Posts Tagged ‘Adrian Rogoz’

Bun, americanii…

ianuarie 9, 2014

Cartea de bază, cartea cu premoniţii a elitelor politice de acolo, nu este BIBLIA, ci ATLAS SHRUGGED (Titanul Atlas a ridicat din umeri) scrisă de Ayn Rand. Avem un text similar, premonitoriu adică ? Se pare că da. Un text pregătit, tradus, publicat de filosoful Adrian Rogoz. Am discutat multe cu acesta despre text. Şi mai ales despre avertismentele autorului, care îl nedumereau : “Nu trebuia tradusă cartea mea în România!”. Pentru aceasta, a avut probleme în Rusia. Autorul avea aceeaşi pregătire filosofică de la Sankt Petersburg ca şi Ayn Rand. Şi din aceeaşi perioadă. Este plauzibil să-şi fi intersectat drumurile pe Nevskii Prospekt. Vreau să spun că problema pentru noi este în primul rând culturală. Ne interesează ce s-a întâmplat între Contra Reformă şi Pacea din Westphalia. Atunci s-au decis, în marele genocid cu sângele Valahilor din MittelEuropa, limitele suveranităţii noastre.
Titus Filipas

Revista Omicron de la Craiova

noiembrie 30, 2013

Scriitorul Adrian Rogoz, care s-a îngrijit ca redactor de forma finală a volumului lucrărilor Congresului Mondial de Viitorologie, îmi spunea că a citit pagină cu pagină toate luările de cuvânt, ca să rezulte un volum coerent. Acum mă uit că tot în 1972 a fost publicată pe româneşte ESTETICA belakunistului György Lukács. I s-a cerut lui Nicolae Ceauşescu aşa ceva?, întreb prima oară. Sînt tentat să cred că da. Oricum, în 1972 a început şi “revoluţia culturală” iar în anul 1974 CPŞF, unde Adrian Rogoz ducea o luptă ideologică disperată cu solipsismul soţilor Ceauşescu, a fost desfiinţată, iar Adrian Rogoz îndepărtat de pe rol. În locul lui CPŞF trebuia să apară o publicaţie alternativă, pentru care lupta Alexandru Mironov care vroia să o aducă la Craiova. N-a avut câştig de cauză. A apărut un Supliment al Scânteii Tineretului, unde Ion Cristoiu juca rolul principal (deşi oficial era numai redactor-şef adjunct). Alexandru Mironov îşi explica eşecul : “Ăştia au avut pile mai mari la partid şi securitate.”
Titus Filipas

Cine scrie codurile, stăpâneşte lumea!

noiembrie 30, 2013

Distanţa semantică este o metaforă utilizată pentru “relaţionare” (relatedness). Sincer, nu-mi place barbarismul acesta. Unicul avantaj, pe care l-a propus ideologul eclectic Maine de Biran (ce l-a influenţat pe Camil Petrescu în Jocul ielelor), este că ne scapă –dar nu prea elegant- de grija unei substanţe metafizice. Reamintesc dualismul cartezian Trup şi Suflet care propunea spre grija noastră două substanţe metafizice. În perioada comunistă de la noi, doar filosoful Adrian Rogoz a îndrăznit să vorbească despre dualismul cartezian în CPŞF. Acum, este un termen la modă. Dar şi mai vechi, atunci când românii achiziţionau Epistema modernă la începutul secolului XIX –vezi studiul lui George Băiculescu, mentorul academicianului Alexandru Duţu de care îl desparte doar o generaţie- ei adoptă implicit şi dualismul cartezian. Pentru că Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy credeau sincer în el. Mai tînărul Maine de Biran, care incontestabil aparţinea iniţial aceluiaşi grup de Ideologi primari, are primele dubii. Astfel, Maine de Biran renunţă la Conştiinţă ca substanţă metafizică şi o consideră drept un grup de “relaţionări”. Oricum, concepţia este de mare curaj intelectual şi este folosită azi pentru scrierea codurilor. Iar cine scrie codurile, stăpâneşte lumea ! Trebuie să introducem ideea aceasta –concretizată prin programare- încă din ciclul preşcolar în învăţământul din România.
Titus Filipas

