Posts Tagged ‘381AD’

Sintagma-sigiliu Nova Roma de la anul Domnului 381

decembrie 8, 2014

Atacul recent al preşedintelui ales Klaus Iohannis la adresa instituţiei naţionale BOR nu face altceva decât să demonstreze ostentativ conivenţa lui Klaus Iohannis cu Moscova împotriva României. Pentru că problema drepturilor legitime, istoriceşte întemeiate, asupra sintagmei-sigiliu Nova Roma trebuie să fie discutată la “Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe [ce] se va reuni în anul 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani, întâlnirea urmând să se desfăşoare la Biserica Sfânta Irina din Istanbul, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381.” http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/primul-mare-sinod-din-ultimul-mileniu-328587.html Patriarhul BOR trebuie să fie deosebit de atent ! Însă trebuie subliniat că patriarhul BOR va avea o poziţie mult slăbită din interiorul României, datorită atacurilor preşedintelui luteran Klaus Iohannis. Care nu ştie „detaliul istoric” că excepţionalismul românesc este cu mult mai justificat decât excepţionalismul rusesc ori decât acela american. Aceasta pentru că excepţionalismul românesc se bazează pe legitimitatea drepturilor asupra sintagmei-sigiliu Nova Roma (dar vedeţi şi ce spunea Barbu Catargiu, ori, din exterior, ce spunea Keyserling).
Titus Filipas

Când începe istoria modernă pentru noi ?

noiembrie 28, 2008

Istoricii englezi de la Oxford University fixează debutul  convenţional pentru lumea  modernă exact la 285AD, an  când Diocletian împărţea teritoriile imperiale romane în Romania Occidentală şi Romania Orientală.

Noi, în cultura românească, nu ne permitem încă abordarea atât de netă în stilul cut-off. Pentru Anul Domnului 271, istoriografii Occidentului consemnează  “retragerea aureliană”.  Acele date apocaliptice intrau în secolul XIX în manualele de istorie ale şcolii româneşti. Dar Zosimus advocatus fisci, un istoriograf aproape  contemporan  din Romania Orientală, percepea  “retragerea aureliană”  doar ca pe o întâmplare minoră, ce nu l-a afectat în vreun fel, ori istoria locului, –deşi ar fi trebuit, dacă ar fi fost semnificativă, căci el era acolo!–, încât nici măcar nu o consemnează în cronica  Historia Nova. În schimb, ca o formidabilă minciună prin omisiune, manualele noastre de istorie nu vorbesc copiilor despre Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Dar prin acea Constituţie Antoniniană se generează tocmai drepturile noastre civice, precum şi conceptul geopolitic Romania!     

Denumirea Imperiului bizantin (denumirea modernă pentru un lucru trecut :-)) era de fapt Romania. Abia în Epoca Luminilor, Montesquieu, Voltaire* şi Gibbon înlocuiesc ideea de Romania cu aceea de Bysance, într-o ideologie anti-Romania ce aserta, cu prea mare trufie, superioritatea civilizaţiei Occidentului faţă de civilizaţia din Romania Orientală, în primul rând civilizatia ariană din ‘Romania timpurie’ a secolelor IV, V, VI. Dar în Occidentul European se dezvoltă acum o mişcare culturală pro-Romania, contrară ideologiei anti-Romania promovată de Montesquieu, Voltaire şi Gibbon. Citez dintr-un studiu: +Montesquieu used the word “Byzantine.” The word “Byzantine” denoted the Empire and connoted its supposed characteristics: dishonesty, dissimulation and decadence. The English   scholar Edward Gibbon in his Decline and Fall of the Roman Empire treated the Empire after the sixth century as an epic of unrelieved degradation and corruption. The people who lived in the “Byzantine Empire” never knew nor used the word “Byzantine.” They know themselves to be Romans, nothing more and absolutely nothing less. By transferring the Imperial capital from Rome on the Tiber to the New Rome on Bosphorus, dubbed Constantinople, the Emperor  Constantine I had transferred the actual identity of Rome to the new location. Long before Constantine I, the idea of “Rome” had become dissociated from the Eternal City on the Tiber. For a Roman meant a Roman citizen, whereever he lived. Before the Imperial period, in 89 BC, a Roman law had granted Roman citizenship to people throughout Italy. Afterwards, citizenship became extended to an increasing number of people in different parts of the Empire. In 212, Emperor Caracalla declared all free persons in the Empire to be Roman citizens, entitled to call themselves Roman, not merely subject to the Romans. Within a few decades, people begin to refer to the entire Empire less often [in Latin] as “Imperium Romanorum” [Domain of the Romans] and more often as “Romania” [Romanland]+ 

