Slow Forward, devoalarea puterii

Cred că recenta acţiune  civică a domnului Victor Roncea, semnarea unei petiţii la preşedintele Traian Băsescu pentru demiterea lui Horia Roman-Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, vezi http://www.petitiononline.com/icrgds/petition.html , dincolo de faptul că demonstrează existenţa unei mişcări patriotice în România de azi, nu va avea alt efect. Pentru că, să nu ne facem iluzii, nu preşedintele Traian Băsescu este centrul real de putere în România. De altminteri, este o caracteristică a României după cel de al doilea răboi mondial, ca şeful aparent să nu fie şeful real. De exemplu, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu – Dej, şeful real era tovarăşul Gogu Rădulescu, o analiză de expressive body language a jurnalelor cinematografice din epocă, unde apar cele două personaje, o demonstrează. După cum, cel puţin în ultimii ani de viaţă, nu dictatorul Nicolae  Ceauşescu era în fruntea acţiunii politice în România, ci acelaşi malefic tovarăş Gogu, vezi articolul BANDA LUI GOGU RADULESCU CONDUCE ROMÂNIA!, la adresa

http://sitadeasa.wordpress.com/2006/08/26/banda-lui-gogu-radulescu-conduce-romania/ .

Tot la fel, după 22 decembrie 1989, Ion Iliescu şi – a asumat responsabilitatea pentru nişte acţiuni negative, al căror iniţiator nu a fost. De altminteri, preşedintele Emil Constantinescu ne – a dezvăluit că nu el a condus România. Din cauza aceasta, spun, preşedintele Traian Băsescu nu îl va demite pe Horia Roman-Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, pur şi simplu pentru că HRP se află mai aproape de centrul real de putere în România decât se află preşedintele Traian Băsescu. De aici şi permanentul apetit al preşedintelui  pentru băile de mulţime ce îi dau temporar iluzia că el ar fi centrul puterii. Este şi acest comportament prezidenţial  o devoalare autentică, deşi o devoalare incompletă.

Mai multe date au apărut pe Internet, în blogosfera românească. Nu eu le – am căutat. Mai întâi s-a instalat un link malevolent pe  panoul blogului meu, către postarea blogului Slow Forward http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html .

Hai să analizăm mesajul eliptic : „ICRNY & Cristi Neagoe: Pro & Anti / Am incercat sa compilez texte pro si contra ICR New York. Sunt foarte multe, aici sunt doar cateva. Daca mai are cineva linkuri interesante, let me know. Cred ca nu mai are sens sa atrag atentia asupra diferentei evidente de greutate a numelor din lista pro ICR (sau macar cu o opinie realista).”

Fraza“Am incercat sa compilez texte pro si contra ICR New York” devoalează de fapt puterea ce construieşte frenetic liste cu aceia care sunt pro sau contra Institutului Cultural Român. Iar fraza : „Daca mai are cineva linkuri interesante, let me know.”, ce altceva este decât apel la delaţiune?

Am răspuns printr – un articol de blog. La scurt timp, ceea ce demonstrează că treaba este bine organizată*, pe  panoul blogului meu se instalează al doilea  link excesiv de malevolent, anume http://sfwd.blogspot.com/2008/08/raspuns.html .

Cu aroganţa specifică slugilor apropiate de centrul puterii**, sînt acuzat că nu aş cunoaşte felul elementar în care funcţionează blogosfera (sic!). Am mai scris, cu prilejul instalării unor ameninţări abia voalate cu moartea la declanşarea operaţiunii Debunking Dragoş Bucurenci, despre „civilitatea pe blogosferă”. În fine, aceasta îmi demonstrează că sursa reală a puterii în România şi civilitatea elementară sunt noţiuni complet antagoniste.

Avatarul Slow Forward, cel care a compus http://sfwd.blogspot.com/2008/08/icrny-cristi-neagoe-pro-anti.html , mi – a trimis o  perlă: +Cuvantul “idiocracy” nu exista in nici un fel de dictionar, pentru ca nu e un cuvant.+

Slow Forward introduce imediat o adăugire la răspuns : +Update: Evident, spre deosebire de dvs, n-am stat sa caut respectivul cuvant in toate dictionarele de limba engleza, ci am luat de bun ceea ce ati scris in postul la care v-am raspuns de pe blogul extrem de serios pe care l-ati updatat de curand (si pe care credeam, serios, ca exista doar informatii certe si demne de crezare). Ceea ce face ca enormitatea sa va apartina in totalitate.+

Eu scrisesem dintru  bun început cu specificări foarte clare asupra ţintei şi extensiei (‘goal and scope’, în limba engleză):  +Am căutat “Definition of idiocracy”,  mai întâi în WordReference.com Dictionary. Mi se răspunde : “We found no entry in the English Dictionary.” Am căutat apoi în     Merriam-Webster Online. Mi se răspunde ceva similar : “The word you’ve entered isn’t in the dictionary.” +

În niciun moment nu am spus că am căutat “în toate dicţionarele de limba engleză”. Şi nici nu am “updatat” (De ce nu zici “modificat”, avatare Slow Forward?) postarea aceea. Este ştiut că numai oamenii puterii pot minţi atât de sfruntat! În fine, excerptul “Ceea ce face ca enormitatea sa va apartina in totalitate” ilustrează felul în care construiesc slugile puterii discursul de cauzalitate şi de responsabilitate***.

