Un proverb românesc

În discursul despre educaţia publică pronunţat de către cetăţeanul Talleyrand Périgord în Adunarea Constituantă franceză în septembrie 1791 (Constituanta mergea atunci către închidere) este amintită o temă pe care o întâlnim şi la Părintele Fondator American Alexander Hamilton. Anume compararea şcolii noi, într-o nouă societate care funcţionează prin cea mai bună distribuire a oamenilor pregătiţi, cu atelierul întreprinderii industriale descris de către iluministul scoţian Adam Smith. Cetăţeanul Talleyrand Périgord începea cu afirmaţia peremptorie : “Trebuie într-adevăr să considerăm societatea umană ca pe un vast atelier. Însă nu-i deajuns numai să subliniem faptul că toţi lucrează acolo. Trebuie ca toţi oamenii să fie la locul lor (“Omul potrivit la locul potrivit” spune simplul proverb românesc perfect echivalent aici cu expunerile corespunzătoare făcute în epoca revoluţiilor americană şi franceză de către Alexander Hamilton şi Talleyrand Périgord). Or, este absolut de necontestat faptul că un bun sistem de educaţie publică este primul dintre mijloacele folosite pentru a se putea ajunge la această situaţie ideală.” Şi Talleyrand Périgord continuă : “Este imposibil de a gândi o reuniune de oameni, o adunare de fiinţe inteligente, fără de a observa acolo imediat şi mijloacele pentru instruire. Aceste mijloace se nasc din libera comunicare a ideilor precum şi din acţiunea reciprocă a intereselor. Şi tocmai atunci este cel mai adevărat a zice că oamenii sunt discipolii a tot ceea ce îi înconjoară (este aici, în germene, şi ideea mult ulterioară a psihologului american Ulric Neisser despre “validitatea ecologică”). Să mai observăm noi că prinţul Talleyrand Périgord, vast recunoscut pentru egoismul său, nu vorbeşte despre “interesul particular egoist”, ci despre “acţiunea reciprocă a intereselor”. O idee care trebuie să fie recunoscută şi de noi.
Titus Filipas

“Pruncii români” îi citeau pe Condillac şi de Tracy

Un coleg de blogosferă a comentat critic ştirea: “România nu şi-a propus să iasă din criză prin eforturi proprii pentru că nu poate, a recunoscut miercuri preşedintele Traian Băsescu în faţa oamenilor de afaceri ialomiţeni.” Voi continua, în felul meu, analiza. Deci este vorba despre inexistenţa unor “eforturi intelectuale proprii” pentru construirea unei doctrine economice a ieşirii din criză. Preşedintele Traian Băsescu recunoaşte şi sprijină prin numirea în roluri de conducere mari, drept “elită intelectuală” a României, pe culturnicii GDS. Grupul culturnicilor de elită pare a fi condus de Vladimir Tismăneanu- Tismeneţki şi de Andrei Pleşu. Plec de la un articol publicat la adresa URL  http://www.adevarul.ro/articole/ce-stiu-si-ce-pot-economistii.html , unde Andrei Pleşu declara cu nepăsare impertinentă : „În ce mă priveşte, când e vorba de economie, nici nu ştiu, nici nu pot. Mă tem că sunt mai mult decât incompetent: sunt inapt. Îmi lipseşte, probabil, alcătuirea mentală necesară pentru a pricepe rapid şi adecvat despre ce este vorba.” Deşi este manager al unor sume uriaşe pe care le primeşte de la statul român,  Andrei Pleşu îşi mărturiseşte incompetenţa crasă în chestiuni de economie. Or, deja prima generaţie a Şcolii de la Sfântu Sava, –unde s-au format ideologii naţionalismului românesc calificat de culturnicii de elită drept “abject”–, studia foarte serios doctrina economică. La fel ca eroul romantic rus Evghenii Oneghin, “pruncii  români” îi abandonau pe “Teocrit şi Homer” în favoarea unor autori de economie politică. Dacă  Evghenii Oneghin, –cum  scrie Alexandru Puşkin–,  îl prefera pe Adam Smith, “pruncii  români” îi citeau pe Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy. Deci există o bază  de cooperare intergeneraţională pentru reflecţia noastră. Generaţia de azi a naţionalismului ideologic românesc trebuie să construiască soluţii pentru a extrage Ţara din capcana recesiunii. În treacăt fie spus, este uimitoare nonşalanţa acceptării uriaşului împrumut de 20 de miliarde de euroi de către puterea  actuală, fără a cere şi un soft – algoritm, o soluţie sistematică a problemei ieşirii din criza economică. Soluţie pe care cei care ne-au dat banii fără îndoială că o posedă. Schimbarea de regim politic înseamnă şi o  luptă contra acestei ignoranţe economice a puterii.