Tot pentru noi, intervalul de început al lumii moderne se sfârşeşte cu 381AD, anul când în conciliul ecumenic de la Constantinopol era consemnată sintagma Nova Roma. Aceasta sintagmă era totodată sigiliu care instituia drepturi supreme pentru noi în ceea ce chemăm Novum Latium. Un teritoriu pe  care obrăznicia rusească nu îl respectă. Un teritoriu din care Rusiile au muşcat mereu, începând cu Suvorov şi Caterina cea Mare.

Rusiile, iată!, cred că ele au moştenit drepturi la sintagma-sigiliu Nova Roma. Nu au vreunul.

*De altminteri, după abandonarea Canadei, tot lui Voltaire trebuie să îi atribuim influenţa malefică de abandonare a Capitulaţiunii din 1740 care garanta frontiera noastră pe Bug.

Titus Filipas 

România ca Romania Neoacquistica

septembrie 27, 2008

Articolul domnului Adrian Bucurescu  despre istoria noastră cea  mai veche, http://www.romanialibera.ro/a135143/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , a stârnit interes şi a provocat nenumărate comentarii de bun simţ pe forum. Reţin un excerpt din  http://www.romanialibera.ro/a135143c261789/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , anume “O intrebare posibila: de ce ar vorbi latina vulgara, populatii pe arii extinse din nordul Marii Negre?, zona departe si de declaratiile de intentie si interes cunoscute ale imperatorilor Romani.”

Este influenţa apocaliptică a propagandei ruseşti despre ‘a treia Roma’. În realitate, Constantin cel Mare a fondat  la  Anul Domnului 330 oraşul Constantinopol fără semnificaţia de ‘a doua Roma’. Termenul Nova Roma (iar nu ‘a doua Roma’) este înscris ca sintagmă-sigiliu de către Conciliul bisericesc din   Anul Domnului 381 de la Constantinopol. Conciliul era un think tank creştin condus de Sfântul Ierarh Grigore Teologul, iar pregătirea lui fusese ghidată de ideile Sfântului  Ierarh Vasile  cel Mare care murise la Anul Domnului 379. Conciliul de la 381 AD venea la trei ani după moartea ‘ultimilor romani’ autentici din peninsula balcanică  şi Scitia, extensia ei teritorială spre răsărit, în bătălia de la Adrianopol. Sintagma-sigiliu Nova Roma însemna implicit recunoaşterea existenţei unui Novum Latium în acest spaţiu răsăritean, mai cunoscut ca Romania Orientală, şi care este recunoscut  în arhivele din cancelariile occidentale ca întinzându-se până la rîul Bug. În Memorii, Winston Churchill scrie în mod expres că acţiunea militară a României în cel de al doilea război mondial nu era justificată decât până la rîul Bug. Fără a permite existenţa acestui Novum Latium, toată vorbăria rusească despre ‘Moskova- a treia Roma’ este inepţie. Istoricii lor mai oneşti ştiu aceasta. Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. România noastră are drepturi imense ca Romania Neoacquistica, drepturi pe care istoricii noştri nu le reliefează.

Titus Filipas

Valorile Romaniei Orientale

august 4, 2008

Cu articolul Ficţiunea ideologică: naţionalismul ortodoxist, publicat în cotidianul România liberă, http://www.romanialibera.ro/a130658/fictiunea-ideologica-nationalismul-ortodoxist.html , domnul Cristian Pîrvulescu iniţiază o intensă dezbatere pe forum RL.

Pentru că sunt teme istorice şi teologice asupra cărora autorul articolului a meditat prea puţin. Din lipsă de informare. Nu pot să spun că avatarul Kramer nu are dreptate. Însă incompleta informare se reflectă şi la el. Nu îl contrazic, dar vreau să adaug.