Vă mai amintiţi?

mai 23, 2013

Am tot lăudat eu, pe blogul personal, Ideologia CPŞF a filosofului Adrian Rogoz. Şi scriam în mod expres că : “Ideologia CPŞF a fost în România ultima redută împotriva solipsismului ceauşist.” Acum văd că, indirect, premiantul Nobel Mario Vargas Llosa îmi dă dreptate : ”Ficţiunea este mama progresului. Din ficţiune s-au născut ideile de libertate şi de democraţie.” http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/mario-vargas-llosa-fictiunea-este-mama-progresului-din-fictiune-s-au-nascut-ideile-de-libertate-si-de-democratie-302455.html Însă Ideologia CPŞF a filosofului Adrian Rogoz este mult mai bogată în conţinut pe această linie decât toată literatura scrisă de Mario Vargas Llosa. Fiecare fasciculă din CPŞF, tipărită pe hârtie proastă de ziar, era un fel de “capsulă a timpului” pentru ideile de libertate şi democraţie.
Titus Filipas

Sămănătorism şi Ideologia CPŞF

mai 12, 2013

Vreau să subliniez o legătură, poate neaşteptată pentru unii de-ai noştri, între Sămănătorism şi Ideologia CPŞF susţinută de către filosoful Adrian Rogoz, prin accentul special pus pe rolul Imaginaţiei în Educaţie. Cum observa şi filosoful francez Georges Dumesnil într-un eseu acum neglijat despre “Pedagogia revoluţionară” a Constituantei franceze din anul 1791, abatele Bonnot de Condillac, celebrul autor al tolbei de cărţi scrise în mod special pentru educaţia Micului Prinţ (în fapt micul duce de Parma, un “nepot” mai îndepărtat al regelui Franţei “le Bien Aimé” adică Louis XV), cărţi după care s-au inspirat cam toţi “Pedagogii” Revoluţiei Franceze, de exemplul prinţul Talleyrand, urmat peste câţiva ani de către ofiţerul Ideolog primar Antoine Destutt de Tracy, formator al unui limbaj nou împreună cu o Ideologie fundamentală care participă ca un acquis în modernitatea noastră câştigată la începutul secolului XIX, deci abatele Condillac nu accentuase Imaginaţia în Educaţie. Dar Imaginaţia are o funcţie specială într-un Sămănătorism unde alături de scriitori sunt şi pictori, de exemplu Nicolae Grigorescu. Trebuie să recunoaştem acum, după atâta timp trecut!, că Ideologia CPŞF susţinută de filosoful Adrian Rogoz a fost ultima baricadă împotriva solipsismului ceauşist care nu avea absolut nimic în comun cu ideologia naţionalismului românesc !
Titus Filipas

Filosoful Adrian Rogoz, un veritabil Don Quijote

iulie 26, 2012

În „ISTORIA CRITICĂ A LITERATURII ROMÂNE”, domnul NICOLAE MANOLESCU îşi permitea să facă o comparaţie totalmente neinspirată, punând aproape semnul egalităţii între Adrian Rogoz şi Cristian Tudor Popescu. Dar fiecare fasciculă editată de filosoful şi redactorul Adrian Rogoz în colecţia CPŞF era un fel de “capsulă a timpului” conţinând idei fundamentale din universalismul cultural. Chiar şi rolul paradigmei thermidoriene în fasonarea anticipaţiei tehnico-ştiinţifice fusese luat în consideraţie de către scriitorul şi filosoful Adrian Rogoz, un veritabil Don Quijote, mereu infinit adulat de către oamenii modeşti prezenţi în fandomul SF românesc ! Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul
http://nastase.wordpress.com/2012/07/15/despre-frica-in-2008/#comment-165736
Titus Filipas