Titus Filipas

Adam Smith şi Condillac, o comparaţie doctrinară

Primii doctrinari ai liberalismului economic au fost Adam Smith (1723 – 1790), prin cartea fundamentală ‘The Wealth of Nations’ (Bogăţia naţiunilor) din 1776, şi Bonnot de Condillac (1715-1780), prin cartea fundamentală   ‘Le Commerce et le gouvernement considérés relativement l’un à l’autre’, care datează tot din 1776. Amândouă cărţile mi se par la fel de bune. Dar în secolul XIX se dezvoltă economia politică neoclasică, bazată pe noţiunea de ‘utilitate marginală’. Bineînţeles, conceptul de ‘utilitate marginală’ pleacă de la conceptul de utilitate. Care lipseşte în cartea doctrinară a lui Adam Smith, dar apare în cartea doctrinară scrisă de Condillac. Din aceasta cauză, în ‘Teoria economiei politice’ (Theory of Political Economy), cu prima editare la 1871, economistul britanic William Stanley Jevons scria: “Îmi apare tot mai limpede faptul că economiştii englezi au trăit până acum într- un fel de paradis al nebunilor. Adevărul economic se află de partea şcolii de economie politică pe care au creat- o francezii.” În Şcoala de la Sfântu Sava înfiinţată de Gheorghe Lazăr în Bucureşti au fost aduse, de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, multe dintre textele educaţionale scrise de Condillac pentru Infantele de Parma dar folosite ulterior şi de “pruncii români”. Aşa încât învăţătura Economiei Politice  s-a făcut la noi  după textele lui Condillac şi Destutt de Tracy, un ideolog brumarist  care pleca de la textele lui Condillac, fără să îl neglijeze, desigur, pe scoţianul Adam Smith. De altminteri, pe atunci, nici măcar în lumea anglo-saxonă nu exista unanimitate în respingerea influenţei  lui Condillac şi Destutt de Tracy, de exemplu la colegiul virginian William and Mary, învăţarea Economiei Politice  începea după manualul lui Destutt de Tracy, textul englezesc fiind oferit în traducerea lui Thomas Jefferson. Doctrina economică riguroasă pentru TVA (impozitare aplicată abia după cel  de al doilea război mondial) pleacă tot de la ideile lui Condillac: definiţia valorii economice prin utilitate, precum şi rolul comerţului în adăugarea de valoare.

Titus Filipas

Doctrina pentru TVA

Discuţia a plecat de la articolul „Crestin-democratia: sfarsit sau renastere?”, publicat la http://www.romanialibera.ro/a141573/crestin-democratia-sfarsit-sau-renastere.html .

Mi s-a părut ceva incomplet. Am comentat :

Elementele doctrinei democrat-creştine apar prima oară în textele abatelui Bonnot de Condillac (1715-1780). În Şcoala de la Sfântu Sava înfiinţată de Gheorghe Lazăr în Bucureşti au fost aduse, de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, multe dintre textele educaţionale scrise de Condillac pentru Infantele de Parma dar folosite ulterior şi de “pruncii români”. Aşa încât educaţia în spiritul ideologiei democrat-creştine s-a făcut chiar de la întemeierea şcolii româneşti moderne în secolul XIX.