Eu sînt de religie ortodoxă, dar îl apreciez mai mult pe vicarul greco-catolic Petru Pavel Aron, decât pe ortodoxul Popa Tunsu. Petru Pavel Aron este singurul continuator român din Epoca Luminilor a doctrinei Romania Neoacquistica. Să nu uităm că unirea principatelor înfăptuită de Mihai Viteazul, ‘pohta’ lui,  nu era decât îmbinarea principiului de subsidiaritate cu doctrina Romania Neoacquistica. Apoi, Petru Pavel Aron traduce într-o vernaculară neolatină de calitate, mai precis în limba română de calitate, Vulgata scrisă în limbajul Vetus Latina de călugarul scit Ieronim. Aceasta după ce Ieronim ascultase şi asimilase în Anul Domnului 381, predicile Sfîntului Ierarh Grigore Teologul (Bogoslovul) la Constantinopol. Acea Vulgata scrisă de Sfîntul Ieronim în limbajul Vetus Latina face parte din literatura străromână. Unii dintre istoriografii  oneşti ai Occidentului încep acum să studieze acele evenimente culturale. De ce? Pentru că îi interesează, sincer, originea reală a ştiinţei occidentale. De exemplu, transpare acum tot mai clar faptul că originea conceptului de Zero matematic nu este la indieni sau arabi, ci la un călugar scit pe nume Dionisie cel Mic. În fine, unul dintre savanţii-pionieri ai Occidentului, anume Roger Bacon, studia foarte atent Vulgata Sfîntului Ieronim. De altminteri, chiar denumirea acestei cărţi care aparţine de fapt şi drept literaturii străromâne, a fost propusă de către acel Roger Bacon. Biserica noastră ortodoxă are o tradiţie culturală extraordinar de bogată, din care autorul Cristian Pîrvulescu face tabula rasa.

Trăim în timp postmodern, când setul de valori moderne cade. La ce valori recurgem ? În primul rând la valorile excelenţei din civilizaţia veacurilor IV, V, şi VI a Romaniei Orientale.

Titus Filipas

românika?!

iunie 9, 2008

Nu ştiu de ce unii batjocoresc România şi îi spun românika.  România are o istorie care începe la Anul Domnului 381 cu sintagma-sigiliu Nova Roma. Care presupunea implicit existenţa unui Novum Latium în peninsula balcanică, format prin ‘socii’—alizarea* traco-daco-moesilor şi ilirilor. La anul 378, istoricii spun, muriseră ultimii romani autentici din Balcani în bătălia de la Adrianopole. Moarte şi naştere. Recunoaşteţi binomul? Este o deconstrucţie:   „tensiune a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp  a noutăţii absolute şi a rupturii” (Derrida). Istoricii occidentali caută de la acel moment din Romania Orientală patronat de Sfinţii Ierarhi cappadocieni începutul unei civilizaţii a excelenţei. Cassiodor scria despre ‘socii’—alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor într-o carte pierdută. Iordanes, un got civilizat,  avusese trei zile acces la cartea lui Cassiodor. Transfigurează acea informaţie într-o  carte despre ‘socii’—alizarea goţilor. Ştim acum că Zero-ul nu a fost inventat de indieni, nici de arabi, ci de un călugăr scit din Romania Orientală pe nume Dionisie cel Mic. Singura lui biografie credibilă a fost scrisă de Cassiodor. Contra Reforma are succes pentru că îşi întoarce privirea înspre civilizaţia excelenţei din Romania Orientală, vezi liturghia Tridentină bazată pe Vulgata scrisă de călugărul ilir Ieronim animat de predicile Sfîntului Ierarh Grigore Teologul (Bogoslovul) pe care îl ascultase în anul 381 vorbind la Constantinopol. Tot Contra Reforma creează conceptul politic Romania Neoacquistica. Pohta lui Mihai Viteazul care unifica principatele este integrată acestui concept.

*Această  ‘socii’—alizare a fost făcută posibilă de cadrul constituţional creat în Imperiul Roman prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Cadrul generos al constituţiei lui Caracalla transformă Imperiul Roman în Romania. La Anul Domnului 285, Diocletian împarte Imperiul în Romania Orientală şi Romania Occidentală. Istoricii de la Oxford University consideră că istoria modernă a Occidentului începe la 285 AD.

Titus Filipas

Patriarhatul apocaliptic de Moscova

mai 22, 2008

Am citit recent pe blogul Proortodoxia, articolul :  http://proortodoxia.wordpress.com/2008/05/20/cercetatorii-au-dovedit-ca-bolile-pot-fi-vindecate-cu-ajutorul-rugaciunii/#comment-138 , care face mult prea frecvent referire la minuni petrecute în bisericile pravoslavnicilor.