Studierea dualismelor în şcoală

aprilie 1, 2010

De obicei, metodologia post-structuralistă a filosofului Jacques Derrida, deconstrucţia, este folosită pentru analiza dualismelor. Relevant pentru profunzimea de gândire a intellighentsiei ruse, savantul paleontolog şi autorul de anticipaţie Ivan Efremov scria în romanul “Nebuloasa din Andromeda” că elitele se formează prin studiul dualismelor. Romanul apărea în perioada   deschiderii culturale post –staliniste. Textul a fost tradus în limba română de filosoful şi scriitorul idealist Adrian Rogoz. Fiind publicat prima oară în CPSF (Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice), acest roman de anticipaţie al lui Ivan Efremov a fost cel mai savurat text de ideologie la noi, din perioada comunistă. Domnul Adrian Rogoz îmi povestea că a primit o   scrisoare disperată de la Ivan Efremov, atunci când acesta afla că textul său fusese tradus în România. Dacă până la acel moment, textele lui Ivan Efremov fuseseră criticate relativ blând în URSS, apariţia sa românească a stârnit furibunda alarmă a filozofilor ruşi marxist-leninişti. Spiritual, Ivan Efremov se formase pe acelaşi spaţiu al istmului baltico-pontic ca şi Ayn Rand.   Romanul de anticipaţie “Nebuloasa din Andromeda” făcea de fapt apologia anarhismului constructiv şi propaga ideologia comunităţilor epistemice. Dualismul la Efremov este un binom de concepte, de exemplu, ca să pricepi calculul infinitesimal, ai nevoie de binomul dialectic-apodictic. Studiul dualismelor trebuie iniţiat la nivelul pre-universitar, insista Efremov. Era o   abordare extrem de curajoasă atunci, pentru că era şi pledoarie implicită pentru studiul mecanismelor producţiei industriale în economia de piaţă liberă. Însă nu găsim nimic despre studierea dualismelor în reforma pentru educaţie preconizată de Mircea Miclea şi Daniel Funeriu. Reforma pentru educaţie a lui Daniel Funeriu înseamnă de fapt : “Niet elite româneşti!”.

Titus Filipas

Exclus din fandomul SF?

octombrie 20, 2009

Este vorba despre mine, Titus Filipas. Cu un vechi statut de prezenţă în fandomul SF românesc. Pentru această blasfemie, chiar părintele arhimandrit Iustin Pârvu găsea potrivit să mă ocărască, +Iustin Parvu: Dlui: Titus Filipas – un comentator SF , Sambata, 17 Noiembrie 2007+, vezi şi adresa URL http://www.romanialibera.ro/a111476c134141/incercarile-sfintilor.html .

Fandomul SF prosperă acum pe blogosfera românească, vezi spre exemplificare postarea http://uglybadbear.wordpress.com/2009/10/13/dune-in-colectia-adevarul/ .

Am încercat să plasez un comentariu la fragmentul de frază ingenuă „apoi ceva de Jane Austen (sau JANE EYRE? parca da)” , scris de proprietarul respectivului weblog :

🙂 Bună gluma. Am auzit numai  lucruri frumoase despre Dune. Are totuşi vreo legătura cu istoria noastră culturală ? Parcă nu (aş dori să fiu contrazis). Dar în contextul  transformărilor din lumea de acum, poate ar trebui sa fie retipărit şi romanul de anticipaţie Nebuloasa din Andromeda al rusului Ivan Efremov (există traducerea regretatului Adrian Rogoz). Ivan Efremov este remarcabil prin faptul că aparţine arhetipurilor culturale de pe istmul baltico-pontic, (la fel ca Joseph Conrad şi atâţi alţii). Mama lui Ivan Efremov era din peninsula Crimea, iar tatăl din Sankt Petersburg. Şi Ivan Evremov se plimba pe Nevskii Prospekt, la fel ca Zamiatin şi  Ayn Rand, alţi autori de anticipaţie, mult mai distopici în scriitură decât utopicul prin excelenţă Ivan Efremov. Au fost influenţaţi de principiile anarhismului constructiv, se vede aceasta din scrierile lor. De altminteri, Ayn Rand a prezis criza capitalismului de acum.