Cineva a răspuns : +Nu exista o doctrina crestin-democrata. Acest curent politic preia elemente doctrinare de dreapta si de stanga sub o umbrela crestina. Prezent in Europa in special in tarile cu un trecut fascist si in America Latina, in zone unde religia romano-catolica e predominanta. Crestin democratia ar putea fi descrisa ca o combinatie intre liberalism economic si conservatorism social.+

Am dat două replici:

1/ Primii doctrinari ai liberalismului economic au fost Adam Smith (1723 – 1790), prin cartea ‘The Wealth of Nations’ (Bogăţia naţiunilor) din 1776, şi Bonnot de Condillac, prin cartea ‘Le Commerce et le gouvernement considérés relativement l’un à l’autre’, care datează tot din 1776. Amândouă cărţile mi se par la fel de bune. Dar în secolul XIX se dezvoltă economia politică neoclasică, bazată pe noţiunea de ‘utilitate marginală’. Bineînţeles, conceptul de ‘utilitate marginală’ pleacă de la conceptul de utilitate. Care lipseşte în cartea doctrinară a lui Adam Smith, dar apare în cartea doctrinară scrisă de Condillac. Din aceasta cauză, în ‘Teoria economiei politice’ (Theory of Political Economy), cu prima editare în 1871, economistul britanic William Stanley Jevons scria: „Îmi apare tot mai limpede faptul că economiştii englezi au trăit până acum într- un fel de paradis al nebunilor. Adevărul economic se află de partea şcolii de economie politică pe care au creat- o francezii.”

2/ Sub eticheta CDU de la comentarii scrie: ‘Nu exista o doctrina crestin-democrata. Acest curent politic preia elemente doctrinare de dreapta si de stanga sub o umbrela crestina. Prezent in Europa in special in tarile cu un trecut fascist si in America Latina, in zone unde religia romano-catolica e predominanta.’ Găsesc că tema propusă pentru discuţie de colegul meu pe forum RL este deosebit de interesantă. Ţările cu un trecut fascist din Europa, după cel de al doilea război mondial aveau ţesutul social complet sfâşiat. Refacerea lui s-a făcut în Italia prin activarea, –mai mult ori mai puţin spontană–, a curentului politic Democrazia Cristiana, iar în Germania (exceptând zona de Est) prin combinaţia de partide CDU şi CSU care împărtăşeau de facto aceeaşi doctrină, deşi ele îşi împărţeau teritoriile în Germania Occidentală. CSU domina Bavaria, unde politica sa economică a adus o prosperitate de vârf. Doctrina creştin-socială din CSU are ca sursă a discursului prim ideile iluministului Condillac, după cum este influenţată şi de ideile expuse în Rerum Novarum. De asemenea, ‘in America Latina, in zone unde religia romano-catolica e predominanta’ (dar unde nu este predominanta religia romano-catolica in America latina?, intreb eu retoric), militantismul creştin-social al unor preoţi romano-catolici se sprijiină certamente (şi) pe enciclica Rerum Novarum. Revenind la Europa, uniformitatea din Europa Occidentală produsă de apartenenţa unor ţări la Piaţa Comună aducea prosperitate nu doar în Bavaria. În prosperitatea Franţei construită de perioada ‘les trente glorieuses’ , un rol deloc neglijabil în tentativa de construire a statului providenţial pentru toată populaţia l-a jucat impozitarea TVA, inventată printr-o politică extrem de proactivă a economiştilor francezi. Însă doctrina economică riguroasă pentru TVA pleacă tot de la ideile lui Condillac: definiţia valorii economice prin utilitate, precum şi rolul comerţului în adăugarea de valoare.

Titus Filipas

Pertinent, despre economia politică

Blogul domnului Adrian Năstase tinde să devină cea mai importantă comunitate epistemică Web 2.0 pentru dezbateri în chestiuni de doctrină economică. În fine, prin apartenenţa domnului Adrian Năstase la Partidul Social Democrat, lucrurile sunt mult mai incitante decât la partidele liberale, unde totul a fost deja spus. Într-adevăr, chiar dacă liberalii de azi nu ştiu, şi ei chiar cred că liberalismul românesc se trage de la Adam Smith aşa cum le zic colegii lor din grupul parlamentar liberal european, în realitate la Şcoala de la Sfîntu Sava economia politică se studia după cărţile lui Condillac şi Destutt de Tracy, ce teoretizau o doctrină liberală. Însă oricare le-ar fi sursele de informare,  ştiute ori neştiute pentru liberalii români de acum, ideologii Condillac,  Adam Smith şi Destutt de Tracy tratau numai o creştere economică de tip exogen, epitomizată prin quintesenţiala primă Revoluţie Industrială.

Or, în timpul prezent, dezvoltarea durabilă nu poate fi asociată decât cu o creştere economică de tip endogen. Şi partidele liberale nu se pricep mai bine decât PSD-ul la managementul acestei dezvoltări.