Cu tot respectul cuvenit, îndrăznesc să  spun aici că noi, ortodocşii români, nu trebuie să dăm totdeauna mult credit celor spuse în bisericile ruseşti care sunt  închinate partriarhiei de Moscova.  Pentru că în felul acesta negăm indirect drepturile noastre legitime româneşti, în primul rând acela de a fi moştenitori  ai sintagmei–sigiliu  Nova Roma*, sintagmă afirmată de conciliul  de la Constantinopol din anul Domnului 381. Lucrările acelui conciliu, realmente un think tank dacă spunem lucrurilor  folosind termenii cei mai moderni, au fost supervizate de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul (ori Bogoslovul, dar această denumire este folosită abia după inventarea limbii artificiale şi sacre chemată  slavonica de către sfinţii cărturari bizantini Fotie, care aşeză principiile gramaticale, apoi fraţii Chiril şi Metodiu, care implementară acele principii ale umanismului bizantin).   Partriarhia  de Moscova, să nu uităm, pur şi simplu a furat ** de la noi sintagma–sigiliu  Nova Roma.  Motivele de putere pur politică, la început numai peste Rusii, apoi peste întreaga lume, au fost evidente. Să amintesc unele fapte vechi, în primul rând apocriful lui Filofei. Scrisoarea călugărului Filofei din Pskov adresată fiului Sofiei (ori Zoe -Sofia, fiica lui Toma Paleologul, frate al lui Constantin al XI -lea Paleologul, ultimul împărat la Constantinopol, se creează mitul că Rusia moscovită preia drepturile Paleologilor), Marele Cneaz Vassili al  III- lea (1479 – 1533) care la 1510 cucerea oraşul Pskov, îi precizează acestuia şi semnificaţiile Rusiilor  unite:  „Două Rome au căzut. Cea de a treia Romă s-a ridicat acum.” Scrisoarea este de fapt un text apocrif!  Pentru noi contează în mod absolut această această subliniere. Dar mai  contează, în sens relativ,  starea de spirit în Rusii care ducea la crearea acelui document apocrif, mărturisind pentru starea ignară a călugărului generic Filofei. În anul Domnului 1589, este foarte surprins de această  stare de spirit ignară şi agresivă, –acum este tot la fel!–,  patriarhul Ieremia al II-lea de la Constantinopol, care  călătorea  în Rusii pentru a colecta ajutoare. Clerul rus profită. Îi cere imediat să recunoască o biserică autocefală la Moscova, capitală pe care să o declare “Cea de a treia Romă”. La început, marele teolog şi cărturar   Ieremia al II-lea rezistă la aceste presiuni lipsite de elementară civilitate.  El ştia mult mai multe decât ruşii pravoslavnici. Anume că  epitetul “a treia Romă” avea  o semnificaţie apocaliptică!  Dar muscalii pravoslavnici insistă în ignoranţă, fără să realizeze că vor chema Apocalipsa bolşevică peste ei. Grecul Ieremia al II-lea cedează aparent, însă redactează un document conţinând de fapt numai venin prin recunoaşterea patriarhului Iov la Moscova – “a treia Romă”. Abia prinţul nostru Dimitrie Cantemir îl lămureşte în 1721 pe imperatorul Petru cel Mare despre adevărata semnificaţie din actul scris de patriarhul grec Ieremia al II-lea de la Constantinopol la anul 1589. Incontestabil,  Petru cel Mare detesta prostia, şi  desfinţează imediat prin ukaz  patriarhatul apocaliptic de Moscova.  Stalin reînfiinţează în anul 1941, nu prin ukaz  publicat ci în mod tacit***, patriarhatul apocaliptic de Moscova. Ortodocşii români nu trebuie să acorde credibilitate  patriarhatului apocaliptic de Moscova.  Iar pentru că a fost investit cu funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei, unde a predicat pe vremuri Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, – teolog şi filosof, un geniu mai mare decât Albert Einstein–, patriarhul BOR este îndreptăţit să vorbească şi pentru pravoslavnicii ruşi.

*Denumirea Nova Roma se atribuie oraşului Constantinopol. Dar ea nu a fost dată de Constantin cel Mare, fondatorul oraşului la  anul Domnului 330 şi el însuşi decedat la  anul Domnului 337, ci de conciliul bisericesc din 381 AD, care a funcţionat ca un grup de reflecţie (think tank) din Romania Orientală.