Spre surpriza mea, comentariul acesta nu  a fost acceptat. Respins fără scuze ori vreo explicaţie. Pot conclude că este vorba despre lipsa de cultură şi de civilitate în fandomul SF românesc  actual ? Eu vin pentru ei cu explicaţii suplimentare :

La începutul anilor 1920, locuiau în Sankt Petersburgul devenit Petrograd, simultan dar fără să se cunoască vreodată personal, trei mari autori de utopii şi distopii : Eugen (Evghenii) Zamyatin, profesor de inginerie navală şi proiectant de spărgătoare de gheaţă, care în 1921 scrie în limba rusă celebra distopie ” My „, ” Noi „, ea va circula o vreme în Rusia la fel ca în Evul Mediu, în copii manuscrise, va fi tradusă în limba engleză şi publicată în Anglia la 1924, publicată pentru prima oară în limba rusă la New York în anul 1952, şi în final în ruseşte şi în Rusia la 1988 ; Ayn Rand (1905 – 1982), ce va părăsi Uniunea Sovietică la 1926 şi va emigra în America, unde va scrie noveleta ” Anthem „, privind tâlcul Eului când în limbaj va fi interzis pronumele personal la persoana întâia singular ; şi Ivan Efremov (1907-1972), autorul romantic al utopiei ” Nebuloasa din Andromeda „. Mediul citadin rusesc suprem din Sankt Petersburg, experimentat într-un timp extrem de dur, i-a influenţat  deopotrivă pe Zamyatin, Rand şi Efremov. Se poate avansa ca o certitudine că Rand şi Efremov au citit pe ruseşte cărţile lui H.G. Wells editate de Zamyatin, poate şi unele din eseurile lui Zamyatin, dar este improbabil ca Zamyatin, Rand şi Efremov să fi făcut cunoştinţă vreodată ; totuşi,  tema ar merita să fie exploatată într-o pseudo-arrabelesca unde cei trei se întâlnesc, întâmplător, să zicem pe Nevskii Prospekt…

