ar fi permis şi protejat existenţa unui Latium Novum la apus de rîul Bug. În general vorbind despre Latium Novum, el este partea cea mai ‘socii’- alizată din Romania Orientală, de unde sunt originari ‘cărturarii sciţi’ (în general călugări iliri şi traco- daco –moesi ‘socii’- alizaţi, savantul englez Roger Bacon avea un deosebit respect pentru călugărul Ieronim care a scris Vulgata într-o latină aspră, tradusă apoi în secolul XVIII de vicarul Petru Pavel Aron pe româneşte) care scriau şi vorbeau latineşte în secolele IV, V, VI, şi unde exista, sau a existat la un moment dat, o populaţie vorbind o vernaculară neolatină. Cel puţin aşa fusese înţelegerea dintre Petru Velikii şi Dimitrie Cantemir, pe care Caterina cea Mare nu a mai respectat-o.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 