** În acel grup de reflecţie, conciliul bisericesc din anul Domnului 381 AD, chiar se gîndea extrem de intens asupra unei situaţii de criză din Balcani. Astfel, la anul Domnului 378  muriseră  în bătălia de la Adrianopole “ultimii romani autentici”  din Balcani alături de împăratul Valens. Dar imperiul roman trebuia menţinut, aşa gîndea şi Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, care murea la anul Domnului 379 (vezi şi lucrarea lui G.F. Reilly, Imperium and Sacerdotium According to St. Basil the Great. Washington, DC, 1945). Colegul său la facultatea de filosofie din Atena, Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, îndeamnă conciliul  din 381AD să lucreze pentru salvarea imperiului roman.  Aşa apare sintagma – sigiliu  Nova Roma chiar la acel conciliu.  Să interpretăm prin analogie semnificaţia sintagmei. Dacă Roma adevărată era în Latium, atunci Nova Roma se găsea  în Novum Latium. Această sintagmă – sigiliu  Nova Roma era de fapt recunoaşterea fenomenului ‘socii’- alizării traco – daco- moesilor şi ilirilor din Balcani (vezi şi denumirea Romanaţi, ca teritoriu şi populaţie). Moscova expansivă nu a îngăduit niciodată menţinerea unui Novum Latium în spaţiul carpato–  danubiano – pontic.   După ce Suvorov trece Bugul, începea  rusificarea  masivă şi forţată a populaţiei majoritare româneşti locuitoare  a teritoriului dintre  Bug şi Nistru. De altminteri oştenii suedezi care l–  au însoţit pe regele Carol al XII în anul 1709 în campania  militară pe istmul baltico–  pontic vor mărturisi că atunci populaţia majoritară între Bug şi Nistru era românească. În arhivele din Stockholm se păstrează acele documente doveditoare ale drepturilor noastre istorice asupra teritoriului dintre Nistru şi Bug. Nu întâmplător mareşalul Antonescu ţinea să negocieze armistiţiul cu URSS  tocmai la Stockholm, şi sub medierea diplomaţilor suedezi, care ştiau ce documente se află în arhivele lor, după cum, bineînţeles, ştiau şi sovieticii. Dar copii bine autentificate ale acelor documente se păstrează de asemenea în cancelariile din Londra şi Washington DC. Astfel, Winston Churchill, despre care– i greu să bănuim că era simpatizant al mareşalului Antonescu, scrie în memoriile sale pentru care a primit premiul Nobel la Stockholm, că anglo –americanii recunoşteau drepturile istorice ale românilor pînă la rîul Bug. Deci, în acord cu textul lui Winston Churchill, marea greşeală a lui Antonescu nu a fost trecerea Prutului, nici măcar trecerea Nistrului, ci trecerea Bugului!

***pentru mobilizarea energiilor ruşilor pravoslavnici în lupta contra “ocupanţilor fascişti”.  

Titus Filipas

Memoria/Pamiati

mai 15, 2008

Să nu uităm drepturile noastre istorice. Rusia nu are vreun drept legitim la titlul de ‘A treia Roma’, aşa cum afirmă acum mulţi dintre ‘marii’ ziarişti români acţionând în spiritul organizaţiei ruseşti Pamiati. Nu există ‘A treia Roma’, nici măcar ca un mit ! Există, dovedit, numai sintagma-sigiliu Nova Roma, creată  de un think tank creştin la anul Domnului 381. Prin ea se recunoştea, implicit, că se crease un Latium Novum în Peninsula Balcanică prin ‘socii’- alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor. Rusiile apar abia  în veacul VIII. Între Nova Roma şi Rusii există vid absolut! Intellighentsia rusă de azi încearcă să construiască o punte de legitimitate ilogică pentru Rusia între secolul IV şi secolul VIII. Este păcat că istoricii români se pierd  în jalnica ideologie cumanistă, în loc de a juca inteligent  simbolistica sigiliului Nova Roma!

Titus Filipas

Celebrul text al lui Iordanes

aprilie 13, 2008

În celebrul text al lui Iordanes, ceea ce exploatează în perfectă justificare acest  got romanizat este paralela istorică între „socii”-alizarea deja realizată a traco- daco -moesilor, recunoscută la 381AD prin proclamarea sintagmei Nova Roma de un think tank  creştin ghidat de Sfinţii Ierarhi cappadocieni, şi „socii”-alizarea  goţilor arieni ce erau departe încă de integrarea în lumea germană, căreia îi vor transmite abia mai apoi  titlul nobleţei ariene. Cred că Benito Mussolini avea  perfectă dreptate când critica subtil barbaria nazistă într – un discurs public. Un atac ce plăcea nespus  fasciştilor italieni, dar îl delecta şi pe Winston Churchill, care  trimitea epistole de preţuire Ducelui.