Titus Filipas

Curriculum Vitae

ianuarie 3, 2008

Titus Octavian Filipaş s-a născut pe data de 26 martie 1944, în oraşul Băileşti din Oltenia, într-o familie de refugiaţi basarabeni. Urmează şcoala primară la Piatra Olt, se joacă lângă o pădure numită a Sarului, într-o natură idilică  pentru că era nepoluată, cu un grup de copii care într-o zi întâlnesc un O.Z.N. Primele cărţi citite de Titus Filipaş : Taras Bulba, Hadgi Murad, Discursul despre metodă. Din 1955, se mută cu familia la Craiova, unde Titus Filipaş este marcat de trei experienţe intelectuale : întâlnirea cu biblioteca publică Alexandru şi Aristia Aman, cu şcoala Petrache Poenaru,  şi cu piesele tehnice şi artifactele cele mai neobişnuite aduse la rampa militară. În anul 1956, Titus Filipaş editează în samizdat un ziar – manifest anti-sovietic intitulat Adevărul, pe care îl răspândeşte în oraş împreună cu unii colegi de şcoală. Este arestat şi anchetat de securitate, acuzat nu pentru că activa împotriva ocupaţiei sovietice, ci pentru că a creat o “organizaţie de tineret cu caracter fascist”! În 1958 se înscrie la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Unde cel mai bun profesor va fi cel de limba rusă. Era un aristocrat “alb” din Basarabia,  licenţiat al facultăţii de litere şi filosofie al Universităţii din Iaşi. Nu i se mai permitea să predea filosofia, şi operele marilor clasici ai literaturii ruse deveneau pentru profesorul Andrei pretextul unor magnifice lecţii de filosofie  aplicată pe literatura rusească din secolul XIX. Pe de altă parte, eminentul profesor de matematică oltean Voinea fusese alungat din învăţământ, acuzat de legionarism. După numai o lună de zile de lecţii cu elevii din noua clasă, apucase totuşi să sugereze bobocilor  în algebră faptul că teorema lui Bézout  poate servi şi la construirea unui algoritm de derivare ! În general, prin îndepărtarea sistematică şi programată a profesorilor buni din învăţământ atunci, foşti legionari ori “simpatizanţi cu legionarii”, perioada 1958-1962 a fost marcată de o acută degradare a şcolii româneşti. Titus Filipaş completează lipsa de informaţie din manualele şcolare intenţionat şi grosolan deformate, după principiul de lungă perenitate “politiceşte corect”, cu lecturi din cărţile care puteau fi găsite atunci în bibliotecile publice. În lipsa textelor lui Mircea Eliade, citeşte Descoperirea Indiei a lui Jawaharlal Nehru, în lipsa unui curs de antropologie citeşte traducerea din limba rusă “Introducere în istoria culturală a comunei primitive”, iar în lipsa unei cărţi despre fenomenele sociale, economice şi procesele istorice din S.U.A. citeşte un text compilat de un fost secretar al partidului comunist din S.U.A., “Schiţă a istoriei politice a celor două Americi”, unde era explicat cu maximă claritate şi sinceritate conceptul, pare-se de lungă perenitate, chemat “Politica marii bâte”. Premiul I câştigat în 1962 de Titus Filipas la olimpiada naţională de fizică (pe atunci nu exista şi faza internaţională) nu este relevant, are însă drept consecinţă faptul că urmează fizica la Universitatea din Bucureşti. Acolo vede capitala României ca pe Nova Roma, centrul spiritual radiant şi atractiv pentru Latinitatea Orientală. Citeşte extrem de multe texte de filosofie şi psihologie. Între 1967 şi 1974 lucrează ca profesor de fizică la două licee din Craiova. În 1971 publică  povestirea ştiinţifico-fantastică Nisipul, în colecţia îngrijită de scriitorul şi filosoful Adrian Rogoz pe lângă revista Ştiinţă  şi tehnică. Din 1975 devine cadru didactic la Universitatea din Craiova. În 1988 obţine titlul de doctor în fizică la Universitatea din Bucureşti după susţinerea tezei cu titlul : “Studiul interacţiunii meteorologice sol-atmosferă”. În 1984 apare cartea sa “De la mitul astral la astrofizică”, la editura Scrisul românesc din Craiova. Capitolul ce tratează problema civilizaţiilor extraterestre a fost tradus şi în limba maghiară sub titlul : “Civilizációk Földünkön kívül”, şi publicat în revista Galaktika. După mai bine de douăzeci de ani, cartea a fost scanată de către domnul Dragoş Bora, şi poate fi citită/descărcată gratuit din  Biblioteca de Astronomie Online  aflată la adresa http://85.121.0.91/sarm/carti/.  Înainte de 1989, Titus Filipaş scrie şi i se acceptă articole de popularizare/divulgare  ştiinţifică în revistele Contemporanul, Ramuri, Magazinul, Ştiinţă şi tehnică. În 1987 apare cartea Materie şi tehnologie la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti. În 1989, din nou la editura Scrisul românesc din Craiova, apare cartea Călătorind prin Univers, iar în noiembrie 1989 este tipărit, la Editura ştiinţifică  şi Enciclopedică din Bucureşti, primul exemplar al cărţii Dincolo de curcubeul stelar, ce nu va apărea pe piaţă decât în 1991. După decembrie 1989, scrie numai pentru sertar, din lipsă de sponsori pentru cărţile sale. Revistele unde mai publicase îi refuză articolele, numele său fiind trecut pe o listă neagră alcătuită de Andrei Pleşu, capul de listă fiind ilustrul  iluminist român Edgar Papu. Abia în 2003 îi este publicat în revista electronică Asymetria din Paris, coordonată  de scriitorul şi criticul literar Dan Culcer, primul text post-revoluţionar,  intitulat Ideologia Şcolilor Centrale.Titus Filipas

