Dialog despre limba română

Acest dialog a fost iniţiat de către domnişoara  Oxana Greadcenco la adresa URL http://oxana90.wordpress.com/2008/08/29/ce-rost-mai-are-sa-sarbatorim-limba-noastra/, unde fazele dialogului pot fi urmărite complet.

Eu transcriu pe blogul meu doar intervenţiile personale.

La eseul foarte inspirat  Ce rost mai are să sărbătorim “Limba Noastră”?!, eu am comentat:  Splendid text în Limba Română!

La comentariul avatarului igrecul pe septembrie 1, 2008 at 7:14 pm14, eu am adăugat :

În spiritul acurateţei şi al preciziei, o genealogie reală a modernităţii româneşti obligatoriu include termenii de caracterizare autohtonism şi protocronism. Modernitatea românească începe cu primul think tank (grup de reflecţie) în limba română. Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul ‘grup de reflecţie’ în Limba Română, “Cronicarii moldoveni”, a fost implementarea naturală a principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: “Mulţi scriitori au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] , feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […] să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu». Sigur,   “Cronicarii moldoveni” nu apar din neant. Picturile exterioare ale bisericilor din Nordul Moldovei, un ‚sinopsis raţional” dacă folosim termeni din semiotica lui Roland Barthes (care a studiat pe viu România în perioada 1948-1949), constituiseră inspiraţie pentru reflecţiile răzeşilor din secolul XVI. Care este criteriul pentru a identifica modernitatea românească ? Într –o carte   publicată în anul 1904, Constantin Rădulescu-Motru focalizează atenţia contemporanilor săi, dar mai ales a viitorimii româneşti, asupra importanţei principiului identităţii din logică pentru cultura română. Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…”.

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”.

La acest comentariu al meu, Oxana Greadcenco spunea : +blogideologic,  e o expresie din poezia lui Mateevici. Tot el mai spunea şi ne îndemna “ştergeţi slinul, mucegaiul/al uitării în care geme”. Iar noi ne ocupăm atît de rar de cultivarea limbii noastre.+

@ Oxana. Dar avem şi “Flori de mucigai”, nu ? Să nu fim excesiv de pesimişti. La ora actuală, limba română are puterea să exprime toate ideile despre lume, la fel ca şi limba rusă. Sîntem pentru prima oară în starea de egalitate intelectuală cu un mare imperiu. Nu este puţin lucru.

Oxana, a fost o periodă când în RPR (republica populară Română), studiul lui Octavian Goga în şcoală era interzis, dar el era permis în “desiatiletcile” din respublika sovietică socialistă Moldovenească ! Deşi un membru al Academiei RPR, în speţă academicianul  Alexandru Graur, scria pe atunci teorii cum că limba Moldovenească este diferită de limba română, au fost intelectuali de curaj născuţi în Vechiul Regat care au mers cu acele manuale şcolare din r.s. s. M., –ce conţineau poeziile lui Octavian Goga scrise cu litere cirilice–, la conducerea comunistă naţionalistă română din RPR şi au cerut reintroducerea studierii lui Octavian Goga şi în şcolile din RPR!

Titus Filipas

Genealogia modernităţii româneşti (I)

În spiritul acurateţei şi al preciziei, o genealogie reală a modernităţii româneşti obligatoriu  include termenii de caracterizare autohtonism şi protocronism.

Cred că nu exagerăm prea mult dacă spunem că modernitatea românească începe  cu primul think tank (grup de reflecţie) în limba română.

Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul  ‘grup de reflecţie’ în Limba Română,   „Cronicarii moldoveni”,  a fost implementarea naturală a  principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: „Mulţi scriitori  au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] ,  feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […]  să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă  sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». Vor fi fost mulţi. Fără să dea nume, să aproximeze numere, P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu».  

Sigur, „Cronicarii moldoveni” nu apar din neant. Picturile exterioare ale bisericilor din Nordul Moldovei, un ‚sinopsis raţional” dacă folosim termeni din semiotica lui Roland Barthes (care a studiat pe viu România în perioada 1948-1949), constituiseră inspiraţie pentru reflecţiile răzeşilor din secolul XVI.

Care este criteriul folosit de noi pentru a identifica modernitatea românească ?

Ne inspirăm din sistemul filosofic creat de Constantin Rădulescu-Motru. Într –o carte publicată în anul 1904, Constantin Rădulescu-Motru focalizează atenţia contemporanilor săi, dar mai ales a viitorimii româneşti, asupra importanţei principiului identităţii din logică pentru cultura română.

Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Din câte ştim noi, cronicarul Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…”.

Titus Filipas

Ars Longa Vita Brevis*

*text început ca un comentariu pe blogul lui Pătrăţosu

“Ars Longa Vita Brevis”, that’s the point. Domnul Cristian Bădiliţă nu face o  “critică ştiinţifică” operei lui Dumitru Stăniloae, pentru că în acel articol  Cristian Bădiliţă nu spune chiar nimic despre Vatican II, dar conciliul fusese aluziv atacat de părintele Dumitru Stăniloae. Apoi, încercaţi, domnilor, să înţelegeţi ce a fost Junimea de fapt. Trasez aici un fir jalonat de Pilat din Pont, Stevenson şi Junimea. Pentru ca s-a vorbit despre parapantă pe blog, cineva este interesat şi de cele meteorologice. Discuţia despre adevărul temperaturilor meteorologice se află în acelaşi filon gnoseologic cu întrebarea cea veche pusă de Pilat din Pont: ‘Ce este adevărul?’ Termenul modern aici adecvat se cheamă acurateţea datelor meteorologice. Conceptul de ‘temperatură adevărată a aerului’ este definit printr-o convenţie meteorologică : Este temperatura măsurată la înălţimea standard de 2m deasupra solului, cu termometrul plasat în adăpostul meteorologic, termenul internaţional pentru acest adăpost fiind ‘Stevenson screen’. Se cheamă  aşa fiindcă a fost inventat de inginerul scoţian Thomas Stevenson (1818-1887), tatăl scriitorului neoromantic Robert Louis Stevenson, autorul romanului Comoara din insulă. Vieţile celor  doi Stevenson sunt încă o ilustrare a viabilităţii fără hiatus a iluminismului scoţian în secolul XIX. Acelaşi Iluminism scoţian  alimentează  spiritual şi  modernizarea României în secolul XIX. Junimea îi aparţine. După Unirea Principatelor, Iaşii rămâneau capitala culturală a românilor, “forma fără fond” era la Bucureşti. Iaşii adoptă şi integrează perfect iluminismul scoţian (influenţa lui Carlyle), cu nuanţă industrialistă certă! În atmosfera aceea intelectualistă de ‘educaţie extremă’, se formează şi Georges de Bothezat (Gheorghe Botezatu), viitor profesor de aviatică la Dayton, Ohio, a cărui personalitate numai Doamna Corina Chiriac o mai reaminteşte acum în România. Înainte de a munci cu valoare adăugată, trebuie să gândeşti ! Gheorghe Botezatu (Georges de Bothezat) a făcut o grămadă de bani în America! Tot în acel mediu cultural extraordinar al Iaşilor se formează şi Victor Ion Popa. Care în ‘Sfârlează cu fofează’ descrie, prin comportarea frunzelor bătute de vânt, celebra experienţă a fraţilor Wright cu paletele mobile (aripi batante?, cum traduc cel mai bine pe româneşte cuvântul englezesc flaps, ca technical writer mă bântuie această întrebare!) plimbate în viteză pe roata de bicicletă orizontală! Înainte de a munci cu valoare adăugată, trebuie să gândeşti ! Gheorghe Botezatu (Georges de Bothezat) a făcut o grămadă de bani în America din acele gânduri adunate la Iaşi! Dar studenţii români care ajung la MIT se pare că învaţă în primul rând dispreţul faţă de valorile româneşti. De exemplu, găsesc pe un forum electronic de pe serverul de la MIT, mesajul “from: ‘Alexandru D. Salcianu’ salcianu@mit.edu. Subject: Ziua Nationala pe stil vechi: Marti, 23 August. Nu uitati de sarbatoarea de astazi! Pentru cei din generatia mai tanara, crevetii vietnamezi si insipida carte pentru copii scrisa de Victor Ion Popa (Sfârleaza cu fofeaza) erau singurele produse care se gaseau peste tot (pâna si la florarii!) in ultimii ani ai Epocii de Aur.” Domnul Alexandru D. Sălcianu de la MIT nu îl consideră măcar vreun moment pe VIP (Victor Ion Popa) genial. Iar în referatul despre opera lui VICTOR ION POPA distribuit gratuit pe Internet pentru intoxicarea cugetului elevilor români se scrie în mod expres: ‘un gongorism deplorabil, o pornire barocă spre fraza poetică şi colorată în Sfârlează cu fofează’. Acest referat a fost compus de un profesor universitar care nu ştie nimic despre ştiinţa aviatică a românilor.

Titus Filipas