Titus Filipas

Brazda lui Novac

martie 27, 2008

  „Brazda lui Novac” este augmentarea  hiperbolică a brazdei plugului mare. Fără îndoială, ea  încorpora şi  „calitate ontică”. „Brazda lui Novac”, brazda plugului cu bârsă şi cormană,  permitea drenarea solului şi cultivarea grâului, a cărui rădăcină putrezea în dâra lăsată  de pluguşor, ogorul arat de ‚bădica Traian’ era inundat la  orice  ploaie.

Şi  în această nouă  tehnologie aplicată pământului,  se păstrează ceva esenţial din memoria veche. Drumurile romane erau acoperite de „pavimentum”. Era  ultimul strat  dintr-o serie de patru (celelalte, numărate de jos în sus, se chemau: statum, rudus, nucleus),  destinate să asigure drenarea. Cele patru straturi erau aşezate într-un soi de lungă tranşee. De la „pavimentum”, alcătuit pur şi  simplu din sol mineral bine bătătorit,  avem „pămîntul”, adică terenul arat cu plugul cel nou care drena terenul agricol, permiţând recolte de grâu foarte mari. Drenarea este funcţia ce incorporează calitatea ontică a celor două sisteme de producţie – unul legat de agricultură, celălalt de transport–, iar funcţia  rezultă prin acţiunea unor artefacte controlate de Homo Faber.  Calitatea ontică de  interes pentru noi când privim cele două sisteme  este legată  strict de mediul înconjurător. Anume, este vorba despre drenarea apei de ploaie.

 Păstrarea vechiului termen, pavimentum-pământ,  se impunea şi prin geometria  liniară a brazdei. Datorită fragilităţii  plugului  construit din lemn, întoarcerea ducea la ruperea lui. Se trasa atunci o brazdă de mare extensie, având o capacitate de drenare care evoca drumul  roman sub pavimentum. Deci brazda noului plug semăna, în aceasta privinţă,  cu vechiul drum roman.

Din ce scrie istoricul maghiar Tamás Lajos rezultă  că „strămoşii viitorilor români” (am citat din Tamás Lajos) trăiau pe malul sudic al „zonei ripariane” (am pus ghilimele pentru a indica un neologism ce provine  dintr –un cuvânt antic latin care a dat numele provinciei Dacia Ripensis precum şi cuvântul românesc rîpă) a Dunării. Organismul grăniceresc  “divin” ce apăra drepturile „poporului ales maghiar”  (ghilimelele ţintesc zelul de neofiţi al segmentelor de populaţie maghiarizată prin ideologiile Unio Trium Nationum şi Ausgleich) i-a  împiedicat  pe români, până la capitulaţiile turceşti,   să treacă  pe malul nordic al Dunării!

„Natura are oroare de vid!”, n-a auzit oare Tamás Lajos acest principiu medieval? 

Nici editorii  de la Wikipedia se pare că n-au auzit.  În articolul despre Ladislau I (Laslău Craiul)  se propagă ideologia că în secolul XI  ţinuturile din Transilvania şi din zona ripariană a Dunării aflate mai jos de Câmpia Panoniei nu erau locuite! 

Cum să fi fost în secolul al IX-lea  strămoşii viitorilor români confinaţi exclusiv pe malul sudic al Dunării, evitând,   tenace şi  anti-entropic, trecerea pe malul nordic al fluviului ? Gradientul de concentraţie demografică ar fi fost infinit acolo (funcţia delta)! Fiind „politiceşte corect”, domnul Tamás Lajos contrazice istoria noastră. De unde rezultă însă puterile domniei-sale, şi ale  Wikipediei,  împotriva legilor entropiei? Neadevărul anti- entropic spus de Tamás Lajos este flagrant, cel propagat de Wikipedia  este egregios. Dar istoriografii din această categorie acceptă totuşi mitul despre vânătorul maghiar ce urmăreşte tenace o căprioară din Munţii Altai până ce vânătorul ajunge, ascultând  planul divin,  în Munţii Carpaţi

Domnul Tamás Lajos  dovedeşte nu doar lipsă de respect faţă de teoriile istorice şi ecologice ale unui  Fernand Braudel, –recunosc, respectul este o chestiune de alegere–,  dar uită ceva important : « pămîntul » românesc. Brazda plugului nou marcând ‘pămîntul’ este,  dar numai pentru  noi românii,  de asemenea şi o ‘signatură’ în sensul filosofiei existenţialiste aplicate. Bineînţeles, „Signatura” este atât brazda agricolă cât şi  interpretarea iterabilă, primăvară de  primăvară,  a brazdei plugului mare, a pămîntului (cuvânt ce provine din latinescul pavimentum).