Gramatica generativă a civilizaţiilor

decembrie 24, 2007

Urmând un puternic filon de tradiţie lăsat moştenire de boierii  Craioveşti,  în Oltenia  propăşirea culturală Neoacquistica a început mai devreme decât secolul XIX. Într-una din cronicile sale publicate de  prestigioasa revistă  ‘România literară’, Şerban Cioculescu (1902 – 1988) remarca fervoarea învăţării limbii latine   în Oltenia după anul 1718. Şi acele studii latineşti din Oltenia începutului de veac XVIII vor determina în secolul următor renunţarea la alfabetul chirilic, o renunţare acceptată cu  plăcere aproape unanimă,  în favoarea alfabetului  latin, considera pe bună dreptate academicianul Şerban Cioculescu. În secolul XIX, copiii protipendadei craiovene care îşi continuau studiile liceale la Paris se impuneau  în  mediul şcolar străin, în primul rând prin fluenţa lor în latina  clasică şi scolastică (este cazul primarului Craiovei, Nae Romanescu).În secolul XIX, gramatica românească instituţionalizată,  supranumită   „Gramatica de la Sibiu”, pleacă în fapt şi în fond de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi de Tracy. Culturnicii noştri oficiali si criticii lor de serviciu au refuzat constant să recunoască  faptul că Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang*. În conceperea Gramaticii de la 1828, – an ce mi se pare a fi, tocmai din cauza acestei Gramatici, mai important pentru români decât 1848 -, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la  chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. Se ştie că Ioan Eliade exprima nişte opinii cât se poate de clare în problema alegerii între scrierea fonetică  şi scrierea etimologică, legată de ordinea ierarhică între vorbire şi scriere, iar aceasta-i o chestiune filosofică. Apoi, de vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, vom descoperi că  Eliade Rădulescu este  conştient de importanţa conceptului metafizic  de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea  cuvintelor -, în limba română.Introducerea culturală a secolului  XIX  românesc, ostensivă şi agresivă  cât a trebuit, este  « Şcoala de la Sfântul Sava ». Ion Ghica  povesteşte despre obrăznicia  pegrei împotriva intelectualităţii româneşti „in statu nascendi”.  Istoria  renaşterii naţionale româneşti,   spusă de Ion Ghica,   sprijină  titlul cărţii lui Fernand Braudel (1902-1985):  « Gramatica generativă a civilizaţiilor », ‘Grammaire des civilisations’, în fapt un  manual de istorie a  civilizaţiilor destinat iniţial doar „liceelor din Franţa”, instituţie intelectualiceşte încă vie,  născută din ‚Ideologia Şcolilor Centrale’. Cuvântul „interesant” este  semnal pentru  apariţia unei  imagini  dintr-un conglomerat de propoziţii. Este interesant că şi  renaşterea ideologică a Partidului Naţional Liberal  românesc după decembrie 1989 a fost iniţiată de către Dan Amedeo Lăzărescu plecând de la vechile surse inspiratoare pentru liberalismul românesc din secolul XIX, anume ideologia lui Destutt de Tracy. Singura ţară din Africa neagră francofonă  în care a fost menţinută şi după decolonizare metodica învăţării  gramaticii limbii franceze exact în tradiţia instituită de Condillac şi Destutt de Tracy,  proba de gramatică fiind  prezentă la examenul de bacalaureat, nu a cunoscut lovituri  de stat militare, devenind  Tehnopolis african singular  pentru delocalizări de servicii implicând comunicarea şi telematica. Aceasta demonstrează ostensiv înflorirea civilizaţiei când este cunoscută şi aplicată gramatica: ‚Oştenii propăşirii’ acelui  stat african  au ştiut mereu cum să redacteze ordinul de luptă corect. Gramatica este importantă şi în lumea informaticii. Succesul fenomenal al companiei Google.com se explică prin faptul că a incorporat într-un program de computer mai multă gramatică decât motoarele de căutare precedente. Prelungirea studiului gramaticii Limbii Române  în anii de liceu ar fi cea mai bună introducere la studiul gramaticii generative, a lexiconului generativ, şi a reprezentarilor ontologice, atât de necesare astăzi în contextul dezvoltării durabile.  