Specificitatea Revoluţiei de la 1848

Vezi la adresele URL http://www.romanialibera.ro/a156931/mark-gitenstein-propus-ambasador-al-sua-pentru-romania-are-origini-romanesti.html şi http://www.romanialibera.ro/a156992/mama-facea-campanie-electorala-din-trasura.html , mărturii ale unor evrei privind relaţiile dintre  români şi evrei în perioada interbelică. Nici vorbă despre despre anti-semitism românesc în perioada interbelică ! De fapt, abia după instalarea regimului Petru Groza apare o provocare a membrilor PCdR,  alogeni în absoluta lor majoritate, împotriva românilor. La Craiova, repet, la Craiova!, era  instalat ostentativ un prefect comunist evreu ! Ce vroiau ei să demonstreze cu asta ? Iar despre Caracal, o veche aşezare aflată pe Via Alutana,  repet, despre Caracal, capitala Romanaţilor, un nume de judeţ care demonstra că  Romanaţii făceau parte din Latium Novum, că numele  Romanaţii apăruse înainte de Anul Domnului 381, se creează mitul urban că acolo s-ar fi răsturnat “carul cu proşti”. Şi activiştii alogeni veniţi de la Bucureşti, activişti ai noului partid ajuns la putere în România, arătau foarte precis chiar şi locul unde se răsturnase “carul cu proşti” în Caracal. Era de fapt locul pe unde intraseră la anul 1848 revoluţionarii care citiseră pe româneşte Proclamaţia de la Câmpia Islaz. Revoluţionarii români urmaseră şi ei anticul traseu Via Alutana. Aici se vede specificitatea Revoluţiei de la 1848 pentru români, în corul de “universalitate masonică” al  revoluţiilor europene  de la 1848. Via Alutana leagă Transilvania de podul construit de împăratul Constantin cel Mare peste Dunăre. Traseul drumurilor romane ducea mai departe, spre Nova Roma, sintagmă-sigiliu afirmată la Conciliul din  381 AD de la Constantinopol. Revoluţionarul Popa Şapcă a jucat un rol capital în Proclamaţia de la Câmpia Islaz. Însă revoluţionarul Popa Şapcă venea din acel sat din  bordeie de la Celei unde locuiau urmaşii paznicilor podului construit de  Constantin cel Mare. Când revoluţia românească începea şi în Transilvania, acolo se strigă : “Noi vrem să ne unim cu Ţara!”. Dovada că exista o conştiinţă despre “naţionalitatea românească”, despre “sufletul românesc”. Era produsul unei construcţii juridice romane perfecte, o construcţie juridică intergeneraţională, elaborată pe parcursul primelor două secole după naşterea Domnului, şi finalizată prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Istoriografii de la Oxford University consideră că solida jurisdicţie romană reuşea să transforme, de la 212 AD până la 285 AD, Imperiul Roman în Romania.  

Titus Filipas

Naţionalitatea română în fluxuri arhetipale

“Cine a  trăit, nu moare niciodată.” Viersul romanticei Emily Brontë  (1818 –   1848) se potriveşte spre a caracteriza viaţa filosofului român Mircea Vulcănescu (1904 – 1952).  Intuiţiile sale de o luciditate extraordinară vin în memorie la această oră astrală a României. Ne ajută să înţelegem acest timp unic, printr-o integrală care pleacă din „ispita dacică” în specificitate si universalitate. Zalmoxismul, de la Herodot citire, spune că spaţiul cultural din Vestul Pontului Euxin este racordat la universalismul cultural inventat prin renaşterea saitică. Tracism este nume simplificat pentru ‘socii’-alizarea ilirilor, traco-daco-moesilor, iar după Zosimus, şi a populaţiilor aflate în secolul IV între Carpaţi şi Nipru..  

Mircea Vulcănescu percepea toate aceste fluxuri arhetipale şi le transmitea prin reprezentări ontologice. Or, cum scrie Constantin Noica,  „El n-avea măsură. Îşi spunea gândul (…) şi, în clipa când vroia să se oprească, venea ceva de dindărătul gândului. Nu atât torentul de cunoştinţe şi gânduri era copleşitor, nu atât revărsarea, cât izvorul. Ceva din neştiutul spiritului nu înceta să se refacă.” Mircea Vulcănescu a fost comparat adesea cu Emil Cioran. În percepţia timpului nostru istoric, intuiţiile lor sunt complementare. Date noi se conjugă spre înţelegere în structura limbii române pe care au vorbit-o cu patimă şi lumină. “Naţionalitatea este o însuşire metafizică, (”suflet românesc”, sau “spirit românesc”  spre deosebire de “naţiune”),   calitate ireductibilă, spirituală. Naţionalitatea română este imuabilă.”  

„Am apărat şi am păstrat. Se cheamă acesta destin?”, întreabă retoric Emil Cioran, vorbind depre naţionalitatea română. „Tragedia României este că  în primul rînd trebuie să ştie că devine tare. Conştiinţa este antecedentul fiecărui act de viaţă într o ţară  fără istorie, pe cînd în marile naţiuni — cazul tipic al Franţei — conştiinţa este consecutivă actelor de afirmare.”, adaugă un Cioran puţin descumpănit. Franţa se afirmă şi capătă „conştiinţa consecutivă actului de afirmare” prin victoria anti-islamică a lui  Charles Martel la Poitiers,  în anul 732. Abia prin conştiinţa  acelei victorii se creează faimoasa aristocraţie ereditară franceză  care va susţine statul francez un mileniu, până ce apar alte forţe victorioase pe scena istoriei. Naţionalitatea română se naşte  ca „romanitas” prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212. Jurisdicţia romană îşi desăvârşeşte plenar efectele (evaluarea istoriografilor de la Oxford University) până la 285 AD, când Imperiul Roman se transformă în Romania.

Titus Filipas