Deci, în general, abordarea social-democrată este mult mai complexă decât simplificatoarea abordare economică liberală, ce recurge foarte adesea şi la soluţii redneck.

Din  câte am înţeles eu, în editoralul „Politici Sociale – cateva comentarii”, vezi aici, http://nastase.wordpress.com/2008/09/09/politici-sociale-cateva-comentarii/ , domnul Adrian Năstase schiţează o serie de proiecte transversale  în dezvoltarea durabilă spre a fi discutate pe blog. Intervenţiile altor comentatori pe blog sunt în general pertinente.  Am reţinut mai ales intervenţia din septembrie 9, 2008 la orele 8 şi 27 post meridian, unde sunt subliniate, pe cât este practic posibil, cele două doctrine :

+Într-adevăr, munca este excesiv impozitată, dar în ceea ce priveşte impozitarea capitalului guvernul “de dreapta” v-a luat-o înainte. Impozitul pe câştigurile din piaţa de capital stabilit de PSD la 1% pentru încurajarea investirii în contrast cu consumul pe credit (ceea ce se întâmplă acum) şi atragerea de   capital în economie printr-o sursă ieftină de finanţare pentru companii. Acest impozit a crescut cu 1500%, rezultatele se pot vedea de către oricine: prăbuşirea tuturor indicilor bursieri ajungând în sectorul financiar la căderi de peste 2/3 din valoare, sigur, ajutat şi de incompetenţa şi corupţia   generalizată. Aceasta nu reprezintă o simplă scădere, reprezintă aproape  dispariţia pieţei de capital din România. De altfel PNL şi PD nu se află la prima ispravă de acest gen dacă ne reamintim că în perioada CDR au prăbuşit   economia şi implicit indicii pieţei de capital cu procente asemănătoare.  Încă un domeniu în care “liberalii” v-au luat-o înainte este introducerea  impozitului pe terenul agricol în condiţiile în care restituirile nu s-au făcut decât în privinţa suprafeţelor de teren, nu şi a capitalului de lucru, a clădirilor, utilajelor şi efectivului de animale. Astfel oamenii s-au trezit cu un teren pe care nu puteau să îl lucreze, terenul constituind doar o parte  a unei exploataţii agricole, iar mulţi au fost forţaţi să îl vândă la preţuri  care nu reflectau nici pe departe valoarea acestuia pentru a îşi putea achita   impozitele ce deveniseră restante şi purtătoare de penalităţi. Tactica mi se pare luată din indicaţiile PMR din anii ‘50 când una din metodele de constrângere pentru a determina proprietarii să îşi cedeze suprafeţele de  teren “de bună voie” trebuia să o constituie mărirea taxelor dincolo de limita de suportabilitate a proprietarilor, care astfel veneau de bună-voie la colectiv să îşi doneze terenurile, dupa care toate necazurile şi tracasările  încetau. La ce criză există pe piaţa imobiliară cred că o înăsprire a   fiscalităţii ar putea fi lovitura de graţie. Teoretic aş fi de acord cu ideea din programul PSD, dar mi-e teamă că o fiscalitate mai mare decât a introdus  PNL şi pe capital şi în alte zone ar fi greu de conceput. Să nu uităm,  chiar  şi acel 16% este de fapt o minciună, impozitul aplicându-se de 2 ori, o dată firmei şi o dată proprietarului, practic ducând impozitul real la aproape 30%. Nu trebuie uitat celebrul impozit anticipat pe care statul îl percepe ca şi cum ar fi ceva normal să plăteşti impozit pe un venit care poate nu va exista niciodată, impozit care nu se poate plăti decât prin lichidarea unei părţi din capital, deci încă o dată este taxat capitalul şi nu munca. Despre măsura normală a neimpozitării pe profitul reinvestit au vorbit destul colegii dvs. de la PC, în momentul de faţă realitatea fiind că nici cea mai mare parte a   cheltuielilor nu este deductibilă. Acel 16% este o poveste petru cei care votează “dreapta” pentru că ar fi cool în percepţia lor, pentru că aşa face şi colegul de birou, foarte probabil sclav la aceeaşi multinaţională, şi a cărui singură “investiţie” e maşina străină luată în leasing, pentru care am înţeles   la un moment dat că plăteau impozit ca fiind proprietari. Nu cred în dezvoltarea capitalului în dauna muncii, dar nici invers, cred că dezvoltarea durabilă trebuie să se bazeze pe un echilibru echitabil între capital şi muncă, şi pe respectarea proprietăţii şi corectarea dezechilibrelor când situaţia o cere. În caz contrar, tensiunile nu fac decât să se acumuleze   şi să erupă la un moment dat. De aceea separarea aceasta stânga-dreapta mi se pare doar o împărţire teoretică şi artificială, bună petru manipulat masele ignorante, aşa cum s-a văzut. Teoria care nu derivă din practică nu este doar discutabilă, ci poate fi chiar dăunatoare odată aplicată.+