Există îndeobşte iluzia că experienţa ontică se transformă imediat şi automat  în reprezentare ontologică verbală. Ceea ce nu este întotdeauna adevărat. Aceasta transformare implică lucrul gramaticii generative. Invers, plecând de la o gramatică generativă,  Adrian Rogoz speculează literar în povestirea sci-fi  „Altarul zeilor stohastici”, situaţia când o reprezentare ontologică controlează contingenţa dintr-o   experienţă ontică extremă.Gramatica generativă construieşte un sistem navigaţional pentru cuvintele noi şi pentru cuvintele vechi, adăugându-le valoare. Discutând  ‚gramatica generativă românească’,   surprindem de fapt  ‘calitatea organică’ a reprezentărilor ontologice în limba română, când lectura textelor este o experienţă ontică valorizantă. În cea de a doua jumătate a veacului XIX, învăţătorul Ion Creangă  numea: „cumplit meşteşug de tâmpenie”,  textul  în care nu este prezentă  calitatea  organică.  Dacă interpretăm în termeni moderni Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, vedem că  spiritualitatea din  fraza: „La început a fost Cuvântul”, se poate traduce, fără să comitem o blasfemie: „La început a fost o gramatică generativă”, care este intrinsec legată de spiritualitatea omului. „Păcatul originar” al omului, distincţia care îl  separă de celelalte animale şi îl face Om, este capacitatea transformării experienţei ontice în reprezentare ontologică. „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor”, se spune, biblic, despre aceia care nu au această capacitate.  Menţinem privirea  insistentă  către  educaţia românească. Studiul gramaticii Limbii Române  şi al  reprezentărilor ontologice în anii de liceu este cea mai puţin costisitoare cale de a pregăti nu doar specialişti în comunicare şi informatică, dar şi viitori ofiţeri, capabili sa gândească şi să enunţe ordinul  de luptă  ca o reprezentare cu alegeri corecte. Şi după integrarea României în NATO, ofiţerul român trebuie să aleagă numai în funcţie de interesele României.  Aşa s-a întâmplat mereu. Ofiţerul român Ion Antonescu a ordonat la 1907 să se tragă în ‚jacquerii’ –  acesta e termenul cel mai exact, pentru că n-au existat vreodată  „ţărani români  răsculaţi”,  ori „răscoale ţărăneşti în România” –  sintagmele aparţin unor ideologii secundare şi terţiare. Viitorul Conducător militar al statului român în condiţiile când politicienii tradiţionali  se temeau să conducă, nu „ştia”, ori mai curând nu vroia să acţioneze „politiceşte corect”  când  era în joc existenţa României.  Cum va spune mai târziu istoricul Neagu  Djuvara încercând sa-l scuze : „Politiceşte, Ion Antonescu habar n-avea ce face.” Intervenţia armatei române în interiorul României la 1907 a creat modelul  fiducial urmat în lunga ‘Stare de asediu’ dintre cele două războaie mondiale, criticată virulent de internaţionalistul I. Ludo într-un  roman. Chiar  şi Albert Einstein semnase manifestul internaţionalistului Henri Barbusse pentru o victorie a ‘răscoalei din Tatar Bunar’. După cel de al doilea război mondial, lucrurile  se schimbă  în România exact în sensul  dorit de  Albert Einstein.  Soldaţii Armatei Republicii Populare Române au primit ordin să reprime cu violenţă mişcarea românească armată anti-comunistă.  Au fost acele ordine legitime ? Să nu uitam că Armata  R.P.R. s-a născut în jurul diviziei « Tudor Vladimirescu », recrutată dintre prizonierii de război români ţinuţi în lagărele din Uniunea Sovietică. Ceea ce se uită mereu a fi spus, este faptul că pe teritoriul Uniunii Sovietice, soldaţii diviziei « Tudor Vladimirescu » au fost  hrăniţi cu alimente trimise de S.U.A.  