În conceptul „Brazda lui Novac” este prezentă ideea de forţă, necesară plugului mare pentru desţelenire. Întâlnim legenda Novacilor (aceeaşi origine ca şi supranumele Novalis, însemnând Defrişorul) pe o arie largă, din Oltenia pâ  în Transnistria, şi ea este coroborată de mărturiile suedezilor ce au traversat  istmul baltico-pontic, privind  predominarea  românilor „novaci” acolo. Urme sigure  dovedesc prezenţa  românilor   „bolohoveni”  pe  aria unde cad ploile care întreţin rîurile  Sluci şi Bugul superior (Winston Churchill considera  Bugul  frontiera  naturală a României Mari înspre răsărit !), şi a românilor ‚brodnici’ la vadurile rîurilor din stepa ţinuturilor ce vor deveni Rusii prin brutala forţă varegă. Erau vaduri  la multe rîuri,  vaduri care jalonau cu ‚novaci’  noile  ‚drumuri romane’ spre răsărit, de la 600AD şi până la venirea varegilor în secolul VIII.  Găsim încă şi acum la Nipru, în regiunea Dnepopetrovsk din Ucraina,  localitatea Voloşkoe. Toponimul înseamnă «al valahilor ». Numele de familie Voloşin, întâlnit frecvent în toate Rusiile, înseamnă Vlaşin,  Valahul. Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii (Malaia, Bielaia, Velikaia) sunt probabil milioane. Ar fi absurd să spunem că toţi Voloşinii  se trag din satul Voloşkoe, şi cu atât mai puţin că ar fi coborât din paginile romanelor Ioanei Postelnicu.  Sunt mai curând urmaşii ‘românilor novaci’ plecaţi spre răsărit,  care au desţelenit prima oară marea câmpie  chemată apoi, mult  mai târziu, stepa rusească. Noile drumuri plecau din Dacia. Există studii şi dovezi  despre explorarea teritorială  şi creşterea demografică adusă de agricultura cu plugul cel nou pe istmul baltico- pontic, deci pe axa sud-nord, meridional.  Dar zonal, pe direcţia est- vest ? Dacii erau o populaţie mult mai importantă  decât istoria scrisă  despre ei. Astfel, în cronici  chineze dintre secolele IV si XV este înregistrată  o ţară  care se află la Extremul Apus, –cum era percepută lumea geografică europeană privind dinspre   China–, sub o hieroglifă  ce se poate translitera ca DAQIN. Citirea hieroglifei sună extrem de asemănător fie cu Dochia, fie cu Dacia, ca să nu îi acordăm atenţie !

Păstrarea numelui ‚pămînt’ chiar  pe spaţii ce nu fuseseră ale imperiului roman ci ale barbariei antice, –o deosebim de barbaria migratoare care a încălcat flagrant dreptul popoarelor !–, arată şi păstrarea spiritului roman în acest Latium Novum recunoscut istoric prin existenţa sintagmei – sigiliu Nova Roma încă din 381AD, când Rusiile nu existau  în proiect. Propagarea plugului thematic, care începea în secolul VII, era însoţită  de răspândirea  creştinismului într-o variantă iconoclastă timpurie când limbile Oikumenei erau stăpânite de  gramatica generativă eliberată. Pe « pămîntul » românesc, cum este numită  de proto-români brazda lungă a plugului thematic printr- o comparaţie cu pavimentum, varianta iconoclastă  a creştinismului permitea înflorirea variantei de neolatină  pe care o vorbeau plugarii. Rugăciunea iconoclastă generativă   „Dă, Doamne, românului, mintea de pe urmă!”  încapsulează   percepţia  populară  intuitivă despre succesul gramaticii spontane care permite formularea judecăţilor de valoare. 

Titus Filipas