Utilitatea acestui blog, nu doar pentru domnul Adrian Năstase, nu mai trebuie să fie silogistic demonstrată.

Titus Filipas

Wikipedia „română” focalizează greşit

Am mai semnalat pe blogul nostru precum şi în revista electronică Asymetria  faptul că Wikipedia de limba română tratează în mod eronat teme extrem de importante din cultura  română. Ne refeream atunci la preeminenţa clară a ideologiei cumaniste pe Wikipedia în tratarea chestiunii primilor Basarabi din istoria noastră, ca şi cum marele intelectual Vasile Lovinescu nu ar fi existat!

Avem acum o nouă dovadă a faptului că Sfatul Bătrânilor  anonimi ce coordonează după o  ideologie anti – românească admiterile şi respingerile de articole pe Wikipedia de limba română foloseşte în mod intenţionat un fals cod de valori, chiar un cod de valori intenţionat falsificate.

Iată de exemplu aici :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Economi%C5%9Fti_rom%C3%A2ni ,

cum focalizează Wikipedia de limba română la categoria (MARI n.n.) „Economişti români” ale căror nume încep cu litera „A” : „Ileana Agalopol/Dinu Airinei/Gabriela Anghelache/Petre S. Aurelian”. Deci este vorba numai despre patru economişti români citaţi de Wikipedia de limba română la litera „A”. Eu nu îi denigrez în vreun fel, nu  cunosc opera lor economică, dar probabil că au binemeritat, admit din  principiu aceasta, fără vreo altă verificare. Dar nu asta e problema acum, ci  faptul că numele celui mai mare dintre economiştii români din secolul XIX nu este menţionat!

Ne place adevărul, tot adevărul, şi numai adevărul. Nu am putea spune că Wikipedia de limba română îl neglijează chiar întrutotul. Îl aminteşte cumva aici : http://ro.wikipedia.org/wiki/Apostol_Arsache , dar numai foarte, foarte sumar : „Apostol Arsache (n. 1789; d. 1874) a fost un politician şi ministru de externe român în perioada 22 ianuarie 1862 – 24 iunie 1862.” Cam puţin! Alte enciclopedii  îl citează, îi dedică  şi un articol de caracterizare extrem de bine scris, alături de articole dedicate celor mai mari economişti ai lumii, eu îl amintesc aici  numai pe Adam Smith !

Păi este chiar cu totul inacceptabil ceea ce face acest Sfat al  Bătrânilor cu dreptul de veto asupra articolelor admise  pe Wikipedia de limba română şi asupra conţinutului lor. Sfatul Bătrânilor  anonimi pur şi simplu cenzurează articolele pe Wikipedia de limba română ! Cât de anonimi sunt ei ? Tot ce am reuşit eu să aflu până acum este faptul că „nucleul dur” care cenzurează în acord cu o ideologie anti – românească articolele pe Wikipedia de limba română este alcătuit din tineri universitari clujeni având conexiuni puternice chiar la sediul Wikipedia.

În fine, acelui mare economist român din secolul XIX, căruia nu i se dedică măcar o modestă menţionare la categoria „Economişti români” pe Wikipedia de limba română, i se dedică un întreg articol succint şi  pertinent aici : http://www.eumed.net/economistas/index.htm . Ei, da, este o enciclopedie în spaniolă. Ipoteza marelui om de cultură  american Ezra Pound (1885-1972),  că textele vernacularelor neolatine formează un continuum, este probabil corectă  în termeni de acurateţe faţă de adevăr. Literatorul mexican Carlos Fuentes vede  Amurgul Occidentului  numai în faptul că limba engleză decade, transformându- se ostensiv într -un idiom de aeroport internaţional, Volapük incapabil să poarte valori.  Carlos Fuentes  adaugă o  granulă de speranţă în ideea lui Oswald Spengler:  o limbă romanică va lua locul limbii engleze  ca depozitar al Cunoaşterii. Există un continuum al limbajelor romanice, credeau Ioan Eliade Rădulescu  şi Ezra Pound.

