Ioan Buduca a fost activist comunist?

Citesc în periodicul  Ziua  din 28-02-2008, articolul semnat Ioan BUDUCA: “Geopolitica si literatura/Cornel Ungureanu, critic si istoric literar din Timisoara, apare cu o carte noua, care se cheama „Istoria secreta a literaturii romane”, Aula, Brasov, 2007, 512 pagini. Cum adica secreta? S-a dat liber la notele informative ale scriitorilor?Dupa cum bine stim, inca nu s-a    dat. Fostul CNSAS a concluzionat, de pilda, ca Stefan Augustin Doinas a fost informator al Securitatii, dar nu a putut cerceta nimeni aceasta „comoara” de istorie literara. Altii zic ca o „comoara” si mai importanta ar fi transcrierile dupa ascultarile telefonice ale lui Noica. Nici aceste transcrieri nu sunt accesabile. Legea fostului CNSAS permitea si mult, si putin. Notele unui informator nu sunt stocate intr-un unic „fisier”. Daca vrei sa le cercetezi, trebuie sa umbli in dosarele celor turnati, sa faci deductii despre identitatea cate unui „Felix” sau „Laurentiu” (nume conspirative) si apoi sa ceri tu, CNSAS, la SRI sa-ti comunice identitatea reala a conspiratului, dar tot nu ajungi sa dai peste toata „opera” sa literara, imprastiata in sute de dosare de urmarire informativa.”Istoria secreta…” este, deocamdata, doar o istorie politica si geopolitica a literaturii romane, dar Cornel Ungureanu spera sa apara curand si adevaratele istorii secrete bazate pe „comorile” de la CNSAS. Se insala. Din ratiuni deductibile in cele spuse mai sus. A putut fi publicata opera de turnator a lui Ion Caraion, de pilda, pentru ca s-a stiut, dinainte, unde sa cauti, in ce dosare, stiute fiind persoanele, unele, pe care le-a turnat si acest lucru a fost posibil pentru ca, inainte de 1989, Securitatea insasi l-a deconspirat pe Ion Caraion, prin bunavointa lui Eugen Barbu, primul CNSAS-ist al tarii.”Istoria…” lui Cornel Ungureanu, de pilda, nu a putut beneficia de notele informative despre Eminescu aflate la Viena si la Budapesta. De ce? Nu sunt accesabile inca. Se             vede treaba ca melcul CNSAS-ist se misca, peste tot, cu o viteza de doua, trei exceptii pe secol cand e vorba de mari interese politice si iute ca sageata cand e vorba de micile interese ale momentului.”

“A concluziona” este barbarism născocit de foştii activişti comunişti. Ei nu ştiau că în limba română cultă există verbele a conchide şi a conclude.  

Dar există, poate, incertitudini salvatoare în text. Ghilimelele din rândul de mai sus au fost puse de mine, dacă ar fi fost puse de  Ioan Buduca, totul era perfect, pentru că, într- adevăr, CNSAS- ul nu putea decât să “concluzioneze”   în cazul marelui poet care a fost şi rămâne, cât va exista Limba Română, Ştefan Augustin Doinaş.

Salut formula:  “Eugen Barbu, primul CNSAS-ist al ţării.”

Îmi pare rău că proletcultistul Mircea Dinescu de la CNSAS nu a cerut în mod special căutarea manuscriselor confiscate de securitate, de  exemplu cele aparţinând lui  Vasile Voiculescu. Şi nu doar atât.    

Titus Filipas

Simţirea românească şi senzualismul lui Condillac

Construirea  Limbii Române perfecte în secolul XIX  constituie unul dintre cele mai impresionante capitole din istoria culturală a Europei, deşi cei mai mulţi nu vor fi de acord cu noi în susţinerea clamării. Cred că Alexandru  Macedonski (1854 – 1920) este cel dintâi  dintre oamenii de litere români cu percepţia  trăirii într-un Geniezeit. Momentul iniţial este în spaţiul  Schitului  Măgureanu, când  elevul  Ioan Eliade Rădulescu (1802 – 1872)    citea  cărţile lui  Condillac, referenţiale  pentru ideologia primară. Căci „Simţirea” românească în care ne-a educat şcoala de naţionalism clădită de Ioan Eliade Rădulescu provine din „senzualismul” lui Condillac. Într -adevăr, ideile lui Bonnot de Condillac au  influenţat profund şi pe durată lungă discursul românesc. Când pe vremea tovarăşului  Nicolae Ceauşescu, domnul  Petre Ţuţea era contactat de un activist internaţionalist cu apelul  de a sprijini „drepturile omului în România”, cugetătorul  răspundea  : „Dar eu nu sînt om.”, inspirându- se dintr – o propoziţie  de Condillac : „Il n’y a point d’homme en général.” (La Logique, Livre II chap. V). Gânditorul nostru presimţea faza  când implementarea „drepturilor  omului în România”  va deveni   actul unic al unei  neîntrerupte piese de  teatru absurd.   Titus Filipas