Divizia « Tudor Vladimirescu » care a  jucat un rol decisiv la instaurarea comunismului în România a fost pregătită şi întreţinută în URSS din fonduri  votate de Congresul USA. Conivenţa Americii la  instaurarea regimului comunist din România a fost totală,  America s-a comportat ca  un stat având sigla  D.R.A., adică « Democratic Republic of America ». Charles de Gaulle  era atât de republican, încât va refuza să pună crucea  de Lorena,  simbolul organizaţiei sale în lupta de rezistenţă la ocuparea Franţei, pe tricolorul francez. Republica România căpăta legitimitate totală  în primăvara anului 1968, când  dictatorul Nicolae Ceauşescu primea în numele României vizita generalului Charles de Gaulle, preşedintele Republicii Franceze. Eram pe atunci într-un antrenament militar prn zona ripariană a rîului Bistriţa,   şi ne-am oprit cu plutonul să îl ascultăm la un radio portabil pe generalul Charles de Gaulle pronunţând celebrul său discurs în faţa membrilor Marii Adunări Naţionale prezenţi în  sala de şedinţe din clădirea Parlamentului de pe Dealul Mitropoliei. Erau parlamentarii României de atunci, iar dictatorul îi împiedica să voteze legi egoiste.  Acel discurs,  atent ascultat de intelectualii francofoni ai ţării, a legitimat atunci şi instituţia Marii Adunări Naţionale, nu doar republica România. Foarte multă lume din România l-a perceput atunci pe Charles de Gaulle ca pe un al doilea Charlemagne, acela din arhetipul românesc Lerui. Sentimentul meu ascultându-l  pe de Gaulle a fost că ascultam colindul Florile dalbe, poate cel mai mare moment de optimism de pe parcursul vieţii mele de intelectual român. La simulacrul de proces intentat lui Nicolae Ceauşescu, prin insistenţa lui  : « Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale », vroia să invoce legitimitatea câştigată în 1968. O democraţie modernă este un lucru extrem de fragil, pe care România interbelică nu a reuşit să îl realizeze, pentru că a trebuit mereu să se apere de pericolul internaţionalist. Dar este o naivitate fără seamăn să crezi că o lovitură de stat instituţionalizată printr-un pulover purtat de ideologul terţiar Petre Roman, fiul activistului Valter Roman adus pe tancuri sovietice,  va reuşi să construiască o democraţie modernă în România.Uniformizarea impusă de Nicolae Ceauşescu pe teritoriul României urmase de fapt  modelul republican  francez, care nu admite enclave pe teritoriul Republicii. Probabil că ar trebui scrisă o întreagă carte pe tema aceasta. Participarea Armatei Române la reprimarea instigărilor de tip Tatar Bunar  care duceau cel puţin la enclave, dacă nu chiar la desfiinţarea completă a visului Romania Neoacquistica,   a fost perfect legală până în ziua de 22 decembrie 1989. Pentru armată legalitatea ordinului încetează abia când ofiţerii care comandau trupa află despre fuga dictatorului. A vorbi despre « crimele armatei române » pâ  la acel moment din 22 decembrie 1989 este non-sens, cel puţin din motivul că a fost urmat riguros un model fiducial instituit la 1907. Respectul popular faţă de Armata Română,  constatat în toate sondajele de opinie,  este şi  respectul faţă de ştiinţa redactării ordinului de luptă corect şi perfect. De altminteri,  câteva fragmente  literare din ordine de luptă româneşti,  efective în războaiele mondiale,  au intrat în cultura  populară. Iar ordinul: „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!”, care a intrat în cultura populară de după 23 august 1944 sub forma „ Români, vă ordon treceţi Prutul!”, este legat de chestiunea drepturilor strămoşesti asupra  pământului (expresia ‚pământul nostru’ mi se pare pleonastică). Şi îmi mai place să cred că doar  plecând de la redactarea  ordinelor  de luptă pe româneşte, în nenumărate variante şi pentru situaţii strict teoretice, ofiţerul român Nicolae Bogza va fi  determinat să se transforme în scriitorul Radu Tudoran.Titus Filipas

*Big Bang Pentru cei care intră la acest articol pentru fenomenul Big Bang din astrofizică, îi reorientez la cartea De la mitul astral la astrofizică, de Titus Filipas, care poate fi descărcată liber de la http://www.astroclubul.org/sarm/carti/