Hai să cităm aici integral articolul în spaniolă :

+Grandes Economistas A  : Apostol Arsachi (1783-1874) / Apostol Arsachi, ntroduce, político y gobernante rumano. Miembro destacado y líder del Partido Conservador. Renovando la tradición de los fisiócratas franceses, se interesa especialmente por la cuestión ntroduc en los países del Este. En 1860 publica su libro “La cuestión de la propiedad” (Bucarest: Adolf Ulrich), en el que critica dos nociones claves del marxismo: la “plusvalía” y el “proletariado”. En dicho libro Apostol Arsachi dice: ‘Es incontestable que la tierra no tiene otro valor que el que le proporcionan los brazos del trabajador, pero no es menos incontestable que los brazos del trabajador no tienen otro valor que el que les da la tierra que él trabaja. (…) La propiedad de los campesinos consiste en su ntrod, su carro, sus instrumentos de arado y sobre todo en su trabajo, que Turgot (..) ha declarado   ser la primera, la más sagrada, la más imprescindible de todas las   propiedades. Solo la protección de estos bienes permite al campesino reconocer   que tiene una patria que debe amar…’ Dicho de otra forma, la condición de proletario no es, según Arsachi, “objetiva” sino por el contrario “subjetiva”, siendo el Estado el único factor determinante. En cualquier caso, en 1862, el partido de los Blancos (=conservadores) entonces en el poder, sometieron a la asamblea rumana un proyecto de ley ntroduc inspirado por el pensamiento de Arsachi: Todas las aldeas debían constituir comunas y los grandes terratenientes debían ceder, por intermediación de estas comunas, tierras a las familias campesinas. Se trataba de una reforma semejante a la que, el año anterior, el zar Alejandro había empezado a ntroducer en Rusia. Sin embargo, la reforma falló en Rumania – y originó una crisis profunda en este país que duró hasta el final de la primera mitad del siglo XX.+

Eu constatasem deja, şi consemnasem pe blog şi în revista Asymetria, că junimiştii foloseau ca principală doctrină economică, tocmai doctrina fiziocraţilor, ameliorată,  dar nu ştiam cine ameliorase această doctrină economică a fiziocraţilor pentru cultura română. Am găsit această informaţie, vitală  pentru teoria culturală în limba română, doar  în spaniolă. Ezra Pound avea dreptate!

Să spunem ceva mai multe despre doctrina economică a fiziocraţilor. În secolul al XVIII –lea, care poate fi numit în Europa Occidentală şi Veacul Luminilor, cele mai fertile pământuri din Eurasia erau împărţite, aveau deja proprietari. Nu mai existau terenuri libere. Unul dintre enciclopedişti, François Quesnay (1694-1774),  plecând  de la ideea comună a stabilirii valorii economice prin raritate, considera  în cartea “Maximes générales du gouvernement économique d’un royaume agricole”  (1758),  că terenul agricol este principala valoare economică. Cu articolele şi cărţile sale despre agricultură, François Quesnay devine unul dintre fondatorii şcolii de economie politică a fiziocraţilor. Aceasta este prima variantă în care se dezvoltă o teorie de economie politică pozitivă. Ea este adoptată ulterior şi de politicienii români, fiind lizibilă cel puţin în asertarea că “România este  o ţară eminamente agrară.” Pe vremea regimului burghezo-moşieresc, condus  într-o vizită în Valea industrializată a „capitalismului renan” de către oficiali germani ce vroiau să îl impresioneze prin bogăţia creată, un ministru român îi lasă fără replică afirmând  maliţios : “Dacă plouă de patru ori pe an când trebuie, ţara mea produce tot atâta bogăţie!”