Titus Filipas

*Conţinutul blogului meu pe tema ICRNY – Cristian Neagoe este supravegheat în permanenţă, şi imediat ce  apare un post nou, cineva compune un răspuns jignitor pe blogul Slow Forward.

**Pe lista “The Good Guys” apare Andrei Pleşu, care mereu a fost foarte aproape de centrul real de putere în România, aşa se explică vizita lui Ion Iliescu la Tescani pe data de 23 august 1989. „In vino veritas”, domnul Traian Băsescu preferă Chivas, dar efectele sunt aceleaşi. Aşa se explică şi înjurătura unui preşedinte către Andrei Pleşu la un moment de congenialitate. Retragerea „demnă” a lui Andrei Pleşu a fost aproape unanim lăudată.  Dar poate că mai demnă a fost înjurătura marinărească proferată atunci de Traian Băsescu.  Pentru că se pune întrebarea: Este Andrei Pleşu omul  Marelui Licurici în România ?

***Un dicţionar mai generos, consemnează  „1 result for: idiocracy/Id`i*oc”ra*cy\, n.; pl. Idiocrasies. [Idio- + Gr. ? a mixture, fr. ? to mix: cf. F. idiocrasie.] Peculiarity of constitution; that temperament, or state of constitution, which is peculiar to a person; idiosyncrasy.” Deci idiocracy = idiosyncrasy, ceea ce se traduce pe româneşte prin idiosincrazie. În DEX nu este, însă Dicţionar Medical Online  spune despre idiosincrazie : susceptibilitate particulară, de obicei înnăscută, pe care o prezintă o persoană faţă de unii factori fizici sau chimici.

Gogu Rădulescu

După 23 august 1944, ne -a lovit, năpraznic, imperialismul  rusesc. Cu aprobarea Aliaţilor, ar fi naivitate să credem că Stalin a făcut de capul său ce a făcut. Dar cum observau Theodor Adorno şi  Slavoj Žižek, Stalin a îngrijit în URSS lujerul cognoscent care venea din Epoca Luminilor, aşa se explică sputnicii şi prioritatea lui Gagarin faţă de John Glenn. Ne place sau nu, trebuie să îngrijim mai departe acel fir cognoscent implantat de Stalin în România. Bizar, Stalin s -a sprijinit pe „legionarii de stânga” ! La moartea  lui, cominterniştii din fostul PCdR i -au aruncat pe „legionarii de stânga” în puşcărie, şi represiunea stalinoidă a continuat. Tot cu sprijinul Aliaţilor. Securitatea avea în 1956 jeep -uri americane Willis noi, fabricate sub licenţă în Marea Britanie. Este clar pentru mine că Nicolae Ceauşescu nu mai deţinea puterea efectivă în România, –dacă a deţinut –o  vreodată –, cu vreo doi sau chiar trei ani înainte de a fi fost împuşcat. În psihologia americană contează foarte mult studiile de “body language” şi de „expressive body gesture”. Dacă se examinează jurnalele cinematografice din perioada Gheorghiu Dej, se poate observa teama acestuia faţă de Gogu Rădulescu. Dar încrengătura, prin neamurile soţiei şi prietenii acestora, era mare. Ştim că lui Ion Iliescu i s –a propus la 23 august 1989 să preia puterea în România, însă a refuzat. De ce ? Foarte probabil pentru că el ştia că nu prelua toată puterea, cunoştea rolul din umbră al lui Gogu Rădulescu. De altminteri, pe 22 decembrie 1989, la TVR ajunge primul un protejat al lui Gogu  Rădulescu,  proletcultistul Mircea Dinescu. Şi toată aparatura îl aştepta, în stare de funcţionare.

Titus Filipas

Când a pierdut Nicolae Ceauşescu puterea?

Suntem pragmatici. Preluăm informaţia. Monitorul de Neamţ din 5 Aprilie 2006 posta : ‘Fuga Nadiei peste graniţă, în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1989, a fost o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi din interior. Mărturisirile călăuzei care a condus grupul Nadia confirmă că ofiţerul de contrainformaţii de la Cenad a interzis patrularea grănicerilor în zona în care grupul Nadia Comăneci urma să treacă frontiera. Ceea ce noi numim Operaţiunea Nadia nu a fost doar o banală trecere ilegală a frontierei de stat a României, ci o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi interior, dusă la bun sfârşit de servicii secrete care urmăreau compromiterea totală a dictaturii ceauşiste. Cum a fost posibilă fuga unui grup format din şapte persoane, atunci când frontiera de vest era, pur şi simplu, blocată de forţe militare?’ Acestea s-au întâmplat. Deci sunt adevărate. Pentru că există şi definiţia pragmatică a adevărului. Aşa cum dezvăluia pe data de 23 august 2007 ziaristul Tudor Octavian, între 23 august 1989 şi 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu nu mai deţinea puterea decizională ultimă în România. De fapt, se pare că el nu mai deţinea această putere încă din anul 1987.Titus Filipas