Chiar şi pe vremea comunismului, în zona montană de la noi, dar şi în Delta Dunării, economia normativă comunistă  nu era aplicată, înflorind economia pozitivă de tip fiziocrat, ad litteram termenul  însemnând “forţa naturii”. Din cauza acestei economii  pozitive  tradiţionale,  erau oierii români oameni puternici şi mândri. Trebuie să recunosc, “poetul de curte“ Adrian Păunescu are meritul incontestabil că i-a sprijinit pe oieri în faţa  activiştilor PCR. De altminteri dupa “loviluţie”,  revoluţionarul politicianist Petre Roman, ce avea de apărat şi tradiţia cominternistă a tatălui său, comanda special din Australia o cantitate uriaşă de lână pentru a distruge baza economică a oieritului în România. A fost un caz cras de “sabotare a economiei naţionale”, prin distrugerea unui segment al economiei pozitive  avându- şi izvorul în “forţa naturii”.

Titus Filipas

Oligarhul şi populistul

În luna calendaristică dinaintea referendului programat pe 19 mai 2007,  politicienii populişti din România au vorbit mult despre oligarhii din România. Şi ni  s -a mai propus  tot de către aceşti politicieni  populişti să acceptăm cu promptitudine  definiţia oligarhului dată în dicţionarul limbii române  DEX  on- line.  Sînt un Zoil, mărturisesc că definiţia oligarhului din DEX  on- line nu mă satisface. Aceasta se întâmplă, clamez, pentru că eu nu am avut creierul spălat în şedinţele de partid PCR, aşa cum i s- a întâmplat preşedintelui Traian Băsescu, comunistul  ce luptă acum să promoveze lustraţia, fără să priceapă că o lege a lustraţiei  autentică l -ar obliga să îşi dea  imediat demisia, după cum nici nu i- ar permite să candideze la o funcţie în stat.  În fine, unii politicieni se prefac că pricep mai greu termenii limbii române. Politicianul  populist Traian Băsescu  vrea să decupleze, în România, economia de politică. Este un proiect la care culturnicii GDS şi profesorii universitari care îl sprijină  pe Traian Băsescu  aderă integral. Problema lor  de natură  intelectuală, obstacolul  principal pe care trebuie să îl învingă, emerge din circumstanţa că  termenii  limbii române  „economie” şi  „politică” se găsesc  deja intim legaţi  în sintagma “Economie politică”. Aceasta este traducerea  românească pentru Economics, cum se numeşte această ştiinţă în limba engleză, ţin să mai amintesc şi faptul că într -o limbă neolatină, în speţă italiana, termenul englezesc Economics  se traduce prin ‘Scienze economiche’. Oligarhul epitomic demascat public  de Traian Băsescu, deci în accepţia prezidenţială chiar „mogulul” arhetipal care s-ar opune interesului public,  ar fi omul de afaceri liberal Dinu Patriciu. Şi pentru că tot pedalăm, –forţaţi de populişti–,  pe economie şi  politică, chiar şi pe Economie politică, să reamintim aici faptul că doctrina liberală a fost fundamentată de  economistul scoţian  Adam Smith (1723-1790)   în tratatul său despre „Bogăţia naţiunilor” – „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of  Nations”, prima ediţie apărea  în anul 1776. Surprise! Iată că în cartea a patra din  acest  tratat de “Economie politică” al lui Adam Smith  întâlnim şi definiţia clasică a individului care lucrează ca un om de afaceri liberal, tot după  cum este marcată foarte clar în tratatul  lui Adam Smith  şi distincţia dintre  acest individ  liberal  şi politicianul populist : “Fiecare individ lucrează pentru a da societăţii un venit anual cât mai mare posibil. Dar în general el nici nu intenţionează să promoveze interesul public, nici nu ştie cât de mult îl promovează … El intenţionează să obţină numai propriul său câştig, şi este întru aceasta, ca şi în multe alte cazuri, condus de o mână invizibilă  pentru a promova un ţel care nu a fost o parte a  intenţiilor sale. Şi nici nu este întotdeauna rău pentru societate faptul că ţinta societală nu a făcut parte dintre intenţiile individului.  Prin urmărirea propriilor lui interese, individul  în mod frecvent  promovează interesul societal mai eficient decât atunci când el în mod real intenţionează să promoveze interesul societăţii. Nu am văzut mult bine făcut societăţii  de  către aceia care se prefac cu afect  că lucrează pentru binele public.” Excerptul exact din textul lui Adam Smith este : „Every individual necessarily labours to render the   annual revenue of the society as great as he can. He generally neither intends to promote the public interest, nor knows how much he is promoting it… He intends only his own gain, and he is in this, as in many other cases, led by an invisible hand to promote an end which was no part of his intention. Nor is it always the worse for society that it was no part of his intention.  By pursuing his own interest he frequently promotes that of the society more effectually than when he really intends to promote it. I have never known much good done by those who affected to trade for the public good.” Bineînţeles că sunt posibile şi alte traduceri ale excerptului, dar nu am găsit  vreuna propusă  şi  de culturnicii GDS ori de către economiştii de la SAR, adică economiştii de la  Societatea Academică din România condusă de Alina Mungiu-Pippidi şi Sorin Ioniţă. Titus Filipas

Economia de piaţă liberă

La congresul PNL din ianuarie 2007, vorbesc despre acel PNL avându – l ca reprezentant de vârf în Parlamentul României pe liderul Camerei, domnul Bogdan Olteanu, a fost repetat  frecvent sloganul : “Statul să intervină cât mai puţin în economie!” Să îi  analizăm semnificaţiile. Economia de piaţă liberă este de obicei un alt nume, de unii considerat a fi mai edulcorat, pentru capitalism. Economia de piaţă liberă este numai o abstracţiune idealizată. În realitate nu există vreo economie naţională capitalistă care să arate integral idealul pieţei libere, aşa cum a fost el teoretizat de către economiştii principiului ‘laissez faire’. Critici avizaţi ai conceptului ‘laissez faire’ văd conceptul de ‘piaţă liberă’ fie ca pe un ideal fără practicalitate, fie ca pe un instrument retoric subtil. Care pune sloganele de libertate şi de antiprotecţionism în serviciul intereselor absolute, fixe, lipsite de contingenţă şi condiţionalitate (adică fără “doar şi poate”) ale celor bogaţi. Permiţându – le astfel să desfiinţeze legile care apără dreptul la o viaţă decentă celor săraci şi defavorizaţi, mulţi dintre ei nişte truditori cu braţele şi mintea. Logicianul american Noam Chomsky declara într- un mod explicit : “Cei bogaţi folosesc retorica economiei de piaţă liberă pentru a justifica impunerea unor riscuri economice tot mai mari oamenilor cu venituri reduse, pe care îi trimit să îşi achiziţioneze de pe piaţă bunuri de consum în limitele stricte ale veniturilor lor, în vreme ce păturile bogate sunt de facto protejate împotriva rigorilor economiei de piaţă liberă prin toate avantajele politice şi economice pe care le îngăduie poziţia lor.” Încă mai condensat, Noam Chomsky ne mai spunea : “Piaţa liberă înseamnă un socialism perfect reuşit numai pentru cei bogaţi – săracii să meargă la piaţă şi să îşi cumpere doar atât cât îşi pot permite, iar statul să îi protejeze plenar doar pe cei puţini şi bogaţi.” („The free market is socialism for the rich—[free] markets for the poor and state protection for the rich.”). Acesta este de fapt sensul lozincii plenar acceptate de congresmenii partidului PNL : “Statul să intervină cât mai puţin!”. Lozinca se traduce prin : “Statul să intervină pentru cât mai puţini!”.Apoi, cum bine observase un journalist de la Cotidianul, ultimul congres PNL s- a remarcat poate în primul rând prin absenţa totală a dezbaterilor ideologice. Dacă nu citeai sigla PNL dezvoltată explicit în formula „Partidul Naţional Liberal”, pur şi simplu nu realizai despre ce fel de partid este vorba, analizând conţinutul fad (în sens ideologic) al luărilor de cuvânt la tribună. Iar atunci când liderul partidului european liberal, invitat la congres, a spus că PNL a început ca partid fiind inspirat de textele lui John Locke şi Adam Smith, nimeni din sală, ori din prezidiu, nu aducea corecţii!  În realitate, aşa cum bine arătase Dan Amedeo Lăzărescu, „Partida naţională”, vechiul nume al PNL, începea ideologic inspirându – se nu din textele englezeşti, ci din textele franţuzeşti ale lui Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy. Titus Filipas